Azi am venit acasa plina de avant. E adevarat ca n-am dormit mai mult de 5-6 ore pe noapte toata saptamana. Dar e ziua lui Mihai, deci nimic altceva nu mai conta. Gresit. Cand am intrat in casa am gasit o bunica suparata. Culmea, pe nepotul favorit. Cristian incepuse oricum ziua prost(a urlat ca nu-i placea bluza pentru gradinita - desi era o bluza purtata cu placere in alte dati). De data asta facuse ceva mult mai rau: daduse in Mihai. Si aruncase ceaiul facut de buni. Si plansese pe drum de la gradi inapoi. Dar astea-s fleacuri. Dar ca a dat in fratele lui e grav. Si asta nu se lasa fara pedeapsa. Dar ce pedeapsa?! Eu planuisem ca ne jucam si ca pictam globuri... Mos Nicolae si batul lui. Asta era! Si l-am certat zicand asa intr-o doara ca nu-l vad bine, ca Mosul sigur se va supara si nu ii va aduce nimic, decat o nuia ca tuturor copiilor care nu-s cuminti. A ras si si-a vazut de treaba. Cica nu-i pasa.Hm, teatru, dar teatru jucat bine. Ca doar e talentat puiul mamei.
Eeeee, dar au mai trecut cateva ore. Acum e singur in patul lui si ma roaga frumos sa doarma la mine in pat... Mai are putin si va dormi ca un ingeras. Cine-s eu sa-i rapesc bucuria adusa-n prag de sarbatori de mult asteptatul Mos? Si oare nu a facut toata galagia asta ca sa iasa din umbra aruncata asupra lui de ziua lui Mihai? Mmmm... Sa vina Mosul cu un bat? Sau cu dulciuri si surprize? Poate asa va tine minte ca nu are voie sa mai ridice mana. Poate se va supara pe Mos si va face tot ca el... Oare? Vom vedea...
vineri, 5 decembrie 2008
Ne facem mari?
- Mami, vino sa te pup.
- Vin mami, vin.
- Ca esti frumoasa mami. Ca ti-ai pus cerceii cu fluturasi….
Cristian, 04.12.2008
Agitatie, nervi, timpul parca imi zboara printre degete, am senzatia ca nu mai am timp sa fac nimic. Imi promisesem ca o sa stiu tot ce se intampla cu copiii mei, ca o sa am timp sa-i ascult si sa ma joc cu ei. Ei bine, nu am timp. Nu am timp si mi-e ciuda. Am o groaza de planuri cu ei, pentru ei. Si le aman de la o saptamana la alta.
Azi Mihai implineste 7 ani. Au trecut deja 7 ani. Prea repede. Si eu dimineata am plecat fara sa-i zic LA MULTI ANI! Deci intram in banal? Nu, pentru ca ieri l-am serbat toata ziua. Si azi cand ajung acasa o luam de la capat.
Acum 7 ani nascandu-l m-am nascut din nou. Si viata a devenit o poveste frumoasa. Ii multumesc ca mi-a redat copilaria, ca pot inca sa ma bucur de fluturi, frunze, animalute, creta, role, povesti, lipici, jucarii...
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am trait alaturi de copiii mei. Si-mi doresc ca povestea sa fie fara sfarsit.
Dupa o zi urata la serviciu, am ajuns acasa si mi-am pupat copiii. Si-am simtit prin toti porii ca ei sunt mult mai adevarati decat tot ce traisem peste zi. Si m-am zarit in oglinda. Zambeam.
- Vin mami, vin.
- Ca esti frumoasa mami. Ca ti-ai pus cerceii cu fluturasi….
Cristian, 04.12.2008
Agitatie, nervi, timpul parca imi zboara printre degete, am senzatia ca nu mai am timp sa fac nimic. Imi promisesem ca o sa stiu tot ce se intampla cu copiii mei, ca o sa am timp sa-i ascult si sa ma joc cu ei. Ei bine, nu am timp. Nu am timp si mi-e ciuda. Am o groaza de planuri cu ei, pentru ei. Si le aman de la o saptamana la alta.
Azi Mihai implineste 7 ani. Au trecut deja 7 ani. Prea repede. Si eu dimineata am plecat fara sa-i zic LA MULTI ANI! Deci intram in banal? Nu, pentru ca ieri l-am serbat toata ziua. Si azi cand ajung acasa o luam de la capat.
Acum 7 ani nascandu-l m-am nascut din nou. Si viata a devenit o poveste frumoasa. Ii multumesc ca mi-a redat copilaria, ca pot inca sa ma bucur de fluturi, frunze, animalute, creta, role, povesti, lipici, jucarii...
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am trait alaturi de copiii mei. Si-mi doresc ca povestea sa fie fara sfarsit.
Dupa o zi urata la serviciu, am ajuns acasa si mi-am pupat copiii. Si-am simtit prin toti porii ca ei sunt mult mai adevarati decat tot ce traisem peste zi. Si m-am zarit in oglinda. Zambeam.
luni, 1 decembrie 2008
Mihai, campion national la aproape 7 ani
Mihai era si inainte campion. Campionul meu. Cata seriozitate am vazut la el in acesti 2 ani de cand practica acest sport. Si cu cata placere o face, desi este o munca psihica si fizica de care eu una ma simt depasita. Marele merit il are si sempai care face sa para totul un joc. 
Acum 2 saptamani a invatat katasul pentru ca urmeaza un nou examen. A urmat o saptamana in care in fiecare seara ne-am izolat in sufragerie si am repetat celelalte katasuri invatate deja pentru examenele precedente. Au fost momente cand dupa 2 ore de exersat Mihai era mai lucid si mai logic decat eram eu. Iar eu citeam si el executa. Sambata trecuta sempai a zis ca desi katasul e greu si e prea nou, pot participa cu el la concurs. Mai era de munca. Trebuia sa ii iasa perfect.Intr-o saptamana, dupa 4 antrenamente, Mihai a invatat nu numai kata, ci si cum sa-si invinga emotiile. A fost o saptamana care cred ca valoreaza mai mult decat medalia insasi. A plans, a ras, a muncit si s-a perfectionat. Sunt poate vorbe mari. Dar asta este adevarul. Iar faptul ca la campioonat a lasat in urma emotiile este extraordinar. Pentru ca el este ingrozitor de emotiv. Nu am mers la campionat pentru medalie. Si nu i-am prezentat concursul in aceasta lumina. De fapt, nici nu i-am vorbit de medalii. Trebuia sa faca fata unui concurs. Sa poata sa execute corect, fara sa se blocheze, in fata unor necunoscuti exigenti, care-i vor vana greselile. Si a reusit! Acest concurs a fost un exercitiu pentru depasirea sindromului foii albe. A invatat pe viu ca daca iti stii lectia, emotiile dispar cand afli subiectul. Tot ce i-am povestit eu ca sa-l scot din blocajele emotionale, acum au un reazam si un sprijin temeinic. 
