DOR

- M-a intrebat Manu ce as vrea sa fac daca as veni in Romania. As vrea sa merg la sala! Tare as vrea. ... Stiu, dragul mamii, stiu. Mihai, 21.02.2012

CAMPIONATUL MONDIAL DE ASHIHARA KARATE

Pentru noi acest Campionat a insemnat mult mai mult decat sport si performanta. A fost ultima caramida romaneasca, pragul inaintea plecarii in Italia. A fost locul unde au inceput si s-au sfarsit toate. Pentru prima oara in viata lui, Mihai a rabufnit la sala. Sala de karate, unde toate durerile si toate virozele dispareau, a fost de data asta locul unde s-au spart toate bubele. Pentru ca in Italia, Ashihara nu exista, pentru ca Mihai nu si-a dorit sa plece, si pentru ca Mihai iubea antrenamentele. A reactionat violent, organic, cu toata forta lui de copil emotiv. Si-a fost greu. Sa fiu sincera, m-am speriat ingrozitor. Am vorbit mult, am ascultat infinit mai mult. Si-am inteles. Si-am avut noroc de prieteni si de oameni buni si priceputi. Si-a trecut. Asa ca ultimele antrenamente pentru Mondiale au fost in regula, exceptand mici accidentari care m-au mai albit pe mine un pic. Si-a venit si ziua cea mare, am ajuns la timp, insotiti de o parte a familiei. Din momentul in care s-a imbracat in kimono, emotiile mele au scazut, in timp ce ale lui abia incepeau. A evoluat impecabil. Asa cum m-a obisnuit, pe suprafata de concurs a fost extraordinar. La finalul a 2 probe de concurs, a cucerit alaturi de echipa din anul acesta, medalia de bronz la kata sincron. Nu a mai suferit ca altadata ca nu a cucerit cupa. A trecut peste, si-a zambit, si s-a jucat, si s-a bucurat de toti prietenii care au venit sa-i vada si sa-i sustina. S-a bucurat de aceasta zi in fiecare moment, fara sa se gandeasca la ziua urmatoare cand urma sa ne luam zborul spre o tara nedorita si plina de necunoscute. A savurat tot, si-a revazut si prietenii din tara pe care-i intalneste doar la campionate sau in cantonamente. Si-apoi, cand s-a inserat bine, a acceptat sa plecam. Si-a mai primit un cadou, pe Relu. Care a venit special pentru ei sa-si ia ramas bun. Inca o data. Si-au fost fericiti iar, savurand fiecare clipa. Cat pentru 3 ani.

VINO SA SUSTII ECHIPA ROMANIEI!

Campionatul Mondial de ASHIHARA KARATE incepe fix peste o saptamana. In zilele de 12 si 13 noiembrie, pentru prima oara in Romania, la Sala Polivalenta, va asteptam in numar cat mai mare.
In 2009 au obtinut locul III in clasamentul pe natiuni!
In 2010 au castigat locul II in clasamentul pe natiuni!
Anul acesta sportivii romani vor sa va arate ca sunt cei mai buni!
Veniti sa ii sustineti!
Intrarea este libera!

CUM A FOST LA CAMPIONAT

28.05.2011 Campionat national de kata si kumite Ashihara Karate

Ne-am trezit devreme, la 6 ieseam pe usa. In fine, cine a reusit sa doarma… Curios lucru, Mihai a adormit cum a pus capul pe perna.
Am ajuns la timp, a si mancat, ne-am reunit apoi cu totii. Si-a inceput dansul.
Pentru prima oara, Mihai a clacat inainte de concurs. Emotii sau nu, cert e ca intrase in panica… nu mai stia, nu mai era sigur.
A fost in prima runda de concurenti, ultimul din serie. Si de departe cel mai bun. Doar ca, dupa ce a luat notele cele mai bune la katas-ul principal, la cel ales din urna s-a pierdut. Asa ca medalia … uite-o, nu-e.
Cel mai simpatic a fost unul dintre arbitrii, caruia i-au cazut foile din mana cand s-a incurcat fiu-meu. De uimire. Si parca ii parea rau si lui. Pentru ca, nu stiu daca am spus, la kata e genial. Jale mare, lacrimi, asta a fost, a pierdut pe mana lui. Dar de durut a durut rau. Sa fii atat de aproape de cupa si sa n-o iei...
Il mai asteptau insa 2 concursuri. Cel de kata sincron si campionatul de kumite. Asa ca si-a sters lacrimile si a continuat.
La sincron au mers foarte bine la prima parte, dar la proba cu partener a scartait un timp. Asa ca le-a revenit doar locul 3 al podiumului. In alti ani nici medalia de argint nu-l multumea. Acum medalia de bronz i-a repus sufletul la loc.

Si-a urmat apoi campionatul de kumite.
Cel mai greu, cel care-mi da mie cosmaruri. Intr-o jumatate de ora de cand a inceput, deja in sala atmosfera se incinsese. Si la propriu, si la figurat. Pe o caldura care crestea cu fiecare minut ce se scurgea, juniorii stateau cu platosele si aparatoarele pe ei, gata oricand sa intre in lupta. N-am reusit sa-l conving sa le scoata nici macar un minut. Abia inainte de semifinala a fost de acord, vreo ora. In rest, de frica sa nu fie descalificat ca nu-i gata la timp cand il anunta, a stat incatusat, cu apa curgand pe el. Nu cred ca mai simtea caldura. Era anesteziat de tensiunea asteptarii. Si a asteptat, nu gluma. Un adevarat razboi al nervilor. Multi concurenti, o caldura inabusitoare, si peste toate o emotie teribila. N-a mai mancat nimic, doar 2-3 lingurite de Nutella. In schimb a baut apa. A avut 5 lupte in total, pentru ca la a 3-a din calificari nu s-a prezentat adversarul. Luptele... primul pusti n-a avut nicio sansa. Marius spunea ca a fost non-combat. Meciul s-a terminat inainte de terminarea timpului, la 9-0. Al 2-lea meci a luptat cu un baiat de centura albastra care s-a julit la mana si i-a lasat urme de sange pe platosa. Pentru el asta a fost impresionant, desi copilul se julise singur, cel mai probabil avusese vreo cojita mai veche care s-a rupt. Cum spuneam, al 3-lea adversar a pierdut prin neprezentare.
Dupa cateva ore de asteptare (si nu cred ca exagerez, desi nu cred ca le-a contorizat nimeni), in semifinale a luptat cu un adversar care cred ca facea alt stil. S-a agatat de Mihai si-a incercat sa-l doboare tot meciul. Altceva n-a facut decat sa-l tarasca prin tatami. In conditiile in care la ashihara daca faci priza mai mult de 2 secunde esti penalizat. Si-a fost penalizat. A fost cel mai urat meci, nimic sportiv, doar disperarea aluia si desprinderile repetate ale lui Mihai. A castigat Mihai fara drept de apel.
Finala a venit tarziu, cred ca era trecut de ora 23. A luptat cu pustiul care castigase aurul la kata. O lupta frumoasa care i-a adus cupa mult visata. Cea mai stralucitoare cupa din ashihara, cea de la kumite. A fost sigur pe el, elegant, bine infipt pe picioare, excelent in eschive, simtea tatami-ul si radia. Cand ceilalti gafaiau in toiul luptei, el se dezlantuia. Mi-a fost o frica teribila sa nu se accidenteze. Si am stat cu grija ca n-o sa-l lase sufletul sa dea in adversar. Nu e genul. La kumite trebuie sa fi ori foarte dur, ori foarte tehnic. A stiu exact ce sa faca, luptand corect si curat. Si-a insusit o groaza de trucuri de la sala, si a fost deasupra tuturor. N-aveau ce sa-i faca. S-a vazut experienta acumulata la celelalte campionate de kumite, si nu ca-i al meu, dar se vede de la o Posta ca-si merita gradul de 3 kyu.
Eu... eu am imbatranit mult in sambata aia. Am avut o greutate in piept pe care am dus-o pana acasa. Ca de obicei, el a facut fata mult mai bine emotiei ca mine.
Marius a fost cel mai agitat dintre noi, daca pe mine emotiile m-au gatuit, lui i-au dat frau liber. Dar el a fost cel care a readus calmul dupa esecul de la kata. A condus impecabil pe drumul de intoarcere, pe o autostrada in bezna, dupa o noapte nedormita si-o zi epuizanta. Emotionat si mandru, ne-a cantat tot drumul "Campionii Romaniei suntem noi!". Mi-a placut sa vad cum creste Mihai in ochii lui, mare, mare, cat un urias.
Cristi a fost o surpriza placuta, dand dovada de o rabdare extraordinara. A fost alaturi de Mihai, n-a sacait pe nimeni, s-a descurcat si singur in sala, a stiut sa stea si sa astepte alaturi de el.
Mihai... Sunt atat de mandra de el! Imi place bucuria cu care face sportul asta, imi place siguranta pe care a castigat-o, si-a crescut asa frumos... Ma uit la el si-l revad bebelus. E la fel ca atunci, numai muschi, numai fibra. Agil, cu o energie inepuizabila, fericit. E pe drumul cel bun.

