duminică, 31 ianuarie 2010

EXAMEN 10 KYU SI 5 KYU


Inceputuri si confirmare!
Cam asa s-ar putea numi examenul susutinut azi de baietii mei.

A fost primul examen al lui Cristian asa ca si voi vorbi intai despre el.
Dimineata s-a trezit intreband nu "azi mergem la gradi mami...?", ci "azi am examen mami?". Aseara deja stia sa raspunda frumos la intrebarile despre tehnici si sa le execute fara sa le incurce. Iar la examen a fost serios si atent, atat cat i-au permis cei 5 ani ai lui. A vrut sa ia examenul asta mai mult pentru diploma. Si-ar fi dorit de fapt o cupa ca a lui Mihai, dar a inteles pana la urma ca pentru asta mai are mult de muncit. Pentru cat de putin am facut acasa cu el, eu zic ca azi a fost foarte bine.

A avut grija sa ma intrebe de ce e mazgalita diploma lui.
- Nu e mami mazgalita, acolo a semnat sensei...

- Ano! am pimit dipoma! asa a raspuns azi Cristian la toate telefoanele... Si sensei a stat imb'acat cu kimono, sempai nu...

Confirmarea:
Mihai a luat azi examenul de 5 kyu. A excelat la toate capitolele, inclusiv la forta si la kumite. La kata era de asteptat... Imi place teribil cum lupta, el nefiind deloc genul bataus. S-a adaptat si lupta inteligent, adica lupta tehnic si cu cap. Teoretic combinatia ideala. Practic, o clipa de neatentie si un smardoi il poate nimici intr-o secunda. Cum insa la grupa lui de varsta smardoii sunt usor de prins pe picior gresit, eu zic ca are sanse sa faca o figura buna la campionatul de kumite de anul acesta. Sanatosi sa fim!

Adevarul e ca sunt tare mandra de amandoi!

UN PRIETEN

Aceasta poveste este o poveste adevarata


Sta cuibarit la el in casuta. Apoi iese afara ca sa priveasca mai bine cei doi copii care fac galagie langa el. Ii priveste linistit, ca un bunic aflat pe prispa doi copii zburdalnici si fara griji. Intre timp in casuta lui intra un alt catel. Se duce, miroase si-l ingaduie. Apoi, incet-incet se apropie de copii cerand parca voie sa se joace si el. Se apropie timid si dand din coada de cel mai mic. Pare mai accesibil si mai deschis. Cel mare se departeaza un pic si pare ca-i e frica. Se opreste si asteapta. Intre el si copilul cel mic se infiripa un dialog tacut: catelul da din coada, copilul ii ofera zapada pe care o facea bulgare. Cainele se opreste linistit langa copil, cu privirea intoarsa spre celalalt, ca o invitatie la joaca.


Copilul mai mic isi face curaj si-l mangaie. Atunci ochii catelului se inchid, si ramane nemiscat, parca cu frica sa nu-l sperie cu ceva si sa-l indeparteze. Apoi zambeste in felul lui cainesc pentru duiosia cu care-l intampina copilul. Intr-un final se tolaneste cat e de mare in zapada.
- Ei, ce faci, de ce te asezi pe mine? intreaba razand puiul de om.
Catelul zambeste in continuare, inchide iar ochii si asteapta. Nu vrea cu nici un pret sa-l sperie, asa ca toate miscarile ii sunt tacute si line. Copilul il mangaie cu grija, si-i vorbeste cu drag.


Incet isi face curaj si baiatul mai mare. Aduce si iarba si i-o ofera ca semn de prietenie. Catelul intelege si gusta, lasandu-se pe spate, intr-un abandon tacit cu care-i spulbera orice teama si-l castiga de prieten. Apoi primeste pe rand, de la fiecare, fir cu fir, iarba verde pe care-o plescaie cu placere, de parca de cand se stie n-a mancat ceva mai gustos. Copiii rad si se intrec sa-l hraneasca si sa-l mangaie. Se mira de labele lui, de dinti si de pernutele de la picioare.


La plecare ii conduce pana la iesirea din parc si primeste promisiunea ca data viitoare va primi ceva bun de la noii sai prieteni.
- Era foarte frumos catelul!
- Da, si acum suntem prietenii lui... sporovaiesc copiii in drum spre casa.