joi, 13 ianuarie 2011

AGONIE

8 ani am zis ca e o varsta de cotitura. Speram ca 9 ani sa vina cu ceva mai bun. Dar nu de aici ni se trage.
Nu-mi place privirea lui cand e prins cu matza-n sac. Sau cand isi baga capul intre urechi si asteapta sa termin polologhia... Mi se pare strain si indepartat cand se uita la mine asa. Nu-l mai simt, nu-l mai recunosc. Si apare un gol in mine. Dureros. Ca un hau.
Si-i mai intind o mana. Vreau sa pot sa-l tin in brate. Vreau sa pot sa-l duc la film. Sa pot sa-l las sa se joace. Si el nu ma lasa. Ma obliga sa fiu adult. Matur si responsabil.
In seara asta ne-am pierdut si ne-am regasit de 2 ori. Oare o fi inteles?
Va alege mai bine maine?
Nu-i greu. Trebuie doar sa ma lase sa-i fiu prietena.
Ca mama sunt sortita sa iert orice si oricat. Acum inteleg asta bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu