NU NOUA TREBUIE SA NE FIE FRICA

Cand am vazut inregistrarea am avut un sentiment de deja-vu. Doar ca aici limbajul era pe bune, fara diplomatie, fara lucraturi. Direct. Clasa 0... Nu e vorba de cadou. E vorba de atitudine. De faptul ca, stiind ca are acces la copilul tau, te are la mana. Cand incepe scoala, totul se schimba. De la programul copilului, la timpul si viata intregii familii. O aflam pe rand, incepand cu prima zi de scoala. Intrarea in sistem nu se intampla la gradinita, acolo e doar o incalzire usoara. Indiferent cat e de buna invatatoarea, scoala inseamna teme si responsabilitati. De talentul invatatoarei depinde cat de usor accepta copilul noul lui drum. Orice i-ar spune parintele acasa, oricati prieteni ar avea in clasa, de omul de la catedra depinde totul. Un profesor trebuie sa fie un om cu vocatie, sa iubeasca copiii si sa stie sa transmita nu doar materie, ci si principii de viata. Nu este o meserie usoara, si nu, nu o poate face oricine. Dna. aceasta nu a inteles care e rolul ei in scoala. Si, din punct de vedere moral, locul ei nu e acolo. E adevarat, parintilor le e frica sa reactioneze. La mijloc e copilul. Dar ce vina are copilul tau sa il dai pe mana unui astfel de om?

A DOUA MARTURIE

A doua poveste.Fragment: Am inceput sa-mi intreb copilul din ce in ce mai mult ce se intampla la scoala,ce anume au mai invatat,iar singurele raspunsuri pe care le primeam erau ca nimic,nu-si adduce aminte.Lucrurile au inceput sa ia amploare in momentul in care am observant ca T----- devine din ce in ce mai irascibil,incepuse sa urle la orice si sa devina foarte speriat,tresarea la orice zgomot mai puternic.Imi amintesc ca intr-o dupa amiaza T----- isi facea temele si mi-a scapat din greseala o carte pe jos,moment in care copilul s-a ghemuit intr-un colt si si-a ascuns fata cu mainile.In acel moment l-am luat in brate sa-l linistesc (....) Cu fiecare zi petrecuta in acea clasa T----- se schimba din ce in ce mai mult,la fel ca si mine.Mergeam cu o senzatie de sufocare la scoala,ingrozita de ceea ce imi va mai spune invatatoarea despre fiul meu. Toata aceasta poveste a luat o intorsatura in momentul in care intr-o zi,dupa ce T----- s-a intors de la scoala mi-a spus ca el nu mai vrea sa se intoarca acolo,ca mai bine se sinucide si ca mai bine nu s-ar fi nascut.In acel moment am incremenit,nu stiam cum sa reactionez la cele spuse de copilul meu.Imi treceau mii de idei prin cap care nu aveau explicatii pentru un copil de doar 6 ani.L-am intrebat care sunt motivele,de ce spune acest lucru,ce s-a intamplat,refuzand sa-mi dea vreo explicatie.Va spun sincer ca acea noapte a fost un cosmar pt mine.

