Si inca un Print...

Povestea nasterii lui Cristian Gabriel
Cristian inseamna "Unsul lui Dumnezeu"
Gabriel inseamna "Omul lui Dumnezeu"
Azi implineste 3 ani. Puiul meu cel mic. Dar s-o iau cu inceputul. Aveam deja un copil, ‘printul meu’, Mihai. Un copil cu totul si cu totul deosebit (toate mamele inteleg asta). Un copil care mi-a implinit viata si mi-a dat curajul sa ma gandesc la inca un copil (nu ca nu mi-as fi dorit dintotdeauna multi copii, dar dupa ce nasti ti se mai schimba perspectivele). Pentru el dar si pentru mine, de ce sa nu recunosc, am mai vrut un copil. Speram sa fie fata.
Mi-a fost frica sa nu se-ntample ceva cu mine in timpul nasterii, sau sa nu fie copilul bolnav si sa-i stric si viata lui Mihai. Atat. Marius era plecat la un curs la Sibiu. 3 luni. Am calculat si am tot calculat data ovulatiei in lunile dinainte sa plece… Nu am reusit. Cand a plecat ne-am zis ca mai incercam dupa curs… Pe 5 decembrie 2003 a venit acasa. Era ziua lui Mihai. In acea zi a fost conceput Cristian.
De Craciun am fost la finii nostri la Brad. Acolo am facut testul, pe 23 parca. Nu pot spune cat de fericita am fost cand am vazut cele 2 liniute… Marius venea dupa 2 zile si mi-am promis ca nu-i zic decat fata-n fata. Binenteles ca l-am sunat. Sarbatorile au fost minunate. In ianuarie m-am dus la control. Dr. m-a intrebat ce-i cu mine… stia ca mi-am scos steriletul si stia si pentru ce, dar parca nu-i venea sa creada… ”Sunt insarcinata!”, i-am zis eu plina de mine . A ras. Hai sa vedem… normal, am cerut si eco. Pe Mihai il vazusem la 4 saptamani, o farama numai inima (care batea asa frumos…). Cristian avea atunci 4-5 saptamani. Tot o farama de viata, o inima tot. Mi-aduc aminte cum pluteam spre casa de cate ori il vedeam la eco.
Cu Cristi am mers si la alt ecograf, ca nu mai aveam rabdare. La Mihai vazusem la 4 luni ca-i baiat. Stiam ca se poate afla, si mi-era rusine sa-l deranjez pe dr. meu numai pt asta. Am dat peste o doctorita care nici macar n-a intors ecranul ecografului spre mine, desi i-am cerut. A sustinut de la inceput ca nu se poate vedea la varsta asta, si-a estimat ca e posibil sa fie tot baiat. N-am fost asa dezamagita cum credeam ca o sa fiu. Eram fericita ca-mi zisese ca e super ok bb-lul. A venit si sotul la eco la Cristian (nu la asta extra, ca de asta n-a aflat nimeni), sa vada el cu ochii lui ca-i baiat. Veneam acasa si-i ziceam lui Mihai ca am in burtica un baiat, si el se uita in ochii nostri si zicea dulce: “Nu ma mami, e tititza!” Si Marius incepea sa se-ndoiasca de ceea ce vazuse, si mai venea si data urmatoare cu mine.
In primul trimestru m-am speriat crezand ca am apendicita. Ma durea in stanga jos si durerea se ducea ascutita pe picior. Se pare ca pana la urma apasa bb undeva pe un nerv de la coloana. Durerea asta a fost o constanta in sarcina. In rest am fost ok, somnoroasa… si am papat la greu cartofi (de-aia rosii) cu pulpe de pui, salata verde si supa de rosii. Si mult dulce. Am mers la serviciu pana-n luna 8-a. Am avut o burtica rotunda ca o minge, topaita, care raspundea la orice atingere calduta. L-am simtit miscand pana sa fac 4 luni. Mult prea repede chiar si dupa convingerile mele. Mi-a placut teribil cand am fost gravida, la ambii copii. Cu toate greutatile, e ceva de nedescris, inimioara aia mica ce-ti bate langa a ta…
In luna a 8-a am mers la mare, asta dupa ce in luna a 7-a ii ziceam sotului ca-i inconstient ca-mi propune sejur la mare cand eu abia ma misc acasa… Am mers cu totii si-a fost superb, am mers mult si m-am si aplecat mult si l-am dus in brate pe Mihai… M-am simtit mult mai in forma decat acasa. Atata ca n-am intrat in apa, ca-n rest…
Dupa 2 saptamani il nasteam pe praslea.
