FLORENCE, FIRENZE...
Am pornit spre Florenta cu gandul la Michelangelo. Si la Leonardo da Vinci, dar Michelangelo este flebetea noastra, a mea si a lui Marius, si am incercat sa ii molipsim si pe copii.
Am gasit un oras tanar, in ciuda istoriei impregnate in ziduri, cu parculete populate de ratuste cu pui, broaste testoase si pasari cu piciorange. Cu biciclete impodobite cu flori, plimband femei frumoase si tinere, indiferent de varsta. Multi turisti, dar pasnici, oameni interesanti, veniti sa vada, nu sa etaleze, cu chipuri senine si relaxate, purtand dupa ei copii, mici si foarte mici, si multi, dar neratand nici un obiectiv, pentru ca unii dintre pici puteau vedea si intelege, in timp ce ceilalti dormeau sau se jucau agatati in spatele sau in bratele parintilor.
Am mers prin Florenta pe jos, de la hotel in Centrul Istoric si inapoi, si mi s-a parut un oras mic si aerisit, verde si primitor. Am descoperit apoi, luand intr-o zi un autobuz, ca e mare si intortocheat, si ca in el lucreaza multi romani.
M-am simtit in siguranta pe strazi, ceea ce nu e putin lucru. Mi-a placut aerul boem si oamenii printre care treceam. Sibiul lor, cum a zis Marius. Am simtit ca in Florenta as putea sa traiesc.
M-a impresionat Domul si mi-a placut Casa lui Michelangelo. L-am admirat pe David, si-am aflat povestea lui. Am vanat insemnele familiei de Medici, am vazut picturi celebre, sculpturi impresionante si-am vazut opere neterminate, ramase captive in blocul de marmura, dar parca cu atat mai frumoase, dezvaluind inceputul, ideea, si lasand sa se intrevada opera. Michelangelo a fost cu noi la fiecare pas. L-am urmarit si studiat atat de tare, incat i-am gasit si defecte. Mihai a ramas insa avocatul lui pana la capat.
Am urcat si in Clopotnita Domului, dar si in Cupola, sute de trepte, un efort fizic considerabil (doar pentru 3 dintre noi, Mihai a fost dezamagit ca-l tineam din ascensiune), in mars intins, pe trepte abrupte, rasucite, inguste si multe, dar am putut admirat Florenta in intregime, trecut si prezent, oras lasat dominat de inaltimile cladirilor istorice. Mi-au placut acoperisurile transformate in gradini si imaginea de intreg a orasului.
Nu mi-au placut in schimb picturile de pe Cupola. Mi s-au parut hidoase si obscene, nu stiu cum au fost acceptate si lasate asa atatia amar de ani, dar cine-s eu sa comentez actul artistic...
Pentru ca Florenta este o lectie de istorie si o lectie de arta. Merita vazuta, respirata, cucerita.