PARINTII INCEP SA POVESTEASCA

M----- a fost foarte afectata. Numai ca, asa cum stii, copiii nu spun nimic. A durat mult pana mi-am dat seama. Desi inca de la inceput nu mi-a placut invatatoarea, am trecut initial printr-o faza in care credeam ca M--- are o problema. Mai tii minte cand iti ziceam ca M---- nu scrie frumos, etc? Cazusem toti parintii in capcana acestei invatatoare care ne demotiva nu numai copiii, dar si pe noi. Au inceput sa apara semnale de la mai multi parinti. Copiii nostri refuzau sa povesteasca orice despre scoala, refuzau sa intrebe orice la scoala.... Cand am inceput sa avem informatii concrete (expresii, cuvinte, pedepse folosite in clasa) am inceput fiecare dintre noi sa ne intrebam copiii concret. Si sa ii monitorizam mai atent. Si unii povesteau altii nu. Unii povesteau despre alti copii, dar intotdeauna mentionam: dar mie nu mi-a zis, dar mie nu mi-a facut. Unul dintre lucrurile pe care il auzeam de la copii, din ce in ce mai des, era ca vor sa mearga la After School-ul unde e Doamna, sa faca lectiile cu ea. M----- plangea ca vrea acolo, sa faca lectiile cu ea. Ulterior am aflat ca Doamna nu a fost acceptata la AfterSchool-ul acela. Mai tarziu am deslusit misterul: ii teroriza in clasa cu mersul la AfterSchool cu ea: ''vezi, dac nu vii cu mine sa faci lectiile? Iar o sa iei Insuficient'';, ''i-ai spus mamei ca vrei sa vii sa faci lectiile cu mine? de ce nu i-ai spus?''..... Faptul ca nu reusea sa racoleze copii o scotea din minti si o facea sa ii trateze si mai rau. Mai era un aspect care mie mi-a dat de gandit: invatatoarea ne trata si pe noi, parintii, asemanator. La fiecare intalnire de dupa ore, cand mergeam sa luam copiii, iesea si ea si de fata cu ei si impreuna cu toti parintii incepea tirul de umilinte: foarte prosti, toti sunt de insuficient, nu au caietele, nu si-au facut tema, sunt obraznici, ma sfideaza, eu nu stiu de fel de copii sunt astia, asa parinti, asa copii, imi pare rau sa va spun, dar educatia lor lasa de dorit, dvs nu stiti sa va ocupati de ei, daca nu stiti sa ii invatati, cine vreti sa ii invete?, etc etc etc...... Zile in sir auzeam asta despre copii. Vinerea trecuta am hotarat ca intru la director. Stiam deja destule si, desi pana atunci crezusem (sperasem?) ca sunt si exagerari in povestea asta, acum aveam confirmata veridicitatea tuturor celor ce le auzisem. Aflasem ca toate informatiile au dovezi in spate si asta a fost un dus rece care m-a inspaimantat. Era destul pentru mine. Am fost 4 parinti in cabinetul Directorului. Stiam de la o mamica din clasa ca facuse deja cerere de transfer cu o zi in urma, deci, oarecum eram pe un teren pregatit. I-am spus fiecare dintre noi, pe rand, Directorului, ce am observat la copiii nostri si ce parere avem despre invatatoare. Una dintre mamici, a unui baietel de 6 ani, era deja speriata de faptul ca fiul ei venea casa si ii spunea ca mai bine se sinucide decat sa mearga la scoala sau ca mai bine nu s-ar fi nascut. Cealalta mamica fusese cu copila la dr. Avea simptome de ulcer pe sistem nervos. Plangea zilnic cand trebuia adusa la scoala, iar la poarta scolii refuza sa mearga mai departe. Incepuse sa prezinte simptome si acasa: treserea din orice, avea cosmaruri, dureri nasoale de stomac. I-am spus Directorului ca nu ne mai putem aduce copiii la scoala in aceste conditii. Am fost foarte surprinsa sa vad ca Directorul nu este strain de situatie. Remarci ca: '' si ce pot fac? nu pot sa fac nimic, pentru ca e Titulara si nu o poate da nimeni afara''; ''padure fara uscaturi nu se poate''; ''asa face la fiecare generatie, pana ramane cu 18 elevi''; ''si daca ramane cu 10 elevi, tot are dreptul sa tina orele''; ''eu pot sa incerc sa am o discutie du dumneaei, dar stiu ca nu se va rezolva nimic, pentru ca stiu ce vorbesc''; 'nu putem sa o pensionam inainte de termen, pentru ca nu ar accepta sa iasa cu o pensie mai mica'';, ''eu nu o pot da afara cf legii'', ''e o procedura unga si complicata prin care se dovedeste ca nu mai e apta sa predea''........ m-au lasat muta si mai ales mi-au confirmat ca traiesc un cosmar. Un cosmar in care niste adulti tolereaza alti adulti care traumatizeaza psihic copii de 6 si 7 ani. Cand i-am sugerat voalat Directorului ca vrem sa rezolve intr-un fel, ca sa evitam un scandal public, a scos doua foi din sertar si ne-a invitat sa facem cerere de transfer la alta clasa, fara sa mentionam motivele. Ca le semneaza el si de luni se rezolva. Vineri seara am fost sa luam lucrurile din dulapurile copiilor sa le muta in alta clasa. Am intrat din nou la Director, practic nu imi venea sa cred ca vineri plec de la ---- lluni intru la ------ (alta clasa)...gandindu-ma la formalitatile necesare unui transfer, Ca sa ma asigur, l-am intrebat: ''la ce clasa venim luni"''. Si mi-a spus: ''pai gata, la (alta clasa) I-am mutat: trei la ... Si unul la.. Am plecat dupa M------. Am vorbit cu ea in masina foarte mult. Avand deja atat de multe informatii exacte din clasa, am inceput sa o intreb. Si ea a inceput sa imi spuna Din ce in ce mai mult. Din ce in ce mai cu teama, dar tot. Cu amanunte. Pana mi-a recunoscut in lacrimi ca ei ii este foarte frica de "Doamna''. Si ca nu mi-a spus nimic pt ca in tot acest timp i-a fost foarte frica de ea. Si ca a fost foarte nedreptatita. Si ca toti copiii sunt nedreptatiti in clasa. I-am povestit copilei ce inseamna scoala, ce inseamna frica, ce inseamna respectul..... I-am spus ca am aflat totul pentru ca mi-am dat seama ca ea nu e ok, ca e schimbata, ca nu e fericita, si pentru mine e important sa mearga de drag la Scoala. I-am spus ca nu o sa o mai las niciodata acolo si ca deja am vorbit sa o schimbam din clasa. S-a luminat la fata si m-a intrebat: ''si nu o sa o mai vad niciodata?'' In acea seara (vinerea trecuta) M------- a fost destul de dezechilibrata emotional. Era speriata, plangea din orice...non stop.... Am stat langa ea, i-am spus ca stiu prin ce a trecut, ca imi pare rau, ca inteleg cat de greu i-a fost.... si ca a fost foarte puternica si foarte curajoasa sa imi spuna acum totul. In fine, mult am vorbit cu ea...cat de important e sa ne spuna noua, ca noi o aparam, cat de important e sa stie ca totul se rezolva, ca nu e normal ce facea invatatoarea si ca ei, copiii sunt toti ok, ma rog.... Am ajutat-o apoi sa isi scoata din ea tot ce adunase...., a facut un desen care o reprezenta pe Dna cu mii de ochi..... L-a pus intr-un borcan si l-am dus afara, intr-o groapa, ''de unde niciodata sa nu se mai intoarca inapoi''. Duminica seara a aparut pe Youtube montajul de 5 minute, inregistrare audio din clasa. A circulat pe email intre parinti. Luni dimineata la scoala era deja coada la usa Directorului. Parintii erau revoltati. Au tinut sa ii arate Directotului filmul. Si de acolo.... a pornit harmalaia. Si publica si tot ce a urmat. Luni am fost la ora 18 la o sedinta convocata de Directorul scolii. Toti parintii. Chiar cate doi de copil.... Ne-am expus punctele de vedere, am dezbatut, ne-am certat.... Am remarcat stupefiati ca suntem deja impartiti in doua tabere. Exista parinti care nu numai ca tolereaza acest tip de comportament din partea unei invatatoare la clasa a Ia, dar , mai mult decat atat, o sustin. Si ne considerau pe noi in neregula, de rea credinta, cu copii rasfatati, etc... Evident ca Directorul a speculat aceasta divergenta de opinii si, ghici cu tine a tinut? Este inutil si trist sa iti mai povestesc cum a decurs sedinta si ne-a fost dat sa auzim din gura Directorului si a parintilor sustinatori: ''in 40 de ani nu exista nici o sesizare impotriva dnei'', ''dna e titulara'', ''nu o putem da afara'', ''nimeni nu s-a mai plans pana acum''..... ''montajul e un trucaj facut cu rea vointa'', ''cine poate dovedi ca vocea doamnei'', ''ce parinti sunt astia care isi transforma copiii in spioni?''; ''inregistrarea e ilegala oricum''. Inainte de a o chema pe Dna Bereanda in clasa, noi, parintii care isi mutasera deja copiii in alte clase, am fost invitati sa parasim sala. Afara reporterii de la stiri asteptau la gardul scolii. Acum suntem pe drumul cel bun. Dintr-o data M------ e vesela dimineata, mi-a zis ca doamna noua e ''foarte diferita'', scrie dintr-o data foarte frumos, stie exact ce teme are, stie caietele si cartile, are prieteni in clasa. Are inca momente in care intra in panica, i-a scazut un pic autonimia si e emotional (si) mai fragila. Mai trist este ca: Veronica Bereanda este inca in contact cu copiii, la clasa, ca multi parinti nu vor sau se tem sa vorbeasca, unii parinti au insistat ca dna sa ramana, Directorul refuza orice dialog cu presa, Inspectoratul nu face nimic concret, timpul trece.....unii vor uita.....si intre timp niste copii inunati se transforma in adulti abuzati emotional... SURSA DR. PSIHIATRU GABRIEL DIACONU

CE SPUNE LEGEA

In aceasta dimineata, in continuarea textului meu de aseara m-am asezat, la cafea, sa citesc o lege la fel de veche precum dreptul meu de libera practica, anume legea 272/2004 privind "protectia si promovarea drepturilor copilului. Ii fac cunoscut doamnei invatatoare, dat fiind universalitatea dreptului la educatie (dansa cunoaste) fragmente din aceasta lege. Cei car ati citit mesajul meu de ieri veti recunoaste ca legea romaneasca ia, punct cu punct si ad litteram, fragmente din Carta Drepturilor Copilului a ONU si Conventia pentru tortura: 1. art. 28, alin. 1: " Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante". 2. art. 28. alin. 2: " Masurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decat in acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se afla in legatura cu dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului" 3. art. 47, alin.1: " Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale." ...si, pentru piesa de rezistenta in caz ca nu stiati cine e, obligat prin LEGE, sa vegheze asupra respectarii tuturor acestor drepturi... 4. art. 48, alin.1, lit. a: " Ministerul Educatiei si Cercetarii, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, precum si inspectoratele scolare si unitatile de invatamant, ca institutii ale administratiei publice locale cu atributii in domeniul educatiei, sunt obligate sa intreprinda masuri necesare pentru...facilitarea accesului la educatia prescolara si asigurarea invatamantului general obligatoriu si gratuit pentru toti copiii 5. art.48, alin. 2: " In cadrul procesului instructiv-educativ copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de catre cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale, precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale in cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise. " 5. art.48, alin 3. " Cadrele didactice au OBLIIGATIA (n.m.: caps adaugat) de a semnala serviciului public de asistenta sociala sau, dupa caz, directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului cazurile de rele tratamente, abuzuri sau de neglijare a copiilor" SURSA DR. PSIHIATRU GABRIEL DIACONU

STIRI DESPRE INVATATOAREA VERONICA BEREANDA

Stiri RTV de la orele 16:00, din data de 31.10.2012 - de la minutul 2:30 Stiri Antena 3, 31.10.2012, de la minutul 22:20 Evenimentul Zilei: FILMUL CU INVATATOAREA

CAPUL PLECAT...

