Vineri seara, in metrou.
- Mami, n-o sa-ti vina sa crezi! Cristian stie tabla inmultirii, stiai? ma intreaba Mihai entuziasmat.
- Ai mai, ce-ti veni?
- Stie. Si stie multe. Ia intreaba-l.
Si-a stiut! M-am intors cu spatele la Mihai sa-l maschez. Dar nu, nu se uita la el. Stia singur. Le stie pe dinafara, iar cand nu, calculeaza, aduna, scade, in timp util si cu rezultat corect.
Mihai profesorul, Cristian curiosul. Mecanisme nestiute intre frati.
N-am mai fost de mult asa de mandra de ei... De data asta n-am ezitat si le-am si spus-o. In cele 10-20 de secunde care conteaza.
07.01.2011, dupa ziua lui Matei
Seri in care stam toti si citim. Fiecare in legea lui, in ritmul lui. Toti cufundati in povesti. Imi ridic privirea usor si zambesc cu fiecare fibra a fiintei mele. Asta trebuie sa fie fericirea. Ce scumpi sunt. Mihai care parca intra cu totul in carte, si Cristian care silabiseste preocupat, in toate pozitiile posibile...
Cristian care prin nu stiu ce minune si-a pus singur manusile... Acelasi Cristian legandu-si singur sireturile buclucase... Manusi si sireturi care ne-au terorizat toata iarna.
Mihai l-a invatat pe Cristi un kata intr-un sfert de ora - 20 de minute. Si s-au si distrat. Deci se poate.
-inceput de an 2011-