vineri, 27 septembrie 2013

RAZLETE

Eu citesc Momo, Mihai continua cu aventurile cavalerilor Pardaillan, iar Cristi se lupta cu Cartea Junglei. La aikido Mihai face rostogolirile la fel ca sensei. Acum e momentul cubului Rubik pentru ei. A devenit pasiune, fac ce fac si iar iau cubul. Acum Mihai il face singur, pleaca cu el la scoala si ii invata si pe altii, nu doar pe Cristi. Am gasit pe net 2 site-uri cu lectii de matematica, pentru amandoi. Pentru Cristian intram pe www.lectiidematematica.ro, un site unde se pot vedea gratis explicatii la diferite probleme de matematica pentru clasele I-IV. Lectiademate.ro este site-ul pentru Mihai, are si teste la finalul lectiilor si Mihai il urmareste si rezolva cu placere, in timp ce eu bifez cum i se sedimenteaza cunostintele, rasufland usurata. Si m-am lamurit ca manualele de mate pentru clasele V-VIII se pot inlocui cu succes cu culegerile Clubului matematicienilor. Culegerea de clasa a V-a este foarte buna, o recomand din toata inima. Rar mi-a fost dat, de cand au inceput copiii scoala, sa fiu asa multumita de un manual sau culegere... Scoala de aici e faina in continuare. Proful preferat ramane cel de engleza. Si totusi el e cel care le da cele mai multe teme acasa, din cate vad eu. Iar Cristian citeste in engleza carti pe care le citea Mihai anul trecut. Mihai joaca mult mai bine ca mine tenis, iar Cristian a inceput sa serveasca frumos si e tare mandru de asta. Amandoi pot alerga de dimineata pana seara, fara sa oboseasca. Mihai mai mult, e adevarat, dar nici cu Cristi nu mi-e rusine. Marius le poate face fata, se joaca si alearga cot la cot cu ei. Eu mi-am pierdut pe undeva placerea jocului, dar ma bucur si ma incarc cu bucuria lor.

joi, 8 august 2013

FLORENTA

FLORENCE, FIRENZE... Am pornit spre Florenta cu gandul la Michelangelo. Si la Leonardo da Vinci, dar Michelangelo este flebetea noastra, a mea si a lui Marius, si am incercat sa ii molipsim si pe copii. Am gasit un oras tanar, in ciuda istoriei impregnate in ziduri, cu parculete populate de ratuste cu pui, broaste testoase si pasari cu piciorange. Cu biciclete impodobite cu flori, plimband femei frumoase si tinere, indiferent de varsta. Multi turisti, dar pasnici, oameni interesanti, veniti sa vada, nu sa etaleze, cu chipuri senine si relaxate, purtand dupa ei copii, mici si foarte mici, si multi, dar neratand nici un obiectiv, pentru ca unii dintre pici puteau vedea si intelege, in timp ce ceilalti dormeau sau se jucau agatati in spatele sau in bratele parintilor. Am mers prin Florenta pe jos, de la hotel in Centrul Istoric si inapoi, si mi s-a parut un oras mic si aerisit, verde si primitor. Am descoperit apoi, luand intr-o zi un autobuz, ca e mare si intortocheat, si ca in el lucreaza multi romani. M-am simtit in siguranta pe strazi, ceea ce nu e putin lucru. Mi-a placut aerul boem si oamenii printre care treceam. Sibiul lor, cum a zis Marius. Am simtit ca in Florenta as putea sa traiesc. M-a impresionat Domul si mi-a placut Casa lui Michelangelo. L-am admirat pe David, si-am aflat povestea lui. Am vanat insemnele familiei de Medici, am vazut picturi celebre, sculpturi impresionante si-am vazut opere neterminate, ramase captive in blocul de marmura, dar parca cu atat mai frumoase, dezvaluind inceputul, ideea, si lasand sa se intrevada opera. Michelangelo a fost cu noi la fiecare pas. L-am urmarit si studiat atat de tare, incat i-am gasit si defecte. Mihai a ramas insa avocatul lui pana la capat. Am urcat si in Clopotnita Domului, dar si in Cupola, sute de trepte, un efort fizic considerabil (doar pentru 3 dintre noi, Mihai a fost dezamagit ca-l tineam din ascensiune), in mars intins, pe trepte abrupte, rasucite, inguste si multe, dar am putut admirat Florenta in intregime, trecut si prezent, oras lasat dominat de inaltimile cladirilor istorice. Mi-au placut acoperisurile transformate in gradini si imaginea de intreg a orasului. Nu mi-au placut in schimb picturile de pe Cupola. Mi s-au parut hidoase si obscene, nu stiu cum au fost acceptate si lasate asa atatia amar de ani, dar cine-s eu sa comentez actul artistic... Pentru ca Florenta este o lectie de istorie si o lectie de arta. Merita vazuta, respirata, cucerita.

