EU

De cand nu mai merg la serviciu am revazut atata lume... Intamplator sau nu, imi ies in cale oamenii copilariei mele. Ii intalnesc peste tot, de cele mai multe ori acolo unde i-am lasat. Oameni pe care nu i-am vazut de 10-15 ani, care recunosc in mine copilul de alta data si pe care-i recunosc stergand de pe chipul lor urma lasata de timp. Incet incet imi regasesc radacinile. Ei ma ajuta sa vad ca a fost si frumos. In fiecare zi imi apare in cale un Om. Ma ia in brate si ma ridica. Am radacini.

Acasa, mama a pus pe perete o fotografie veche. Ciudat lucuru, eu fotografia asta nu mi-o amintesc. Mi-aduc aminte foarte clar momentul cand a fost facuta, cum mi-au pus carioca in mana dreapta, cum m-au asezat in banca din fata, la fel ca pe ceilalti. Stiu si ce gandeam cand m-au fotografiat. Ca e o poza trucata. Ca eu sunt stangace, ca nu scriu cu carioca si oricum, nu pe abecedar, iar penarul meu e altul...

Cand m-am privit acum in fotografie, nu m-am vazut pe mine, l-am vazut pe Cristi. Zambetul meu de atunci este acum zambetul lui.
Iar Cristi, cand m-a vazut in fotografie, mi-a mangaiat cu un deget chipul de sub sticla: ma-miii...