Au fost 3. Vicecampioni acum la kata sincron. Mihai, Daniel si Clauditza. Au invatat ce este si s-au antrenat impreuna pentru sincron. Trebuiau sa faca in acelasi timp katasul, fara nici o ezitare. Au fost atat de dulci, atat de seriosi si de copii in acelasi timp, incat au castigat inimile tuturor. Mie personal mi-au umplut sufletul. Nu stiu sa exprim in cuvinte bogatia de emotii pe care le-am trait privindu-i. Au fost o echipa. Duminica trecuta sempai a cedat si-a zis ca n-o sa le iasa niciodata: Claudita face prea repede, Mihai face bine dar e prea emotiv si se blocheaza, iar Daniel e prea lent. Le-a zis ca vor participa doar la simplu si sa se ajute unul pe altul sa-si dea atacurile. Apoi si-a luat privirea de la ei. I-a auzit dand kiaiul impreuna. Apoi s-a uitat un pic spre ei, fara ca ei sa-l observe. Ei repetau sincronul si le iesea perfect. "Bine mai aricilor, bravo! Hai ca facem si sincron. Vedem noi ce-o iesi acolo!". La ultimul antrenament am adus aparatul foto sa pastrez intr-un fel un sincron de-al lor reusit. Nu am crezut ca le va iesi in conditiile de stres de la concurs. Nici la sala nu le iesea mereu. Am filmat cat am putut de discret si calitatea filmuletzelor este slaba, dar am vrut sa pastrez intr-un fel sentimentele acelor zile. Vor mai exista antrenamente, va mai participa la concursuri, dar stiu ca asa cum l-am vazut zilele astea n-o sa-l mai vad. Pentru ca va creste. Pentru ca acum inca nu are 7 ani si are si inocenta si dulceata varstei. Si-a muncit cu zambetul pe buze, cu o rabdare de care eu n-am dat dovada, si cu o indarjire de care multi oameni mari nu-s in stare. In aceasta saptamana m-am convins ca depaseste cu mult tot ce imaginatia mea de mama si-ar fi putut dori. Mihai nu este numai un copil deosebit, se contureaza deja omul care va deveni. Copiii mei sunt minunati in primul rand pentru ca sunt ai mei si probabil nu o sa-i pot vreodata vedea decat distorsionat prin ochii mei de mama. Dar sunt constienta ca au si defecte si ma stradui sa le mai cosmetizez. Asa cum Cristian la 4 ani are educate deja instinctele primare (se infige la toata ciocolata dar lasa acolo si pentru ceilalti dupa cateva secunde...). Mi-i doresc pe amandoi in primul rand oameni. Oameni dupa criteriul meu valoric, e adevarat. Si poate gresesc invatandu-i ca trebuie sa fie buni, dar mizez pe faptul ca linistea sufleteasca e mai valoroasa decat o constiinta patata. 
Mihai imi intrece oricum asteptarile. Nu stiu cati copii mai mari decat el ar fi muncit cat a muncit el in aceste zile. A si plans, e adevarat. Ca nu-i iese, ca n-o sa-i iasa acolo, ca o uite tot de emotii, ca nu vrea sa se faca de ras in fata lui sempai... Dar a inteles ca inveti din propriile greseli, ca atunci cand te antrenezi ai voie sa gresesti, ca daca stii foarte bine ce ai de facut emotiile n-au nici o sansa sa te blocheze. Pentru ca teama mea cea mai mare a fost sa nu se blocheze. Staiam ca daca clacheaza la campionat isi va pierde increderea in el. A fost singurul lucru pentru care m-am rugat. Ar fi suferit enorm si chiar ar fi fost pacat de atata munca. Medalii, diplome, cupe. Abia azi, la o zi dupa ce le-a primit incepe sa realizeze ce-i cu ele. Nu i-a vorbit nimeni despre ele, important era sa participam si sa facem cat de bine putem. Si a facut. La simplu a facut perfect din punctul meu de vedere. Iar eu sunt o super carcotasa. A respectat tot ce i se spusese. A tinut garda sus, a facut pauzele, a lovit corect, si-a stapanit emotiile. Cand l-am vazut intrand pe suprafata si spunand cu voce gatuita numele katasului, mi-au dat lacrimile. Am simtit brusc nevoia sa-l iau in brate si sa-l apar. Dar dupa ce a dat prima lovitura a devenit stapan pe situatie. Eu nu m-am putut uita la el. Priveam prin ecranul camerei si ma concentram sa centrez imaginea pe el. Stiam ca poate face foarte bine dar n-am indraznit sa sper ca va arata asta si-n concurs. A meritat pe deplin titlul de Campion National la categoria lui de varsta (desi vorba lui sempai: acesta categorie nu exista)- minus 8 ani. Si a executat katasul mult mai bine decat multi copii mai mari ca varsta decat el. Si stiu ca in viata va face multe lucruri mai bine decat multi altii. L-am trezit la 4 dimineata. N-a mancat nimic pana la 10. N-a vomitat in masina si nici in autocar. Nu a mers la toaleta pana la ora 16. A mancat mai bine (un sandwish si un baton ci ciocolata)abea pe la ora 14. A urmarit cu sufletul la gura toate evolutiile din concurs (acum 2 ani, e adevarat avea doar 5 ani atunci, se plictisise teribil la campionat - atunci doar spectator ca incepator in ale karatelor). Are o putere de concentrare care o depaseste pe a mea. E adevarat ca-i si place ce face. "E bine ca am luat 2 medalii?" "Mami dar e bine ca am luat locul 1 si 2?" "Dar ce inseamna ca e de argint? E bine?" La intoarcere, sempai care nu a putut veni cu ei la campionat, l-a felicitat si i-a prezentat lumea ca fiind altfel privita de un campion. A incoltit atunci gandul ca s-ar putea sa i se urce la cap. Dar el a zambit timid si incurcat de atatea laude. Inca nu intelege ce inseamna, desi s-a prins ca e ceva extraordinar. Sunt mandra de el asa cum nu stiu sa fi fost vreodata mandra de mine. Acum realizez si eu ca merita sa ma gandesc la medalii. Ii multumesc lui Dumnezeu ca il are pe sempai ca antrenor, ca a avut-o pe doamna Alina ca educatore... Si-i doresc sa aiba noroc de oameni adevarati in viata sa in continuare. Am sufletul plin. N-am plans desi era cat pe ce de cateva ori. Daniel a plans ca a luat "cel mai prost loc" (medalia de bronz la individual), Clauditza plangea ca nu era pe podium, desi cu siguranta locul ei era acolo; nu m-am simtit vinovata sau stanjenita ca fiul meu luase aurul. Pentru ca a fost atat de clar peste toti ceilalti. Pentru cat este el de emotiv... Mihai a devenit mai mult decat un campion. A devenit inainte de toate un INVINGATOR! 
joi, 13 noiembrie 2008
PERLE (3)
Definitia asistentei de la gradinita (Cristian): doamna aia care se uita in gura , stii tu mami, care are 2 paturi…
9.08.2008
Mihail si Gavril
Amandoi duc bomboane, unul la gradi, unul la scoala. Seara ii intreb cum s-au descurcat cu ele. Cristian-Gabriel:
- Cum a fost, ai dat bomboanele?
- Da, am mancat si eu una.
- Pai la copii nu ai dat?
- Ba da, dupa aia. Si i-am mai dat una si doamnei Alina, si la toate doamnele.
- Si doamnei Dana, da? doamna Dana este educatoarea lui...
- Nu!
- Cum nu? De de?
- Pai trebuia?
Peste 2 minute imi povestea ca a mancat 2 bomboane. Il chem si pe Marius sa afle cum a impartit fiu-sau bomboanele.
- Ia zi-i si lui tati, cate bomboane ai papat tu azi?
- Trei!
Cristian, 08.11.2008
Cristian a desenat si apoi a decupat un cerc mic de pe o foaie. Vine la mine si-mi zice, incercand sa si-l lipeasca de ceafa:
- Uite mami, acum am si eu un ochi la spate ca bunica!
Si pentru ca nu statea… a desenat unul maaare cat toata foaia pe care l-a si mazgalit (colorat adica) si pe care l-a tinut cu mana la ceafa.
09.11.2008
- Mamii, tu mai poti sa faci copii?
- Da mami, mai pot! am zis in timp ce-mi treceau ca fulgerul prin minte imagini cu femei care isi doresc si nu reusesc.
- Eu as vrea sa faci o fetita!
- Bine mami, daca raman insarcinata tu o sa fi primul care o sa afle.
Mihai, 09.11.2008
9.08.2008
Mihail si Gavril
Amandoi duc bomboane, unul la gradi, unul la scoala. Seara ii intreb cum s-au descurcat cu ele. Cristian-Gabriel:
- Cum a fost, ai dat bomboanele?
- Da, am mancat si eu una.
- Pai la copii nu ai dat?
- Ba da, dupa aia. Si i-am mai dat una si doamnei Alina, si la toate doamnele.
- Si doamnei Dana, da? doamna Dana este educatoarea lui...
- Nu!
- Cum nu? De de?
- Pai trebuia?
Peste 2 minute imi povestea ca a mancat 2 bomboane. Il chem si pe Marius sa afle cum a impartit fiu-sau bomboanele.
- Ia zi-i si lui tati, cate bomboane ai papat tu azi?
- Trei!
Cristian, 08.11.2008
Cristian a desenat si apoi a decupat un cerc mic de pe o foaie. Vine la mine si-mi zice, incercand sa si-l lipeasca de ceafa:
- Uite mami, acum am si eu un ochi la spate ca bunica!
Si pentru ca nu statea… a desenat unul maaare cat toata foaia pe care l-a si mazgalit (colorat adica) si pe care l-a tinut cu mana la ceafa.
09.11.2008
- Mamii, tu mai poti sa faci copii?
- Da mami, mai pot! am zis in timp ce-mi treceau ca fulgerul prin minte imagini cu femei care isi doresc si nu reusesc.
- Eu as vrea sa faci o fetita!
- Bine mami, daca raman insarcinata tu o sa fi primul care o sa afle.
Mihai, 09.11.2008
joi, 6 noiembrie 2008
Pot sa zbor, daca vreau ating un nor...
Vreau sa spun ca sunt fericita ca sunt sanatoasa, ca am copiii sanatosi si ca exista oameni care-mi umplu inima de bucurie si ma fac sa zbor! Azi sunt un fluture adevarat pentru ca azi am stiut sa ma bucur de fiecare clipa.
duminică, 26 octombrie 2008
PERLE (2)
Cristian plange la gradinita ca nu vrea sa participe la activitati. Prima zi a zis ca nu vrea sa coloreze, a doua a zis ca nu ii iese, apoi ca nu poate… Doamna ii zice intr-o zi ca daca nu face il duce inapoi la grupa mica. Mama imi transmite seara ce i-a povestit doamna. Cristi imi zice varianta lui, fara ca eu sa fi deschis subiectul despre asta, dupa ce in zilele precedente fusese sincer referitor la de ce si cum a refuzat activitatile. Varianta lui: azi doamna a zis unor copiilor ca-i duce la grupa mica pt ca nu au vrut sa coloreze si au suparat-o. A zis ca numai Cristi o sa ramana la grupa mijlocie. Ca eu am fost cuminte… Il las a zica tot apoi ii zic: ma mami, buni mi-a zis, dar poate ca n-a inteles ea bine, ca tu n-ai vrut sa colorezi si ca dna tie ti-a zis asa… Nuuu mami, nu asa. Lasa ca maine dimineata eu ma vad cu doamna si-mi zice ea. Mami, te rog sa n-o intrebi…
Cristian, 23.09.2008
Cristian nu vrea sa faca activitatile la gradinita. Intr-o seara imi povesteste ca i-a zis lui doamna ca Mos Craciun vede tot ce face el si ca e cuminte si face lectiile. Asa ca s-a hotarat el sa le faca. Ca stie el ca Mosul vede ca lui ii plac draganii pute’ii (Dragonii mistici) si ca o sa-i aduca multi. Si ca a colorat tot la gradinita si nici n-a mai plans.
Joi dimineata. Mihai deschide ochii somnoros si zice somnoros: mai am 2 zile SI SCAP! (a 3-a saptamana de scoala).
Cristian la masa.
- Mamii, cand termin gradinita unde ma duc? (din ciclul trebuie sa mergi la gradi ca altfel nu te primeste la scoala, daca nu mergi la scoala nu poti face facultatea, nu poti sa ai un serviciu bun si n-o sa ai bani sa-ti iei ce vrei)
- La scoala.
- Si dupa scoala unde ma duc?
- La facultate, mami.
- Si dupa aia?
- La serviciu.
- Si dupa serviciu unde ma duc?
- Mmmmm. Iesi la pensie ca bunii.
- Si dupa aia ma duc la foc?
- Ce foc mami? Ia si mananca nu mai vorbi atata.
- Da ma duc la foc mami?
- Ce foc ca nu stiu despre ce vorbesti. Aaaa, unde merg oamenii rai dup ace mor? In iad?!
- Da, acolo. Mamii, ma duc acolo? zice el speriat.