marți, 6 august 2013

MOMO

Cand am auzit prima oara de Momo (Michael Ende), eram deja femeie cu doi copii acasa. Era atat de entuziasmata cea care povestea, incat am zis ca neaparat trebuie sa citesc si eu. Si-am facut rost de carte si-am citit-o ... cam jumatate. Nu-mi mai amintesc ce m-a oprit. Mi s-a parut greoaie, era plina de simboluri, dar nu pot spune ca nu-mi placea. Am amanat-o. Acum o am pe tableta, alaturi de multe alte carti, unele pentru mine, altele pentru copii, carti cum ar fi Winnetou, pe care le am si in varianta clasica, in tara, si carti pe care le-am cautat si nu le-am gasit reeditate, cum ar fi cartile Cavalerilor Pardaillan (din care am aici 2, prima si una mai de prin mijloc, una cumparata si una primita). Cand am facut biblioteca virtuala, m-am gandit ca Winnetou l-ar putea prinde pe Cristi, iar Cavalerii pe Mihai. Cristi insa, care stie de la Mihai ca Winnetou e carte serioasa, cu multe volume, n-a vrut cu nici un chip sa incerce. Mihai insa, ramas fara carte intr-o zi, a zis ca vrea sa isi aleaga ceva de citit de pe tableta. Eu, Pardaillan in sus, Pardaillan in jos... El nu, ca sa-l las pe el sa isi aleaga. Si ce credeti ca a ales? Momo. L-am lasat, crezand ca va ceda singur. A citit-o pe nerasuflate si i-a placut tare mult. Imi povestea din ea si ma uitam la el cum se pliaza pe el povestea. Si n-ar fi trebuit sa fiu asa uimita, mai vazusem asta cand i-am dus la Micul Print, la Teatrul Ion Creanga, si povestea ne atinsese pe fiecare diferit, pe cand Cristi avea 3-4 ani. Trebuie neaparat sa citesc si eu Momo. Doar ca acum nu mai apuc tableta. Mihai a dat de gustul Cavalerilor Pardaillan (si sunt tare incantata de asta), e la a doua deja, dar sunt 10 carti cu toate. Poate cand ajunge la cea pe care o avem carte, pentru ca inca alege hartia in locul ebook-ului. Stiti ce mi-a zis? "Mami, cand o sa citesti Momo, daca e ceva ce nu intelegi, citeste-o ca si cum ai avea varsta mea." Multumesc, Maria!

marți, 7 mai 2013

PRIMAVARA FARA SFARSIT

Ne-am luat cozonacii facuti croissante, ouale si restul bagajelor si am plecat la munte. Acel munte unde trebuia sa ajungem asta iarna, daca ar fi avut zapada, desi acum ne indoim ca am fi putut razbi pe drum inzapezit. Am plecat din plina vara intr-o splendida primavara, cu copacii in floare si explozie de verde crud. Si-acum stiu ca daca vrei, poti trai o primavara continua, totul e sa traversezi Pamantul in directia care trebuie. Serpuind printre dealuri si munti stancosi, am respirat padurea tanara si-am privit uimiti la crestele inca pline de zapada din inaltimi. Vazuta printre copacii infloriti, intr-un soare care a alungat toate previziunile meteo, zapada de pe varfuri parea ireala. A fost o vacanta tihnita, fara tinte prea clare, cu popasuri pentru tropait prin padure si pentru sufletul meu fotografic. Copiilor le-a fost de ajuns padurea. N-ar mai fi plecat de acolo. S-au luptat, s-au tavalit, s-au bucurat de toate betele, conurile si copacii padurii, si iar ma intreb, de ce sa lasi copiii acasa cand pleci in vacanta? Ce jocuri pe calculator, ce tablete... dati-le copiilor liber intr-o padure si joaca isi va recapata valenta ei naturala, instinctuala, cu chiote si tropait neobosit, cu sprinturi si rostogoliri. Dati-le copiilor sansa sa fie copii. Mai tarziu, oricat si-ar dori sa faca asta, nu va mai fi la fel. Un con infasurat intr-o hartie a fost perfect ca minge de fotbal, iar bancile de la locul de joaca numai bune de porti. Aceeasi minge nesaltareata dar zburatoare a rezistat si la meciul din padure, reusind sa duca un intreg campionat de rasete si energie. Am vizitat Pescoconstanta, Rivisondoli si Roccaraso, localitati celebre iarna, acum aproape pustii. Au zarit o stanca printre cladirile aglomerate pe o strada veche, si-au escaladat-o toata, cu bucurie, nu ca sa vada privelistea, ca noi, ci ca sa o cucereasca. Am asteptat ca orasele sa se trezeasca, sa putem intra in biserica mare din Rivisondoli, cea cu vitralii schitate si turnul intr-un nor de randunici. Am adulmecat mirosul unei placinte cu mere, si-am gasit doar gustari de cafea si niste pizza. Asa ca am lasat in urma civilizatia amortita, am traversat un camp galben de flori de camp, si ne-am adapostit de soare intr-o padure, pe un covor de conuri, langa o partie verde, strajuita de pomi infloriti. La intoarcere am gasit o cascada stancoasa, pe care au lansat suvoi de frunze uscate, au aruncat si salvat bete, si n-au lasat nici un bolovan neexplorat. Iar langa hotel, pe unul din drumurile marcate pentru drumetii, am descoperit un loc urias amenajat pentru picnicuri, langa o bisericuta mica, inconjurat de padure. Alaturi, un loc de casa cu poarta deschisa. In rest doar noi, haladuind printre copaci si flori, incarcati cu bete de toate marimile, cantand la codite de papadii sau incercand sa ascultam tulpinile de traista ciobanului.

marți, 30 aprilie 2013

E BINE

Nu stiu daca vreodata voi putea sa scap de teama de a fi fericita. Am invatat sa ma bucur cu masura, cu sfiala chiar. Constient sau nu, am sperat ca asa voi putea sa atenuez caderile. Pentru ca balanta e fragila, iar viata nu iti da certitudini. Dar imi place sa cred ca sta in puterea noastra sa ne implinim din vise si ca uneori, daca ne dorim din tot sufletul, putem chiar sa atragem implinirea lor. Altfel, cum as fi ajuns aici? Sunt acasa, pasarile canta, ciresele se coc, rufele mi se usuca in soare, pe terasa. Copiii sunt bine, vin acasa zambind, cresc frumos si sunt sanatosi. Afara miroase a flori de portocal. La sfarsit de saptamana evadam, uneori departe, alteori doar pentru a avea copiii spatiu mai mare unde sa bata mingea. Ma simt ocrotita si fara de griji. Si iubita. Nu stiu cat va dura. Dar acum e minunat. Si mi se pare important sa multumesc pentru tot ce am. Multumesc!

INIMA

Cristian mi-a daruit o inima. Am gasit-o pe perna... Este o inima origami, dupa un model inventat de el.

