LANSARE LA CLUJ A POVESTILOR DREI. FIRICEL

Luni la ora 18 la Librăria APC CART de pe strada Piaţa Unirii nr 10 din Cluj, Ada Demirgian împreună cu Irina ne asteapta la lansarea transilvăneană a Poveştilor Domnişoarei Firicel! Dacă aveţi prieteni cu copii, luaţi-i şi pe ei!
Lansarea din Bucuresti a Povestilor Drei. Firicel a fost o lansare de basm.

AVALANSA ORIGAMI

Mihai e in perioada cand decupeaza toata ziua. Asa ca zilnic descopar hartii si hartiute prin toata casa. Si-atunci mi-l amintesc pe dl. Nicu spunand: Lasati-i sa decupeze. Copii, decupati, decupati, decupati... E ca si cand mi-as numara in gand ca sa ma calmez: 1, 2, 3, 4, ...10. De cele mai multe ori ajuta. Si-i pun sa le stranga doar doar or invata sa decupeze intr-un loc... si ei le strang ... aproape pe toate.
Luni l-au revazut la TV pe Bogdan, maestrul lor preferat origami. Asa ca au lasat deoparte decupajele si acum pliaza. Si cum Mihai n-a reusit sa faca gandacelul pe care l-a inventat Bogdan, a pliat si-a tot pliat pana a inventat o pisica. A fost suficienta o zi si casa mea s-a umplut de pisici. Multe, mari la inceput, apoi din ce in ce mai mici. Cu doua fete, una trista si una vesela, si cu un fel de buzunar in care poate purta foarte multe pisici mici. Care pisici mici au devenit apoi soricei... Au povestea lor, se cearta si se-mpaca, unele se numesc chiar Tom si Jerry.
Si-atunci le-am aratat cum se face o stea origami, postase o mamica pe forum la Activitaticopii. Acum am multe stele, mari si mici, initial coroane, acum stele cazatoare (adica le arunca prin camera si ele cad asa cum cad in atmosfera stelele cazatoare... ca mi-a explicat si stiintific fenomenul Mihai). Tati ii explicase lui si acum imi expunea el cu lux de amanunte cum sta treaba.
Si tocmai am vazut ascunse sub sifonier doua avioane... La noi avioanele sunt interzise. Am dat lege pentru asta, dupa ce unul aproape i-a scos un ochi lui tati. Si ca orice lucru interzis este acum mult mai interesant. Hmmm... 1,2,3,...10

OCHIUL DE GHEATA - post preluat de pe isabellelorelai.wordpress.com

Isabellelorelai's Weblog
Un blog amar. Şi tăcut.

Blogul Isabellei nu te poate lasa indiferent. E atata iubire de oameni, si-atata daruire, cum rar mi-a fost dat sa vad.
Cititi-i blogul cu sufletul deschis.
Imi permit sa preiau aici una din postarile ei:

OCHIUL DE GHEATA

Dacă nu îmi scria Ioana despre el habar nu aveam că există. Iar gheaţa… Gheaţa e… o mână ruptă şi gata, să nu mai aud de aşa ceva.
După ce am citit m-am întrebat: cum face? Cu siguranţă nu doar că nu este uşor, ci şi periculos, pentru că cei avizaţi - de la INMS adică, nu au aprobat participarea lui la competiţii. Atunci el a semnat pe propria răspundere. Şi a mers mai departe.
Am închis ochiul drept şi am început să merg prin casă. Nu „vroia” să stea închis aşa că l-am acoperit cu un şerveţel. După cinci minute m-a luat ameţeala. E greu, trebuia să întorc capul pentru fiecare detaliu pe care nu îl vedeam cu ochiul ăla. Obositor.
El, Zoli, fără ochiul drept, s-a calificat la JO din 2010. Patinaj artistic. De patinaj s-a apucat pe la 4 ani. Fără ochi a rămas pe la 6. I-au pus o proteză şi a continuat. Dublu campion naţional. Acum are 23 de ani. Are un salariu de mizerie, 500 RON. Scria Ioana: „Zoltan Kelemen, cel mai bun patinator pe care îl are România la ora actuală, se antrenează în condiţii grele şi banii nu îi ajung niciodată… S-a scris mult despre el, oamenii s-au emoţionat dar nu s-a realizat nimic concret”.
Am citit o mulţime de articole despre Zoli. Handicap, chestii, socoteli.
Păi Zoli are handicap? Nu. Ţara asta are handicap. Din ţărâna ei se ridică oameni care muncesc de le sar ochii din cap, trăind din doi lei şi cinşpe bani ca să facă performanţă. Apoi Ţara se mândreşte cu ei: aţi văzut ce am făcut eu?
Ce ai făcut tu? Nimic… Doar priveşti la noi cu ochi de gheaţă.
http://www.zoltankelemen.ro
Contact: me@zoltankelemen.ro