Pe 15 august noaptea n-am prea fost cuminti. Si dupa miezul noptii nu-mi mai gaseam locul. Era o durere surda care trecea doar daca imi schimbam pozitia. Trecea, asta era important. Dimineata tot ma mai deranja ceva, dar eu eram linistita, la Mihai mi se rupsese apa si credeam ca si acum va fi la fel. Inca nu stiam cat sunt de diferiti. Pana la urma m-am uitat la ceas sa vad daca nu cumva se repeta la intervale regulate. Erau la un sfert de ora. Am sunat sotul si-am dat alarma. Mai tarziu am sunat si la mama, ca trebuia sa ramana cineva cu Mihai. Intre timp m-am spalat, am calcat rufe, am facut curat… Sindromul ‘cuibului’. Am plecat cand contractile erau la 5 minute. Jos la scara niste vecine mi-au urat nastere usoara… Mi-amintesc ca atunci cand am vrut sa le raspund mi-a inghetat zambetul intr-o contractie si am realizat ce ma asteapta… Marius a dat drumul la stergatoare… desi nu ploua, a bagat in marsalier in loc sa pornim… Si-am ajuns la spital. Ziceai ca el naste. Era ora 11.
Cand m-a vazut dr. Ion, m-a intrebat ce caut acolo, i se parea prea devreme sa nasc. Aveam 38 de saptamani (abea intrasem in 38 de saptamani) si dilatatie 2. Cat am stat la usa lui mi s-a rupt si apa… Curgea finut, nu fantana ca la Mihai. S-a convins omul, m-a internat. Sus lume multa, de, numai la doctorul meu eram 3… Mi-au dat sa beau uleiul de ricin, nu mi-au mai facut in vena vitamina k, pe care eu o tot ceream… credeam ca asta-i protoculul… M-a luat in primire o moasa super draguta, neasteptat de draguta (avand in vedere experienta precedenta…). Imi amintesc ca mai era o graviduta care mai avea acasa un bb cam ca Mihai al meu, si care era linistita, stia si ea ce-o asteapta si-mi amintea ca merita chinul… La un moment dat au inceput CONTRACTIILE. Alea de nu mai apucam sa respir intre ele. Moasa ma mangaia pe mana si am apucat sa-i cer EPIDURALA. Ea, foarte calma a inceput sa-mi explice cum sta treaba, care-s riscurile. La 2-3 cuvinte o intrerupeam: “stiu tot, am citit, o vreaaaaaauuuuuuuuu!” Zambea si-mi zicea in continuare. Nici nu puteai sa te superi pe ea. Cand a terminat femeia ce avea de zis, a controlat dilatatia. “Nu mai putem face epidurala, ai dilatatia prea mare!” Imi venea s-o strang de gat. De-adevaratelea. Daca m-ar fi ascultat de la inceput… Apoi am inceput sa tip. Ma durea, ce sa mai, cat m-am abtinut n-a tinut. Dr. imi zicea ca-l fac de ras, ca el m-a laudat ca-s pacienta model, si acum le sperii pe celelalte care-s la prima nastere. Nu mai puteam io de ele. Sau de parerea lui. Desi mi-e tare drag omu asta. La un moment dat zice: “Daca mai tipi eu plec!” Auzi la el. N-am putut sa-i zic: “Doar cu mine de gatul dumneavoastra…!” (nici atunci nu puteam sa-l tutui… acum realizez) pentru ca contractile erau una dupa alta. Ma tinea in viata gandul ca stiam ca o sa se termine pana la urma, si ce-mi zicea el despre cum decurg lucrurile. Si la prima nastere a anticipat totul foarte bine si oricum am incredere in dr. asta orbeste. Acu trebuie sa zic ca e un doctor de nota 10 din toate punctele de vedere. Singurul doctor care nu m-a dezamagit niciodata, si-l stiu de 9 ani. Pana m-am mai dilatat eu el a mai adus pe lume un copil, a mai cusut o mamica… Apoi m-a preluat si pe mine. Asa cum ii e obiceiul, mi-a fost si mama, si tata, si frate si sot… si binenteles doctor. Sa-i dea Dumnezeu sanatate! Moasa si ea o dulcica, nu s-a urcat pe mine ca cea de la nasterea precedenta (mare noroc). Am mai murit un pic pe masa… Si-a iesit gogoasa. Cand l-am vazut am stiut clar ca-i al meu. Era