De ce se tem parintii acestor copii? Pentru ca au un copil pe care trebuie sa il tina in acest sistem. Un sistem care nu-i asculta, care ii da afara de la sedinta, care acopera astfel de fapte. Se tem pentru ca nu poti merge cu copilul la alta invatatoare spunand: vin la dvs. pentru ca cealalta invatatoare nu mi-a placut. Iar pentru a avea copilul la scoala, indiferent de clasa, trebuie intai sa te accepte scoala (a se citi directorul/directoarea), care verifica daca esti arondat lor sau nu. Mai e o problema. Sunt scoli unde chiar nu iti vine sa iti duci copilul. Chiar daca sunt cele de langa tine si ar putea sa mearga pe jos pana acolo. Stii povesti de la parintii cu copii mai mari, vezi ce se intampla in curtea scolii si in imprejurimi. Ti-e frica. Cati ne lasam copiii nesupravegheati sa se joace in fata blocului sau in parc, cum faceam noi pe vremuri? Incerci ca adult sa gasesti locul cel mai sigur pentru copilul tau. Apoi cauti cea mai buna invatatoare. Apoi te rogi ca scoala sa aiba si profesori buni pentru anii urmatori, macar la materiile principale. Mi-am dat copilul la dna. invatatoare Veronica Bereanda fara sa o cunosc inainte. Fusese in urma cu multi ani invatatoarea unui copil din familia noastra. Acest copil ii poarta si acum un respect deosebit. Nu neg ca a fost o invatatoare buna candva. Dar stiu sigur ca acum nu mai este. Nu stiu ce i s-a intamplat. Sincer, nici nu ma intereseaza. Nu este vina mea si cu siguranta nu este nici vina copiilor. Copiii sunt prinsi la mijloc. Ii ducem la scoala fara sa ii intrebam daca vor. Asta e mersul, asa trebuie. Ca sa invete, ca sa poata sa devina orice isi doresc ei sa devina. Ii ducem zi de zi chiar daca nu vor. Pentru ca nu se poate sa lipseasca. Pentru ca toti copiii de varsta lor merg. Pentru ca si noi am mers. Daca au noroc de o invatatoare buna, totul merge snur. Daca nu... te trezesti intr-o zi ca propriul tau copil a devenit un strain. Te minte, se ascunde de tine, se poarta ciudat. El stie ca tu, indiferent ce iti va povesti, il vei duce si maine la scoala. Si acolo e singur. El stie ca daca te superi si vorbesti cu invatatoarea, maine la scoala va fi si mai rau decat de obicei. Uneori, prinsi intre parinti si invatatoare, copiii incep sa creada ca asa e normal. Ca asa e la scoala. Asa am patit noi. Asa a patit Mihai. Abia acum inteleg de ce copilul meu refuza sa il mut. Se resemnase. Si doamna avea si zile bune... Si de obicei nu tipa la el... Si isi facuse prieteni. Si in mintea lui era clar: peste tot e la fel, asa e la scoala. Acum, la aproape 11 ani, stie sa spuna asta. La 6 ani era mai greu...

INVATATOAREA VERONICA BEREANDA

Am recunoscut-o imediat. Desi pe youtube filmul nu mai apare, poza era a ei. Invatatoarea care mi-a stricat relatia cu copilul meu... Si cate eforturi am facut sa ajung la ea. Scoala renumita, invatatoare laudata. Stiam ca e severa, dar nu mi-am imaginat niciodata ca e asa. Avea grija cand vorbea cu parintii, iar cea mai buna arma a ei era contra-atacul, chiar si cand i se parea doar ca ai venit sa ii reprosezi ceva. Primul lucru care m-a facut sa-mi pun intrebari a fost un concurs la care a dictat raspunsurile copiilor. Unele gresite. Mihai a fost singurul copil din clasa care a povestit acasa. ("Doamna ne-a spus sa incercuim frunza verde... "- era primul lor concurs si-i invata sa triseze - nici nu stiau sa citeasca si sa scrie, trebuia sa le citeasca cerintele, exact ca la gradinita. Era inceput de clasa I). Instruia copiii sa nu spuna nimic parintilor, iar cand spuneau ceva, ii scotea mincinosi. Una din amenintari era ca or sa afle parintii de nazbatiile lor de la scoala. "Si mami, toti copiii gresesc, unii uita caietele acasa, altii alearga...". De Mihai imi spunea ca e prea emotiv (si era), ca plange uneori cand il intreaba ceva si ca vorbeste prea incet. La asa o atmosfera in clasa... Te trimitea cu copilul la psiholog, in conditiile in care atunci cand scoala a avut psiholog facea misto de el in fata copiilor. Cea mai mare problema pe care am avut-o cu ea a fost legata de bataile din clasa. Copiii erau nesupravegheati in pauze, iar apoi nu aveau cui se plange cand ea aparea la ore. Era atat de neinteresata, incat orice incercare a copilului de a comunica cu ea era taiata din start. Intr-o zi Mihai a dus o scutire la scoala si nu a putut sa i-o dea. A stat langa catedra, asteptand-o sa termine de vorbit cu altcineva, intr-o pauza. Nu l-a bagat in seama, apoi vazand ca insista, l-a impins si-a tipat la el. Mai tarziu Mihai a pandit un moment cand nu era acolo si a pus scutirea pe masa. Era scutirea pentru vizita medicala in vederea plecarii la Campionatul National de Ashihara... Intr-o zi mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa vorbesc cu ea. Cu o zi inainte copilul meu fusese lovit, iar apoi un altul umplut de sange de un coleg, intr-o pauza. Copiii au dus pustiul la cabinetul medical singuri, ea nefiind prin zona. Mihai stia ca nu are voie sa loveasca si fusese invatat ca orice problema are o rezolva cu adultul, nu cu copiii. Asa fusese la gradinita, nu vedeam de ce nu se putea si aici. Am intrebat-o doar daca stie ca si Mihai fusese lovit. Copilul incercase sa ii spuna, dar ca de obicei nu fusese luat in seama. Se pare ca in ziua aceea norocul lui Mihai a fost lipsa lui de reactie, pentru ca astfel nu a mai fost interesant pentru colegul pus pe harta, si acesta s-a rafuit cu altul, care insa a reactionat iar urmarile au fost urate. Ca pedeapsa, Doamna i-a plimbat apoi pe cei doi batausi pe la directoare si prin scoala sa ii faca de ras si sa ii ameninte cu exmatricularea. Am mers a doua zi la scoala sa inteleg de ce copilul meu nu are sprijin in ea cand are o problema. Am fost calma si politicoasa. Mi-a vorbit de sus, culminand cu, "in pauza ma duc sa ma pis" si "daca va puneti rau cu scoala o sa va para rau". Abia dupa fraza asta am reactionat si eu. Cel mai rau era ca se razbuna pe copil. In fata clasei, tipand la el si amenintadu-l, vorbind de rau parintii in fata colegilor. Una din replicile favorite era "du-te la scoala de care apartii". Am pastrat in casa ideea ca ce spune invatatoarea este sfant, incercand sa nu-i stirbesc autoritatea. Desi am avut destule de comentat si asupra cunostintelor pe care le transmitea copiilor. Orele ei erau intotdeauna mai scurte, desi se lauda ca e cea mai avansata cu materia. Toate excursiile erau in timpul saptamanii, iar copiii aveau tone de culegeri si caiete speciale din care nu stiau niciodata sigur ce tema aveau. Parintii dadeau telefoane si mailuri intre ei sa afle exact care-i tema pentru a doua zi, si nu o data s-a intamplat ca 5 copii sa dea 5 raspunsuri diferite. Finalul a fost ca nu isi mai declarau si nici nu isi mai faceau temele, pe care oricum nu le verifica niciodata nimeni la scoala, decat nebunii de parinti acasa... Am stat 2 ani. Apoi, in primul semestru al clasei a treia ne-am mutat. Am rezistat atat pentru ca Mihai nu a vrut sa se mute. Imi spunea ca lui ii place acolo. Desi somatiza la fiecare inceput de an scolar... Se imprietenise cu copiii si multa vreme am crezut ca pus in balanta, asta conteaza mai mult. Am gresit. La inceputul clasei a treia mi-a cerut el sa il mut. A fost cel mai bun lucru pe care l-am facut pentru el. Dupa cateva zile la noua scoala, copilul meu a venit acasa si mi-a spus: "Mami, ai avut dreptate. Acum inteleg ce spuneai despre cum ar trebui sa fie o invatatoare...". Bilant, dupa 2 ani petrecuti cu invatatoarea Veronica Bereanda: Mihai a invatat sa minta si sa nu isi faca temele. Dupa ce m-am certat cu ea nu mi-a mai povestit nimic de la scoala, decat de prin pauze si de la ora de sport. Multa vreme Mihai a fost terorizat sa nu i se scada nota la purtare. La sfarsitul semestrelor erau pusi sa isi scrie singuri in carnete ce note ar merita la purtare, sub amennintarea ca daca nu sunt sinceri si nu apreciaza corect are ea grija sa le puna nota care trebuie. Nici un argument de al meu nu l-a linistit pe copil. El stia ca orice ii poate scadea nota asta. A, cat despre problemele pe care le rezolvau din Gazeta Matematica... Erau date ca tema acasa, iar la scoala cand erau explicate erau rezolvate aiurea. Cel mai adesea copiii puneau pe culegeri direct raspunsul. Acasa nu mai stiau de ce si cum, asa spusese Doamna... Singurii parinti care au parasit clasa au fost cei din clasa intai, cand elevii problema erau practic dati afara. Restul au rezistat cu stoicism pana la sfarsit. Fiecare a avut motivele lui. Sedintele cu parintii... erau una pe an. Si se faceau pentru a se cere bani pentru diferitele simpozioane la care participa Doamna. "Copiii dumneavoastra sunt minunati, eu ma inteleg foarte bine cu ei. Niciunul nu are probleme mintale!" Apoi se discuta despre nevoile pentru simpozion. Serbarea din clasa intai a fost cea mai urata serbare pe care am vazut-o eu vreodata. Au cantat "Iepuras coconas" si au spus bucati de poezii fara nici o noima, ore intregi. Si serbarea asta are o poveste, cu crize de nervi ale Doamnei ca nu si-au invatat rolurile, cu texte aruncate la cos si cu umiliri. Le-am aflat mai tarziu, puzzel din ce-mi spunea Mihai si ce am aflat de la alti parinti. Si noi ne-am gandit la un moment dat sa ii punem un reportofon in ghiozdan... Am avut o scrisoare deschisa cu care am vrut sa mergem la Directoare si la Inspectorat. Dar toti erau mana in mana, si-am ajuns la concluzia ca ii facem rau copilului, nu ei. Credeam ca generatia lui Mihai era ultima. Apoi am aflat ca mai are de stat. Pentru ca sunt prea cu bun simt si pentru respectul pe care il port celor care m-au ajutat atunci cand am vrut sa imi dau copilul la ea, am tacut. Si am gresit. Parintii care urmau sa isi dea copiii pe mana acestei invatatoare aveau dreptul sa stie. Tot respectul meu pentru cei care au avut curajul sa posteze acest filmulet. Nici un copil nu ar trebui sa treaca prin asa ceva.

Fosta invatatoare a lui Mihai...

VERONICA BEREANDA Inregistrari din prima luna de scoala, anul acesta: http://www.cancan.ro/actualitate/intern/dialog-halucinant-intre-invatatoare-elevii-auzit-sala-clasa-intrece-orice-imaginatie-parca-esti-oala-noapte-scremi-cand-vorbesti-stai-genunchi-240270.html

INCEPUT DE SCOALA

Nu le-am spus ca incepe scoala decat cu doua zile inainte. Cristian a izbucnit in plans. Ca nu are cum sa se termine, a trecut prea putin. Trebuia sa fie mai lungaaa. Se pare ca in afara orei cand faceau teme de vacanta, restul timpului nu se stie cum a zburat. A doua zi de scoala, deja resemnati:

Alte invatatoare, colegi de anul trecut, dar si colegi noi. Aici si in clasa a 5-a este ca in ciclul primar, tot cu o doamna invatatoare, doar ca fiecare invatatoare isi pastreaza anul, asa incat copiii schimba doamnele in fiecare nou an scolar. S-au adaptat din prima zi. Cristian a ales ca in pauzele de colorat sa faca la mate (nu i-a placut niciodata sa coloreze) si e foarte incantat ca se poate. Amandoi il iubesc pe profu' de engleza.

SCOALA CEA NOUA

La matematica sunt renumiti deja. Mihai e primul care rezolva si apoi este profesor pentru ceilalti colegi. Cristian castiga toate concursurile de matematica, lasand-o cu gura cascata pe invatatoare: "Cum e posibil ca un copil venit de atat de putin timp in clasa, nefamiliarizat inca cu limba, sa fie mai bun decat toti ceilalti copii. Cumva nu sunt eu o invatatoare buna?" Nu. Raspunsul e ca le place matematica, iar lui Mihai ii place sa-l invete pe Cristi. Mihai isi termina toate temele la scoala. La inceput am fost suspicioasa. Dar toti profesorii nu stiu cum sa mi-l mai laude, iar mai nou citeste in engleza. Cristian are teme. Intr-o noapte, dupa ce l-am trimis la culcare, a venit in camera mea si mi-a zis plangand: "mami, tema mea pentru scoala nu e facuta". In acea seara il laudasem pentru cat facuse din Abecedar, si da, uitasem si eu de tema lui pentru scoala engleza... Asa ca am aprins lumina si am facut impreuna temele. A fost tare fericit. "Mihai stie sa vorbeasca cu toti colegii", asa mi-a spus intr-o zi doamna lui invatatoare. "Este uimitor cum stie sa se faca placut de toti". Pentru mine conteaza enorm ca merg cu placere la scoala. Ca se descurca singuri si fac fata cu brio tuturor noutatilor care ii inconjoara. Si ca in fiecare zi castiga un capital inestimabil de incredere! Acestea sunt caracterizarile lor din ianuarie.

