INELUL

Tati s-a intrecut pe sine la aniversare, motiv pentru cei mici sa ramana cu gurile cascate. Inelul este ceva pe cat de nou pe atat de neobisnuit in familia noastra. Asta si pentru ca pe nici unul dintre noi nu ne mai incap verighetele, iar eu inele n-am mai purtat din perioada pre-natala.
Prima data cand a vazut inele Mihai m-a rugat sa-i cumpar. Avea vreo 4 ani si a trebuit sa-i explic ca-s pentru fete. S-a uitat la mine cu expresia aceea: "nu ma prostesti tu pe mine" si mi-a replicat taios: atunci tu de ce nu ai? M-am pierdut in amanunte, da nimic nu l-a convins. Asa ca am lasat-o balta. Mai rau a fost cand a vazut-o pe bica prima data cu unghiile rosii. A alergat la mine cu lacrimi in ochi sa-mi zica ce buba are biata bica...
Eee, dar sa revenim la inel.
Acum eu am pe deget un inel.
Cand l-a vazut prima data, Mihai a devenit gelos. Pe tati. Adica tati face cadouri mai faine decat el? Asa ca prima lui reactie a fost:
- Mami, dar cand ti-am luat eu lalele nu ti-a placut? Nu-i asa ca ti-a placut mai tare? Stii tu, lalelele alea pe care le-am luat eu singur, din banii mei...
Ca ti-as fi luat mai multe, dar eu nu am atatia bani...
Cristian in schimb are mare grija sa nu cumva sa-l stric pe bietul inel. Verifica regulat daca e la locul lui pe deget, si nu uita nici o clipa sa-mi aminteasca sa am grija de el. Sa nu-l murdaresc cumva sau sa-l stric. Si daca-l murdaresc sa-l spal cu grija... Daca e cu pietricica in sus si la verificarea de rutina este ok, imi da si un pupic.
Azi l-am uitat acasa... Sa nu ma spuneti!