- Nu mami, acolo ajung doar oamenii rai, aia care fac rau mult. Da’ ce-ti veni? De unde ai scos-o pe asta? Ti-a povestit buni?
- Nu, Mihai. Mai demult.
- Stai mami linistit, tu esti un copil bun, n-o sa ajungi acolo.
(03.10.2008)
Mihai are ca tema sa ne dea noua o tema. Incerc sa-i dau idei.
- Uite, poti sa ne dai sa despartim propozitiile in cuvinte, in silabe…
- A, nu mami, nu trebuie sa-mi dati voi idei, ca poate le stiti pe astea pe care mi le spuneti. Trebuie sa fie un test!
(03.10.2008)
Mihai joaca in pauze fotbal cu colegii in curtea scolii cu o sticla goala. Tatii vine ideea sa ii cumparam o minge. Eu ma-npotrivesc sa nu generam dispute in curtea scolii. Pana la urma cadem de acord sa-i luam. A doua zi Mihai zice: nu mami, nu vreau minge. Azi am gasit o sticla rotunda.
(03.10.2008)
- Cristian, fugi si te spala pe maini de cioco!
- Cu fara sapun? (la inceput a fost simpatic, acum incercam sa-l corectam…)
- Se zice ori cu, ori fara.
Marius stiga si el din alta camera:
- Cum ai zis Cristi?
- Eu zic ca tine, zice Cristian luat repede.
- Cum!
- Scuze tati, dar n-am mai stiut…
- Bine. Acum gandeste-te si zi bine.
- FARA!
Cristian, 12.10.2008
Am adus acasa dvd-ul cu nunta colegei mele, nunta la care Mihai n-a fost pentru ca era in cantonament. Se uita curios la film.
- Dar de ce o filmeaza numai pe mireasa. Pe tine de ce nu te filmeaza?
- Pai ea e cea mai importanta, e nunta ei, noi eram invitati. Invitatii sunt muulti, mirii sunt 2. Ei sunt importanti, nuntasii vin sa-i sarbatoareasca. Ca la ziua lor.
Mai sta el ce mai sta, si iar e nemultumit.
- Mami, dar pe mire nu-l filmeaza la fel de mult ca pe mireasa. Ca si el e print in ziua asta, cum ea e printesa, nu asa ai zis tu.
- Ba da.
- Pai atunci de ce nu-l filmeaza. Uite, numai pe mireasa o filmeaza… (mireasa dansa cu diversi invitati). Nu-i corect!!!
- Mai mama, mireasa e printesa doar in ziua asta, cand e mireasa. Apoi devine nevasta si ea spala, ea calca, ea are grija de copii, ea face mancare…. Ea merge si la serviciu. Mirele odata devenit sot ce face?! El e print toata viata. Ma enervasem.
- Mamiii, dar eu nu vreau sa fiu puturos!!! Deja ii curgeau lacrimile.
- Stai mai copile. Si oricum, de tine depinde asta. O sa fi tu atunci, nu ai cum sa stii de acum, iar daca o vei iubi, o sa faci si tu, o sa faceti amandoi. Ca daca iubesti pe cineva vrei sa-i fie bine. Si ea la fel, daca te iubeste o sa vrea sa fi fericit si o sa te iubeasca. Nu trebuie sa plangi. Trebuie doar sa intelegi.
Mihai, septembrie 2008
- Cristian, cand o sa fiu batrana o sa-mi dai si tu sa mananc, asa cum iti dau eu acuma, nu? Ca eu o sa fiu batrana si n-o sa mai pot… Asta ii zicea mama lui Cristian intr-o zi.
- Ma buni ma, dar tu ziceai ca sa-ti iau o paine, nu sa-ti dau sa mananc, ii reproseaza nepotul favorit la cei 4 ani ai lui. Ca-i mai spusese ea cand era el mai mic ca o sa fie batrana si-o sa-i dea banuti sa-i cumpere el paine, ca ea n-o sa mai poata merge pana la magazine. Si i s-a parut rezonabil piciului atunci. Cu asta fusese de acord.
Cristian, 14.10.2008
Ne minunam ce frumos coloreaza copiii, cuminti, fiecare la masa lui, in casa liniste... nu sare nimeni, nu-s strigate de lupta… Tati imi povesteste in soapta cum ieri Cristian a desenat copiind element cu element (trebuie sa fie aceleasi culori ca pe pagina colorata alaturata) si cum a observat el ca lipseste un cub pe pagina unde trebuia sa coloreze el ( pe pagina colorata era).
- Ia Cristi, adu-mi un pic cartea sa-i arat lu’ mami ceva.
- Ce?
- Da-mi sa vad unde lipseste cubul ala? Acolo unde ti-a desenat tati…
- N-a desenat tati. Nu.
- Hai mai Cristi, ai uitat? Unde lipsea.
- Uite aici mai Cristi. Asta-i cubul.
- Aaaa, asta l-ai desenat tu tati, ai uitat? Tu l-ai desenat!!!
Deci era super concentrat pe desenul ala.
14.10.2008
- Mami, esti frumoasa! Am fost la teatru cu tati si acum ii luasem de la mama si-i duceam acasa. Doar el a remarcat din cei ai casei ca ma-mbracasem si eu altfel…
- Mami, dar nu ti-ai pus aia in ureche.
- Ce mami.
- Fluturasii aia. (am eu niste cercei fluturasi, am facut demonstratie cum se pun, cum se scot cerceii data trecuta… ca eu daca nu-i port zilnic, copiii n-au de unde sa stie sau sa vada cum e cu cochetaria la fete).
- Bine mami, data viitoare mi-i pun.
- Mami, dar omizi n-ai?
- Nu mami, omizi n-am vazut inca cercei. Dar daca gasesc, imi cumpar!
11.10.2008
Cristian, 23.09.2008
Cristian nu vrea sa faca activitatile la gradinita. Intr-o seara imi povesteste ca i-a zis lui doamna ca Mos Craciun vede tot ce face el si ca e cuminte si face lectiile. Asa ca s-a hotarat el sa le faca. Ca stie el ca Mosul vede ca lui ii plac draganii pute’ii (Dragonii mistici) si ca o sa-i aduca multi. Si ca a colorat tot la gradinita si nici n-a mai plans.
Joi dimineata. Mihai deschide ochii somnoros si zice somnoros: mai am 2 zile SI SCAP! (a 3-a saptamana de scoala).
Cristian la masa.
- Mamii, cand termin gradinita unde ma duc? (din ciclul trebuie sa mergi la gradi ca altfel nu te primeste la scoala, daca nu mergi la scoala nu poti face facultatea, nu poti sa ai un serviciu bun si n-o sa ai bani sa-ti iei ce vrei)
- La scoala.
- Si dupa scoala unde ma duc?
- La facultate, mami.
- Si dupa aia?
- La serviciu.