- Dar eu n-am auzit cutremurul...
Cristian, 04.09.2011

Cristian iese de la ora de engleza cantand: Ja, Ja, Ja, ich bin Cristi, do bist...
04.09.2011

Scoala noastra
Cand s-a pus problema duminica cum facem cu mersul la scoala, Mihai a zis, maine in nici un caz nu lipsesc.
Seara imi povesteste cate-n luna si-n stele, toate de la scoala. Ii place la scoala. Ii e draga doamna.
- Stii mami, la scoala a fost frumos.
Nu bine, frumos...
Si nu mi-a reprosat ca nu l-am trimis in ultima excursie, pentru ca vroia si la karate, si la teatru.

Cristian - in nici o dimineata nu a zis ca nu vrea la scoala. Ieri a plans un pic la trezire, dar doar pentru ca am spus eu ca o sa intarziem. Aseara si-a facut pentru prima oara ghiozdanul singur. Si la culcare mi-a zis: abia astept sa se faca maine.
Ii place si la scoala, si-i place si drumul pana la scoala, cand asculta amandoi la mp3-ul meu melodiile Voltaj.De ora de germana, ce sa mai zic. E o premiera la noi sa vina copilul acasa si sa cante toata ziua cantecelul facut la ora de limba straina. Cica a fost atat de bun la ora de neamta, incat a castigat un joc. Impreuna cu ceilalti copii care au stiut foarte bine s-a jucat statuile, iar doamna de germana le-a cantat. E foarte atent sa aiba temele facute si nu ma asteapta pe mine pentru asta. Si deocamdata imi comunica tot ce spune doamna, si-are grija nu cumva sa uit.

A INCEPUT SCOALA

12 septembrie 2011
N-am dormit prea bine. Cristian s-a foit mult. S-a culcat tarziu, dupa ce a plans din tot sufletul. Nu vroia la scoala. Nu vroia si pace. Pana tarziu, cand eu, cand Mihai am incercat sa-l linistim. Intr-un final a adormit razand. Dimineata cand l-am trezit , ma durea stomacul de frica. Era resemnat, n-a mai zis nimic. I-am ajutat sa se imbrace, cand pe unul, cand pe altul. Cand i-am vazut pe amandoi imbracati complet m-am topit toata. I-am tras in poza in fuga si-am descoperit uluita ca eu eram inca in pijama.


Am iesit pana la urma la timp din casa, pe drum nu m-am putut abtine si cu florile in maini am mai facut cateva poze.
Erau asa de frumosi...


In curtea scolii lume multa. Ne-am gasit cu bunicii, mi-am vazut fratele, cumnata, nepoata, apoi m-a luat valul. Intai a plecat Mihai de langa mine, glont la colegii lui. Cristian avea locul in careu in alta parte, departe, inca nu venise Doamna si copiii erau imprastiati intr-o multime de adulti. L-am mai vizitat o data pe Mihai si Cristian s-a hotarat: vrea la el la clasa. Si-am ramas in zona clasei I, cu gandul la Mihai care era singur, si cu Cristian care isi privea pentru prima oara colegii. Si m-am revazut pentru cateva clipe in prima mea zi de scoala, in aceeasi curte, privindu-mi pentru prima oara colegele care aveau sa-mi devina prietene pe viata.
- Dar, mami, copiii mei se cunosc intre ei. Uite, am o fata in clasa.
Apoi s-a lipit de mine. Cand a venit Doamna totul s-a electrizat. TOata lumea a inceput sa se agite iar copiii n-au mai fost ai nostri. I-a asezat in formatie, le-a daruit insigne cu albinute, vorbind cu fiecare si zambindu-le. Toata lumea in jurul meu facea poze. Am auzit imnul, a vorbit dna. Directoare, apoi bobocii au plecat spre scoala, pe sub un pod de flori care incepea undeva din curtea scolii, se intindea pe scari pana la etajul intai si apoi pe culoare. Si parintii au trecut buluc tot pe acolo.


Am vazut intrand in scoala si clasa lui Mihai... pe Mihai nu-l vedeam nicaieri. M-am ridicat pe varfuri si-am inghetat. Era o mare de oameni in spate. Unde era? Macar el stia la ce clasa trebuie sa ajunga, asa ca am pornit mai departe, dupa cel mic. In fata clasei, Doamna a intrebat Albinutele cum se numeste casa lor? Stuuup! au raspuns ei in cor. Atunci eu cine sunt? Regina! Matca! Daaa... Si uite asa a inceput Cristian scoala. Ca o albinuta intr-un stup. Am facut cateva poze si-n clasa, si-apoi am plecat, impacata. Cristian incepuse scoala.


N-am plans. Decat un pic... ca am zarit-o pe mama plangand si toate emotiile m-au coplesit brusc, iar ochii nu m-au mai ascultat. Dar m-am tinut apoi tare, ca o mama cu vechime ce sunt.
Mi-ar fi placut sa fiu acolo cand iesea de la scoala. Sa-i vad eu prima chipul si sa-i aud primele reactii. Mi-a povestit la telefon, emotionat si fericit. Ii placuse prima zi de scoala. Seara tarziu, cand am ajuns acasa, l-am gasit cu insigna cu albinute prinsa de maieu, si mi-a spus:
- N-ati avut dreptate. La scoala nu e bine. La scoala e SUPER BINE!
Si lui Mihai i-a placut foarte tare prima zi din clasa a IV-a. Doamna i-a asteptat cu o groaza de surprize, mi le-a povestit entuziast pe toate.

13.09.2011
A doua zi de scoala. Curtea scolii.
La sedinta, Doamna ne-a rugat sa-i aducem un pic mai devreme, pentru ca ea, ca o Regina a albinelor, urmeaza sa-i preia din curtea scolii si sa-i duca ea la clasa in urmatoarele 2 saptamani, pana cand albinutele se vor acomoda cu scoala.
Cand a sosit Doamna dimineata, toti copiii au fugit in calea ei. Chiar si Cristian al meu, a zbughit-o bucuros, fara sa se mai uite in urma. Incolonati apoi cate 2, au pornit dupa ea, mandri de ei si de aventura ce-i astepta. Inainte sa intre in scoala Cristi s-a mai uitat o data spre mine. Si mi-a zambit. Aveam nevoie de asta... Si ne-am trezit apoi toti, mamici si tatici, privind dupa ei, chiar si dupa ce au intrat in scoala. Ne-am urnit cu greu, oftand emotionati.
- Si la al doilea copil e tot asa de greu? m-a intrebat o mamica.
- Nu, e un pic mai usor, am incurajat-o eu. Dar tot emotionant.

14.09.2011
Mi-am luat aparatul foto la mine. Trebuia sa-i imortalizez asa incolonati, albinute in uniforma intrand in stup.

Copiilor mei le place la scoala! Acum nu mai plange niciunul, nu vomita niciunul, nimeni nu face febra...
In fiecare seara se intrec in a-mi povesti cu lux de amanunte ce-au facut, cum a fost, se intrerup unul pe altul si trag de mine sa-mi arate si sa-i ascult. Dimineata, desi se trezesc greu, niciunul nu spune: nu vreau la scoala. Asa cum am visat eu ca trebuie sa fie. Acum am tot ce mi-am dorit pentru ei, dar doar pana pe 22 octombrie, cand lasam tot si plecam in Italia. Asa ca pana atunci vom savura fiecare zi de scoala adevarata.

Pe usa clasei lui Mihai:

INCEPUT DE GRADINITA SI DE SCOALA

S-A TERMINAT VACANTA

Azi reincepem scoala. Clasa a 2-a. Baiat mare, ce mai.
Acum un an eram asa de emotionata. Acum ma ia cu frig. Stiu ce-i cu scoala. Stie si el. El doarme. Sa dea Dumnezeu sa fie bine!
E aproape 1 noaptea. Imi doresc ca de anul acesta totul sa fie bine. Stiu, dorintele nu se spun...