vineri, 19 aprilie 2013

CAND PREA MULT E PREA MULT

- Mami, care zi iti place tie cel mai mult? - Vinerea, ca stiu ca urmeaza 2 zile de concediu... Imi place Sambata. Si Duminica. Dar de fapt, acum imi plac toate... - Daaa, am uitat ca acum tu ai toate zilele libere, imi zice razand. - Dar tie care zi iti place? - Joia! - Joia? Cum asa. - Joia, fara a lua in calcul ce facem seara (lectiile aglomerate de ora de karate) - De ce joia? - Pai joia e mai liber, fara sa fi stresat de nici un test. Si fara teme multe de rezolvat la scoala. Mihai, dimineata. Anul acesta a venit cu teme acasa. Studiaza stiinta, geografia si istoria din manualele americanilor. Iar lectiile sunt frumoase, ca niste povesti, cu imagini si exemple, atat de diferite de cele cumparate din tara, desi subiectele abordate sunt aceleasi. Diferite si de cele pe care am invatat eu, la vremea mea. Si mi-e drag sa vad cum afla notiuni abstracte intr-un fel atat de natural. Si ma uit cum acel gand de mama cum ca am atatea sa le spun... nu ma mai apasa, pentru ca toate vin la vremea lor si se aseaza cuminti, asa cum trebuie. Si deja au ei atatea sa imi spuna... Sunt zile cand as vrea sa le arat totul. Si zile cand le spun, cu inima senina, sunteti liberi. Acum faceti ce vreti voi. Cand soarele de afara imi alunga grijile de lectii romanesti, cand jocurile lor inventate sunt mai importante decat orice ar putea sa invete vreodata din carti. Limitele incep sa devina nevoie cand e vorba de tableta sau jocuri pe calculator. Acolo timpul dispare. Au vazut insa pe pielea lor ca apoi ochii pot ramane injectati cateva zile, se pot alege cu dureri de gat, de spate, si ca nu au nevoie de somn sau mancare. I-am lasat cat au vrut in vacanta, cand vremea a fost urata si au stat in casa, si la final au echilibrat singuri balanta, cu jocuri clasice, pe covor. Echilibrul ar trebui sa fie cuvantul de baza. Dar ce te faci cand stii ca pot fi cei mai buni din clasa, si ca o delasare de moment poate insemna pasi pierduti mai tarziu. Cand crezi ca doar stiind din toate vor putea mai tarziu alege orice isi vor dori sa faca. Si te gandesti ca poate abilitatile lor necultivate acum, le vor stirbi sansa de a fi inventatorii de mai tarziu. Asa ca matematica de acasa si romana raman in plan, intr-o jonglerie de teme si libertate. In rest, construim amintiri, fericiri copilaresti care vor reveni mai tarziu ca imagini sau parfumuri de liniste in momente de impas. Imi umplu sufletul de cantecele lor inventate si lalaite fara griji, si stiu ca sunt bine. Suntem bine.

joi, 18 aprilie 2013

CITITUL POATE FI CONTAGIOS

Ieri seara, la culcare, camera copiilor era plina. Colegul lui Mihai a facut ca in camera sa apara 3 paturi si atmosfera sa fie exploziva. In harmalaia creata, Mihai isi ia cartea si spune ca el ar vrea sa citeasca un pic. Ii ofera colegului Jurnalul unui pusti in engleza, cartea pe care i-o imprumutase deja. Colegul refuza, plicitsit de idee. Acum era timp numai bun de joaca, nu de citit. Insa Cristian sare si el si-si ia entuziasmat cartea lui - ultimul volum in romana al Jurnalului unui pusti (pe care o citeste singur, si pentru care a lasat cateva zile aventurile lui Nils Holgersson). Colegul ezita o clipa, apoi cere si el cartea. Pentru 10 minute, in camera a fost liniste. Apoi a urmat o bataie cu ursi de plus...

joi, 11 aprilie 2013

CRISTIAN SI CARTILE

Am pus deoparte cartile din biblioteca de aici care pot fi repatriate. Sunt mai multe decat imi imaginam, nu incap intr-un geamantan. Si daca la cartile mele si ale lui Mihai ma asteptam, am descoperit ca si cartile citite de Cristi nu pot fi neglijate. Puiul parasit de vulpe - autor Irina Korschunow; Hanno deseneaza un balaur - autor Irina Korschunow; Micii uriasi - autor Irina Korschunow; Toate cartile din seria Magic Lilli - autor Knister, editura Aramis; Aproape toate volumele din Jurnalul unui pusti - Jeff Kinney; Pippi Sosetica in marile sudului - autor Astrid Lindgren. Citim acum impreuna Minunata calatorie a lui Nils Holgersson, scrisa de Selma Lagerlof. Mihai a citit-o singur cand era de varsta lui Cristi si i-a placut foarte mult. Eu am vazut in copilarie desenele animate si mi-am promis ca voi citi si cartea candva, cand voi avea timp. Ne poticnim in denumiri suedeze si in descrieri legate de ele, dar aventurile sunt frumoase. Cel mai mult citesc eu, e adevarat. Dar el ma ia de mana seara si se cuibareste alaturi de mine cu cartea in brate, iar cand citeste singur inceputul unui capitol, mi-l povesteste cu drag. Cititul pentru el nu e inca o placere nemaipomenita, lucram inca la asta. E inca in momentul cand cartile mari si povestile lungi il sperie. Dar l-am surprins in situatii cand, liber fiind sa se joace, s-a retras cu o carte in mana sa vada ce s-a mai intamplat.

