Mi-era dor de toamna. De toamna noastra, fosnitoare si plina de culori. De alei ruginii si calde, de liniste si impreuna. Si-am gasit bucati de Sighisoara in Assisi, Sinaia in Perugia si Herastraul meu pe o alee mica, intr-un capat de oras, intre doua porti ale orasului. Imagini identice, deja-vu-uri si bucurii. Multe, calde, pentru suflet. Ce mi-a placut cel mai mult? Sa fie linistea orasului pustiu? Strazile medievale ale unui oras perfect? Localurile intime si majestoase? Atmosfera de teatru? Vitrinele cu nimicuri minunate? Pizza cu nutella? Cea mai buna inghetata din lume? Bucuria lor? Cerul? Ceata ca un nor urias? Mihai cerand muzee? Cristian punandu-si cereale dimineata... Marius conducand ore intregi cu zambetul pe buze.
Daca inchid ochii vad cetati cocotate in varf de munte, solemne, intregi, imposibil de cucerit. Vad alei pe care nu incap decat un tata si doi copii, sau strada pe care te strecori incet cu masina, uimit ca nu ramai intepenit intre ziduri, pentru ca in capat sa apara solemna si stralucitoare, cea mai frumoasa fatada din lume, cea a Domului din Orvieto. Si orasul subteran al Perugiei, din care poti ajunge la metrou. Trecut si prezent, legate, respirand impreuna.