- Si dupa serviciu unde ma duc?
- Mmmmm. Iesi la pensie ca bunii.
- Si dupa aia ma duc la foc?
- Ce foc mami? Ia si mananca nu mai vorbi atata.
- Da ma duc la foc mami?
- Ce foc ca nu stiu despre ce vorbesti. Aaaa, unde merg oamenii rai dup ace mor? In iad?!
- Da, acolo. Mamii, ma duc acolo? zice el speriat.
- Nu mami, acolo ajung doar oamenii rai, aia care fac rau mult. Da’ ce-ti veni? De unde ai scos-o pe asta? Ti-a povestit buni?
- Nu, Mihai. Mai demult.
- Stai mami linistit, tu esti un copil bun, n-o sa ajungi acolo.
(03.10.2008)
Mihai are ca tema sa ne dea noua o tema. Incerc sa-i dau idei.
- Uite, poti sa ne dai sa despartim propozitiile in cuvinte, in silabe…
- A, nu mami, nu trebuie sa-mi dati voi idei, ca poate le stiti pe astea pe care mi le spuneti. Trebuie sa fie un test!
(03.10.2008)
Mihai joaca in pauze fotbal cu colegii in curtea scolii cu o sticla goala. Tatii vine ideea sa ii cumparam o minge. Eu ma-npotrivesc sa nu generam dispute in curtea scolii. Pana la urma cadem de acord sa-i luam. A doua zi Mihai zice: nu mami, nu vreau minge. Azi am gasit o sticla rotunda.
(03.10.2008)
- Cristian, fugi si te spala pe maini de cioco!
- Cu fara sapun? (la inceput a fost simpatic, acum incercam sa-l corectam…)
- Se zice ori cu, ori fara.
Marius stiga si el din alta camera:
- Cum ai zis Cristi?
- Eu zic ca tine, zice Cristian luat repede.
- Cum!
- Scuze tati, dar n-am mai stiut…
- Bine. Acum gandeste-te si zi bine.
- FARA!
Cristian, 12.10.2008
Am adus acasa dvd-ul cu nunta colegei mele, nunta la care Mihai n-a fost pentru ca era in cantonament. Se uita curios la film.
- Dar de ce o filmeaza numai pe mireasa. Pe tine de ce nu te filmeaza?
- Pai ea e cea mai importanta, e nunta ei, noi eram invitati. Invitatii sunt muulti, mirii sunt 2. Ei sunt importanti, nuntasii vin sa-i sarbatoareasca. Ca la ziua lor.
Mai sta el ce mai sta, si iar e nemultumit.
- Mami, dar pe mire nu-l filmeaza la fel de mult ca pe mireasa. Ca si el e print in ziua asta, cum ea e printesa, nu asa ai zis tu.
- Ba da.
- Pai atunci de ce nu-l filmeaza. Uite, numai pe mireasa o filmeaza… (mireasa dansa cu diversi invitati). Nu-i corect!!!
- Mai mama, mireasa e printesa doar in ziua asta, cand e mireasa. Apoi devine nevasta si ea spala, ea calca, ea are grija de copii, ea face mancare…. Ea merge si la serviciu. Mirele odata devenit sot ce face?! El e print toata viata. Ma enervasem.
- Mamiii, dar eu nu vreau sa fiu puturos!!! Deja ii curgeau lacrimile.
- Stai mai copile. Si oricum, de tine depinde asta. O sa fi tu atunci, nu ai cum sa stii de acum, iar daca o vei iubi, o sa faci si tu, o sa faceti amandoi. Ca daca iubesti pe cineva vrei sa-i fie bine. Si ea la fel, daca te iubeste o sa vrea sa fi fericit si o sa te iubeasca. Nu trebuie sa plangi. Trebuie doar sa intelegi.
Mihai, septembrie 2008
- Cristian, cand o sa fiu batrana o sa-mi dai si tu sa mananc, asa cum iti dau eu acuma, nu? Ca eu o sa fiu batrana si n-o sa mai pot… Asta ii zicea mama lui Cristian intr-o zi.
- Ma buni ma, dar tu ziceai ca sa-ti iau o paine, nu sa-ti dau sa mananc, ii reproseaza nepotul favorit la cei 4 ani ai lui. Ca-i mai spusese ea cand era el mai mic ca o sa fie batrana si-o sa-i dea banuti sa-i cumpere el paine, ca ea n-o sa mai poata merge pana la magazine. Si i s-a parut rezonabil piciului atunci. Cu asta fusese de acord.
Cristian, 14.10.2008
Ne minunam ce frumos coloreaza copiii, cuminti, fiecare la masa lui, in casa liniste... nu sare nimeni, nu-s strigate de lupta… Tati imi povesteste in soapta cum ieri Cristian a desenat copiind element cu element (trebuie sa fie aceleasi culori ca pe pagina colorata alaturata) si cum a observat el ca lipseste un cub pe pagina unde trebuia sa coloreze el ( pe pagina colorata era).
- Ia Cristi, adu-mi un pic cartea sa-i arat lu’ mami ceva.
- Ce?
- Da-mi sa vad unde lipseste cubul ala? Acolo unde ti-a desenat tati…
- N-a desenat tati. Nu.
- Hai mai Cristi, ai uitat? Unde lipsea.
- Uite aici mai Cristi. Asta-i cubul.
- Aaaa, asta l-ai desenat tu tati, ai uitat? Tu l-ai desenat!!!
Deci era super concentrat pe desenul ala.
14.10.2008
- Mami, esti frumoasa! Am fost la teatru cu tati si acum ii luasem de la mama si-i duceam acasa. Doar el a remarcat din cei ai casei ca ma-mbracasem si eu altfel…
- Mami, dar nu ti-ai pus aia in ureche.
- Ce mami.
- Fluturasii aia. (am eu niste cercei fluturasi, am facut demonstratie cum se pun, cum se scot cerceii data trecuta… ca eu daca nu-i port zilnic, copiii n-au de unde sa stie sau sa vada cum e cu cochetaria la fete).
- Bine mami, data viitoare mi-i pun.
- Mami, dar omizi n-ai?
- Nu mami, omizi n-am vazut inca cercei. Dar daca gasesc, imi cumpar!
11.10.2008
marți, 21 octombrie 2008
Mihai, primele zile de scoala
15 septembrie 2008. O zi de luni cu 6ºC dimineata la ora 8,00, dupa ce cu o zi inainte fusese cald ca vara. Si ploaie. Eu nu reusesc sa dorm toata noaptea. Emotii mari. Il trezesc pe Mihai primul, cu gandul sa-i dau ceva sa manance inainte de-a pleca. 6,30. Mihai se trezeste si-n secunda urmatoare realizeaza ca merge la scoala. Panica.
