Mihai in camera lui repeta de zor. I se aud kiaiurile si imi dau seama cat de repede face dupa suieraturile scurte pe care le scoate cand da loviturile. Alaturi, la calculator, Cristian urmareste DVD-ul cu katasul lui. L-am vazut imitand cu miscari moi, serios si incercand sa ramana cu capul spre ecran chiar si atunci cand trebuie sa se intoarca. In sufragerie, parintii fac sincron katasul lor. Cel mai simplu kata din ashihara le da inca batai de cap. Culmea, copiii nu se incurca ca ei, cu katasuri pe care probabil ei, adultii, nu le vor putea niciodata executa. In seara asta toata familia danseaza ashihara.
11.12.2010
- Mami, vreau si eu sa merg la sala in Militari, ca nu stiu decat un kata. Vreau sa-l invat si pe celalalt!
Cristian 13.12.2010
Dansul pinguinilor in noapte, printre fulgi anemici topiti pe fetele lor fericite. Le e bine.
13.12.2010
- Mami, mi-a placut cum m-ai pupat! Mirosi asa, ca de Revelion!
Mihai, 13.12.2010
- Da, ninge, pe mine m-a nimerit unul!
Mihai, 13.12.2010
Se afișează postările cu eticheta ARIPI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ARIPI. Afișați toate postările
luni, 13 decembrie 2010
luni, 7 decembrie 2009
ARIPI...
Concert Alexandru Andries. Mi-nu-nat! O gura de aer curat, si-apoi am revenit.
Dar ce cadou frumos de Mos Nicolae... Incep sa aud zurgalaii de la sania Mosului. Voi ii auziti?
Dar ce cadou frumos de Mos Nicolae... Incep sa aud zurgalaii de la sania Mosului. Voi ii auziti?
luni, 28 septembrie 2009
MULTUMESC
Doctorului meu
Un doctor mort de oboseala, care nu pleaca acasa (desi trebuia de mult) pentru ca inca mai are paciente de vazut. Isi rupe din timpul lui si pentru cineva necunoscut care-i cere un sfat. Si ii explica pe-ndelete, simtind poate ca de vorbele lui depinde linistea acelui om.
Acestui doctor nu-i voi putea niciodata multumi indeajuns.
Un doctor mort de oboseala, care nu pleaca acasa (desi trebuia de mult) pentru ca inca mai are paciente de vazut. Isi rupe din timpul lui si pentru cineva necunoscut care-i cere un sfat. Si ii explica pe-ndelete, simtind poate ca de vorbele lui depinde linistea acelui om.
Acestui doctor nu-i voi putea niciodata multumi indeajuns.
MOMENTE
Un domn care da de baut din causul palmei unui catel, dintr-o sticla pe care o avea la el. Era intradevar catelul lui, dar grija cu care a facut-o...
Un bunic care colora cu creta pe asfalt, nepotii se jucau deja cu altceva si el ramasese cu creta. Era ca un copil bucuros ca are voie sa deseneze.
Un el si o ea, el ii punea sireturile la niste tenesi ieftini, probabil atunci cumparati. Dupa ce a terminat i-a luat papucii de plastic pe care-i avusese in picioare si i-a impachetat cu grija. Cata tandrete in aceste gesturi simple...
Un director de firma, pe care-l vad adesea in drumul meu spre serviciu ingrijind dimineata curtea din fata magazinului. Azi desfacea pungute cu resturi stranse pentru catelul din curte.
Un bunic care colora cu creta pe asfalt, nepotii se jucau deja cu altceva si el ramasese cu creta. Era ca un copil bucuros ca are voie sa deseneze.
Un el si o ea, el ii punea sireturile la niste tenesi ieftini, probabil atunci cumparati. Dupa ce a terminat i-a luat papucii de plastic pe care-i avusese in picioare si i-a impachetat cu grija. Cata tandrete in aceste gesturi simple...
Un director de firma, pe care-l vad adesea in drumul meu spre serviciu ingrijind dimineata curtea din fata magazinului. Azi desfacea pungute cu resturi stranse pentru catelul din curte.
sâmbătă, 26 septembrie 2009
A FOST ODATA CA NICIODATA...
Viata mea a intrat in taramul basmelor, cu o naturalete si o simplitate care ma face sa ma gandesc la baghetele zanelor din povesti.
In nebunia de la BabyExpo, undeva la subsol, intr-o ninsoare de baloane de sapun, ei bine, acolo am intalnit o... zana. Ca acelea care se coboara in povesti pentru a lumina calea binelui.
