Ultima joaca cu plastilina are o simbolistica mai personala. Mihai vedea in mod optimist, ca la sala parintii lui se vor descurca mai mult decat onorabil, cel din prim plan in spagat fiind tata, iar mama reusind cu brio la flotari.
Eu am inceput azi. Mai sugestiva este aceasta fografie:
Cand am terminat ma simteam bine, nimic de zis, doar genunchii nu ma mai ascultau. Si mi-am amintit de cate ori sportul mi-a inmuiat genunchii. Pana azi, de 2 ori. Si de fiecare data a fost inceputul unei povesti frumoase. Asa ca am zambit, mandra ca am rezistat pana la capat si asumandu-mi toata febra musculara de maine.
Am fost atat de curajoasa incat m-am avantat si-n piata. Uitasem cat de multe scari au reusit sa-i faca. Le-am simtit pe fiecare. Apoi mi-am incarcat mainile ca o doamna si m-am tarat spre casa cu fruntea sus. Copiii m-au inteles perfect, pentru ca odata intrata in casa Mihai m-a rugat sa-i fac o placere: sa fac un antrenament cu el. Iar Cristi a zis ca el crede ca pot face o mie de flotari si de abdomene... Le-am explicat scurt ca eu nu mai pot nimic, decat poate o masa de pranz. Ceea ce am si facut. Acum, daca pun si plimbarea pe jos pana la teatru, si restul scarilor intalnite, poate pacalesc mai usor febra de maine.
La teatru a fost interesant. Atmosfera este exraordinara.
In seara acesta a fost "Alice in tara oglinzilor", o piesa a unei trupe din Polonia care a fost ovationata indelung. A fost un pic mai complicat cu titrarea, dar ne-am descurcat pana la urma. Murmurul din sala era pentru ca nu se intelegea la timp ce se juca pe scena. Dar in seara asta spectatorii aveau un chef de poveste cum n-am mai intalnit de mult. Asa ca de cand s-a ridicat cortina si pana la scandarile din final, copiii i-au sustinut pe actori si i-au incurajat.
Eee, si cum ne intorceam noi spre casa, la Universitate am descoperit ca este concert. Ne-am lasat dusi de muzica, si-am aflat cu uimire ca maine este ultima zi dintr-o serie de seri muzicale, incepute in mai. Copiilor le-a placut teribil, asa ca cu greu am plecat la pauza. Mi-am amintit de "August rush" si mi-am luat inima-n dinti sa fac o poza:
Nu stiu in alte seri cum a fost, dar am gasit acolo o atmosfera foarte faina. Un domn din public s-a oferit sa dirijeze o piesa, si-a facut-o cu atata bucurie, si atata gratie, incat m-a facut sa-mi imaginez ca este un fost dirijor, apoi ca poate n-a fost in viata lui in acest rol. Indiferent de scenariu, omul s-a simtit extraordinar.
Cum spuneam, cu greu am plecat spre casa. Asa ca am mai poposit un pic si langa fantana curcubeu, in care copiii si-au inmuiat baloanele:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu