LINISTE

Salvez amintirile pe un hard extern. Prilej sa revad filmulete cu ei mici, cu primele zambete, primele dansuri, primele arogante. Nu ratati asta in primii ani. Sunt naturali, neinhibati, iar valoarea imaginilor e inestimabila. Si lor le place sa se vada mici din cand in cand, se redescopera fericiti si fara griji, iubiti, stiu ca au fost doriti mereu si poti privi pe chipul lor multe lucruri reasezandu-se.
Copiii mei au crescut. Ma uit in jurul meu, majoritatea sunt la inceput. Noi suntem cateva trepte mai departe, incep sa se vada penele prin puful copilariei, incep sa exerseze zborul, asa cum exersau candva, in burta mea, nasterea. Amandoi, pentru ca inevitabil, Cristi tine aproape.
Si eu cresc odata cu ei, chiar daca in miezul noptii inca ii mai sarut ca pe niste bebelusi... Mi-e dor de ei cand nu-s acasa, dar intr-un alt fel decat inainte. Stiu ca se descurca pe unde sunt, ca se bucura de libertatea pe care trebuie sa le-o refuz uneori acasa. Nu-s singuri nicaieri, se au unul pe celalalt.
Si parca-i vad luandu-se de mana cand le e greu. Ca-ntotdeauna.