CAMPIONUL NATIONAL LA KUMITE

INAINTE DE CAMPIONAT

Mihai e fericit. Munceste cu drag la sala, are asa o energie incat nu mai simte nici caldura, nici durere, nimic. Sambata are de sustinut 2 campionate intr-unul, si kata si kumite. L-a incercat o raceala duminica, a scapat de ea dupa antrenamentul de luni seara. Cred ca a speriat-o.

EXAMEN 3 KYU

Prima duminica din luna februarie i-a adus lui Mihai mult ravnita tresa maro pe centura. Examenul de 3,2 si 1 kyu a fost cel mai dur examen pe care l-am vazut eu pana acum, nu pentru probele de forta ci pentru proba de kumite la care sensei a adus sempai si campioni cu state vechi sa suplineasca luptatorii pentru toate reprizele.
Alta categorie, normal, alte pretentii. Disciplina, tehnica, seriozitate.
Am vazut doi pusti, baiat si fata cu centuri maro, extraordinari. La final am aflat ca fata era deja campioana europeana.
Dintre toti, cel mai mic era Mihai al meu. Nu s-a simtit asta nici o clipa. S-a descurcat de minune si-a demonstrat ca locul lui este acolo, printre cei mari.
Am fost tare mandra de el, si totodata bucuroasa ca dadea doar pentru 3 kyu si astfel reprizele de kumite erau mai putine...
Pentru mine examenul asta a fost prea mult. Din ce ne-a povestit sempai, inteleg ca inainte erau mult-mult mai dure. Si sa-mi inchipui mi-e greu... In locul lor peste putin timp va fi Mihai. Nu cred ca am sa rezist sa-l vad luptand in stilul asta, 15 reprize fara pauza, mereu cu un partener nou, odihnit si care da cat poate de tare.
Pe de alta parte, Mihai a zis ca a fost foarte usor...

EXAMEN 8 KYU CRISTIAN, 10 KYU EU

Am dat examen. Eu si Cristian.
Mihai a fost un bun sempai acasa si-un talentat fotograf la sala. De data asta, el ne-a urmarit de pe margine.
Cristian inca nu se incadreaza in peisaj, dar s-a decurcat. Norocul lui e ca-i mic si simpatic. Acasa i-au iesit katasurile, la sala nu prea. A avut emotii mari si-a muncit pentru ca si-a dorit centura asta albastra. Poate insa mult mai mult decat arata. Probabil inca nu i-a venit vremea.
Eu... am facut 15 flotari fara sa pun genunchii jos. Am luptat cu Cristi la kumite. Am castigat sanatate, energie, un strop de incredere si inca multe altele...
Fotografia mea preferata (autor Mihai):


Cristian, 8 kyu:


Sempai Mihai:

PARTIEEE!

Cam asa a fost in cantonament...

EXAMEN 4 KYU

Cel mai greu examen pe care l-a sustinut Mihai. Si posibil una din cele mai valoroase lectii pe care le-a primit pana acum. N-a pregatit examenul acesta cu toata seriozitatea, a fost mai relaxat decat alte dati si asta s-a vazut. Talentul, fara munca, n-are stralucire.
Probabil ca o sa-si ia revansa in ianuarie. Depinde numai de el.
Acum are centura verde.

