Inghetata de casa cu nocciola
Acum o zi
joi, 22 decembrie 2011
CAMPIONATUL MONDIAL DE ASHIHARA KARATE
Pentru noi acest Campionat a insemnat mult mai mult decat sport si performanta. A fost ultima caramida romaneasca, pragul inaintea plecarii in Italia. A fost locul unde au inceput si s-au sfarsit toate. Pentru prima oara in viata lui, Mihai a rabufnit la sala. Sala de karate, unde toate durerile si toate virozele dispareau, a fost de data asta locul unde s-au spart toate bubele. Pentru ca in Italia, Ashihara nu exista, pentru ca Mihai nu si-a dorit sa plece, si pentru ca Mihai iubea antrenamentele. A reactionat violent, organic, cu toata forta lui de copil emotiv. Si-a fost greu. Sa fiu sincera, m-am speriat ingrozitor. Am vorbit mult, am ascultat infinit mai mult. Si-am inteles. Si-am avut noroc de prieteni si de oameni buni si priceputi. Si-a trecut. Asa ca ultimele antrenamente pentru Mondiale au fost in regula, exceptand mici accidentari care m-au mai albit pe mine un pic. Si-a venit si ziua cea mare, am ajuns la timp, insotiti de o parte a familiei. Din momentul in care s-a imbracat in kimono, emotiile mele au scazut, in timp ce ale lui abia incepeau. A evoluat impecabil. Asa cum m-a obisnuit, pe suprafata de concurs a fost extraordinar. La finalul a 2 probe de concurs, a cucerit alaturi de echipa din anul acesta, medalia de bronz la kata sincron. Nu a mai suferit ca altadata ca nu a cucerit cupa. A trecut peste, si-a zambit, si s-a jucat, si s-a bucurat de toti prietenii care au venit sa-i vada si sa-i sustina. S-a bucurat de aceasta zi in fiecare moment, fara sa se gandeasca la ziua urmatoare cand urma sa ne luam zborul spre o tara nedorita si plina de necunoscute. A savurat tot, si-a revazut si prietenii din tara pe care-i intalneste doar la campionate sau in cantonamente. Si-apoi, cand s-a inserat bine, a acceptat sa plecam. Si-a mai primit un cadou, pe Relu. Care a venit special pentru ei sa-si ia ramas bun. Inca o data. Si-au fost fericiti iar, savurand fiecare clipa. Cat pentru 3 ani.
duminică, 18 decembrie 2011
ITALIA
A trecut o luna de cand am ajuns aici. Copiii au deja 2 saptamani de scoala si, ceea ce e cel mai important, le place foarte mult. Incep la 8 si un sfert si termina la ora 15.15 si li se pare ca stau prea putin. Au doua ore de engleza intensiv, 2 pauze de joaca, pauza de masa, in rest matematica, arta, stiinte si restul orelor. Doamnele invatatoare fac tot ce se poate ca ei sa inteleaga si au spus ca sunt cei mai destepti copii din clasa. Romanii si turcii se pare ca sunt de departe cei mai instruiti copii. Acum, sper sa si ramana asa...
Au deja prieteni, Mihai e recunoscut pe strada de o multime de copii, mai nou si parintii stiu de el. Cartea lui de vizita ramane cocorul origami. Cred ca toate profesoarele lui au cate un cocor, la fel si doamnele de la cafenea, iar colegii lui invata de la el cum se face. Alt atu al lui sunt katasurile, pe care le executa cand ti-i lumea mai draga, dar care impresioneaza intotdeauna.
Cristian a stralucit din prima zi cand a copiat o pagina intreaga cu cuvinte in engleza, e adevarat, scrise cu litere de tipar, dar corect si ordonat.
Si-n timp ce doamnele nu mai pridideau sa-l laude, el juca piatra-foarfeca-hartie cu colegul de masuta, un pusti turc. Si radea, si era fericit. De unde dimineata il lasasem speriat... si plecasem cu inima stransa si cu ochii plini de lacrimi...
Asadar, am trecut cu brio ce era mai greu, adaptarea la scoala.