EXAMEN 10 KYU SI 5 KYU

Inceputuri si confirmare!
Cam asa s-ar putea numi examenul susutinut azi de baietii mei.

A fost primul examen al lui Cristian asa ca si voi vorbi intai despre el.
Dimineata s-a trezit intreband nu "azi mergem la gradi mami...?", ci "azi am examen mami?". Aseara deja stia sa raspunda frumos la intrebarile despre tehnici si sa le execute fara sa le incurce. Iar la examen a fost serios si atent, atat cat i-au permis cei 5 ani ai lui. A vrut sa ia examenul asta mai mult pentru diploma. Si-ar fi dorit de fapt o cupa ca a lui Mihai, dar a inteles pana la urma ca pentru asta mai are mult de muncit. Pentru cat de putin am facut acasa cu el, eu zic ca azi a fost foarte bine.

A avut grija sa ma intrebe de ce e mazgalita diploma lui.
- Nu e mami mazgalita, acolo a semnat sensei...

- Ano! am pimit dipoma! asa a raspuns azi Cristian la toate telefoanele... Si sensei a stat imb'acat cu kimono, sempai nu...

Confirmarea:
Mihai a luat azi examenul de 5 kyu. A excelat la toate capitolele, inclusiv la forta si la kumite. La kata era de asteptat... Imi place teribil cum lupta, el nefiind deloc genul bataus. S-a adaptat si lupta inteligent, adica lupta tehnic si cu cap. Teoretic combinatia ideala. Practic, o clipa de neatentie si un smardoi il poate nimici intr-o secunda. Cum insa la grupa lui de varsta smardoii sunt usor de prins pe picior gresit, eu zic ca are sanse sa faca o figura buna la campionatul de kumite de anul acesta. Sanatosi sa fim!

Adevarul e ca sunt tare mandra de amandoi!

UN PRIETEN

Aceasta poveste este o poveste adevarata


Sta cuibarit la el in casuta. Apoi iese afara ca sa priveasca mai bine cei doi copii care fac galagie langa el. Ii priveste linistit, ca un bunic aflat pe prispa doi copii zburdalnici si fara griji. Intre timp in casuta lui intra un alt catel. Se duce, miroase si-l ingaduie. Apoi, incet-incet se apropie de copii cerand parca voie sa se joace si el. Se apropie timid si dand din coada de cel mai mic. Pare mai accesibil si mai deschis. Cel mare se departeaza un pic si pare ca-i e frica. Se opreste si asteapta. Intre el si copilul cel mic se infiripa un dialog tacut: catelul da din coada, copilul ii ofera zapada pe care o facea bulgare. Cainele se opreste linistit langa copil, cu privirea intoarsa spre celalalt, ca o invitatie la joaca.