Era deghizata intr-o femeie obisnuita care vindea ii. Una mai frumoasa ca alta, tesute si brodate cum doar pe vremuri mai gaseai. Imposibil sa nu le vezi. Asa de delicate incat aveam impresia ca daca le ating se topesc. Si-aveau si-un pret de poveste, mic-mic, de ramasesem ca un copil cu nasul turtit de vitrina cu dulciuri. Nu, nu mai aveam bani. Terminasem si ultimele rezerve pe jucarii si hainute. Si nu, nu era din Bucuresti s-o regasesc undeva intr-un magazin...
Si-atunci s-a intors spre mine si m-a intrebat care ie mi-a placut mai mult. I-am aratat-o, intr-un fel ca sa motivez faptul ca nu ma dadeam dusa de acolo, desi spusem ca nu mai am bani la mine.
- Luati-o! V-o dau cadou!
Am crezut ca glumeste. Desi nicio nuanta a vocei ei nu trada o gluma. Am refuzat politicos, si-am dat sa plec. A insistat. Si-a insistat intr-un asa fel incat am primit. Am primit cu conditia se ne intalnim sa-i platesc. Asa ca maine ma intorc la BabyExpo sa ma reintalnesc cu basmul.
Mi-a dat o ie pe care s-o platesc cand pot. Cand o mai veni ea in Bucuresti, mi-a zis. Nu conteaza, daca mi-o doresc atat de tare... sigur o s-o port cu placere.
Ei bine, am o ie cum numai Cosanzenele aveau.
Ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti!
PS: In camera de alaturi se intrupeaza Harap Alb. Copiii mei ii reinvie pe rand pe Gerila, Ochila... Franturi de poveste ajung la mine si ma fac sa zambesc. Alaturi de ei, un vrajitor. Da, ati ghicit, a venit Relu.
Fericirea, in toata splendoarea ei, e la mine acasa!
In nebunia de la BabyExpo, undeva la subsol, intr-o ninsoare de baloane de sapun, ei bine, acolo am intalnit o... zana. Ca acelea care se coboara in povesti pentru a lumina calea binelui.
Era deghizata intr-o femeie obisnuita care vindea ii. Una mai frumoasa ca alta, tesute si brodate cum doar pe vremuri mai gaseai. Imposibil sa nu le vezi. Asa de delicate incat aveam impresia ca daca le ating se topesc. Si-aveau si-un pret de poveste, mic-mic, de ramasesem ca un copil cu nasul turtit de vitrina cu dulciuri. Nu, nu mai aveam bani. Terminasem si ultimele rezerve pe jucarii si hainute. Si nu, nu era din Bucuresti s-o regasesc undeva intr-un magazin...
Si-atunci s-a intors spre mine si m-a intrebat care ie mi-a placut mai mult. I-am aratat-o, intr-un fel ca sa motivez faptul ca nu ma dadeam dusa de acolo, desi spusem ca nu mai am bani la mine.
- Luati-o! V-o dau cadou!
Am crezut ca glumeste. Desi nicio nuanta a vocei ei nu trada o gluma. Am refuzat politicos, si-am dat sa plec. A insistat. Si-a insistat intr-un asa fel incat am primit. Am primit cu conditia se ne intalnim sa-i platesc. Asa ca maine ma intorc la BabyExpo sa ma reintalnesc cu basmul.
Mi-a dat o ie pe care s-o platesc cand pot. Cand o mai veni ea in Bucuresti, mi-a zis. Nu conteaza, daca mi-o doresc atat de tare... sigur o s-o port cu placere.
Ei bine, am o ie cum numai Cosanzenele aveau.
Ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti!
PS: In camera de alaturi se intrupeaza Harap Alb. Copiii mei ii reinvie pe rand pe Gerila, Ochila... Franturi de poveste ajung la mine si ma fac sa zambesc. Alaturi de ei, un vrajitor. Da, ati ghicit, a venit Relu.
Fericirea, in toata splendoarea ei, e la mine acasa!
joi, 6 noiembrie 2008
Pot sa zbor, daca vreau ating un nor...
Vreau sa spun ca sunt fericita ca sunt sanatoasa, ca am copiii sanatosi si ca exista oameni care-mi umplu inima de bucurie si ma fac sa zbor! Azi sunt un fluture adevarat pentru ca azi am stiut sa ma bucur de fiecare clipa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