- Mami, dar eu n-am facut grupa pregatitoare. Ce-o sa ma fac. Daca n-am facut grupa pregatitoare cum sa merg la scoala, ca eu nu stiu tot… Si am si uitat in vacanta ce-am facut la gradinita cu dna. Alina. Si plangi, si plangi. La inceput am ras. Era prima data cand se panica cu scoala. Mi se parea normal sa fie altfel azi, era doar prima zi de scoala. Nici eu nu dormisem de emotii. Am inceput cu argumentele: ca dna. a zis ca oricum pregatitoarea e ca o recapitulare, ca nu se invata nimic nou. Ca toata lumea a zis ca el e pregatit de scoala, si sempai a zis. Ca si Danut a inceput
scoala tot la varsta asta, ba chiar cu 10 zile era mai mic si nici Danut n-a facut pregatitoarea. BA DAAA, a facut-o, n-a facut grupa mica, zice el. Eeeee… In fine, il rog sa planga acasa daca mai simte ca trebuie sa planga, sa nu se faca de ras la scoala, in fata fetelor. El, marele karatist, care a mers singur in cantonament. Merg la tati in baie si-i expun zambind problema diminetii. El il cheama pe proaspatul scolar si-l ia la intrebari in timp ce continua sa se barbiereasca.
- Daniel, ia zi, cat fac 7 -3? Si raspunsul vine rapid: 8. Eu raman pironita pe loc desi plecasem spre bucatarie. Din baie, pauza. Tati ramasese cu aparatul de ras paralel cu obrazul.
- Aaaaa, stai, stai, zice copilul. 4.
Asa, mie imi revine zambetul pe buze.
- Pai, continua copilul zambind, uite cum m-am gandit. Daca 3 si cu 3 fac 6 si 4 este cu 1 mai mare decat 3, atunci e clar ca 7-3 fac 4.
Ma uit la Marius. Are mana cu aparatul de ras ramasa in aer. A ramas cu ochii pironiti la Mihai. Ni se intalnesc privirile si izbucnim in ras. Cine s-ar fi gandit la un asa rationament?!
Ajung la scoala cu copilul. Lumea incearca sa faca un careu prin stropii de ploaie aruncati de vant. La un moment dat cativa din cei imbulziti la intrarea in scoala sub mica copertina, intra in scoala. Bunica se bucura si vrea sa intre. Eu nu. Ea insista. Eu incerc sa-i explic ca e prima zi de scoala a copilului, ca vreau sa intre in scoala pe sub florile tinute de colegii mai mari… Dar mama e deja in multimea de la usa. Ca ea intra, ca de ce s-o ploua! Intr-un final intram toti in scoala. Odata intrata ma ia mama de-o aripa si-n fuga ma anunta ca ea stie unde sa mergem, la etaj. Eeee… Nu asa visasem eu. Copiii de-a-ntaia trebuie sa stea la parter. Eu asa stiu. Si invatatoarea trebuie sa-i preia din careu pe sub podul de flori si sa-i duca ea in clasa. Vise. Urcam la etajul 1 si ne protapim in fata unei usi pe care scria 1B, Bereanda Veronica. Mda, numele invatatoarei pe care am cerut-o eu la inscriere. Dar nu-s sigura ca l-au repartizat la ea. Se pare ca afara sunt liste. Imi calc pe mandria mea taurina si fug sa ma lamuresc. Da, eram la 1B. Ma-ntorc la timp sa prind intrarea in clasa. Fiu-meu se protapeste in prima banca la mijloc si-i tare mandru de asta.
Marius ii spusese ca trebuie neaparat sa se aseze acolo, cel mult in banca a 2-a. Imi dau seama ca n-am apucat sa-i explic copilului ca in prima banca stau cei cu ochelari, cei mai mici de statura si ca-i foarte posibil sa fie mutat de acolo. Plus ca-mi tot veneau in minte imagini din copilaria mea, e adevarat, clase mai mari, cand ne feream de prima banca. Mie mi se parusera utile alte explicatii despre scoala. Nici nu-mi trecuse prin cap care trebuie sa-i fie locul in banca. Mamici, tatici, bunici, frati mai mici, toti ne inghesuim in fata bancilor si facem poze, unii filmeaza.
Noi eram doar patru. Io, mama, bica si o a 3-a bunica, dna. Ileana. Lipseau tati, si Manu, Doru, Relu, Cristian. Deci eram putini. Incepe dna. sa spuna spiciul de inceput de an. Doua fetite plangeau de sarea camasa pe ele. Le mai potolesc parintii. Si cand sa ne linistim si noi, intra in clasa un nene care da de 2 ori din maini la invatatoare si ea ne anunta. Dl. Politician care-si anuntase aparitia la 8 si jumatate (ca de aia ne-au chemat ei azi la ora 8) a sosit – era ora 9 si ceva, si ca trebuie sa refacem careul. In ploaie. Mama ei de Romanie. Imbracam copiii, luam florile (ca asa ni se spune)si coboram afara in frig sa-l ascultam pe marele om politic.
Dl. Politician, de mana cu fetita lui pe care se lauda ca o s-o dea la aceasta scoala de cartier, vorbeste putin. Mai spune 2 cuvinte si directoarea, apoi urcam iar in clase, de data asta pe scara profesorilor (cei mici) pentru ca apoi in 5 minute sa le dea drumul acasa copiilor. Singurul lucru bun in toata trambalarea asta e ca la intoarcere s-a facut podul de flori, sus, la etaj, de catre copiii claselor a 3-a si a 4-a cred. Si dupa ce am trecut prin el m-am intors sa-l pozez, nu de alta, dar prea mi-l dorisem. Si bine am facut ca l-am pozat, pentru ca nici buni nici copilul n-au observat florile pe sub care au trecut.
Dl. Politician, de mana cu fetita lui pe care se lauda ca o s-o dea la aceasta scoala de cartier, vorbeste putin. Mai spune 2 cuvinte si directoarea, apoi urcam iar in clase, de data asta pe scara profesorilor (cei mici) pentru ca apoi in 5 minute sa le dea drumul acasa copiilor. Singurul lucru bun in toata trambalarea asta e ca la intoarcere s-a facut podul de flori, sus, la etaj, de catre copiii claselor a 3-a si a 4-a cred. Si dupa ce am trecut prin el m-am intors sa-l pozez, nu de alta, dar prea mi-l dorisem. Si bine am facut ca l-am pozat, pentru ca nici buni nici copilul n-au observat florile pe sub care au trecut.
