vineri, 30 septembrie 2011

100, 1.000, 1.000.000 DE POVESTI

Maine incepe a VII-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Copii 100, 1.000, 1.000.000 de Povesti.
Iupyyy!

marți, 27 septembrie 2011

PROIECT "COPIII CU AUTISM MERG LA SCOALA"

Dragii mei,

Mai jos aveti mesajul unei foarte bune prietene si o mama minunata Andreea Sorescu ce trece prin momente grele si care prin asociatia lor propun un proiect spre finantare catre Raiffeisen Bank. Necesita o inregistrare si un vot catre proiectul lor. Va rog mult sa ma ajutati sa-i sustinem, votati-i si veti da o mana de ajutor la pregatirea pentru integrare in scoala a 16 copii autisti si training-ul a 30 de cadre didactice in tehnici de lucru cu copiii autisti. M-as bucura mult sa le vad finantata ideea. Termenul limita este 30 septembrie. Va multumesc din suflet. Daca puteti trimite si mai departe catre alte persoane , raman datoare cu povesti din implementarea proiectului.

Iata pasii ce trebuiesc facuti pentru a vota:
- intra pe https://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/ si creeaza-ti un cont folosind un email valid (ti se va trimite un email de activare a contului)
- dupa activarea contului, logeaza-te la aceeasi adresa https://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/ , alege categoria "Proiecte ONG" si apoi zona Bucuresti si voteaza pentru proiectul "Copiii cu autism merg la scoala".

Va multumesc mult si va rog sa nu uitati ca termenul limita este 30.09.2011,
Cornelia


IATA SI MESAJUL:

Draga prietena/prietene,

Cand a vrut sa-si inscrie fetitele gemene, in varsta de 5 ani la gradinita, o mama s-a lovit de refuzul directorului institutiei: „Gradinita nu e casa ta”. Acesta a motivat prin faptul ca cele două fetite, diagnosticate cu autism, „perturba echilibrul gradinitei” si nu a lasat-o pe mama sa completeze cererea de inscriere, pentru ca „oricum nu va fi aprobata de consiliul gradinitei”.

Este o situatie cu care parintii copiilor diagnosticati cu tulburari din spectrul autismului se confrunta des, atunci cand vor sa-si inscrie copiii la scoala sau la gradinita. Acestor copii, afectati de una dintre cele mai grave tulburari de dezvoltare, li se refuza astfel dreptul de a se integra in invatamantul de masa si in societate.

Proiectul „Copiii cu autism merg la scoala” isi propune sa schimbe aceasta realitate si sa creasca gradul de integrare in invatamantul de masa a copiilor cu autism din Bucuresti, oferindu-le, astfel, sansa la o viata independenta. Prin activitătile proiectului, ne propunem sa:
• Pregatim pentru scoala 16 copii cu autism, de varsta prescolara si scolara.
• Instruim 30 de cadre didactice privind nevoile speciale ale copilului cu autism in procesul de integrare scolara
• Crestem gradul de acceptare a parintilor de copii tipici, pentru a primi alaturi de ei copii cu autism.

Credem ca, prin formarea cadrelor didactice si prin informarea parintilor, copiii cu autism pot fi mai usor integrati in invatamantul de masa, un pas necesar pentru o viata normala.

Copiii cu autism au nevoie de votul tau! Intra pe https://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/ , creeaza-ti un cont , alege sectiunea Proiecte propuse de ONG-uri, alege Bucuresti de pe harta galbena si voteaza proiectul Copiii cu autism merg la scoala!
Data limita: 30 septembrie

Calde multumiri,

Asociatia Invingem Autismul
www.invingemautismul.ro

duminică, 25 septembrie 2011

SOTRONUL MAGIC

Era o poveste cu un fluier fermecat care facea oamenii sa se ia dupa el, dansand. Mihai a reusit asta cu un... sotron. Intr-o seara linistita, in parc, a desenat un sotron in jurul unei fantani. De departe cel mai lung sotron pe care l-am vazut vreodata, s-a dovedit a fi si cel mai fermecat desen pe asfalt facut vreodata. Inca de la primele patrate a fost incercat de toti cei care treceau pe acolo, mai mici sau mai mari, chiar si cei de pe biciclete l-au ales. Parintii ajunsesera sa se opreasca din drum pentru a astepta ca micutii sa reuseasca sa-l sara pe tot. Unde mai pui ca s-au creat si cozi, intrucat artistul nu reusea sa-l faca atat de repede cat isi doreau cei care-l sareau. A avut si ajutoare, era un baietel care preluase scrisul cifrelor, altii steateau pe langa el si-l urmareau. Cert e ca toti copiii care au trecut pe acolo au sarit sotronul, si nu exagerez, am si martori. Si o mamica cu un copil mic in brate.
In final l-am sarit si eu. Obositor, daca e sa ma intrebati pe mine. Noroc ca din loc in loc erau patrate duble unde sa te odihnesti.
Oare cati l-or mai fi sarit dupa ce am plecat noi din parc?
Dovezile (merci Manu): E vorba de sotronul ala ingust...

