INVATATOAREA VERONICA BEREANDA

Am recunoscut-o imediat. Desi pe youtube filmul nu mai apare, poza era a ei. Invatatoarea care mi-a stricat relatia cu copilul meu... Si cate eforturi am facut sa ajung la ea. Scoala renumita, invatatoare laudata. Stiam ca e severa, dar nu mi-am imaginat niciodata ca e asa. Avea grija cand vorbea cu parintii, iar cea mai buna arma a ei era contra-atacul, chiar si cand i se parea doar ca ai venit sa ii reprosezi ceva. Primul lucru care m-a facut sa-mi pun intrebari a fost un concurs la care a dictat raspunsurile copiilor. Unele gresite. Mihai a fost singurul copil din clasa care a povestit acasa. ("Doamna ne-a spus sa incercuim frunza verde... "- era primul lor concurs si-i invata sa triseze - nici nu stiau sa citeasca si sa scrie, trebuia sa le citeasca cerintele, exact ca la gradinita. Era inceput de clasa I). Instruia copiii sa nu spuna nimic parintilor, iar cand spuneau ceva, ii scotea mincinosi. Una din amenintari era ca or sa afle parintii de nazbatiile lor de la scoala. "Si mami, toti copiii gresesc, unii uita caietele acasa, altii alearga...". De Mihai imi spunea ca e prea emotiv (si era), ca plange uneori cand il intreaba ceva si ca vorbeste prea incet. La asa o atmosfera in clasa... Te trimitea cu copilul la psiholog, in conditiile in care atunci cand scoala a avut psiholog facea misto de el in fata copiilor. Cea mai mare problema pe care am avut-o cu ea a fost legata de bataile din clasa. Copiii erau nesupravegheati in pauze, iar apoi nu aveau cui se plange cand ea aparea la ore. Era atat de neinteresata, incat orice incercare a copilului de a comunica cu ea era taiata din start. Intr-o zi Mihai a dus o scutire la scoala si nu a putut sa i-o dea. A stat langa catedra, asteptand-o sa termine de vorbit cu altcineva, intr-o pauza. Nu l-a bagat in seama, apoi vazand ca insista, l-a impins si-a tipat la el. Mai tarziu Mihai a pandit un moment cand nu era acolo si a pus scutirea pe masa. Era scutirea pentru vizita medicala in vederea plecarii la Campionatul National de Ashihara... Intr-o zi mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa vorbesc cu ea. Cu o zi inainte copilul meu fusese lovit, iar apoi un altul umplut de sange de un coleg, intr-o pauza. Copiii au dus pustiul la cabinetul medical singuri, ea nefiind prin zona. Mihai stia ca nu are voie sa loveasca si fusese invatat ca orice problema are o rezolva cu adultul, nu cu copiii. Asa fusese la gradinita, nu vedeam de ce nu se putea si aici. Am intrebat-o doar daca stie ca si Mihai fusese lovit. Copilul incercase sa ii spuna, dar ca de obicei nu fusese luat in seama. Se pare ca in ziua aceea norocul lui Mihai a fost lipsa lui de reactie, pentru ca astfel nu a mai fost interesant pentru colegul pus pe harta, si acesta s-a rafuit cu altul, care insa a reactionat iar urmarile au fost urate. Ca pedeapsa, Doamna i-a plimbat apoi pe cei doi batausi pe la directoare si prin scoala sa ii faca de ras si sa ii ameninte cu exmatricularea. Am mers a doua zi la scoala sa inteleg de ce copilul meu nu are sprijin in ea cand are o problema. Am fost calma si politicoasa. Mi-a vorbit de sus, culminand cu, "in pauza ma duc sa ma pis" si "daca va puneti rau cu scoala o sa va para rau". Abia dupa fraza asta am reactionat si eu. Cel mai rau era ca se razbuna pe copil. In fata clasei, tipand la el si amenintadu-l, vorbind de rau parintii in fata colegilor. Una din replicile favorite era "du-te la scoala de care apartii". Am pastrat in casa ideea ca ce spune invatatoarea este sfant, incercand sa nu-i stirbesc autoritatea. Desi am avut destule de comentat si asupra cunostintelor