A 2-a zi, dimineata ora 5,00. Dupa ce toata noaptea s-a foit si-a scancit, pe la 5 dimineata Mihai isi ia perna in brate si nervos si bombanind se muta la el in pat. 2 secunde mai tarziu il aud cum fuge la baie unde vomita! Sar, il ajut, incerc sa-l calmez. Se intoarce in patul lui si-l supraveghez nelinistita pana suna ceasul meu. Nu-i mai fac manacare, nu stiu ce sa-i pun la pachet, ma-nvart prin bucatarie si-mi framant creierii. De ce-o fi vomitat, ce-i cu el, ce-o sa faca la scoala si cum o sa se simta. Mi-e frica sa-l trezesc, dar o fac totusi. Copilul deschide ochii si cateva secunde mai tarziu ma-ntreaba deja panicat:
- Mamii, dar daca facem ceva nou?!
- Pai o sa faceti multe lucruri noi…
- Da, dar eu nu stiu… Si mi-e frica! Si dai si plangi…
- Hai mai mami, ca or sa fie noi pentru toti. Si daca-i nou nu inseamna ca e si greu. Toate par grele cand le faci prima data.
Il calmez, fizic pare ok, nu vorbim deloc despre episodul petrecut in baie cu catva timp mai devreme. Ii zic ca sarim peste mancare, il imbrac si … vomita. Nu-i nimic imi zic, poate scoate tot ce-i rau si-l deranja. Nu mancase nimic dubios cu o zi inainte, gatul era ok, febra nu, bube nu…Imi zic ca e ok si plecam. Pe strada noastra vomita iar. Ce poate fi mai pitoresc decat un scolar vizibil in clasa I vomitand la radacina unui copac si sustinut de o mama cu multe bagaje? Ii explic copilului ca poate e de la emotii, ca el e de fapt sanatos, si mergem mai departe. Mihai pare vesel. Tramvaiul vine dar nu-l putem lua, e prea aglomerat. Reusim sa ne urcam abea in tramvaiul al 3-lea. Ii zic sa stea linistit ca eu cred ca a vomitat toate emotiile. Rade. Si, pe strada cu scoala… vomita iar. De data asta ma panichez. Imi vine sa-l duc acasa. Nu stiu ce m-a facut sa-l duc totusi la scoala. Palid, il las in clasa cu doamna pe care o avertizez de probleme, lui ii mai repet ce sa faca daca il apuca iar si plec cu inima in gat. Doamna invatatoare ma incurajeaza zicand ca amandoi baietii ei s-au manifestat fizic deplorabil in prima saptamana de scoala, desi nu-s emotivi si trebuia sa fie familiarizati cu locatia. Off! Pe drum o sun pe mama sa stea in block-start ca daca o mai face copilul ceva sa poata pleca repede dupa el. Ajung la serviciu si numar minutele pana cand o pot sun pe invatatoare. Sun. E bine. Ajunge acasa. Mama zice ca a facut febra si s-a cuibarit in pat si sta invelit. Semne rele, rele rau. Mai sun si aflu ca a adormit. Imi fac planuri si calculez sa ajung in timp cu el la pediatra. Cica se scoala bine. Toate planurile cad cand ajung tarziu acasa. Unde Mihai e bine. E ok. Tropaie, mananca… Mai sa fie. Nu ca nu-mi place, dar nu mai inteleg nimic. Dau vina pe emotii si sper ca a 2-a zi dimineata sa fie ok.
A 3-a zi dimineata. Miercuri. E bine. Ii dau o banana. Mananca jumate. Nu insist. Plec mult mai devreme. Tamvaiul e accesibil. Ajungem primii. Un sfert de ora suntem singuri in clasa, avem timp sa inspectam totul pe acolo si sa comentam. Ordonam dulapul, mergem impreuna la baie. Cand plec il las bine. Desi tot palid si cu ochii umezi.
Primele doua saptamani de scoala fac doar cate 3 ore. Nu au inca profesorii care sustin orele de religie si sport. Sala de sport vor sa o darame sa faca una mai faloasa, cu bazin de innot. Inceput de an la Romanica. Si eu trebuie sa cred ca ei vor reconstrui sala… pana termina copiii mei scoala. Hm…
Ultima piatra de incercare. A doua saptamana, luni, prima cand parintii nu mai intra in scoala. Si il las la intrarea in scoala de unde urca singur la primul etaj. Vineri facem repetitie, dupa toate urletele si diperarea din lume (acasa) ca ce se face el… ca el vrea sa urc, ca daca are o problema, aoleu, aoleu. Descoperim ca fiu-meu nu vede sa se uite pe geam decat la parter, la etaj nu ajunge. Asa ca planul de acasa cum ca ne vom face semne cu mana de la geamuri cade. Jale. Mare. Ma mai gandesc si odata ajunsa acasa il anunt: pe scari intre etaje e geam si acolo ne putem vedea. Rade si zice ca si el vroia sa-mi propuna acelasi lucru. Destept ca ma-sa. Asa ca ar trebui sa urce in clasa si apoi pana vine doamna sa stea la geam pe scari sa vorbeasa cu mine (care alerg pana in spatele scolii sa ajung la timp acolo) – tot prin semen, alea de le inventasem noi vineri. Luni. Prima zi cand ne despartim la intrarea in scoala. Ajung in spate si astept. Vine Mihai urland, cu doamna dupa el. Doamna deschide un geam si ma-ntreaba ce sa-ntamplat. Mihai nu reuseste de urlete sa zica nimic coerent. Nici eu nu stiu ce sa-ntamplat. Pana la urma inteleg. Doamna a ajuns mai repede si fiu-meu n-a mai putut sa vina la geam sa ne conversam. Il trimit in clasa. Imi promit de de a doua zi voi ajunge cu el mai devreme. Il las disperat. Am in minte imaginea cu el urland agatat disperat de geam si aproape lovind-o pe invatatoare. Lasa-maaaa lasa-ma… nu vreauuuuuuuuu. Naspa. Naspa rau. Imi inchipui eu ce parere si-a facut invatatoarea despre el si mama lui.
Dupa cateva zile aproape linistite in care dimineata ne facem semne la geam, Mihai imi zice la poarta scolii: mami, du-te la serviciu, nu mai veni la geam. Cum?! Sigur? Mami, pot sa plec??? Da mami, du-te. Hai, du-te! Suuuper. In ziua aceea am ajuns zambind la serviciu.
Recapitulare - motive sa nu mai mearga la scoala:
- n-a facut grupa pregatitoare
- a uitat ce-a facut la gradinita
- daca a racit (a venit asistenta in a 2-a saptamana de scoala si uitandu-se in gatul lor si la burtica, a hotarat ca Mihai e ‘putin racit’- vrajeala, n-avea nimic, dar l-a speriat foarte tare - a plans si s-a jelit zdravan motiv sa o ma gandesc cu multa duiosie la respectiva duduie…)
- il doare capul, burta… ( de emotii)
- nu-i plac pauzele (ca se imping copiii… si fac galagie, nu sta doamna cu ei!)