joi, 22 septembrie 2011

TIMP

Seara ajung in jur de ora 18. Pana la 19 de obicei ma scufund in bucatarie, pentru masa de seara a celor 3 si incerc sa pun bazele mancarii pentru ziua urmatoare. Fiecare vrea altceva, uneori mananc si eu. Apoi copiii imi arata ce-au facut, se fac sau se verifica lectii, fise, se mai pun etichete, se mai ordoneaza lucruri, se verifica uniforma pentru a doua zi. Nu de alta, dar dimineata totul e mult mai greu. Mai nou in programul nostru de seara au reaparut katas-urile. Dureaza si astea. Copiii merg de doua ori pe saptamana la engleza, si asta presupune pe langa dus-adus (aici m-am scos), verificari. Copiii au multe de povestit. Asa ca se plimba dupa mine prin casa, in timp ce eu strang, spal, asez. Ultima regula a casei este ca se intra la culcare mai devreme. Ora 21,30 este o ora limita pentru stins lumina in camera. Pana atunci mai trebuie facut un dus si, mi-as dori eu, ar fi frumos sa avem macar o jumatate de ora de citit. Asta cu cititul nu prea ne mai iese in ultimul timp. Inutil sa mai spun ca dupa ce s-a stins lumina copiii isi amintesc ca le e foame, sete, si au uitat sa se spele pe dinti.
Toate acestea capata un ritm incredibil cand ora mea de sosire acasa e tarzie. Asa ca primul lucru bun pe care pot sa-l fac pentru noi este sa ajung acasa repede.

joi, 15 septembrie 2011

PLANETELE

Surpriza cu care m-au asteptat azi:

A fost ideea lui Cristian.

miercuri, 14 septembrie 2011

A INCEPUT SCOALA

12 septembrie 2011
N-am dormit prea bine. Cristian s-a foit mult. S-a culcat tarziu, dupa ce a plans din tot sufletul. Nu vroia la scoala. Nu vroia si pace. Pana tarziu, cand eu, cand Mihai am incercat sa-l linistim. Intr-un final a adormit razand. Dimineata cand l-am trezit , ma durea stomacul de frica. Era resemnat, n-a mai zis nimic. I-am ajutat sa se imbrace, cand pe unul, cand pe altul. Cand i-am vazut pe amandoi imbracati complet m-am topit toata. I-am tras in poza in fuga si-am descoperit uluita ca eu eram inca in pijama.


Am iesit pana la urma la timp din casa, pe drum nu m-am putut abtine si cu florile in maini am mai facut cateva poze.
Erau asa de frumosi...


In curtea scolii lume multa. Ne-am gasit cu bunicii, mi-am vazut fratele, cumnata, nepoata, apoi m-a luat valul. Intai a plecat Mihai de langa mine, glont la colegii lui. Cristian avea locul in careu in alta parte, departe, inca nu venise Doamna si copiii erau imprastiati intr-o multime de adulti. L-am mai vizitat o data pe Mihai si Cristian s-a hotarat: vrea la el la clasa. Si-am ramas in zona clasei I, cu gandul la Mihai care era singur, si cu Cristian care isi privea pentru prima oara colegii. Si m-am revazut pentru cateva clipe in prima mea zi de scoala, in aceeasi curte, privindu-mi pentru prima oara colegele care aveau sa-mi devina prietene pe viata.
- Dar, mami, copiii mei se cunosc intre ei. Uite, am o fata in clasa.
Apoi s-a lipit de mine. Cand a venit Doamna totul s-a electrizat. TOata lumea a inceput sa se agite iar copiii n-au mai fost ai nostri. I-a asezat in formatie, le-a daruit insigne cu albinute, vorbind cu fiecare si zambindu-le. Toata lumea in jurul meu facea poze. Am auzit imnul, a vorbit dna. Directoare, apoi bobocii au plecat spre scoala, pe sub un pod de flori care incepea undeva din curtea scolii, se intindea pe scari pana la etajul intai si apoi pe culoare. Si parintii au trecut buluc tot pe acolo.


Am vazut intrand in scoala si clasa lui Mihai... pe Mihai nu-l vedeam nicaieri. M-am ridicat pe varfuri si-am inghetat. Era o mare de oameni in spate. Unde era? Macar el stia la ce clasa trebuie sa ajunga, asa ca am pornit mai departe, dupa cel mic. In fata clasei, Doamna a intrebat Albinutele cum se numeste casa lor? Stuuup! au raspuns ei in cor. Atunci eu cine sunt? Regina! Matca! Daaa... Si uite asa a inceput Cristian scoala. Ca o albinuta intr-un stup. Am facut cateva poze si-n clasa, si-apoi am plecat, impacata. Cristian incepuse scoala.


