INSULINA

Ieri seara am primit un telefon de la o prietena cu care n-am mai vorbit de mult. Este mamica a 2 fete, cu varste apropiate de baietii mei. Bucuria ca i-am auzit vocea s-a risipit in 2 minute.
Din septembrie anul acesta, fata ei de 7 ani este dependenta de insulina. Povestea ei m-a daramat psihic. Este o mama cum putin mi-a fost dat sa vad. Daca ei i s-a putut intampla asta...
Fetita a fost bine, mama ei i-a facut un test de glicemie pentru ca citise pe net tot felul de lucruri. Isi facuse griji pentru ca bea multa apa si masa musculara parea ca se topeste. Toata lumea ii spunea ca nu-i nimic, fetita crescuse in inaltime in vara asta, iar vara... se bea mai multa apa. Testul l-a facut ca sa stea ea linistita. Rezultatul testului a fost ingrozitor. L-a repetat si doctorita de familie. Copilul avea o valoare la care alti copii ar fi fost de mult in coma. Internare de urgenta, diagnostic devastator. Viata lor s-a naruit intr-o zi. Acum totul e cantarit, de 8 ori pe zi (la 3 ore, nu conteaza daca-i zi sau noapte) fetita isi masoara glicemia. De 3 ori pe zi i se injecteaza insulina. Mancarea ei este acum cantarita cu grija. Nimic nu au voie sa faca la intamplare. Copila merge la scoala, iar la pauza de la 9 mama vine si-i masoara glicemia. In fiecare zi a vietii ei, vacanta sau nu, vara sau iarna, acest copil se va trezi la 6 sa manace si sa-si faca insulina.

Fetele merg la dansuri. Mama lor ma sunase de fapt sa ma intrebe daca nu vin si eu cu baietii mei la dansuri, ca stia ca tot cautam... Iar la dansuri e lipsa de baieti. Sportul este foarte bun, mi-a spus ea. Are nevoie de miscare, desi glicemia ei scade la efort. Si atunci ii da niste carbohidrati rapizi (un mar/para sau trei sferturi de mar, in functie de cum ii iese la test).

Eu sunt inca in stare de soc. Lumea mea s-a zdruncinat din temelii. Lumea lor nu va mai fi niciodata cum a fost.
Prietena mea merge inainte. Stie ca va fi greu, dar nu conteaza. Oricum nu are de ales, iar fetita e ok atata timp cat respecta tratamentul.

Ce s-a intamplat?
Nimeni nu stie. Spitalul era plin de copii ca si ea, care nu aveau antecedente in familie. Copii de toate varstele, cel mai mic de 11 luni. Doctorii incearca sa faca legaturi. Dau vina pe boli ale copilariei mai grave care sa fi dat peste cap sistemul imunitar al acestor micuti. Boala ei este o boala autoimuna. Organismul ei se distruge singur.
Va puteti imagina macar asa ceva?
Niciodata pana acum, nici un doctor nu i-a dat sa faca un test de glicemie acestui copil. La cate analize a facut, niciodata nu facuse un test de glicemie. Se face simplu, din deget.
Nu pot sa nu ma gandesc ca daca prietena mea nu-si asculta instinctul, acum scriam despre altceva.
Am citit despre diabet. Se pare ca un roman din 5 are aceasta boala. Ce anume se intampla? La fetita acesta nu a fost de vina alimentatia. Pur si simplu sistemul ei imunitar a luat-o razna.
Maine le fac si eu glicemia copiilor.
Voi cand v-ati facut-o?

PS: Am facut analizele si au iesit bine.

POVESTE DE IARNA, TOAMNA

Am evadat din Bucuresti spre Predeal, vinerea trecuta. Invoiri, zi libera, scutiri si multe bagaje.
Cristian s-a trezit dimineata si m-a intrebat: azi mergem la munte? Da, mami, azi mergem la munte!
- URAAA, mi-a zis el, si in timp ce sarea din pat a zis ca pentru el: am stiut eu, nu am mai uitat. Ca eu le mai incurc... Azi e! Azi mergem la munte!
In masina a avut grija sa ne intrebe daca avem destula benzina. Tati i-a explicat cum sta treaba cu motorina, iar Mihai ne-a linistit pe toti spunand ca ne face el energie statica. Si a inceput sa-si frece palmele.


Cand ploaia s-a transformat in ninsoare nimic nu ne-a mai putut opri. Nici teama lui tati ca n-o sa putem urca cu cauciucurile de vara, nici grija lui Cristian ca pe jos se facuse noroi. Copiii pandeau fiecare fulg ce se furisa prin geamul intredeschis, in timp ce afara totul se transforma in basm.