Azi Cristian n-a mai plans ca incepe gradinita. Intr-o zi Mihai l-a incurajat:
- ... si o ai si pe dna. Alina...
Dna Alina este fosta lui educatoare. Mama buna si pentru Cristian, alaturi de educatoarele de la grupa lui.
La gradinita ma duc cu drag.

Noapte buna!

VIOLENTA IN SCOALA

La Mihai in clasa au fost la inceput 29 de copii. Acum sunt 25, in conditiile in care a mai venit un baiat in ianuarie. Toti copiii care au facut probleme, au deranjat ora, au batut copiii, s-au mutat din primul trimiestru. De fiecare data copil problema era cate un baiat. Cand pleca el, dintre ceilalti se ridica altul. asa au ajuns sa fie 24 la un moment dat. Eu una am luat atitudine de 3 ori. Prima data un baiat i-a aruncat lucrurile pe jos, caiete, maieu, geaca, caciula. Fiu-meu a iesit ultimul din clasa si acasa mi-a povestit. Recunosc, am o problema cand e vorba de copiii mei. In fine, in dimineata urmatoare m-am intalnit intamplator cu mama baiatului, am rezolvat pasnic si in spirit de gluma. A doua oara un pusti i-a aruncat pe jos stiloul, ca intors din pauza i-a spus lui o colega ca fiu-meu i-ar fi facut la fel cu stiloul lui. Mers la scoala, vorbit cu pustiul, am devenit prieteni. Apoi, altul incepe sa fugareasca si sa loveasca fetele, apoi pe rand pe toti colegii. Pana da si in fiu-meu si vine asta cu o vanataie pe picior. A doua zi dimineata ma prezint in clasa, identific piciul, ii explic ca o sa-l las pe Mihai sa dea si el, il intreb daca i-ar place sa-i fac si eu lui la fel, il amenint ca data viitoare vorbesc direct cu ai lui. Acum doua zile Mihai imi arata o taietura in palma, si-mi povesteste ca un coleg l-a impins pe scari. Stau calma, ii explic sa stea de vorba cu colegul si sa-i spuna ca daca mai face asa se pot intampla lucruri mai grave decat o taietura in palma... Si ca daca nu intelege sa-i spuna ca vin eu sa-i explic. Aseara, Mihai povesteste despre colegul cel nou care face numai prostii de cand a venit, si care mai nou nu mai da cu lucruri in colegi, vine pe la spate si-i strange de gat, dar cica, nu ca celalalt coleg , nuuu, ca ala le dadea drumul repede. Nu, cica asta mic ii strange pana aproape ii sufoca. Sincer, mi s-a facut lehamite. Iar ma duc, iar dicut cu piciul, e adevarat ca pana acum fiecare discutie si-a atins scopul, dar chiar asa, sa intervin eu mereu? Si m-am enervat si i-am zis lui Mihai sa dea si el. Il supara cineva, ok, poate sa loveasca. Nu la fata, nu la cocos. La picioare: mami, ii dai mawuasi pana intelege. In momentul ala intra tati in bucatarie si aude ce ziceam.
- Mihai, mami vorbeste la suparare acum, cum sa faci asa ceva, n-ai voie. Du-te un pic in sufragerie sa vorbesc cu mami.
Pana sa iasa piciul ii povestesc dintr-o suflare cum vine ala pe la spate si-l strange de gat pe fiu-sau.
- Pai si tu ce faci, stai asa ca prostul?
- Nu, ii dau peste maini sa-mi dea drumul.
Ii vede ta-su si palma, mai pune intrebari.
- Mai, da, ai dreptate! Poti da dai. Are dreptate mami.
Asta e lumea in care traim. Nu te aperi, esti luat de prost. Si clasa lui Mihai este una potolita. Ce povesti aflu eu despre cum se bat copiii de clasa I, Dumnezeule Mare!

O FI NORMAL?

Ieri noapte, pe la 23,00, dupa ce dadusem stingerea, Mihai vine la mine in pat unde ma cuibarisem fericita ca pot sa citesc si eu, cu o hartie rupta atunci din caietul de mate si un creion:
- Mami, scuze, am uitat sa-ti spun, Doamna a zis ca trebuie sa dati o declaratie, daca sunteti sau nu rromi, adica tigani, stii tu...
- ???
- Uite, scrie si tu aici.
- Mai mami, du-te si te culca, oi fi visat urat...
- Nu, ca trebuie. Doamna a zis ca Guvernul a zis.
- Ai lasa-ma... Ce-a zis ma Guvernul?
- Pai nu ti-am zis, sa dai o declaratie...
- Mariuuus, vino repede!
Vine tati, ramane fara cuvinte cand ii zic, apoi incepem sa descoasem copilul in ideea ca cine stie ce i-a zis lui Doamna si el n-a inteles bine. Asta mic se enerveaza, fuge la ghiozdan si dupa ce foieste o vreme vine cu o hartie:


Tati inca se mai distreaza, remarca si ca a scris corect, cu doi de 'r'... Eu ma umplu de nervi, vociferez ca n-are nimeni dreptul sa-mi ceara asa ceva, ma stapanesc pe cat pot ca se uita Mihai la noi si nu intelegea nimic. Il invat sa spuna ca nu am inteles despre ce e vorba si ca daca e asa o urgenta sa ma sune Doamna si sa ma convinga. Mihai se supara, ca o sa-l certe Doamna si o sa zica ca el n-a spus, pe mine nu ma intereseaza parerea Doamnei, se duce naibii si cheful de citit, il calmez pe copil si il trimit la culcare.
Azi bunica a intrebat mai multi parinti. Se pare ca in mai multe clase s-a cerut. Doamna a transmis ca e o Hotarare de guvern, probabil sa numere cati rromi merg la scoala. Nu stiu ca n-a dat prea multe lamuriri copiilor, doar insista sa se dea cat mai repede declaratiile. E, uite ca io-s mai capoasa. Si mi se pare neconstitutional si aiurea. Astept sa ma convinga.
Poate o sa merg intr-o dimineata la scoala.

