UN MICUT CATEL ISTET - AURORA GEORGESCU

Un catel micut odata,
Cu o voce tremurata,
Se ruga de un dulau
Sa-i dea din ciolanul sau.

-Ham, ham, ham, mi-e foame rau,
Vreau si eu din osul tau!
-Ha,ha,ha, ma faci sa rad,
Poate-ti trag un sut in fund!

-Marrr! Ia pleaca tu de-aici,
Nu-mpart oase cu cei mici!
Si-a fugit bietul catel,
Necajit si vai de el!

Dar deodata s-a gandit
Sa-si ia blana la vopsit
In dungi late, sa se creada
Ca-i tigru din cap in coada!

Si-uite-asa dungat apare
Chiar la cainele cel mare.
Sta dulaul si priveste.
Sa-i dea osul… se gandeste:

“De nu-l primesc la mancare,
Cand s-o face asta mare
Face hap si ma inghite.
De-i dau osul, tine minte.”

Si-i zise cu glas mieros:
-Tigrisor, nu vrei un os?
-Ba il vreau ca vine tata
Si-o sa fie masa gata.

-Vine tigrul? Vai de mine!
Am plecat, ramai cu bine.
Pofta buna si sa-i zici
Ca eu chiar ma mut de-aici!

-Salutare si … pupici!

Pe dna. Aurora Georgescu o gasiti la STROPI DE SUFLET.
Ii multumesc ca mi-a dat voie sa postez poezia aceasta, care mie personal mi-a placut foarte mult.
Mihai a invatat-o intr-o noapte, la Afumati, cand i-am citit-o pe post de poveste de noapte buna. Acum descopar ca si Cristian o zice, pe bucati, in timp ce se joaca prin casa. Deci, succes total. Pentru ca la noi poeziile se invata doar daca le merge la suflet, altfel, nici o sansa.