Copilul mai mic isi face curaj si-l mangaie. Atunci ochii catelului se inchid, si ramane nemiscat, parca cu frica sa nu-l sperie cu ceva si sa-l indeparteze. Apoi zambeste in felul lui cainesc pentru duiosia cu care-l intampina copilul. Intr-un final se tolaneste cat e de mare in zapada.
- Ei, ce faci, de ce te asezi pe mine? intreaba razand puiul de om.
Catelul zambeste in continuare, inchide iar ochii si asteapta. Nu vrea cu nici un pret sa-l sperie, asa ca toate miscarile ii sunt tacute si line. Copilul il mangaie cu grija, si-i vorbeste cu drag.


Incet isi face curaj si baiatul mai mare. Aduce si iarba si i-o ofera ca semn de prietenie. Catelul intelege si gusta, lasandu-se pe spate, intr-un abandon tacit cu care-i spulbera orice teama si-l castiga de prieten. Apoi primeste pe rand, de la fiecare, fir cu fir, iarba verde pe care-o plescaie cu placere, de parca de cand se stie n-a mancat ceva mai gustos. Copiii rad si se intrec sa-l hraneasca si sa-l mangaie. Se mira de labele lui, de dinti si de pernutele de la picioare.


La plecare ii conduce pana la iesirea din parc si primeste promisiunea ca data viitoare va primi ceva bun de la noii sai prieteni.
- Era foarte frumos catelul!
- Da, si acum suntem prietenii lui... sporovaiesc copiii in drum spre casa.

PRIMUL DINTE

- Tu stii ca lui Cristian i se misca un dintisor? m-a intrebat emotionata buni azi la telefon. Si-n clipa aceea timpul s-a oprit. Totul in jurul meu a incremenit si brusc nu mai eram decat eu si vocea din telefon.
- Mami, de ce mi s-a intamplat asta? O sa-mi creasca la loc? Nu vreau sa mi-l scoata buni, eu vreau la dentist!
Ochii mei s-au umplut de lacrimi, in timp ce fata mi se lumina de zambet. Lacrimi pentru ca nu eram langa el sa-l strang in brate si sa-i iau cu un pupic toate grijile. Zambet pentru ca lui nu-i e frica de dentist. Si pentru ca si baiatul meu cel mic se face mare...
Si-am reinvatat ca lucrurile importante sunt de cele mai multe ori cele mai marunte si obisnuite lucruri. Am inchis telefonul si-am reintrat in lumea oamenilor mari. Dar zambetul mi-a ramas.
L-am adus acasa stirb. I-a fost scos dintele cu o "ciupitu(r)a de pu(r)ice" la doctor, asa cum si-a dorit. M-a rugat sa nu-i pierd dintisorul, pentru ca vrea sa-l dea Zanei Maselute si "sa primeasca si el un banut". Spera ca pana maine sa-i creasca la loc dintele. S-a speriat, asa cum s-a speriat si Mihai la primul dinte cazut. Si atunci tot la serviciu eram...

Cand a venit tati acasa a vrut sa-i faca o surpriza, asa ca s-a ascuns in sufrageria ramasa fara lumina si ... a pierdut acolo dintisorul. L-am cautat toti patru, care orbecaind, care cu lanternele. Noroc cu dl sot care rupt de oboseala a luat-o logic si nu babeste ca noi ceilalti si-a gasit dintisorul buclucas.

Acum, sub perna lui Cristian doarme un dinte mic, cat un bob de piper, care de maine isi va gasi locul in povestea Zanei Maselute.

GIRAFA

De fiecare data cand dadeam cadou cate un set-girafa de la Casa Retro, amandoi ma bombaneau ca lor nu le mai iau. Asa ca pana la urma am scos din raftul cu surprize 2 seturi pentru ei. Cristian n-a avut chef, dar Mihai a fost foarte entuziasmat. L-am lasat singur si iata ce-a iesit:




Culorile din set ajung in mod normal si pentru cap. Lui nu i-au ajuns nici pentru burta, a scos culorile si a reconstituit un portocaliu din rosu si galben. Daca priviti cu atentie poza in care picteaza o sa vedeti unde e portocaliul din tub...