VICECAMPIONUL DE AUR

Mihai a castigat medalia de argint la campionatul national de kata, categoria sub 10 ani. Dupa un baraj pe care l-a pierdut, dar in urma caruia sempai i-a dat titlul de campion. Pentru ca, indiferent de locul obtinut ieri, Mihai s-a intors acasa cu mai mult decat o cupa. S-a intors cu recunoasterea muncii si a talentului lui. Si stiu ca parerea lui sempai este foarte importanta pentru el. Mai importanta decat orice medalie.
La sincron au avut baraj pentru locul 3. L-au pierdut, desi au mers ceas. Suparare mare, a bombanit cum nu l-am auzit niciodata. Au fost si povesti urate ieri, legate de note, contestatii... Nu vreau sa vorbesc despre ele. Pentru mine nu conteaza, desi pe el l-au afectat. Mie mi-a placut cum au evoluat. Mi-a placut de el, de puterea lui de a se concentra si am fost foarte foarte foarte mandra de el. Am auzit comentarii legate de cum evolueaza de la oameni pe care nu-i cunosteam. A fost remarcat, admirat. Emotiile si le-a transformat in energie. A fost sigur pe el.
Si a recastigat increderea mea in el.
Asadar, Mihai s-a intors invingator ieri.
Inainte de barajul de la sincron:



Poza de la premiere (aparatul meu n-a mai declansat in cele cateva secunde cat au fost toti 3 pe podium, asa ca pun si eu ce am):



Campionii de la noi de la sala:



Am primit o poza cu podiumul complet. Multumesc frumos!

EXAMEN CRISTIAN 9 KYU

Duminica trecuta s-a dat examenul de grad. Mihai a aflat cu o zi inainte ca-l poate da, cand deja mana lui era ghipsata de la umar pana la palma. A invatat katas-urile sambata si s-a ambitionat impotriva tuturor sa dea totusi examenul. M-a durut sufletul dar cu siguranta nu cat l-a durut pe el. Era examen de grad mare, nu s-a putut face nimic. Desi numai flotari intr-o mana n-a facut... In toamna isi ia el gradul, sanatos sa fie pana atunci.
Cristian si-a luat rolul in serios, s-a straduit copilul si si-a luat mult ravnita tresa albastra.


Pozele mele au iesit infioratoare, se pare ca starea de spirit e mult mai importanta decat aparatul, lumina sau orice altceva.
Imi voi aminti acest examen multa vreme. Inca imi suna in cap nedumerirea lui Cristian, care, desi timid de obicei, a indraznit sa intrebe: "Dar Mihai de ce n-a primit diploma?".
... si ochii lui Mihai cand a inteles ca totul e in zadar.

CUM NE-AM PETRECUT CAMPIONATUL DE KUMITE

Ne-am trezit devreme si-am ajuns primii la locul de unde urma sa plece autocarul. Asta pentru ca eu ori intarzii, ori vin prea devreme. Asa ca la 4 si un pic citeam afisele de pe zidurile orasului. Si la Brasov s-a ajuns devreme, cu o ora inainte sa deschida sala.
Mihai a fost primul pe lista, la cea mai mica dintre categorii, asa ca a intrat in primul meci. Si-a pierdut. A luptat frumos, cum il stiam. A parat multe lovituri si-a facut eschiva la altele. Cand a lovit si-a atins tinta. Ghinionul lui a fost ca s-a lovit la genunchi. Si-atunci s-a rupt filmul pentru cateva momente. S-a retras si s-a aparat doar, tarandu-si piciorul lovit, fara sa spuna nimic. Eu una am crezut ca s-a blocat. N-am stiut ce i s-a intamplat. Abia la final, cand a iesit invins din tatami si-a izbucnit in plans, a zis de genunchi. Nu plangea ca-l durea genunchiul... plangea ca a pierdut. La fel au plans toti cei care au iesit invinsi din lupta in sambata aia. Si fete, si baieti, si mici, si mari.
Genunchiul... i-au pus doctorii gheata, n-a putut lovi cu el saptamana asta, nu s-a umflat, eu zic ca acum e ok.
Cat despre campionatul de kumite de sambata, pe care l-am urmarit apoi linistita, primul lucru care-mi vine in minte este ca a fost foarte violent. Au fost copii care m-au impresionat, am stiut de cand i-am vazut in prima lupta ca vor castiga, si-am avut dreptate. Dar am vazut si multe lupte urate. Prea dure pentru a fi numite sport.
Si m-am intors un pic descumpanita. Ne incurajam copiii de pe margine nu sa lupte, ci sa loveasca cat mai tare alt copil. Undeva e o greseala.
Am mai vazut campionate de kumite la ashihara. Dar parca niciodata n-am vazut atata incrancenare si-atata duritate. Nici la cei mari...
Posibil sa ma fi impresionat si pentru ca erau foarte mici.
Dar sa povestesc si despre lucrurile frumoase de la campionat.
Am vazut multi copii buni si foarte buni.
Claudita a castigat medalia de argint, dupa 4 meciuri epuizante. Ea este eroina noastra.
Alte doua fetite din grupul nostru au luat bronzul. Si suntem foarte mandrii si de ele.
Campionatul a fost foarte bine organizat, campionii mondiali si europeni erau printre noi, acum arbitrii. Copiii ii stiu si-i respecta. Si-si doresc sa fie ca ei.
Am facut multe poze, dar aparatul nu m-a ascultat asa ca majoritatea sunt fara blitz... Si in final au ramas doar cateva