vineri, 5 aprilie 2013

HARTIA BATE TABLETA

Ieri am facut un Hopa-Mitica, dupa o idee postata de Joel Henriques pe FB. Azi am facut elicoptere si apoi, starniti de vantul de afara, am incercat sa facem zmee. Zmeele noastre sunt creatii proprii, doua au supravietuit, unul e la gunoi ca se transformase in parasuta. Nu zboara niciunul ca un zmeu. Cica ar fi vina vantului si a curentilor de aer ce se formeaza pe langa casa. Nu cred... Cert e ca la al lui, Mihai a pus mult suflet. Si scotch... si paie. Acum toate inventiile noastre din hartie sunt afara si fac deliciul vecinilor. Si toti le considera perfecte. Asa ca cine sunt eu sa comentez daca merg sau nu. Important e ca bat de departe jocurile de pe Wii si de pe Tableta!

marți, 26 martie 2013

SIMPLU

Copiilor le place mai mult plaja asta, neamenajata. Pentru ca aici sunt liberi sa faca ce vor si au din plin bete si pietre. Si or mai fi si mizerii, dar ei nu le vad. Au forme de nisip, dar mai faine sunt cele improvizate. Au lopeti dar mai bine se sapa cu mana. Castele, ascunzatori... Bucurie pura cu o bucata de pluta, botezata ad-hoc Gogosarul, si valurile inspumate ale marii. Alaturi, deja infrigurati de vantul ud, parintii. Incerc sa opresc timpul. Sa ramanem asa, fericiti si liberi, nepasatori si impreuna. Aparatul foto fura imagini, stropit de marea care parca niciodata nu a stralucit asa, si de vantul care ridica valuri albe. Oare cum isi vor aminti ei momentele astea?

vineri, 8 martie 2013

LEAPSA

Leapsa Am primit o leapsa. Mi-e tare draga Maria, cea care scrie la Cealalta realitate, , asa ca nu vad cum as putea-o refuza. Aceasta leapsa are regulile ei: 1) Sa multumesc celor ce s-au gandit la mine Iti multumesc, Maria! 2) Sa scriu 11 lucruri despre mine (sincer, 11 mi se pare cam mult...) 1. Imi place sa fiu mama 2. Imi place sa fotografiez 3. Imi place la teatru 4. Imi place sa citesc,iubesc cartile 5. Imi place sa fac sport 6. Imi place marea 7. Imi plac bocancii si hanoracele 8. Imi place acasa 9. Imi place sa ma joc de-a atelierul, fara a avea grija perfectiunii 10. Imi plac copacii 11. Nu imi plac termenele limita 3) Sa raspund la un set de 9 intrebari 1. Albastru sau portocaliu? Albastru 2. Care este ultimul obiect pe care l-ai facut cu mainile tale? O bratara impletita 3. Unde locuiesc (sau locuiau) bunicii tai? La tara. 4. In ce banca stateai la liceu? Am stat in mai multe banci, cea mai stabila a fost banca a 3-a, randul din mijloc. 5. Ai dialoguri interioare? Sunt femeie... sunt plina de dialoguri interioare. 6. Ce mancare iti aminteste de copilarie? O friptura cu piure mi-a ramas ca cea mai buna mancata vreodata. Am fost o mofturoasa notorie, drept dovada ca a doua zi acelasi fel de mancare nu mi-a mai placut deloc. 7. Ai citit vreo carte de mai multe ori? Care? Da. Rapirea ucenicului nevrajitor, de Nicuta Tanase 8. In clipa asta ai oja pe unghii sau nu? Nu. 9. Ai zambit astazi? Da. 4) Sa formulez si eu un set de 9 intrebari. 1. Ce iti place cel mai mult sa faci? 2. Ce iti doresti cel mai mult? 3. Care e ultima carte citita? 4. Unde te simti acasa? 5. Te mai uiti la TV? 6. De ce daruiesti martisoare? 7. Cand ai vazut ultima oara cerul? 8. Cand ai fost ultima oara in parc? 9. Ce cadou ti-ai facut ultima oara? 5) Sa nominalizez 9 bloggerite si sa le anunt despre asta Hmmm... Nu vreau sa opresc leapsa... dar nu am sa nominalizez pe nimeni, pentru ca nu imi place sa fortez mana nimanui (nu ca as fi in masura). Dar daruiesc leapsa asta, cu mult drag, oricarui cititor blogger poposeste pe aici.

luni, 4 martie 2013

NU CONTEAZA CAT DE LUNG AI PARUL...

