DECEMBRIE 1989

Aveam 13 ani la Revolutie. Suficienti cat sa inteleg si sa simt pe pielea mea ce a insemnat regimul lui Ceausescu. Nu o sa uit niciodata cozile de la carne, listele (si spaima ca nu mai esti pe lista), sticlele de lapte si borcanele de iaurt care stateau la coada singure, crevetii si galantarele goale, gustul suncii de praga de atunci, al muschiului tiganesc, al conservelor de carne chinezeasca (Dumnezeu stie din ce erau facute) si cremwustii de import la borcan, toate obtinute dupa ore lungi de asteptare, lipita de multe ori de geamul magazinelor de oamenii disperati sa nu se termine pana la ei. N-o sa uit niciodata ratiile de ulei si zahar pentru care trebuia sa stam la coada toti din familie, painea taiata pe jumatate si sacosele de paine proaspata cu care mergeam la bunicii de la tara. Gustul bananelor verzi si a cojii de portocala. Mirarea primului Pepsi, gustul ciocolatei chinezesti si a bomboanelor cubaneze, a brifcorului si a gumei Turbo cumparata de la coltul scolii. Autobuzele cu oamenii agatati de scara ca ciorchinele... N-o sa uit nici jumatatea de ora de desene de sambata, sau cele 10 minute cu Mihaela sau Miaunel si Balanel, ori filmul mereu amanat dupa jurnalele cu Ei si toate intrerupte cand ti-era lumea mai draga de economia facuta la curentul electric. Nu o sa uit bucuria cand la o coada am auzit ca gata, s-a platit datoria externa, si dezamagirea cand am vazut ca nu se schimba nimic.
Revolutia a insemnat o mare speranta. Tin minte ca m-am mirat ca tata da drumul la televizor in plina zi. Si culmea, nu era revizie. Mi-o mai amintesc pe mamaie ascunza dupa tablia de la pat sau sub masa cand se auzeau gloantele suierand pe afara. Cand am ras de ea nu mi-a zis decat atat: eu am prins razboiul maica - si-atunci mi-a fost ingrozitor de rusine. mi-amintesc bucuria cand il vedeam pe fratele meu revenind in casa si insistentele mamei sa nu mai iasa afara. El avea 21 de ani atunci si ne povestea cum e in centru, cum au trecut cu tancurile peste tinerii care cereau Libertate. Eram mandra de el ca-i atat de curajos, mai tarziu am inteles ca puteam sa-l pierdem atunci.
M-am bucurat cand i-au prins pe cei 2, si-am simtit atunci ca numai daca-l omoara scapam. Nu-i frumos, stiu, dar asta am simtit...
Copiii mei pun o groaza de intrebari. Sunt curiosi ce post TV urmaream, ce desene preferate aveam, ce primeam de Mos Craciun, cum erau serbarile noastre, zilele de nastere... Le raspund de fiecare data adevarul. Le e greu sa-l inteleaga si e normal. Dar trebuie sa-l stie ca sa nu ne mai intoarcem niciodata la ce a fost.

Alte amintiri ale copiilor de atunci care acum sunt parinti puteti citi pe ziarulcopiilor.ro