Esec

Alaltaieri am aflat intamplator ca Mihai are de invatat pentru serbare de maine nu o strofa cum stiam eu, ci 3 pagini... Luat la intrebari, Mihai a dat-o la cotit. Asa era. Si cand imi amintesc cum imi povestea el ca unii copii n-au stiut rolurile si doamna i-a dat afara de la serbare... si cum repetam noi seara pentru serbari si el imi zicea voios strofa pe care o invatase din prima zi.
A fost o lovitura care m-a lasat fara replica. Il oprisem din joaca lui fara de griji, eram dupa un w-end cand il lasasem in pace ca sa se mai linisteasca copilul dupa atatea examene si lectii... Iar el era senin ca o zi de primavara.
A plans, a motivat ca i-a fost frica sa-mi zica (desi se prinsese de 2 saptamani cat are de invatat). Deci copilului meu ii e frica sa-mi zica atunci cand are o problema. Groaznic. Sincer, am avut un soc, apoi am intrat in depresie. In timpul asta l-am ajutat sa invete strofele. Deci am gresit undeva, si am gresit grav!
Abea a doua zi am realizat ca la cat era el de linistit, posibil nici sa nu-l fi interesat asa mult ca are de invatat mai mult. Am patit-o si eu, dar eram clasa a 3-a cand am realizat ce e cu scoala. O fi aceeasi poveste. Daca e asa, mai pot sormi linistita.
Ne-am impacat din seara aceea, tati n-a fost anuntat ca sa nu se mai enerveze si el, i-am explicat cum am stiut eu mai bine care-i treaba lui si care-i a mea in ceea ce priveste scoala, am incheiat seara cu speranta ca mai poate invata inca tot pentru serbare, deja retinuse destul din ce avea de invatat, iar a 2-a zi cand am venit invatase tot. Singur. Asa cum ii spusesem eu ca putea sa fi facut daca vroia sa nu stiu eu. Adica sa-si citeasca singur de pe foi. Si asa a facut. Azi am mai repetat impreuna un pic. Stie tot. Mai ramane cum o impaca pe doamna dupa ce a facut pe prostul 2 saptamani. Are o sansa maine inainte de serbare daca-si cere scuze, si la serbare daca-i demonstreaza ca stie.
Stie si katasurile, deci pot sa ma mai linistesc si cu examenul de sambata. Mai repetam 2 seri si o sa fie perfect.
Doamne ajuta!
Din pacate, increderea mea in el acum tinde spre zero. Iar eu inca mai caut unde am gresit si ce mai pot remedia. Am cam tipat la el, am fost cam nervoasa ultimele saptamani, nu mereu, dar probabil destul. Simt ca incep sa ma transform intr-un adult si nu sunt pregatita.

Mihai, primele zile de scoala

15 septembrie 2008. O zi de luni cu 6ºC dimineata la ora 8,00, dupa ce cu o zi inainte fusese cald ca vara. Si ploaie. Eu nu reusesc sa dorm toata noaptea. Emotii mari. Il trezesc pe Mihai primul, cu gandul sa-i dau ceva sa manance inainte de-a pleca. 6,30. Mihai se trezeste si-n secunda urmatoare realizeaza ca merge la scoala. Panica.
- Mami, dar eu n-am facut grupa pregatitoare. Ce-o sa ma fac. Daca n-am facut grupa pregatitoare cum sa merg la scoala, ca eu nu stiu tot… Si am si uitat in vacanta ce-am facut la gradinita cu dna. Alina. Si plangi, si plangi. La inceput am ras. Era prima data cand se panica cu scoala. Mi se parea normal sa fie altfel azi, era doar prima zi de scoala. Nici eu nu dormisem de emotii. Am inceput cu argumentele: ca dna. a zis ca oricum pregatitoarea e ca o recapitulare, ca nu se invata nimic nou. Ca toata lumea a zis ca el e pregatit de scoala, si sempai a zis. Ca si Danut a inceput
scoala tot la varsta asta, ba chiar cu 10 zile era mai mic si nici Danut n-a facut pregatitoarea. BA DAAA, a facut-o, n-a facut grupa mica, zice el. Eeeee… In fine, il rog sa planga acasa daca mai simte ca trebuie sa planga, sa nu se faca de ras la scoala, in fata fetelor. El, marele karatist, care a mers singur in cantonament. Merg la tati in baie si-i expun zambind problema diminetii. El il cheama pe proaspatul scolar si-l ia la intrebari in timp ce continua sa se barbiereasca.
- Daniel, ia zi, cat fac 7 -3? Si raspunsul vine rapid: 8. Eu raman pironita pe loc desi plecasem spre bucatarie. Din baie, pauza. Tati ramasese cu aparatul de ras paralel cu obrazul.
- Aaaaa, stai, stai, zice copilul. 4.
Asa, mie imi revine zambetul pe buze.
- Pai, continua copilul zambind, uite cum m-am gandit. Daca 3 si cu 3 fac 6 si 4 este cu 1 mai mare decat 3, atunci e clar ca 7-3 fac 4.
Ma uit la Marius. Are mana cu aparatul de ras ramasa in aer. A ramas cu ochii pironiti la Mihai. Ni se intalnesc privirile si izbucnim in ras. Cine s-ar fi gandit la un asa rationament?!
Ajung la scoala cu copilul. Lumea incearca sa faca un careu prin stropii de ploaie aruncati de vant. La un moment dat cativa din cei imbulziti la intrarea in scoala sub mica copertina, intra in scoala. Bunica se bucura si vrea sa intre. Eu nu. Ea insista. Eu incerc sa-i explic ca e prima zi de scoala a copilului, ca vreau sa intre in scoala pe sub florile tinute de colegii mai mari… Dar mama e deja in multimea de la usa. Ca ea intra, ca de ce s-o ploua! Intr-un final intram toti in scoala. Odata intrata ma ia mama de-o aripa si-n fuga ma anunta ca ea stie unde sa mergem, la etaj. Eeee… Nu asa visasem eu. Copiii de-a-ntaia trebuie sa stea la parter. Eu asa stiu. Si invatatoarea trebuie sa-i preia din careu pe sub podul de flori si sa-i duca ea in clasa. Vise. Urcam la etajul 1 si ne protapim in fata unei usi pe care scria 1B, Bereanda Veronica. Mda, numele invatatoarei pe care am cerut-o eu la inscriere. Dar nu-s sigura ca l-au repartizat la ea. Se pare ca afara sunt liste. Imi calc pe mandria mea taurina si fug sa ma lamuresc. Da, eram la 1B. Ma-ntorc la timp sa prind intrarea in clasa. Fiu-meu se protapeste in prima banca la mijloc si-i tare mandru de asta.

Marius ii spusese ca trebuie neaparat sa se aseze acolo, cel mult in banca a 2-a. Imi dau seama ca n-am apucat sa-i explic copilului ca in prima banca stau cei cu ochelari, cei mai mici de statura si ca-i foarte posibil sa fie mutat de acolo. Plus ca-mi tot veneau in minte imagini din copilaria mea, e adevarat, clase mai mari, cand ne feream de prima banca. Mie mi se parusera utile alte explicatii despre scoala. Nici nu-mi trecuse prin cap care trebuie sa-i fie locul in banca. Mamici, tatici, bunici, frati mai mici, toti ne inghesuim in fata bancilor si facem poze, unii filmeaza.

Noi eram doar patru. Io, mama, bica si o a 3-a bunica, dna. Ileana. Lipseau tati, si Manu, Doru, Relu, Cristian. Deci eram putini. Incepe dna. sa spuna spiciul de inceput de an. Doua fetite plangeau de sarea camasa pe ele. Le mai potolesc parintii. Si cand sa ne linistim si noi, intra in clasa un nene care da de 2 ori din maini la invatatoare si ea ne anunta. Dl. Politician care-si anuntase aparitia la 8 si jumatate (ca de aia ne-au chemat ei azi la ora 8) a sosit – era ora 9 si ceva, si ca trebuie sa refacem careul. In ploaie. Mama ei de Romanie. Imbracam copiii, luam florile (ca asa ni se spune)si coboram afara in frig sa-l ascultam pe marele om politic.
Dl. Politician, de mana cu fetita lui pe care se lauda ca o s-o dea la aceasta scoala de cartier, vorbeste putin. Mai spune 2 cuvinte si directoarea, apoi urcam iar in clase, de data asta pe scara profesorilor (cei mici) pentru ca apoi in 5 minute sa le dea drumul acasa copiilor. Singurul lucru bun in toata trambalarea asta e ca la intoarcere s-a facut podul de flori, sus, la etaj, de catre copiii claselor a 3-a si a 4-a cred. Si dupa ce am trecut prin el m-am intors sa-l pozez, nu de alta, dar prea mi-l dorisem. Si bine am facut ca l-am pozat, pentru ca nici buni nici copilul n-au observat florile pe sub care au trecut.

