marți, 30 august 2011

A VENIT TOAMNA

Da, a venit deja. N-o simtiti? Miroase deja diminetile a frunze uscate, castanii s-au ingalbenit, mai putin cei care au inflorit iar. Cica-i o boala asta. Bietii castani. Ce-o fi in capul lor. In jurul lor totul se scorojeste si cade, si ei se umplu de flori si le dau frunze verzi si mici... Eu cred ca sunt doar zapaciti, nu-s bolnavi. Zapaciti cum pot fi doar primavara.
Eu simt toamna. Intotdeauna am simtit-o. Cu toti porii. O simt ca pe-o emotie de inceput de scoala. Si-mi place toamna cu racoarea si culoarea diminetilor ei, cu dansul frunzelor si cu parfumul acela al ei, ca un aer curat. Un aer care se confunda un pic cu aerul de munte in capul meu de bucuresteanca, cu plamanii imbacsiti de zabuseala si noxe. Toamna ma reaseaza de obicei. Toamna revin cu picioarele pe pamant.
Doar ca zilele mele sunt ciudate acum. Ma zbat intre doua lumi, una promisa a fi minunata, si una pe care o am si-o iubesc. A mea aici. De cea promisa inca nu stiu mai nimic. Nici macar daca va fi, d-apai de cand ar incepe... De cea pe care o am realizez in fiecare zi mai multe. Pentru ca-i pusa in balanta, pentru ca e posibil s-o las in urma. Si uite asa redescopar totul. Si capata culori mai vii. Mi-e drag Bucurestiul, mi-s dragi ocupatiile mele. Toate. Mi-s dragi locurile unde bantui cu picii. Spectacolele. Parcurile. Bibliotecile. Magazinele mele. Karatele...
As vrea sa ma pot bucura in sfarsit de linistea unui an scolar. As vrea sa nu ratam festivalul de la Ion Creanga. As vrea sa pot vedea piesele de teatru pe care mi le tot promit. Si-as mai vrea un concert Nicu Alifantis...
Va fi bine. Cu siguranta va fi bine. Orice drum vom apuca. Pentru ca vom fi impreuna. Si imi voi gasi locurile si acolo. Si-mi vor fi dragi si ele, cine stie, poate mai mult decat cele de acasa. Pentru ca acolo nu-i pentru toata viata.
Pana una alta, aseara mi-am tuns baietii. Am inlaturat pletele vacantei, si-am scos la iveala doi baieti gata de scoala. Au asa o fata de scolari... Azi noapte i-am masurat. Talpa lui Cristian este exact cat palma mea. A lui Mihai incape perfect in palma lui Marius. Parca-s dintr-o data mult mai mari si mult mai inalti. Si Cristian, daca nu l-ar trada accentul si vocea aia de copil... Ei sunt gata. Amandoi. Sunt gata de scoala. Care scoala?

Nu te deranja

Asculta mai multe audio diverse

3 comentarii:

  1. ..mi-ai transmis din emotia ta si o sa va urmaresc in continuare cu mare curiozitate sa vad pe unde va duc drumurile.

    Citeam aseara postul tau despre intalnirea AC (fericitilor!!!) si am avut intentia sa-ti spun ca te-am reperat din poze, dar lenea a fost mai mare. Fusesei un mister pentru mine, dar acum stiu de unde au baietii tai ochii aia frumosi, migdalati.

    Va doresc sa va fie bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu simt toamna, asta mai trista ca altele. Toamna ma apuca astenia, dorul si melancolia nejustificata. De, emotie de toamna. dar toaman asta plang dupa voi, dupa copilaria lui Adi fara verisorii lui adorati. Apropos nu indraznesc sa ii spun nimic, nimic...Plang dupa tine, cea cu care pot vorbi despre copilariile de om mare si visele neimplinite. Dar ma si bucur pentru voi si astept noi idei despre ce ne place noua, din locuri noi.

    RăspundețiȘtergere