Mi-am tuns baiatul. A fost dorinta lui, se saturase de peria cea rea si de timpul cand trebuia sa stea pana i se usca parul... I-am pastrat fiecare suvita... Mi-era drag sa ma joc in parul lui, sa-mi pierd degetelele in nuantele lui de blond ramase de la soarele verii trecute. Pare mult mai mare acum... Parul ii indulcea chipul si-l pastra copil. Lui Marius nici acum nu ii vine sa creada ca am facut-o...

vineri, 1 martie 2013

JURNAL DE FEBRUARIE

Probabil ca e ceva ascuns in genele mele, o abilitate usor naiva care iese la suprafata cand si cand, supapa gandurilor si nelinistilor. Ciudat sentiment, cand mainile mele se joaca impletind sau imbinand hartii colorate, ma reasez in claca strabunilor, firesc si senin. Mi-e dor de fulgii de nea si de strazile orasului meu. Mi-e mai dor de zapada decat de primavara... pentru prima oara in viata mea. Si pentru ca am visat ca imi scartaiau bocancii in zapada albastra a unei dimineti, intr-o zi Marius ne-a dus pe Vezuviu. Si pentru cateva ore, mi-am racorit sufletul cu zapada. Gripa. Prima intalnire a lui Mihai cu ea. Vicleana si intinerita cu virusi noi, ne-a suspendat linistea si ne-a tinut in carantina, cu griji si spaime, cu "foc si ghetari". Si poate ca daca n-ar fi fost pradalnica asta de burta, cu dureri pe note, atipica si totusi cica, tipica, poate ca n-ar fi fost asa de speriat. De retinut ca jocul de remi este unul din cele mai bune medicamente pentru gripa de anul asta. Carti. Am devorat Anita Shreve si am trait intr-o zi jumate toata viata Zairei. Inca ma intreb cum a putut un barbat sa scrie asa... Catalin Dorian Florescu.

miercuri, 13 februarie 2013

ZANUTA DORA-LI SI VRAJITOAREA CIUMFI

Zanuta Dora-li si vrajitoarea Ciumfi este o carte pentru copii pe care am primit-o cadou. Este unul din acele cadouri de suflet care te fac sa zambesti ori de cate ori iti amintesti de el. In primul rand trebuie sa spun ca sunt fericita ca doamna Anastasia Popa scrie si, foarte important, publica in continuare. Era o vreme cand, dupa ce m-a cucerit cu Iana, vrajitoarea poznasa, nu o mai gaseam pe nicaieri. Cand am primit aceasta carte am sperat ca va fi Cartea care il va cuceri definitiv pe Cristian si-i va deschide apetitul pentru lectura. Asa ca am incercat sa ajunga la el in cea mai frumoasa forma. Intamplarile sunt structurate in povestiri scurte, cartea e plina de ilustratii, asa ca i-am inmanat-o cu incredere. Am avut grija sa ii spun si ca "mama" ei este aceeasi cu "mama Ianei"... Intai a rasfoit-o si s-a amuzat de desene. Apoi a incercat sa ma ia cu el sa o citim impreuna. A inceput-o el si apoi a inceput sa i-o ia Mihai. Asa ca am avut grija sa i-o aduc pe Dora-li si lui Mihai, pentru ca scopul meu era clar, Cristian trebuia sa citeasca singur. Mihai a fost fericit. A devorat-o pur si simplu si a incercat sa nu i-o povesteasca fratelui. Totusi i-a scapat pe ici pe colo cate ceva, nu de alta dar il pufnea rasul cand citea langa el si trebuia sa ii spuna poanta. Mihai a zis ca i-a placut foarte mult,si ca, desi e tot cu vrajitoare, este diferita de Iana, si ca i-ar recomanda-o chiar si lui Adi (nepotul nostru de 4 ani). Cristian a citit-o incet, cate o poveste o data. I-am citit si eu intr-o seara, cand l-am vazut ca se poticneste. Am crezut si ca nu-i place, pentru ca au fost seri cand refuza sa mai citeasca. Dar imi spunea mereu ca lui nu-i place sa citeasca, nu ca nu e frumoasa cartea. Si adevarul e ca, ori de cate ori ii propuneam sa o lase (ca de, dragoste cu sila nu se poate, si-apoi nu e obligatoriu ca ce ne place noua sa ii placa si lui...) refuza mereu. Asa se face ca a citit TOATA cartea. Poveste dupa poveste, intamplare dupa intamplare, cartea l-a tinut aproape si n-a vrut sa o lase pentru nimic in lume. E adevarat ca i-ar fi placut mult mai mult daca i-as fi citit-o eu pe toata. Sau Mihai... Si inca ceva: mi-a si povestit din ea. Asadar, v-o recomand cu caldura si din partea lui Cristian, un incepator in ale cititului. Ce i-a placut cel mai mult? Cica i-a placut tot, dar cel mai tare i-au placut piticii.