Si pentru ca am fost atat de cuminti, ne-a gasit si Mos Nicolae, desi nu eram inca in casa noastra, iar Mos Cracin azi ne-a adus bradul mult visat. Minune, pentru ca in Italia nu se mai taie brazi - sunt pe cale de disparitie - si toata lumea are brazi din plastic. Mihai a dansat de fericire, el a fost cel care a descoperit bradul. Cea mai mare frica a lor era ca Mos Craciun nu-i va gasi. Toti Mos Craciunii intalniti vorbeau engleza, plus ca erau falsi, asa cum si brazii erau fals - mergeau langa ei si-i miroseau si veneau asa dezamagiti... Si oare va stii Mosul unde vor sta ei, sau ii va cauta in Romania... Asadar, Mosul ne stie adresa. Si cum spiridusii Mosului lucreaza de zor, se pare ca ii asteapta si alte surprize.
va continua
Au deja prieteni, Mihai e recunoscut pe strada de o multime de copii, mai nou si parintii stiu de el. Cartea lui de vizita ramane cocorul origami. Cred ca toate profesoarele lui au cate un cocor, la fel si doamnele de la cafenea, iar colegii lui invata de la el cum se face. Alt atu al lui sunt katasurile, pe care le executa cand ti-i lumea mai draga, dar care impresioneaza intotdeauna.
Cristian a stralucit din prima zi cand a copiat o pagina intreaga cu cuvinte in engleza, e adevarat, scrise cu litere de tipar, dar corect si ordonat.
Si-n timp ce doamnele nu mai pridideau sa-l laude, el juca piatra-foarfeca-hartie cu colegul de masuta, un pusti turc. Si radea, si era fericit. De unde dimineata il lasasem speriat... si plecasem cu inima stransa si cu ochii plini de lacrimi...
Asadar, am trecut cu brio ce era mai greu, adaptarea la scoala.
Si pentru ca am fost atat de cuminti, ne-a gasit si Mos Nicolae, desi nu eram inca in casa noastra, iar Mos Cracin azi ne-a adus bradul mult visat. Minune, pentru ca in Italia nu se mai taie brazi - sunt pe cale de disparitie - si toata lumea are brazi din plastic. Mihai a dansat de fericire, el a fost cel care a descoperit bradul. Cea mai mare frica a lor era ca Mos Craciun nu-i va gasi. Toti Mos Craciunii intalniti vorbeau engleza, plus ca erau falsi, asa cum si brazii erau fals - mergeau langa ei si-i miroseau si veneau asa dezamagiti... Si oare va stii Mosul unde vor sta ei, sau ii va cauta in Romania... Asadar, Mosul ne stie adresa. Si cum spiridusii Mosului lucreaza de zor, se pare ca ii asteapta si alte surprize.
va continua
sâmbătă, 5 noiembrie 2011
VINO SA SUSTII ECHIPA ROMANIEI!
Campionatul Mondial de ASHIHARA KARATE incepe fix peste o saptamana. In zilele de 12 si 13 noiembrie, pentru prima oara in Romania, la Sala Polivalenta, va asteptam in numar cat mai mare.
In 2009 au obtinut locul III in clasamentul pe natiuni!
In 2010 au castigat locul II in clasamentul pe natiuni!
Anul acesta sportivii romani vor sa va arate ca sunt cei mai buni!
Veniti sa ii sustineti!
Intrarea este libera!
PE SCURT
Acum 4 saptamani lumea noastra s-a dat peste cap. Incepeam sa plecam.
Pe Mihai l-a lovit cel mai tare. Desi nu parea...
A incercat sa se ascunda, dar nu i-a iesit.
Cristian a spus de la inceput ca nu vrea sa plecam. Cam asa se vede de la inaltimea lui:
Au urmat luptele. Dacii cu romanii. Sau acasa cu civilizatia. Romanii erau mai multi si mai bine inarmati. Dacii in schimb isi aparau ce-i al lor cu pretul vietii.
Cristian se desena la scoala, in siguranta, langa invatatoarea lui.
