MECIUL

A intrat pe terenul de baschet si s-a asezat langa gard. Doi baieti mari, probabil in anul 2-3 de facultate, prietena lor si cativa pusti, incepusera deja un meci. Pareau sa se stie unii cu altii, oricum, diferenta de varsta nu punea probleme, cei mari exersau mai mult avand grija sa joace toti. Ma uitam la Mihai cum statea; calm, nici un semn de nerabdare, nici un pas spre ei. Fara urma de frustrare, doar prezenta lui acolo spunea ca vrea sa intre. Dupa un timp l-au introdus, ca un firesc al locului, in joc. Retinut la inceput, cu pase precise si fara sa-si piarda firea, Mihai s-a asezat spre aparare, asa cum ii e obiceiul in jocurile de grup. Recupera fara sa forteze, ducea mingea spre cos, apoi pasa. Curat, fara greseala, de parca se stiau de cand lumea. Jocul s-a incins, fazele au devenit rapide, cei mari jucau frumos si de drag. Mihai a inceput sa tasneasca si sa arunce la cos. Nici nu se mai vedea ca abia le ajungea la umar celor mari. Si-au inceput sa se mire. Si sa-l felicite. Frumos, tasnind ca o sageata, riscand calculat. Il priveam de pe o banca de alaturi inmarmurita. Cata frumusete si cata eleganta in copilul acesta. Ce flacara e in el. Cat de finut si de puternic poate fi.

RAZLETE

Eu citesc Momo, Mihai continua cu aventurile cavalerilor Pardaillan, iar Cristi se lupta cu Cartea Junglei. La aikido Mihai face rostogolirile la fel ca sensei. Acum e momentul cubului Rubik pentru ei. A devenit pasiune, fac ce fac si iar iau cubul. Acum Mihai il face singur, pleaca cu el la scoala si ii invata si pe altii, nu doar pe Cristi. Am gasit pe net 2 site-uri cu lectii de matematica, pentru amandoi. Pentru Cristian intram pe www.lectiidematematica.ro, un site unde se pot vedea gratis explicatii la diferite probleme de matematica pentru clasele I-IV. Lectiademate.ro este site-ul pentru Mihai, are si teste la finalul lectiilor si Mihai il urmareste si rezolva cu placere, in timp ce eu bifez cum i se sedimenteaza cunostintele, rasufland usurata. Si m-am lamurit ca manualele de mate pentru clasele V-VIII se pot inlocui cu succes cu culegerile Clubului matematicienilor. Culegerea de clasa a V-a este foarte buna, o recomand din toata inima. Rar mi-a fost dat, de cand au inceput copiii scoala, sa fiu asa multumita de un manual sau culegere... Scoala de aici e faina in continuare. Proful preferat ramane cel de engleza. Si totusi el e cel care le da cele mai multe teme acasa, din cate vad eu. Iar Cristian citeste in engleza carti pe care le citea Mihai anul trecut. Mihai joaca mult mai bine ca mine tenis, iar Cristian a inceput sa serveasca frumos si e tare mandru de asta. Amandoi pot alerga de dimineata pana seara, fara sa oboseasca. Mihai mai mult, e adevarat, dar nici cu Cristi nu mi-e rusine. Marius le poate face fata, se joaca si alearga cot la cot cu ei. Eu mi-am pierdut pe undeva placerea jocului, dar ma bucur si ma incarc cu bucuria lor.

CAND PREA MULT E PREA MULT

- Mami, care zi iti place tie cel mai mult? - Vinerea, ca stiu ca urmeaza 2 zile de concediu... Imi place Sambata. Si Duminica. Dar de fapt, acum imi plac toate... - Daaa, am uitat ca acum tu ai toate zilele libere, imi zice razand. - Dar tie care zi iti place? - Joia! - Joia? Cum asa. - Joia, fara a lua in calcul ce facem seara (lectiile aglomerate de ora de karate) - De ce joia? - Pai joia e mai liber, fara sa fi stresat de nici un test. Si fara teme multe de rezolvat la scoala. Mihai, dimineata. Anul acesta a venit cu teme acasa. Studiaza stiinta, geografia si istoria din manualele americanilor. Iar lectiile sunt frumoase, ca niste povesti, cu imagini si exemple, atat de diferite de cele cumparate din tara, desi subiectele abordate sunt aceleasi. Diferite si de cele pe care am invatat eu, la vremea mea. Si mi-e drag sa vad cum afla notiuni abstracte intr-un fel atat de natural. Si ma uit cum acel gand de mama cum ca am atatea sa le spun... nu ma mai apasa, pentru ca toate vin la vremea lor si se aseaza cuminti, asa cum trebuie. Si deja au ei atatea sa imi spuna... Sunt zile cand as vrea sa le arat totul. Si zile cand le spun, cu inima senina, sunteti liberi. Acum faceti ce vreti voi. Cand soarele de afara imi alunga grijile de lectii romanesti, cand jocurile lor inventate sunt mai importante decat orice ar putea sa invete vreodata din carti. Limitele incep sa devina nevoie cand e vorba de tableta sau jocuri pe calculator. Acolo timpul dispare. Au vazut insa pe pielea lor ca apoi ochii pot ramane injectati cateva zile, se pot alege cu dureri de gat, de spate, si ca nu au nevoie de somn sau mancare. I-am lasat cat au vrut in vacanta, cand vremea a fost urata si au stat in casa, si la final au echilibrat singuri balanta, cu jocuri clasice, pe covor. Echilibrul ar trebui sa fie cuvantul de baza. Dar ce te faci cand stii ca pot fi cei mai buni din clasa, si ca o delasare de moment poate insemna pasi pierduti mai tarziu. Cand crezi ca doar stiind din toate vor putea mai tarziu alege orice isi vor dori sa faca. Si te gandesti ca poate abilitatile lor necultivate acum, le vor stirbi sansa de a fi inventatorii de mai tarziu. Asa ca matematica de acasa si romana raman in plan, intr-o jonglerie de teme si libertate. In rest, construim amintiri, fericiri copilaresti care vor reveni mai tarziu ca imagini sau parfumuri de liniste in momente de impas. Imi umplu sufletul de cantecele lor inventate si lalaite fara griji, si stiu ca sunt bine. Suntem bine.

SIMPLU

Copiilor le place mai mult plaja asta, neamenajata. Pentru ca aici sunt liberi sa faca ce vor si au din plin bete si pietre. Si or mai fi si mizerii, dar ei nu le vad. Au forme de nisip, dar mai faine sunt cele improvizate. Au lopeti dar mai bine se sapa cu mana. Castele, ascunzatori... Bucurie pura cu o bucata de pluta, botezata ad-hoc Gogosarul, si valurile inspumate ale marii. Alaturi, deja infrigurati de vantul ud, parintii. Incerc sa opresc timpul. Sa ramanem asa, fericiti si liberi, nepasatori si impreuna. Aparatul foto fura imagini, stropit de marea care parca niciodata nu a stralucit asa, si de vantul care ridica valuri albe. Oare cum isi vor aminti ei momentele astea?

SFANTUL ANDREI

BRAVE VERSUS HOTEL TRANSYLVANIA

La filmele de desene animate am mers mereu cu inima deschisa. Si cum aici toate filmele sunt in engleza, titrate cand avem noroc si traduse de mine de obicei, copiii s-au resemnat de mult si au ajuns sa se straduie sa inteleaga si ei, cat de cat, ca sa nu mai depinda de noi cand se uita la ceva. Ultima descoperire este un cinema unde putem vedem filmul vorbit in engleza. Am vazut deja 3... La Brave am mers cu povestea Adei in minte. Copiii au vrut sa stea separat de noi in sala si i-am lasat, la naiba, sunt baieti, cat de urate puteau fi scenele? Asa ca nu le-am stricat placerea, i-am lasat sa stea unde au vrut, mai ales ca asa erau obligati sa isi traduca singuri. Eee... Frumos film. E adevarat, am sarit si eu de pe scaun de cateva ori. Daca la inceput ma gandeam ca nu-i chiar asa rau, pana la sfarsit incepusem sa ma gandesc la ce-o fi in capul copiilor. Ne-or gasi prin intunericul salii? Nu, nu au venit. Cand s-a terminat mi-a zis Cristi ca nu i-au placut ursii aia mari si ca de ce trebuiau sa fie asa de rai? Cica i-a fost asa... frica in genunchi. Una peste alta, filmul a placut. Dar nu e unul pe care sa isi doreasca sa il revada. Nici eu. Cand am aflat ca o sa vedem Hotel Transylvania, am vrut sa spun nu. Ma gandeam la cate traznai apar in fiecare an de dragul Halloween-ului, unele mai haioase, e adevarat, dar cat de haios poate fi pana la urma un cap de mort sau un dovleac. Dar era vorba despre un film pentru copii pana la urma, ei vroiau sa mearga, asa ca am tacut chitic si i-am dat o sansa. Si bine am facut. Filmul a fost foarte reusit, am ras cam la fel de mult ca la Ice Age. Si toti copiii din sala se distrau, nici un monstru nu era pus acolo sa sperie, ci doar sa darame mituri. Iar cand Dracula se enerva, o facea asa, ca un tata si ajungeai sa-l vezi cu ochi de copil si sa razi de el. Asadar, nu va luati dupa numele filmului. Hotel Transylvania l-as revedea oricand cu placere.