- daca greseste
- daca nu se descurca
- nu mai au voie parintii sa intre in scoala
- alti copii ajung inaintea lui, ca stau mai aproape
- se plictiseste
- ca o sa fie mai greu, din ce in ce mai greu
si cu siguranta lista va continua…
- Mamii, dar daca facem ceva nou?!
- Pai o sa faceti multe lucruri noi…
- Da, dar eu nu stiu… Si mi-e frica! Si dai si plangi…
- Hai mai mami, ca or sa fie noi pentru toti. Si daca-i nou nu inseamna ca e si greu. Toate par grele cand le faci prima data.
Il calmez, fizic pare ok, nu vorbim deloc despre episodul petrecut in baie cu catva timp mai devreme. Ii zic ca sarim peste mancare, il imbrac si … vomita. Nu-i nimic imi zic, poate scoate tot ce-i rau si-l deranja. Nu mancase nimic dubios cu o zi inainte, gatul era ok, febra nu, bube nu…Imi zic ca e ok si plecam. Pe strada noastra vomita iar. Ce poate fi mai pitoresc decat un scolar vizibil in clasa I vomitand la radacina unui copac si sustinut de o mama cu multe bagaje? Ii explic copilului ca poate e de la emotii, ca el e de fapt sanatos, si mergem mai departe. Mihai pare vesel. Tramvaiul vine dar nu-l putem lua, e prea aglomerat. Reusim sa ne urcam abea in tramvaiul al 3-lea. Ii zic sa stea linistit ca eu cred ca a vomitat toate emotiile. Rade. Si, pe strada cu scoala… vomita iar. De data asta ma panichez. Imi vine sa-l duc acasa. Nu stiu ce m-a facut sa-l duc totusi la scoala. Palid, il las in clasa cu doamna pe care o avertizez de probleme, lui ii mai repet ce sa faca daca il apuca iar si plec cu inima in gat. Doamna invatatoare ma incurajeaza zicand ca amandoi baietii ei s-au manifestat fizic deplorabil in prima saptamana de scoala, desi nu-s emotivi si trebuia sa fie familiarizati cu locatia. Off! Pe drum o sun pe mama sa stea in block-start ca daca o mai face copilul ceva sa poata pleca repede dupa el. Ajung la serviciu si numar minutele pana cand o pot sun pe invatatoare. Sun. E bine. Ajunge acasa. Mama zice ca a facut febra si s-a cuibarit in pat si sta invelit. Semne rele, rele rau. Mai sun si aflu ca a adormit. Imi fac planuri si calculez sa ajung in timp cu el la pediatra. Cica se scoala bine. Toate planurile cad cand ajung tarziu acasa. Unde Mihai e bine. E ok. Tropaie, mananca… Mai sa fie. Nu ca nu-mi place, dar nu mai inteleg nimic. Dau vina pe emotii si sper ca a 2-a zi dimineata sa fie ok.
A 3-a zi dimineata. Miercuri. E bine. Ii dau o banana. Mananca jumate. Nu insist. Plec mult mai devreme. Tamvaiul e accesibil. Ajungem primii. Un sfert de ora suntem singuri in clasa, avem timp sa inspectam totul pe acolo si sa comentam. Ordonam dulapul, mergem impreuna la baie. Cand plec il las bine. Desi tot palid si cu ochii umezi.
Primele doua saptamani de scoala fac doar cate 3 ore. Nu au inca profesorii care sustin orele de religie si sport. Sala de sport vor sa o darame sa faca una mai faloasa, cu bazin de innot. Inceput de an la Romanica. Si eu trebuie sa cred ca ei vor reconstrui sala… pana termina copiii mei scoala. Hm…
Ultima piatra de incercare. A doua saptamana, luni, prima cand parintii nu mai intra in scoala. Si il las la intrarea in scoala de unde urca singur la primul etaj. Vineri facem repetitie, dupa toate urletele si diperarea din lume (acasa) ca ce se face el… ca el vrea sa urc, ca daca are o problema, aoleu, aoleu. Descoperim ca fiu-meu nu vede sa se uite pe geam decat la parter, la etaj nu ajunge. Asa ca planul de acasa cum ca ne vom face semne cu mana de la geamuri cade. Jale. Mare. Ma mai gandesc si odata ajunsa acasa il anunt: pe scari intre etaje e geam si acolo ne putem vedea. Rade si zice ca si el vroia sa-mi propuna acelasi lucru. Destept ca ma-sa. Asa ca ar trebui sa urce in clasa si apoi pana vine doamna sa stea la geam pe scari sa vorbeasa cu mine (care alerg pana in spatele scolii sa ajung la timp acolo) – tot prin semen, alea de le inventasem noi vineri. Luni. Prima zi cand ne despartim la intrarea in scoala. Ajung in spate si astept. Vine Mihai urland, cu doamna dupa el. Doamna deschide un geam si ma-ntreaba ce sa-ntamplat. Mihai nu reuseste de urlete sa zica nimic coerent. Nici eu nu stiu ce sa-ntamplat. Pana la urma inteleg. Doamna a ajuns mai repede si fiu-meu n-a mai putut sa vina la geam sa ne conversam. Il trimit in clasa. Imi promit de de a doua zi voi ajunge cu el mai devreme. Il las disperat. Am in minte imaginea cu el urland agatat disperat de geam si aproape lovind-o pe invatatoare. Lasa-maaaa lasa-ma… nu vreauuuuuuuuu. Naspa. Naspa rau. Imi inchipui eu ce parere si-a facut invatatoarea despre el si mama lui.
Dupa cateva zile aproape linistite in care dimineata ne facem semne la geam, Mihai imi zice la poarta scolii: mami, du-te la serviciu, nu mai veni la geam. Cum?! Sigur? Mami, pot sa plec??? Da mami, du-te. Hai, du-te! Suuuper. In ziua aceea am ajuns zambind la serviciu.
Recapitulare - motive sa nu mai mearga la scoala:
- n-a facut grupa pregatitoare
- a uitat ce-a facut la gradinita
- daca a racit (a venit asistenta in a 2-a saptamana de scoala si uitandu-se in gatul lor si la burtica, a hotarat ca Mihai e ‘putin racit’- vrajeala, n-avea nimic, dar l-a speriat foarte tare - a plans si s-a jelit zdravan motiv sa o ma gandesc cu multa duiosie la respectiva duduie…)
- il doare capul, burta… ( de emotii)
- nu-i plac pauzele (ca se imping copiii… si fac galagie, nu sta doamna cu ei!)
- daca greseste
- daca nu se descurca
- nu mai au voie parintii sa intre in scoala
- alti copii ajung inaintea lui, ca stau mai aproape
- se plictiseste
- ca o sa fie mai greu, din ce in ce mai greu
si cu siguranta lista va continua…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