Apoi am inceput sa facem ordine. Si sa construim. In Italia, Marius cauta o casa pentru noi. Mihai acasa isi ridica o casa asa cum viseaza el ca va fi.
La parter cu pat, dulap si o baie.
Scara urca la etaj, unde se poate sta in liniste la TV.
Iar sus este sala de sport. Are si haltere. Dar uneori e doar un karatist. Cu centura maro.
Pe Mihai l-a lovit cel mai tare. Desi nu parea...
A incercat sa se ascunda, dar nu i-a iesit.
Cristian a spus de la inceput ca nu vrea sa plecam. Cam asa se vede de la inaltimea lui:
Au urmat luptele. Dacii cu romanii. Sau acasa cu civilizatia. Romanii erau mai multi si mai bine inarmati. Dacii in schimb isi aparau ce-i al lor cu pretul vietii.
Cristian se desena la scoala, in siguranta, langa invatatoarea lui.
Apoi am inceput sa facem ordine. Si sa construim. In Italia, Marius cauta o casa pentru noi. Mihai acasa isi ridica o casa asa cum viseaza el ca va fi.
La parter cu pat, dulap si o baie.
Scara urca la etaj, unde se poate sta in liniste la TV.
Iar sus este sala de sport. Are si haltere. Dar uneori e doar un karatist. Cu centura maro.
EU
De cand nu mai merg la serviciu am revazut atata lume... Intamplator sau nu, imi ies in cale oamenii copilariei mele. Ii intalnesc peste tot, de cele mai multe ori acolo unde i-am lasat. Oameni pe care nu i-am vazut de 10-15 ani, care recunosc in mine copilul de alta data si pe care-i recunosc stergand de pe chipul lor urma lasata de timp. Incet incet imi regasesc radacinile. Ei ma ajuta sa vad ca a fost si frumos. In fiecare zi imi apare in cale un Om. Ma ia in brate si ma ridica. Am radacini.
Acasa, mama a pus pe perete o fotografie veche. Ciudat lucuru, eu fotografia asta nu mi-o amintesc. Mi-aduc aminte foarte clar momentul cand a fost facuta, cum mi-au pus carioca in mana dreapta, cum m-au asezat in banca din fata, la fel ca pe ceilalti. Stiu si ce gandeam cand m-au fotografiat. Ca e o poza trucata. Ca eu sunt stangace, ca nu scriu cu carioca si oricum, nu pe abecedar, iar penarul meu e altul...
Cand m-am privit acum in fotografie, nu m-am vazut pe mine, l-am vazut pe Cristi. Zambetul meu de atunci este acum zambetul lui.
Iar Cristi, cand m-a vazut in fotografie, mi-a mangaiat cu un deget chipul de sub sticla: ma-miii...
luni, 31 octombrie 2011
SCULPTORII DE DOVLECI
Pentru ca joaca de la Ada nu le-a fost de ajuns, azi au mai luat doi dovleci la sculptat. Asadar, cu temele facute s-au avantat fiecare cu ce are voie...
Si cum azi in oras am admirat o multime de dovleci, unul mai caraghios decat altul, Mihai ne-a uimit cu un dovleac mustacios.
Cristian si l-a pictat cu atentie pe al lui, apoi mi-a dat indicatii pe unde sa mai largesc, asa ca in final dovleacul lui a iesit tare vesel.
S-a facut poza de grup, apoi am stins lumina si ne-am minunat:
Daca vreti sa participati la concurs, mai este timp pana la miezul noptii. Succes!
Si cum azi in oras am admirat o multime de dovleci, unul mai caraghios decat altul, Mihai ne-a uimit cu un dovleac mustacios.
Cristian si l-a pictat cu atentie pe al lui, apoi mi-a dat indicatii pe unde sa mai largesc, asa ca in final dovleacul lui a iesit tare vesel.
S-a facut poza de grup, apoi am stins lumina si ne-am minunat:
Daca vreti sa participati la concurs, mai este timp pana la miezul noptii. Succes!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