BIBLIOTECA COCORILOR ZBURATORI

Centrul meu de liniste, locul lor de expozitie.

VACANTA LA ROMA

Pe scurt, la cald. Am colindat de dimineata pana seara, traseu bine gandit si fain organizat si nu am vazut nici pe departe tot. Copiii mei sunt buni traseisti, poti sa te bazezi pe ei ca nu te lasa balta, nu cer de mancare, nu obosesc, e adevarat ca trebuie doar sa-i motivezi un pic, altfel se plictisesc si bombane marunt. Ne-am prins la timp asa ca totul a mers ca uns. Doi adulti terminati de picioare la finalul fiecarei zile, cu doi copii topaind si alergand, cerand inca o repriza de joaca la leaganul din curte. Am vazut biserici superbe, sculpturi de Michelangelo, Coloseumul, Forumul Roman, Forumul lui Traian, Castelul Sant Angelo, Muzeul de Ceara, Piata Spaniei, Piata Navona, Panteonul, Sfantul Petru, Fontana del Trevi, Bioparcul... si multe multe altele. Expozitie cu inventii Leonardi Da Vinci. Si nu in ultimul rand, Zoomarine Roma. Copiii au dormit singuri in camera lor si asta le-a placut maxim. Au putut sa se joace si sa se culce cand au vrut ei.

REVELATII

Mihai cand era mic plangea de mama focului daca ii curgea sange. Nu conta ca e un punct sau ca buba e veche de o saptamana, daca de acolo curgea sau a curs sange, era jale mare. De curand mi-a marturisit si de ce. - Eu credeam ca sangele e putin si daca incepe sa curga o sa mor. Habar n-aveam ca asta e in capul lui... In entuziasmul inceputului de inot, ca o celebrare a bucuriei balacelii de anul acesta, i-am amintit lui Cristi ca anul trecut la mare inca nu vroia sa intre in apa, decat dupa lungi insistente si sa nu-i treaca apa prea mult de genunchi. Raspunsul a fost naucitor: - Nu vroiam sa ma ud peste tot ca apoi se lipea nisipul de mine. Si mai stii, mami, ca mie nu imi placea sa fiu murdar de nisip. Vai de parintii care nu stiu sa isi asculte copiii...

CRISTI INOATA

Stirea nu e noua, e deja veche de o saptamana, dar merita consemnata. Asadar, dupa ce a visat de cateva ori ca inoata ca o broscuta, a reusit sa pluteasca de adevaratelea, fara nimic ajutator, facand pluta cu capul in apa. Poate sa-si tina respiratia inspaimantator de mult, da si din maini un pic, si din picioare, adica se si deplaseaza. Se scufunda cu capul in apa, lucru de care se ferea cel mai tare, si inoata! E atat de minunat de dulce in reusita lui si sunt atat de mandra de el! Astept cu nerabdare sa adopte un stil de inot mai linistitor inimii mele, adica sa il vad ca mai scoate si afara capul. Interesant ca si Mihai tot asa a inceput. Ca scufundac. Asa or intelege ei inotul?