A 2-a zi, dimineata ora 5,00. Dupa ce toata noaptea s-a foit si-a scancit, pe la 5 dimineata Mihai isi ia perna in brate si nervos si bombanind se muta la el in pat. 2 secunde mai tarziu il aud cum fuge la baie unde vomita! Sar, il ajut, incerc sa-l calmez. Se intoarce in patul lui si-l supraveghez nelinistita pana suna ceasul meu. Nu-i mai fac manacare, nu stiu ce sa-i pun la pachet, ma-nvart prin bucatarie si-mi framant creierii. De ce-o fi vomitat, ce-i cu el, ce-o sa faca la scoala si cum o sa se simta. Mi-e frica sa-l trezesc, dar o fac totusi. Copilul deschide ochii si cateva secunde mai tarziu ma-ntreaba deja panicat:
- Mamii, dar daca facem ceva nou?!
- Pai o sa faceti multe lucruri noi…
- Da, dar eu nu stiu… Si mi-e frica! Si dai si plangi…
- Hai mai mami, ca or sa fie noi pentru toti. Si daca-i nou nu inseamna ca e si greu. Toate par grele cand le faci prima data.
Il calmez, fizic pare ok, nu vorbim deloc despre episodul petrecut in baie cu catva timp mai devreme. Ii zic ca sarim peste mancare, il imbrac si … vomita. Nu-i nimic imi zic, poate scoate tot ce-i rau si-l deranja. Nu mancase nimic dubios cu o zi inainte, gatul era ok, febra nu, bube nu…Imi zic ca e ok si plecam. Pe strada noastra vomita iar. Ce poate fi mai pitoresc decat un scolar vizibil in clasa I vomitand la radacina unui copac si sustinut de o mama cu multe bagaje? Ii explic copilului ca poate e de la emotii, ca el e de fapt sanatos, si mergem mai departe. Mihai pare vesel. Tramvaiul vine dar nu-l putem lua, e prea aglomerat. Reusim sa ne urcam abea in tramvaiul al 3-lea. Ii zic sa stea linistit ca eu cred ca a vomitat toate emotiile. Rade. Si, pe strada cu scoala… vomita iar. De data asta ma panichez. Imi vine sa-l duc acasa. Nu stiu ce m-a facut sa-l duc totusi la scoala. Palid, il las in clasa cu doamna pe care o avertizez de probleme, lui ii mai repet ce sa faca daca il apuca iar si plec cu inima in gat. Doamna invatatoare ma incurajeaza zicand ca amandoi baietii ei s-au manifestat fizic deplorabil in prima saptamana de scoala, desi nu-s emotivi si trebuia sa fie familiarizati cu locatia. Off! Pe drum o sun pe mama sa stea in block-start ca daca o mai face copilul ceva sa poata pleca repede dupa el. Ajung la serviciu si numar minutele pana cand o pot sun pe invatatoare. Sun. E bine. Ajunge acasa. Mama zice ca a facut febra si s-a cuibarit in pat si sta invelit. Semne rele, rele rau. Mai sun si aflu ca a adormit. Imi fac planuri si calculez sa ajung in timp cu el la pediatra. Cica se scoala bine. Toate planurile cad cand ajung tarziu acasa. Unde Mihai e bine. E ok. Tropaie, mananca… Mai sa fie. Nu ca nu-mi place, dar nu mai inteleg nimic. Dau vina pe emotii si sper ca a 2-a zi dimineata sa fie ok.
A 3-a zi dimineata. Miercuri. E bine. Ii dau o banana. Mananca jumate. Nu insist. Plec mult mai devreme. Tamvaiul e accesibil. Ajungem primii. Un sfert de ora suntem singuri in clasa, avem timp sa inspectam totul pe acolo si sa comentam. Ordonam dulapul, mergem impreuna la baie. Cand plec il las bine. Desi tot palid si cu ochii umezi.
Primele doua saptamani de scoala fac doar cate 3 ore. Nu au inca profesorii care sustin orele de religie si sport. Sala de sport vor sa o darame sa faca una mai faloasa, cu bazin de innot. Inceput de an la Romanica. Si eu trebuie sa cred ca ei vor reconstrui sala… pana termina copiii mei scoala. Hm…
Ultima piatra de incercare. A doua saptamana, luni, prima cand parintii nu mai intra in scoala. Si il las la intrarea in scoala de unde urca singur la primul etaj. Vineri facem repetitie, dupa toate urletele si diperarea din lume (acasa) ca ce se face el… ca el vrea sa urc, ca daca are o problema, aoleu, aoleu. Descoperim ca fiu-meu nu vede sa se uite pe geam decat la parter, la etaj nu ajunge. Asa ca planul de acasa cum ca ne vom face semne cu mana de la geamuri cade. Jale. Mare. Ma mai gandesc si odata ajunsa acasa il anunt: pe scari intre etaje e geam si acolo ne putem vedea. Rade si zice ca si el vroia sa-mi propuna acelasi lucru. Destept ca ma-sa. Asa ca ar trebui sa urce in clasa si apoi pana vine doamna sa stea la geam pe scari sa vorbeasa cu mine (care alerg pana in spatele scolii sa ajung la timp acolo) – tot prin semen, alea de le inventasem noi vineri. Luni. Prima zi cand ne despartim la intrarea in scoala. Ajung in spate si astept. Vine Mihai urland, cu doamna dupa el. Doamna deschide un geam si ma-ntreaba ce sa-ntamplat. Mihai nu reuseste de urlete sa zica nimic coerent. Nici eu nu stiu ce sa-ntamplat. Pana la urma inteleg. Doamna a ajuns mai repede si fiu-meu n-a mai putut sa vina la geam sa ne conversam. Il trimit in clasa. Imi promit de de a doua zi voi ajunge cu el mai devreme. Il las disperat. Am in minte imaginea cu el urland agatat disperat de geam si aproape lovind-o pe invatatoare. Lasa-maaaa lasa-ma… nu vreauuuuuuuuu. Naspa. Naspa rau. Imi inchipui eu ce parere si-a facut invatatoarea despre el si mama lui.
Dupa cateva zile aproape linistite in care dimineata ne facem semne la geam, Mihai imi zice la poarta scolii: mami, du-te la serviciu, nu mai veni la geam. Cum?! Sigur? Mami, pot sa plec??? Da mami, du-te. Hai, du-te! Suuuper. In ziua aceea am ajuns zambind la serviciu.

Recapitulare - motive sa nu mai mearga la scoala:
- n-a facut grupa pregatitoare
- a uitat ce-a facut la gradinita
- daca a racit (a venit asistenta in a 2-a saptamana de scoala si uitandu-se in gatul lor si la burtica, a hotarat ca Mihai e ‘putin racit’- vrajeala, n-avea nimic, dar l-a speriat foarte tare - a plans si s-a jelit zdravan motiv sa o ma gandesc cu multa duiosie la respectiva duduie…)
- il doare capul, burta… ( de emotii)
- nu-i plac pauzele (ca se imping copiii… si fac galagie, nu sta doamna cu ei!)
- daca greseste
- daca nu se descurca
- nu mai au voie parintii sa intre in scoala
- alti copii ajung inaintea lui, ca stau mai aproape
- se plictiseste
- ca o sa fie mai greu, din ce in ce mai greu
si cu siguranta lista va continua…