Copiii mei mananca bine. Doar ca unele alimente le plac azi, dar maine nu se stie... Peste un an, uneori 4, manaca iar, chiar cu placere. Asta-i povestea spanacului, a oului, a ciupercilor, a laptelui (slava Domnului, cu laptele s-a rezolvat anul asta), si a altor cateva. Tine probabil de ce are nevoie organismul, cel putin asa m-am amagit eu pana acum, pentru ca fiind doi, apare si problema: daca el nu manaca, ce io-s mai fraier sa mananc? Mai este si aspectul si, ce ma dispera pe mine cel mai tare, lipsa curiozitatii. Adica nu miros, nu gust, dar sunt sigur ca nu-mi place. Hmmm...
Aseara m-a palit sa le fac supa crema de legume cu crutoane. Stiam ca la gradi o mancau cu placere, mai facusem cand erau mai mici si mancasera... dar nu-mi garanta nimeni ca o sa pape si acum. Putea fi prea alba, prea colorata, prea altfel. Am intrebat, Cristian a fost chiar fericit, asa ca am facut-o. La ora 22 ma intreba de ce nu-s gata crutoanele. La 22 si 5 a fost totul gata. I-am pus intr-un castronel, in altul i-am pus crutoane, si cu inima la gura i-am urmarit toate miscarile, de la punerea crutoanelor cu mare atentie (dar oricum toate) in supa, pana la ambitia cu care le fugarea sa le prinda in lingura. In fine a reusit, a dus lingura la gura, a rontait si... si... Nu zicea nimic. Normal, avea gura plina. Am mai rabdat un pic si l-am intrebat pana la urma.
- E buna?
- Nu, nu e buna!
Am inghetat.
- E foarte buna!
Daaa, uitasem, asa zic mereu cand le place ceva. Numai ca eram atat de stresata ca o sa raman sa ma lupt singura cu oala cu supa, ca uitasem.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu