duminică, 24 mai 2009

CAMPIONATUL S-A TERMINAT! FELICITARI CAMPIONILOR!

Mihai a luptat ca un barbat. Desi era mai mic cu juma de cap si mai usor ca adversarii lui. Un fel de hopa-mitica. Mai mult am vazut pe film, pentru ca desi am filmat si eu, n-am vazut mare lucru. La prima lupta stiu ca-l impingea de colo colo prin tatami, ca-l facea sa depaseasca suprafata si stiam ca-l poate depuncta pentru asta, ca il tavalea si ca el se ridica repede ca sa nu-i permita sa puncteze. Aveam inima in gat si mi se parea ca privesc un film care ma priveste, desi n-ar trebui… Ce cautam eu acolo, de fapt, ce cauta copilul meu acolo!
Prima lupta a castigat-o. Pentru ca adversarul impingea in loc sa se lupte. A castigat pe 3puncte penalizari ale celuilalt. A iesit debusolat din lupta, cred ca nimeni nu-i explicase care-i treaba cu tabela de marcaj. Nu stia daca fusese invins sau nu. Si intai a plans. Cand am ajuns eu la el, radea. Se descarcase, aflase si rezultatul, si incerca sa-mi povesteasca tot, iar eu nu vroiam decat sa-l strang in brate.
A doua lupta a fost mai echilibrata. Comentez eu ca o mare cunoscatoare ce sunt… La final am comentat si eu si tati ca nu l-au punctat cand i-a mutat (de 2 ori ) casca aluilalt cu lovituri de mawuasi. Am tipat la unul dintre arbitri de margine. Nu se face. Ne-a parut rau chiar atunci. Dar eram un pachet de nervi amandoi. Suntem parinti, nu stiu, asa ne-a venit. Ne-am cerut scuze mai tarziu.
Apoi ne-am linistit brusc. Mihai era bine, sanatos, scapase, sau mai bine zis, scapasem noi! El era suparat. Noi fericiti ca nu-i accidentat. Si ca s-a terminat.
De plans au plans toti. Sau aproape toti. Si cei care au castigat. De durere, ca o descarcare sau de suparare. Niste copii. De fapt, niste sportivi copii. Foarte seriosi si hotarati. S-au sustinut unii pe altii si au fost o ECHIPA.
Desi au fost destule accidentari, acum privind la rece, este totusi un sport, nu un razboi. Sunt destule reguli facute astfel incat acest stil sa nu fie in competitie atat de crancen cum e el in realitate.
Pregatiri:


Poate data viitoare!



video

Galeria:

video
Restul filmuletelor sunt mari, o sa incerc sa le postez altfel.

Am pus o parte din poze in album, o sa completez zilele astea.

PS: Mihai stia si-n timpul luptei ce punctaj are. Mi-a spus intr-o seara. Am interpretat eu aiurea nelinistea lui de dupa lupta...

9 comentarii:

  1. Offf, importanta e experienta si participarea. Mi-au dat lacrimile gandindu-ma la baietelul competitiv care plange a descarcare la sfarsitul luptei

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai, ai un cupil pe cinste! Bravo lui ca a facut fatza la asa un concurs!
    Felicitari muuulte de la mine si de la Matei, atat pentru Mihai, cat si pentru parintzii curajosi care l-au sustinut.

    pupam

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mie mi-au dat lacrimile...Ma tot gandesc ca sunt prea mici pentru astfel de incercari (eu am un David de 6 ani jumate)...Dar se fac mari de fapt, in vazul nostru si nu putem face nimic decat sa ii sustinem...
    Bravo Mihai!

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc tuturor!
    Nu ca e al meu, dar Mihai este oricum un copil deosebit. Daca nu i-ar fi placut atat de mult, culmea, fara sa fie un bataus (din contra), nu cred ca as fi putut sa-l sustin.

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari de la o mamica de aikidoka !
    Sunt impresionanti copiii acestia pe tatami .
    La urmatorul concurs in mod sigur vor aparea si medali .
    La "noi" nu sunt competitii de lupta doar demonstratii dar asta deoarece e arta martiala de autoaparare si nu full contact. Insa am aceleasi emotii de mai bine de 4 ani.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mi-ar place si mie sa fie doar demonstratii.
    Ce am observat eu bun din anii de karate sunt reflexele formate. Pe langa toate avantajele sportului in general, sanatate mai buna, o dezvoltare armonioasa fizica si psihica. Sper ca si reflexele astea sa-l tina departe de lovituri.

    RăspundețiȘtergere
  7. Lala, multumesc frumos pentru gandurile frumoase. Mult succes si voua!
    M-am apucat mai sus sa scriu si m-a luat valul...

    RăspundețiȘtergere
  8. Cu multa placere .
    Maine am eu emotii ca fi-miu are examen de grad.
    Mai are inca 2 centuri de luat si ajunge la cea neagra :)
    Si dupa 4 ani si ceva de aikido nu regret nici-o secunda ca m-am chinuit sa il duc de 3 ori pe saptamana la antrenamente si am stat sa il pazesc sa iasa :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Mamaaaa, ce aproape e de neagra! FELICITARI! SI BAFTA MULTA!!!

    RăspundețiȘtergere