Sunt si filmuletele cu Mihai.

TELEGRAMA

Ne-am intors sanatosi. stop. Am castigat experienta. stop. Sunt tare mandra de el! stop.

PREGATIRI PENTRU CAMPIONAT

Ieri a adormit repede... Nu prea ni se intampla.
Nu se plange, munceste cu placere. Mare lucru sa-ti placa ce faci!

CAMPIONII

Romania s-a clasat pe locul 2 la Campionatul Mondial de Ashihara Karate, care a avut loc in Viborg, Danemarca, 3 aprilie 2010.
Medalii obtinute:

2 medalii de AUR: Babia Alexander +85 kg, Toader Cristina -55 kg,

2 medalii de ARGINT: Predoi Flavius -60 kg, Toderici Cristian -85 kg,

3 medalii de BRONZ: Mardare Marina -55 kg, Bucșă Vlad -65 kg, Căldărușă Florin -80 kg

Antrenori lot: Petrică Bulmagă, Dan Mătusea

FELICITARI TUTUROR!

EXAMEN 10 KYU SI 5 KYU

Inceputuri si confirmare!
Cam asa s-ar putea numi examenul susutinut azi de baietii mei.

A fost primul examen al lui Cristian asa ca si voi vorbi intai despre el.
Dimineata s-a trezit intreband nu "azi mergem la gradi mami...?", ci "azi am examen mami?". Aseara deja stia sa raspunda frumos la intrebarile despre tehnici si sa le execute fara sa le incurce. Iar la examen a fost serios si atent, atat cat i-au permis cei 5 ani ai lui. A vrut sa ia examenul asta mai mult pentru diploma. Si-ar fi dorit de fapt o cupa ca a lui Mihai, dar a inteles pana la urma ca pentru asta mai are mult de muncit. Pentru cat de putin am facut acasa cu el, eu zic ca azi a fost foarte bine.

A avut grija sa ma intrebe de ce e mazgalita diploma lui.
- Nu e mami mazgalita, acolo a semnat sensei...

- Ano! am pimit dipoma! asa a raspuns azi Cristian la toate telefoanele... Si sensei a stat imb'acat cu kimono, sempai nu...

Confirmarea:
Mihai a luat azi examenul de 5 kyu. A excelat la toate capitolele, inclusiv la forta si la kumite. La kata era de asteptat... Imi place teribil cum lupta, el nefiind deloc genul bataus. S-a adaptat si lupta inteligent, adica lupta tehnic si cu cap. Teoretic combinatia ideala. Practic, o clipa de neatentie si un smardoi il poate nimici intr-o secunda. Cum insa la grupa lui de varsta smardoii sunt usor de prins pe picior gresit, eu zic ca are sanse sa faca o figura buna la campionatul de kumite de anul acesta. Sanatosi sa fim!

Adevarul e ca sunt tare mandra de amandoi!

MIHAI LA ZIARUL COPIILOR

Ziarulcopiilor.com a publicat povestea nostra. Mie una mi-au dat lacrimile...
Diseara ii arat lui Mihai, tare-s curioasa sa-i vad reactia. Nu stie ca am povestit, nu mai are curiozitatea sa intre pe blog si sa citeasca ce-a mai zis mami despre ei. Doar imi mai arata noile inventii si imi zice sa i le pozez. Stie ca tin un fel de caiet de amintiri.