OTITA

Otita e ceva nou pentru noi. Atat de nou incat atunci cand a lovit nu credeam ca poate fi atat de dureroasa. Mihai ar fi acceptat orice numai sa scape. A luat 3 antibiotice intr-o luna. Durerea a plecat, a reaparut la cealalta ureche cand ne era lumea mai draga, apoi iar la prima cand eram inca pe tratamentul cu antibioticul doi... Am cumparat inclusiv aparat de aerosoli, am facut totul cum au spus doctorii. Azi, la control, se pare ca inca nu e bine. Asa ca mergem la alt dr., la spital, sa vedem ce mai trebuie facut. Offf... Si afara e cald, putem merge la piscina, putem fugi la mare. Dar n-o mai facem. Stam cuminti si ne rugam sa scapam. Macar nu-l mai doare. LE: Suntem la al 4-lea antibiotic, dupa 2 zile de cautari de medic specialist si multe intrebari. Medic specialist nu am gasit, dar doi pediatri s-au pus de acord asupra unui tratament. Cu care eu nu sunt foarte fericita... dar il accept ca nu am incotro. Culmea ironiei e ca amandoi imi recomanda si un test auditiv, in finalul tratamentului. Nu se fac antibiograme, nu exista doctori orelisti... dar trebuie facut un test auditiv. Probabil in Romania. Ca ei nu au. Mihai e bine, azi zicea ca parca nici nu-l mai doare... in schimb a inceput sa stranute si sa-i curga nasul. Poate pana la urma tot o sa fie bun la ceva tratamentul asta.

BALOANE DE SAPUN

BULINITA ZAMBAREATA

In ultimele zile temele de "acasa" nu prea si-au mai gasit vremea. Ori e prea frumos afara, ori e prea dupa masa, ori e familia pe internet, ori, la naiba, e aproape ora de culcare. Aseara insa am zis ca nu se mai poate asa si i-am pus nitel la treaba. Pentru prima oara Cristi a plans la teme. Nu vroia si pace. Mi-am folosit toata puterea de convingere. Si mi-a mers! Nu incetez sa ma mir de mine si mereu mi-aduc aminte cum degenerau astfel de situatii cu Mihai. Finalul a fost ca a terminat tot, ba chiar a reusit sa faca totul perfect. A venit fericit cu caietul in brate sa-mi arate si m-a rugat sa-i pun o stampiluta, asa cum ii punea Doamna lui cand facea bine... Ba chiar mi-a prezentat teroria lui despre cum si de ce se pun stampilele. Norocul meu ca tocmai achizitionasem niste bulinite zambarete. Au venit la tanc, iar Cristi a cantat si-a dansat mandru toata seara.

DINOZAURUL

Am vazut intr-o carte pe aici o idee usoara de a face dintr-un blat de tort un dinozaur. Si am zis ca va fi distractiv. Desi acum am coloranti alimentari in dulap, am renuntat la ei, ba chiar am luat frisca proaspata sa-l ornez, cu gandul ca vor manca copiii din el. Si cum blatul era din negresa, nu aveam cum sa ratez, nu-i asa? Cristian m-a sustinut si impins de la spate: "Hai mami, hai, acum facem dinozaurul!" Si a stat calare pe mine cand am taiat, asezat, pozat. A mancat toate micile ramasite. Ceea ce mi-a dat curaj. A lins cu placere si frisca, chiar si cand nu avea zahar (e o frisca lichida, care trebuie batuta ca cea vegetala de acasa, doar ca, surpriza, nu are zahar). A comentat un pic cand am pus solzii: " Mie nu-mi place ciocolata asta, nu vezi ce are in ea!" Era cu napolitana... Nici coltii nu i-a vrut cu caju, ca lui nu-i place caju. Asa ca m-am oprit din ornat, gandindu-ma ca asa are mai multe sanse sa fie mancat. Ei bine, am gresit. Cristian nu a mancat din tort. Si nici nu are de gand. Nu mai arata probabil la fel cu prajitura de i-a placut, desi i-am pus glazura pe cateva bucati. Cica nici glazura nu era pe prajitura pe care i-am facut-o data trecuta. Eheee... Se pare ca tocmai pot pune reteta de negresa in cui. Iata dinozaurul, pe pasi:

X SI O

BARCA

A lucrat cu drag, s-a bucurat de toate bilutele rasucite pe care le-a facut, iar Cristi s-a alaturat entuziasmului lui, prinzand curaj si facand si el cateva. Rotocoalele au fost intai soldati, apoi armate, pentru ca in final sa devina o ... barca.