miercuri, 30 ianuarie 2013

DINTR-O CARTE

Le-au facut singuri. Ideea e dintr-o carte care se prafuia in biblioteca.

duminică, 27 ianuarie 2013

LA MULTI ANI

La 36 de ani nu esti batran. La 351, s-ar putea...

duminică, 13 ianuarie 2013

MATEMATICA

- Mami, data viitoare imi dai din feliile lui Mihai o felie mie, nu imi faci mie una in plus cum ai zis tu. Ca asa el ar manca mai mult ca mine, daca faci ca tine. Azi, din cele doua felii care-i ramasesera lui Cristi, una ii fusese data lui Mihai...

joi, 3 ianuarie 2013

CRACIUN 2012

A fost un Craciun tihnit. A fost timp pentru toate, asa am reusit ca in dimineata de Ajun sa putem sa ne jucam ornand fursecuri pentru Mos Craciun. Ideea fursecurilor pentru reni (mai degraba decat pentru Mos) este o traditie noua in ritualul nostru de sarbatori. Daca imi amintesc eu bine, prima oara a fost cand am facut casuta din turta dulce. Din anul acela, Cristi are grija sa nu cumva sa uitam de fursecuri. Anul acesta el a fost cel care a initiat joaca, iar noi ne-am alaturat pe rand, intai Mihai, apoi eu. Este un prilej bun de a fi impreuna, la fel de frumos ca cel in care se impodobeste bradul. Si framantatul cozonacului ne mai aduce impreuna, nu la fel in fiecare an, deja nu li se mai pare fascinant ca atunci cand erau micuti. Dar stiu ca este treaba serioasa si inca se mai ofera sa ma ajute. Anul acesta m-a ajutat Mihai, si amintirea cu el spargand nucile este una din cele mai dragi ale acestui Craciun. Bradul nostru anul acesta ... n-a fost unul, ci doi. Unul mai mic, bradul origami, altul mare si bogat, impodobit cu drag de copii, pe colinde cautate pe youtube. N-am avut brad adevarat, dar nu a fost o problema, pentru ca si acestia au poposit la noi tot trimisi de Mosi si au fost speciali, asa cum au fost de-a lungul anilor, toti brazii nostri. Mos Craciun a fost asteptat cu multa emotie. Casa a fost lustruita, jucariile ordonate, copiii imbracati frumos, bradul si-a pus luminitele de sarbatoare, fursecurile gata sa fie rontaite de Mos si tot alaiul lui... Se lasase seara si odata cu ea o liniste ciudata, intretinuta de Cristian care sarea la orice i se parea a fi un zgomot si de Mihai, care intreba cand vine, de ce nu vine, o sa vina? Teoretic ne-am uitat la watts pe Eurosport. Practic, l-am asteptat cuminti pe Mos Craciun. La un moment dat, Cristian, care tot deschidea usa si tragea cu urechea la zgomotele casei, nu a mai rezistat si a plecat sa verifice si sa se joace mai aproape de brad. Ciudat lucru insa, cadourile le-a gasit Mihai, nu Cristi, aproape o ora mai tarziu. Asa ca nu stim nici cum, nici cand a venit Mosul cu ele. Stim doar ca au fost multe, si desi nu au fost numele trecute pe ele au fost adjudecate corect, de fiecare in parte, urmand ca unele sa ramana comune, partajate in buna intelegere. Mihai a desfacut toate pachetele, Cristian s-a oprit dupa ce a desfacut prima cutiuta de ciocolata, cu care s-a luptat pana a aparut toba, respectiv sheibordul... Mihai s-a lipit de chitara cu care a dat un adevarat concert de bucurie. Caci bucurie cred ca este cuvantul potrivit pentru Craciunul nostru. O poveste frumoasa, magie si dorinte implinite.