POVESTE DE IARNA - MULTIPLU CAMPION LA 8 ANI

Vineri a nins toata ziua. Nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata o zi in care sa ninga asa, fara intrerupere. A fost singura zi din viata mea cand mi-am dorit sa nu mai ninga. Sambata la ora 10 trebuia sa fim la Brasov, si cu fiecare fulg asezat, sansele noastre sa plecam din Bucuresti scadeau. La ora 17 deja se zvonea ca nu se mai tine campionatul. Trenuri anulate, circulatia imposibila. Si totusi, la ora 19, la sala, sempai ne-a anuntat ca trebuie sa plecam cu trenul de 5,30. La ora 21 am aflat ca Ioana poate veni, si uite asa grupa de sincron era din nou completa. Nu mai ramanea decat sa reusim sa ajungem la timp. Si am ajuns. Sambata a fost o zi lunga, dar foarte frumoasa.
Odata ajunsi in sala de sport a scolii 25 din Brasov, emotiile mele s-au potolit. De acum nu mai depindea nimic de mine, doar de Mihai. El? El era un amalgam de copilarie, seriozitate si emotie. La categoria lui concurau 14 baieti. Cand i-a venit randul a fost stapan pe el. Nu l-am vazut niciodata sa-si controleze asa de bine emotiile. A facut katasul mai bine ca niciodata. Iar dupa ce a castigat si barajul, a fost convins ca e campion. Nu o sa uit niciodata cum i s-a umbrit chipul cand a aflat ca este pe locul 2. Nicio vorba de-a noastra nu l-a putut insenina. El vroia locul 1. De fapt eu cred ca-si dorea cupa. Si pentru ca si-o dorea atat de tare, Dumnezeu i-a dat-o.
La proba de sincron au fost cei mai buni. Nu am stiut ca au castigat aurul pana in momentul premierii. Se gandeau ca sunt pe locul 2 sau 3, asa ca atunci cand au vazut ca nu sunt strigati pentru niciunul din aceste locuri, toti trei s-au pleostit. Cand si-au auzit numele au explodat pur si simplu. Cu cupele in maini au devenit stapanii universului.
Mihai e fericit. Si are si de ce. In camera lui troneaza 2 cupe si 4 medalii, 2 de aur, 2 de argint. Anul acesta a confirmat. A muncit foarte mult si asta s-a vazut. A invatat, mai devreme decat altii, ca daca esti bine pregatit emotiile pot fi controlate. Mie personal asta mi se pare cel mai important. Eu eram oricum foarte mandra de el. Pentru mine acest campionat era doar o lectie de viata. Pentru el insa era mult mai mult. Pentru ca el a venit hotarat sa castige.
Foarte mandrii suntem si de Claudita, care a fost fata noastra de aur. Ea a castigat aurul si la individual, un aur muncit si asteptat 2 ani.
Ioana a venit la acest campionat desi era racita, si-i suntem recunoscatori pentru asta. Fara ea sincronul n-ar mai fi fost posibil. Si-a meritat si ea pe deplin medalia de aur.
Imi place atmosfera creata intre copii de acest sport. Muncesc impreuna si asta ii face sa fie ca fratii, se ajuta si-si impart totul, indiferent de varsta sau de sala unde se antreneaza. Cantonamentele ii ajuta sa se cunoasca mai bine. Iar campionatele devin si un motiv sa se revada. Mi-a placut grija pe care o aveau sa fie alaturi de colegii care concurau, chiar daca ei insisi abia ieseau de pe suprafata de concurs, constienti ca o ezitare de-a lor putea sa ia orice sansa de reusita celui caruia ii dadeau atacurile. Mi-a placut si usurinta cu care Mihai s-a imprietenit cu copiii cu care s-a intrecut.

Acum nu mai pot sa spun ca seamana cu mine. Ar fi ca si cum m-as da mare...







Kata in concurs:



Barajul:



Bucuria dupa castigarea barajului:



Sincronul:




Premierea pentru proba de kata masculin categoria -10 ani:



Premierea pentru aurul obtinut la sincron, categoria -14 ani:

MIHAI CAMPIONUL

Astazi, 19 decembrie 2009, la Brasov, Mihai a devenit vicecampion national la kata categoria sub 10 ani si campion national la kata sincron - categoria sub 14 ani.
Maine revin cu poze, filmulete si povesti.