ca un deja-vu. Leit frati-su. Aceeasi fata bucalata cu nas de boxeor. M-am intins cat am putut sa-l vad cum il plimbau prin camera. A inceput sa urle. Super! Asa o liniste si-o fericire m-a invadat… Binenteles ca mi-au dat lacrimile. Si-a poi m-a cusut. Naspa. De data asta a durut. Tremuram de durere, nu se terminase. La Mihai nu duruse asa. Mai tarziu am inteles, cred ca n-apucase sa-si faca efectul anestezicul, cred ca mi-a si zis ceva la un moment dat. Imediat dupa mine a mai nascut o pacienta de-a lui. M-a tinut de vorba si-a trecut si asta. Apoi m-au scos pe targa afara la familie. Am zis ca nu mai vreau sa trec prin asa ceva. M-a inregistrat pe camera Marius. M-a durut mai tare ca la Mihai. A durat mai putin, dar inca mai cred ca a durut mai tare. Nu mai conteaza. Moasa care l-a preluat pe Cristian i l-a aratat lui Marius zicand ca e fetita, sa lesine asta:”Nu, eu am baiat!” A ras de el:” Si daca era fata, ce, n-o luai acasa?” I-a sarit inima un pic. S-a nascut la ora 15.20, scor apgar initial 9 (“ca a fost mare si a chinuit-o pe mami”) si apoi 10 - 4 kg si 54 de cm. Dr. zicea ca foarte bine ca a iesit atunci, ca incepeau sa fie probleme cu “casuta”. Io zic ca oricum s-a gandit bine cand sa iasa, ca nu stiu pe unde-l mai scoteam daca mai crestea un pic… Dupa 2 zile eram deja cu rani la sani, cu toate informatiile acumulate despre alaptat (ca daca nici eu nu am citit…). Dar bb era minunat, mic, dar totusi mare, un bulgare de om. Mai mult suflet. Ma topeam tinand-ul in brate ( de data asta aveam muschii formati, nu-mi mai amorteau mainile). Si mi-era un dor de Mihai… Nu-l puteam vedea ca era racit, tusea zdravan cand plecasem eu la maternitate, mi l-au adus dupa 5 zile, cand am inceput eu sa plang la telefon ca nu mai pot fara el. Nu mi-a umplut sufletul cum ma asteptam din prima clipa noul pui. Parca il iubeam si mai mult pe cel mare… ma simteam un pic vinovata ca trebuie sa mai iubesc asa un copil. Cam dupa vreo 10 zile m-am simtit cucerita definitiv. Trebuie sa recunosc si asta, pentru ca in timp am inteles ca nu-i o rusine, e ceva normal. N-am inteles asta atunci si m-a speriat. Cred ca a contribuit si faptul ca nu l-am avut pe Mihai cu mine in primele zile si a fost prima data cand ma desparteam (chiar si pt o zi) de el. Credeam ca pot iubi doi copii la fel. Acum stiu cu certitudine. Si nu-s vorbe, desi copiii sunt diferiti. Si Marius simte la fel, desi el inainte nu credea ca o sa poata. Iar iubirea asta, totala si definitiva, care-mi umple sufletul si gandul, e cel mai frumos lucru care mi se putea intampla. Oricat as darui, ei imi dau inapoi mai mult. Si-i multumesc lui Dumnezeu ca mi i-a dat, ca-s sanatosi si ca se iubesc. Se joaca impreuna de cand avea Cristian 2 luni, si nu exagerez cu nimic. N-am avut lapte suficient o luna jumatate, dar am alaptat pana la un an si 10 luni, iar pana la 6 luni total. A fost cea mai importanta victorie obtinuta vreodata. Cristian a fost de la inceput un copil cuminte, a dormit foarte bine (cine-l cunoaste pe Mihai stie de ce pun accent pe acest lucru), n-a avut colici, un inger de bebelus, mancacios si foaaaarte dragastos. Asa este si acum. Si-un mamos si-un pupacios de mic. Sufletul meu.Azi are 3 ani si nu realizez cand a crescut asa repede. Mi se perinda prin fata ochilor imagini dragi sufletului meu, si stiu ca n-am trait degeaba. Imi doresc sa fie sanatosi si norocosi si sa-i vad crescand la fel de frumos ca pana acum. Si-mi doresc ca atunci cand vor fi mari sa fie prieteni buni. Si doresc la toti copiii asta.