N-am plans. Decat un pic... ca am zarit-o pe mama plangand si toate emotiile m-au coplesit brusc, iar ochii nu m-au mai ascultat. Dar m-am tinut apoi tare, ca o mama cu vechime ce sunt.
Mi-ar fi placut sa fiu acolo cand iesea de la scoala. Sa-i vad eu prima chipul si sa-i aud primele reactii. Mi-a povestit la telefon, emotionat si fericit. Ii placuse prima zi de scoala. Seara tarziu, cand am ajuns acasa, l-am gasit cu insigna cu albinute prinsa de maieu, si mi-a spus:
- N-ati avut dreptate. La scoala nu e bine. La scoala e SUPER BINE!
Si lui Mihai i-a placut foarte tare prima zi din clasa a IV-a. Doamna i-a asteptat cu o groaza de surprize, mi le-a povestit entuziast pe toate.

13.09.2011
A doua zi de scoala. Curtea scolii.
La sedinta, Doamna ne-a rugat sa-i aducem un pic mai devreme, pentru ca ea, ca o Regina a albinelor, urmeaza sa-i preia din curtea scolii si sa-i duca ea la clasa in urmatoarele 2 saptamani, pana cand albinutele se vor acomoda cu scoala.
Cand a sosit Doamna dimineata, toti copiii au fugit in calea ei. Chiar si Cristian al meu, a zbughit-o bucuros, fara sa se mai uite in urma. Incolonati apoi cate 2, au pornit dupa ea, mandri de ei si de aventura ce-i astepta. Inainte sa intre in scoala Cristi s-a mai uitat o data spre mine. Si mi-a zambit. Aveam nevoie de asta... Si ne-am trezit apoi toti, mamici si tatici, privind dupa ei, chiar si dupa ce au intrat in scoala. Ne-am urnit cu greu, oftand emotionati.
- Si la al doilea copil e tot asa de greu? m-a intrebat o mamica.
- Nu, e un pic mai usor, am incurajat-o eu. Dar tot emotionant.

14.09.2011
Mi-am luat aparatul foto la mine. Trebuia sa-i imortalizez asa incolonati, albinute in uniforma intrand in stup.

Copiilor mei le place la scoala! Acum nu mai plange niciunul, nu vomita niciunul, nimeni nu face febra...
In fiecare seara se intrec in a-mi povesti cu lux de amanunte ce-au facut, cum a fost, se intrerup unul pe altul si trag de mine sa-mi arate si sa-i ascult. Dimineata, desi se trezesc greu, niciunul nu spune: nu vreau la scoala. Asa cum am visat eu ca trebuie sa fie. Acum am tot ce mi-am dorit pentru ei, dar doar pana pe 22 octombrie, cand lasam tot si plecam in Italia. Asa ca pana atunci vom savura fiecare zi de scoala adevarata.

Pe usa clasei lui Mihai:

marți, 6 septembrie 2011

SPORTUL CA O ARTA

Creatii in premiera din vacanta de la bunici, surprinse de maestrul fotograf Cristian, cel putin la fel de talentat in arta foto ca fratele lui in arta plastilinei.
Primul proiect se pare ca a fost terenul de fotbal:






Ati remarcat probabil tabela de marcaj, tribuna si locul unde stau antrenorii.

Apoi au schimbat mingea cu una mai mica, au ridicat mainile jucatorilor si au asteptat cu sufletul la gura sa vada daca ghicesc: handbal!



Volei:



La volei daca mingea sta pe jos si fileul e mai putin inalt... apare tenisul de picior. Din pacate pozele sunt neconcludente la acest sport.

Baschet:




Box:



Hochei:



Crichet:




Tenis (se pare ca meciul a durat mult, in final s-a aprins nocturna):






Si artistii:


luni, 5 septembrie 2011

PESTE O SAPTAMANA

- Dar mami, eu nu vreau la scoala! imi spune Cristian printre suspine. Lacrimi adevarate ii curg pe obraji, si are asa o tristete si-o disperare in privire...
Azi noapte l-am rugat pe Mihai sa-i spuna si el, ca-n clasa intai nu e chiar asa de greu. Si i-a spus Mihai, ca un om mare. Cum prima saptamana o sa se cunosca cu colegii si cu Doamna, cum vor face ei intai liniute si bastonase, apoi literele care se scriu mai usor. Cand a ajuns la matematica, au inceput sa rada amandoi. Acolo n-are taine.
- Si-apoi, Cristian, ai cea mai buna invatatoare din lume!
Multumesc Mihai!