joi, 8 august 2013

FLORENTA

FLORENCE, FIRENZE... Am pornit spre Florenta cu gandul la Michelangelo. Si la Leonardo da Vinci, dar Michelangelo este flebetea noastra, a mea si a lui Marius, si am incercat sa ii molipsim si pe copii. Am gasit un oras tanar, in ciuda istoriei impregnate in ziduri, cu parculete populate de ratuste cu pui, broaste testoase si pasari cu piciorange. Cu biciclete impodobite cu flori, plimband femei frumoase si tinere, indiferent de varsta. Multi turisti, dar pasnici, oameni interesanti, veniti sa vada, nu sa etaleze, cu chipuri senine si relaxate, purtand dupa ei copii, mici si foarte mici, si multi, dar neratand nici un obiectiv, pentru ca unii dintre pici puteau vedea si intelege, in timp ce ceilalti dormeau sau se jucau agatati in spatele sau in bratele parintilor. Am mers prin Florenta pe jos, de la hotel in Centrul Istoric si inapoi, si mi s-a parut un oras mic si aerisit, verde si primitor. Am descoperit apoi, luand intr-o zi un autobuz, ca e mare si intortocheat, si ca in el lucreaza multi romani. M-am simtit in siguranta pe strazi, ceea ce nu e putin lucru. Mi-a placut aerul boem si oamenii printre care treceam. Sibiul lor, cum a zis Marius. Am simtit ca in Florenta as putea sa traiesc. M-a impresionat Domul si mi-a placut Casa lui Michelangelo. L-am admirat pe David, si-am aflat povestea lui. Am vanat insemnele familiei de Medici, am vazut picturi celebre, sculpturi impresionante si-am vazut opere neterminate, ramase captive in blocul de marmura, dar parca cu atat mai frumoase, dezvaluind inceputul, ideea, si lasand sa se intrevada opera. Michelangelo a fost cu noi la fiecare pas. L-am urmarit si studiat atat de tare, incat i-am gasit si defecte. Mihai a ramas insa avocatul lui pana la capat. Am urcat si in Clopotnita Domului, dar si in Cupola, sute de trepte, un efort fizic considerabil (doar pentru 3 dintre noi, Mihai a fost dezamagit ca-l tineam din ascensiune), in mars intins, pe trepte abrupte, rasucite, inguste si multe, dar am putut admirat Florenta in intregime, trecut si prezent, oras lasat dominat de inaltimile cladirilor istorice. Mi-au placut acoperisurile transformate in gradini si imaginea de intreg a orasului. Nu mi-au placut in schimb picturile de pe Cupola. Mi s-au parut hidoase si obscene, nu stiu cum au fost acceptate si lasate asa atatia amar de ani, dar cine-s eu sa comentez actul artistic... Pentru ca Florenta este o lectie de istorie si o lectie de arta. Merita vazuta, respirata, cucerita.

marți, 6 august 2013

MOMO

Cand am auzit prima oara de Momo (Michael Ende), eram deja femeie cu doi copii acasa. Era atat de entuziasmata cea care povestea, incat am zis ca neaparat trebuie sa citesc si eu. Si-am facut rost de carte si-am citit-o ... cam jumatate. Nu-mi mai amintesc ce m-a oprit. Mi s-a parut greoaie, era plina de simboluri, dar nu pot spune ca nu-mi placea. Am amanat-o. Acum o am pe tableta, alaturi de multe alte carti, unele pentru mine, altele pentru copii, carti cum ar fi Winnetou, pe care le am si in varianta clasica, in tara, si carti pe care le-am cautat si nu le-am gasit reeditate, cum ar fi cartile Cavalerilor Pardaillan (din care am aici 2, prima si una mai de prin mijloc, una cumparata si una primita). Cand am facut biblioteca virtuala, m-am gandit ca Winnetou l-ar putea prinde pe Cristi, iar Cavalerii pe Mihai. Cristi insa, care stie de la Mihai ca Winnetou e carte serioasa, cu multe volume, n-a vrut cu nici un chip sa incerce. Mihai insa, ramas fara carte intr-o zi, a zis ca vrea sa isi aleaga ceva de citit de pe tableta. Eu, Pardaillan in sus, Pardaillan in jos... El nu, ca sa-l las pe el sa isi aleaga. Si ce credeti ca a ales? Momo. L-am lasat, crezand ca va ceda singur. A citit-o pe nerasuflate si i-a placut tare mult. Imi povestea din ea si ma uitam la el cum se pliaza pe el povestea. Si n-ar fi trebuit sa fiu asa uimita, mai vazusem asta cand i-am dus la Micul Print, la Teatrul Ion Creanga, si povestea ne atinsese pe fiecare diferit, pe cand Cristi avea 3-4 ani. Trebuie neaparat sa citesc si eu Momo. Doar ca acum nu mai apuc tableta. Mihai a dat de gustul Cavalerilor Pardaillan (si sunt tare incantata de asta), e la a doua deja, dar sunt 10 carti cu toate. Poate cand ajunge la cea pe care o avem carte, pentru ca inca alege hartia in locul ebook-ului. Stiti ce mi-a zis? "Mami, cand o sa citesti Momo, daca e ceva ce nu intelegi, citeste-o ca si cum ai avea varsta mea." Multumesc, Maria!