pe care le transmitea copiilor. Orele ei erau intotdeauna mai scurte, desi se lauda ca e cea mai avansata cu materia. Toate excursiile erau in timpul saptamanii, iar copiii aveau tone de culegeri si caiete speciale din care nu stiau niciodata sigur ce tema aveau. Parintii dadeau telefoane si mailuri intre ei sa afle exact care-i tema pentru a doua zi, si nu o data s-a intamplat ca 5 copii sa dea 5 raspunsuri diferite. Finalul a fost ca nu isi mai declarau si nici nu isi mai faceau temele, pe care oricum nu le verifica niciodata nimeni la scoala, decat nebunii de parinti acasa... Am stat 2 ani. Apoi, in primul semestru al clasei a treia ne-am mutat. Am rezistat atat pentru ca Mihai nu a vrut sa se mute. Imi spunea ca lui ii place acolo. Desi somatiza la fiecare inceput de an scolar... Se imprietenise cu copiii si multa vreme am crezut ca pus in balanta, asta conteaza mai mult. Am gresit. La inceputul clasei a treia mi-a cerut el sa il mut. A fost cel mai bun lucru pe care l-am facut pentru el. Dupa cateva zile la noua scoala, copilul meu a venit acasa si mi-a spus: "Mami, ai avut dreptate. Acum inteleg ce spuneai despre cum ar trebui sa fie o invatatoare...". Bilant, dupa 2 ani petrecuti cu invatatoarea Veronica Bereanda: Mihai a invatat sa minta si sa nu isi faca temele. Dupa ce m-am certat cu ea nu mi-a mai povestit nimic de la scoala, decat de prin pauze si de la ora de sport. Multa vreme Mihai a fost terorizat sa nu i se scada nota la purtare. La sfarsitul semestrelor erau pusi sa isi scrie singuri in carnete ce note ar merita la purtare, sub amennintarea ca daca nu sunt sinceri si nu apreciaza corect are ea grija sa le puna nota care trebuie. Nici un argument de al meu nu l-a linistit pe copil. El stia ca orice ii poate scadea nota asta. A, cat despre problemele pe care le rezolvau din Gazeta Matematica... Erau date ca tema acasa, iar la scoala cand erau explicate erau rezolvate aiurea. Cel mai adesea copiii puneau pe culegeri direct raspunsul. Acasa nu mai stiau de ce si cum, asa spusese Doamna... Singurii parinti care au parasit clasa au fost cei din clasa intai, cand elevii problema erau practic dati afara. Restul au rezistat cu stoicism pana la sfarsit. Fiecare a avut motivele lui. Sedintele cu parintii... erau una pe an. Si se faceau pentru a se cere bani pentru diferitele simpozioane la care participa Doamna. "Copiii dumneavoastra sunt minunati, eu ma inteleg foarte bine cu ei. Niciunul nu are probleme mintale!" Apoi se discuta despre nevoile pentru simpozion. Serbarea din clasa intai a fost cea mai urata serbare pe care am vazut-o eu vreodata. Au cantat "Iepuras coconas" si au spus bucati de poezii fara nici o noima, ore intregi. Si serbarea asta are o poveste, cu crize de nervi ale Doamnei ca nu si-au invatat rolurile, cu texte aruncate la cos si cu umiliri. Le-am aflat mai tarziu, puzzel din ce-mi spunea Mihai si ce am aflat de la alti parinti. Si noi ne-am gandit la un moment dat sa ii punem un reportofon in ghiozdan... Am avut o scrisoare deschisa cu care am vrut sa mergem la Directoare si la Inspectorat. Dar toti erau mana in mana, si-am ajuns la concluzia ca ii facem rau copilului, nu ei. Credeam ca generatia lui Mihai era ultima. Apoi am aflat ca mai are de stat. Pentru ca sunt prea cu bun simt si pentru respectul pe care il port celor care m-au ajutat atunci cand am vrut sa imi dau copilul la ea, am tacut. Si am gresit. Parintii care urmau sa isi dea copiii pe mana acestei invatatoare aveau dreptul sa stie. Tot respectul meu pentru cei care au avut curajul sa posteze acest filmulet. Nici un copil nu ar trebui sa treaca prin asa ceva.