Prima barca quilling a lui Mihai. Viseaza la ea de cand i-am aratat pe net un site cu corabii quilling si n-a mai avut rabdare sa o faca mai mare. Dar noua ne place mult si asa.

REPLICA

Prima intrebare cand a venit de la scoala a fost: - Mami, mi-ai facut? Si toata seara si-a facut de lucru cu el, fericit. Azi mi-a facut o surpriza. Mi-a facut el mie unul.

Suntem bine, am inceput sa vizitam. Am facut o tona de poze, la lumina naturala. Daca mi-ar merge netul v-as arata si voua... Am avut de trecut cateva incercari culinare. Multumesc Laurei Sava pentru retetele de pe site, minunat tot ce am incercat. Au mers la fix si cantitatile, sa-i dea Dumnezeu sanatate! Tortul e reteta ei de tort cu bomboane Ferrero Rocher.

CITIM DIN NOU

Azi am reinstalat regula: la 9 sunteti in pat si daca vreti cititi, daca nu, la culcare! Pentru ca niciodata nu e timp, pentru ca e mai usor sa joci WII, mai bine sa vezi un film, mai simplu sa te opresti la joaca sau sa citeasca mami... Si pentru ca eu n-am inima sa le stric toate astea, ca prea frumos se joaca, prea la place filmul, si uite invata engleza, prea e bine ca au timp liber. Dar cand e regula in vigoare redescopera placerea cititului. Mihai citeste Nadia. Nu prea i-a placut la inceput, dar nici n-a vrut sa renunte la ea. In seara asta l-a prins. Pentru ca numai atunci vine repede-repede, cu degetul lasat semn in carte, sa-mi spuna ce-a citit. Cristian si-a ales din biblioteca Ghici cat de mult te iubesc. S-a dus langa Mihai si-a citit in tacere (lucru mare!). Apoi a venit zambind fericit. - Mami, sa stii ca mi-a placut mai mult acum ca inainte. Apoi mi-a povestit-o pe toata, ba chiar a deschis cartea si mi-a aratat si pozele in timp ce-mi spunea. Si ne-am iubit apoi in cuvinte, care pana la soare ('ca-i mai departe ca luna'), care pana la soare si inapoi, apoi iar la soare si iar inapoi... Si cand i-am dat celelalte carticele sa aleaga pe mai departe nu s-a mai dat in laturi, ba chiar le-a luat teanc si le-a ierarhizat: 'asta si asta si asta sunt primele, iar asta a doua'. Apoi din primele a ales Robin Hood. Ca Mihai la varsta lui... L-am ajutat sa treaca peste cuvantul care-i facea cartea complicata... Richard... apoi a citit si si-a pus mandru un semn. Si-a citit si dintr-una din carticelele cu povesti spuse in romana si engleza si de data asta au avut succes. Au avut rabdare sa asculte textul meu tema de la engleza, despre adolescenta care a reusit sa navigheze singura in jurul Pamantului. Si pentru ca tema mea pentru maine e sa vorbesc despre asta ca parinte, le-am cerut parerea. Ei bine, ei nu si-ar lasa copiii sa plece singuri. In nici un caz. Eeee, dupa ce a aflat ca cei de la Cartea Recordurilor dau bani, Cristi a inceput sa se intereseze daca nu ar merge sa-i pacalesti ca ai facut ceva... Dar tot nu si-ar lasa copilul. Eu i-as lasa daca si-ar dori cu adevarat si m-ar convinge ca pot. - Ca atunci cand mi-ai dat voie sa merg singur in tabara, desi aveam doar 5 ani? a spus Mihai mandru. - Da. Ca mi-ai demonstrat ca te poti descurca singur. Asa de tare iti doreai. 'Si tot asa te-am lasat sa mergi la kumite, desi candva mi-am jurat ca n-o sa te las niciodata...' doar un gand a fost, si tot am simtit un gol in stomac. Ca de fiecare data.