Am ajuns cu bine, ne-am schimbat in echipamentele de zapada si 4 ore copiii s-au bucurat de iarna. Cand i-am adus in casa, in bocancii lui Mihai se topise muulta zapada. N-a simtit cand i se ridicase elasticul protector al pantalonilor de schi. Si nici nu l-a interesat. Si pana la urma, nici n-a contat.


















Am intalnit oameni minunati, organizarea a fost extraordinara, copiii si-au facut prieteni, s-au lafait intr-o sala de sport uriasa, Mihai si-a pierdut vocea la karaoke, si toti am invatat dansuri noi. Am urcat pana la Diham, Mihai ca de obicei neobosit. Amandoi au compensat lipsa de la antrenamentele de karate cu multa miscare in aer curat. Mihai s-a dovedit a fi si un foarte talentat fotbalist, asta dupa ce in vara m-a uimit cat de bine se descurca la tenis si la ping-pong si in general la orice sport face. Eu am tras cu pusca. Si mi-a placut.
Duminica ne-am intors pe ploaie, zapada disparuse de sambata seara.
Tristete mare cand am plecat, lacrimi de crocodil si promisiuni ca aventura se va repeta.

DESENUL LUI CRISTIAN

Este vorba despre un copac cu un cuib de pasarele. La cuib ne putem urca cu o scara sa le dam de mancare pasarilor.

AM REVENIT

Am fost la munte in week-end, o mini vacanta ca-n povesti. O sa revin cu poze.
Cat am lipsit am primit un premiu de la Andrabell, multumesc, l-am vazut la timp doar ca n-am apucat sa dau de veste.
Ii daruiesc o poza din colectia de la munte de week-end-ul asta, toamna-iarna:



Am citit o lectie de viata de la Alina. Intrati si cititi.

FINAL DE FESTIVAL

Ne dorim din tot sufletul ca acest festival sa continue.
Daca actorii, regizorul si toata echipa teatrului Ion Creanga mi-ar fi auzit in seara asta copiii vorbind despre piesa si despre festival, sunt convinsa ca ar fi fost fericiti. Scopul lor a fost atins.
Piesa din seara asta a fost UN LUP, O CAPRA SI TREI IEZI.Minunata!!! Si moderna si clasica, si muzicala si comica si tot ce vreti. Si interactiva. Copiii au participat la piesa, l-au pedepsit si apoi iertat pe lup si au hotarat sa fie salvati iezii din burta lupului, ca in "Scufita Rosie". Cristian, care la inceputul piesei comenta ca nu asa e povestea... a fost fermecat de-a dreptul. Oriunde vor juca de acum incolo, sa nu ratati piesa asta. Picii i-au dat nota maxima cu felicitari, si-au zis ca e la fel de frumoasa ca "Harap Alb". Asa ca o vom revedea cu siguranta, ori de cate ori se va juca. Iata actorii, inainte de asaltul florilor. (aparatul meu foto e mereu innebunit de forfota copiilor care impart flori actorilor, asa ca nu am reusit sa pozez toata multimea de copii care au urcat pe scena)


Echipa Teatrului Ion Creanga care a facut posibil acest festival:


Premiul festivalului (" -Mami, de ce nu am fost la toate spectacolele? Uite din cele care au castigat premii noi am vazut doar una!")


Focurile de artificii si confetiile din sala (superbe) au continuat afara unde ne-am reintalnit cu personaje de basm, am dansat si am lacrimat un pic la gandul ca la anul nu se stie unde se va tine festivalul.





Am uitat sa va zic, in fiecare an, la festivalul "100, 1.000, 1.000.000 de povesti", parada personajelor este sub bagheta MAGICIANULUI. Il recunoasteti? Magicianul de la Abracadrabra.


Binenteles ca am adunat si-am aruncat si iar am adunat confetii. Am luat si acasa. Mai multe anul acesta.

TARGUL KIHI-KIHA & CO EDITIA A TREIA

Azi la Carturesti aveti ateliere pentru copii gratis, minunatii hand-made si piesa de teatru si va puteti intalni si cu Bogdan sa va invete origami... Va invidiez pe toti cei care o sa reusiti sa ajungeti.

LUCRURILE INCEP SA SE SCHIMBE

La gradina zoologica din Bucuresti incep sa se miste lucrurile. Mai intai am aflat ca s-au mai schimbat conditiile in care se tin animalele si ca au facut site.
Acum am citit pe blogul Caprioarei ca se organiseaza weekendul acesta un Eveniment dedicat vietii salbatice si mai ales celor mici. Super tare, nu?