PRIMAVARA FARA SFARSIT

Ne-am luat cozonacii facuti croissante, ouale si restul bagajelor si am plecat la munte. Acel munte unde trebuia sa ajungem asta iarna, daca ar fi avut zapada, desi acum ne indoim ca am fi putut razbi pe drum inzapezit. Am plecat din plina vara intr-o splendida primavara, cu copacii in floare si explozie de verde crud. Si-acum stiu ca daca vrei, poti trai o primavara continua, totul e sa traversezi Pamantul in directia care trebuie. Serpuind printre dealuri si munti stancosi, am respirat padurea tanara si-am privit uimiti la crestele inca pline de zapada din inaltimi. Vazuta printre copacii infloriti, intr-un soare care a alungat toate previziunile meteo, zapada de pe varfuri parea ireala. A fost o vacanta tihnita, fara tinte prea clare, cu popasuri pentru tropait prin padure si pentru sufletul meu fotografic. Copiilor le-a fost de ajuns padurea. N-ar mai fi plecat de acolo. S-au luptat, s-au tavalit, s-au bucurat de toate betele, conurile si copacii padurii, si iar ma intreb, de ce sa lasi copiii acasa cand pleci in vacanta? Ce jocuri pe calculator, ce tablete... dati-le copiilor liber intr-o padure si joaca isi va recapata valenta ei naturala, instinctuala, cu chiote si tropait neobosit, cu sprinturi si rostogoliri. Dati-le copiilor sansa sa fie copii. Mai tarziu, oricat si-ar dori sa faca asta, nu va mai fi la fel. Un con infasurat intr-o hartie a fost perfect ca minge de fotbal, iar bancile de la locul de joaca numai bune de porti. Aceeasi minge nesaltareata dar zburatoare a rezistat si la meciul din padure, reusind sa duca un intreg campionat de rasete si energie. Am vizitat Pescoconstanta, Rivisondoli si Roccaraso, localitati celebre iarna, acum aproape pustii. Au zarit o stanca printre cladirile aglomerate pe o strada veche, si-au escaladat-o toata, cu bucurie, nu ca sa vada privelistea, ca noi, ci ca sa o cucereasca. Am asteptat ca orasele sa se trezeasca, sa putem intra in biserica mare din Rivisondoli, cea cu vitralii schitate si turnul intr-un nor de randunici. Am adulmecat mirosul unei placinte cu mere, si-am gasit doar gustari de cafea si niste pizza. Asa ca am lasat in urma civilizatia amortita, am traversat un camp galben de flori de camp, si ne-am adapostit de soare intr-o padure, pe un covor de conuri, langa o partie verde, strajuita de pomi infloriti. La intoarcere am gasit o cascada stancoasa, pe care au lansat suvoi de frunze uscate, au aruncat si salvat bete, si n-au lasat nici un bolovan neexplorat. Iar langa hotel, pe unul din drumurile marcate pentru drumetii, am descoperit un loc urias amenajat pentru picnicuri, langa o bisericuta mica, inconjurat de padure. Alaturi, un loc de casa cu poarta deschisa. In rest doar noi, haladuind printre copaci si flori, incarcati cu bete de toate marimile, cantand la codite de papadii sau incercand sa ascultam tulpinile de traista ciobanului.