RAZVAN

Se intampla tot felul de nenorociri. Boala ataca nemilos copii, tineri, batrani. Dar cum te simti cand se intampla cuiva cunoscut?
Razvan mi-a fost coleg acum 7 ani.
Nenorocirea l-a lovit din senin, la inceputul lui august. Anul acesta. De atunci se intampla tot felul de lucruri, unul mai grav ca altul.
Tanar, destept, stimat, admirat, iubit.
Prietenii lui ii sunt alaturi. Putem sa-i fim si noi.
Povestea lui o gasiti sub titulul TICKET4LIFE.
Ar putea fi o poveste cu un final fericit.
Razvan are o sansa. In noi.

INVITATIE LA VALS

Aseara am oprit din nou la concert. Ne-am gasit loc in multime, si-am ascultat privind cu uimire cum asculta ei.
Probabil ca-n serile trecute s-a dansat mult, pentru ca se tot faceau invitatii. Cand s-a cantat polca, Mihai m-a intrebat cum se danseaza, dornic sa incerce. I-am explicat ca habar n-am, dar ca putem sa ne imaginam urmarind miscarile dirijorului (dl. Florin Totan).
Primul vals l-a umplut de entuziasm. S-a ridicat de pe scaun si m-a invitat la dans. Era foarte serios. Cand a vazut ca-l refuz s-a suparat si-a insistat, si-a insistat, atat de tare si de frumos, incat am acceptat. Timida am valsat cu el in spate, printre oameni. Dar el nu asta vroia. M-a luat de mana si m-a dus in fata. L-am tras intr-o parte, dar nu s-a lasat, asa ca pana la urma am ajuns in lumina reflectoarelor. Si m-a valsat... cum n-am mai fost valsata, cu drag, cu mandrie, cu bucurie. Ma uitam la el si ma miram. Cand a crescut asa de tare, si cine-i barbatul asta care se uita prin ochii copilului meu? Fain barbat, zau asa! Am incercat din rasputeri sa uit ca-n jurul meu sunt oameni, ca sunt in plina lumina si valsez in scarpe, blugi si geaca de escaladat munti. M-a simtit si m-a facut sa ma uit in ochii lui. Cat era de sigur pe el... Si brusc lumea a diparut, bocancii au devenit pantofi, si-am plutit ca o printesa imbracata in rochie de bal, purtata de muzica si de un print frumos cu ochi stralucitori. Cand s-a terminat, mi-a multumit printr-o reverenta, si ne-am retras inapoi, in multime.

AZI

Ultima joaca cu plastilina are o simbolistica mai personala. Mihai vedea in mod optimist, ca la sala parintii lui se vor descurca mai mult decat onorabil, cel din prim plan in spagat fiind tata, iar mama reusind cu brio la flotari.
Eu am inceput azi. Mai sugestiva este aceasta fografie:


Cand am terminat ma simteam bine, nimic de zis, doar genunchii nu ma mai ascultau. Si mi-am amintit de cate ori sportul mi-a inmuiat genunchii. Pana azi, de 2 ori. Si de fiecare data a fost inceputul unei povesti frumoase. Asa ca am zambit, mandra ca am rezistat pana la capat si asumandu-mi toata febra musculara de maine.
Am fost atat de curajoasa incat m-am avantat si-n piata. Uitasem cat de multe scari au reusit sa-i faca. Le-am simtit pe fiecare. Apoi mi-am incarcat mainile ca o doamna si m-am tarat spre casa cu fruntea sus. Copiii m-au inteles perfect, pentru ca odata intrata in casa Mihai m-a rugat sa-i fac o placere: sa fac un antrenament cu el. Iar Cristi a zis ca el crede ca pot face o mie de flotari si de abdomene... Le-am explicat scurt ca eu nu mai pot nimic, decat poate o masa de pranz. Ceea ce am si facut. Acum, daca pun si plimbarea pe jos pana la teatru, si restul scarilor intalnite, poate pacalesc mai usor febra de maine.

La teatru a fost interesant. Atmosfera este exraordinara.



In seara acesta a fost "Alice in tara oglinzilor", o piesa a unei trupe din Polonia care a fost ovationata indelung. A fost un pic mai complicat cu titrarea, dar ne-am descurcat pana la urma. Murmurul din sala era pentru ca nu se intelegea la timp ce se juca pe scena. Dar in seara asta spectatorii aveau un chef de poveste cum n-am mai intalnit de mult. Asa ca de cand s-a ridicat cortina si pana la scandarile din final, copiii i-au sustinut pe actori si i-au incurajat.



Eee, si cum ne intorceam noi spre casa, la Universitate am descoperit ca este concert. Ne-am lasat dusi de muzica, si-am aflat cu uimire ca maine este ultima zi dintr-o serie de seri muzicale, incepute in mai. Copiilor le-a placut teribil, asa ca cu greu am plecat la pauza. Mi-am amintit de "August rush" si mi-am luat inima-n dinti sa fac o poza:


Nu stiu in alte seri cum a fost, dar am gasit acolo o atmosfera foarte faina. Un domn din public s-a oferit sa dirijeze o piesa, si-a facut-o cu atata bucurie, si atata gratie, incat m-a facut sa-mi imaginez ca este un fost dirijor, apoi ca poate n-a fost in viata lui in acest rol. Indiferent de scenariu, omul s-a simtit extraordinar.

Cum spuneam, cu greu am plecat spre casa. Asa ca am mai poposit un pic si langa fantana curcubeu, in care copiii si-au inmuiat baloanele:

100, 1.000, 1.000.000 DE POVESTI

"Copilul nu va şti niciodată cum îl cheamă pe interpret, interpretul nu va fi vedeta lui, ci personajul va fi vedeta copilului. E o chestiune de generozitate să te laşi cunoscut ca Pinocchio sau ca Albă ca Zăpada." CORNEL TODEA

VA MULTUMIM CA ACEST FESTIVAL CONTINUA!

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Copiii mei abia asteapta. Am alergat impreuna sa luam bilete, cel mic numara zilele pana la primul spectacol (dimineata ma intreba cate ore mai sunt...), iar cel mare zice ca nici o durere de burta nu l-ar putea opri sa mearga. Aseara au pus in scena un nou spectacol, asa ca au pregatit personajele, au repetat, au gandit si lumina de spectacol, si au avut si gong, si bilete, si cortina...

Asadar, sa bata gongul! Noi suntem gata!

VAD

Toate se aseaza, tacute, la locul lor. Trebuie doar sa deschizi ochii inimii sa le vezi si sa le simti... Nimic nu-mi mai pare nefiresc. Le primesc cu naturalete si zambesc, bucuroasa ca am inceput sa le descopar la timp. Poate totusi nu-i prea tarziu.

PROMOTIE PANA PE 5 OCTOMBRIE

Pana pe 5 octombrie, orice album EXTRAFOTO va costa cu 20% mai putin.

ALBUMUL VACANTEI

Raluca n-a putut ajunge in Bucuresti vinerea trecuta. Greva din Franta a reusit ce si-a propus, si anume sa blocheze tot. Dar albumele ei au ajuns, sfidand orice piedici, chiar mai devreme decat era planificat.
Am sa vorbesc strict de albumul meu. De fapt, albumul de vacanta al copiilor. M-am urnit greu sa-l fac, incurcandu-ma in cei peste 8 Gb de fotografii si temandu-ma ca selectia va fi ca de obicei, prea mare pentru un album digital. Dar mi-a placut sa retraiesc toate bucuriile si emotiile vacantei, si-am spus povestea incercand sa nu uit nici un moment cu adevarat emotionant. Si ce mult mi-a placut sa povestesc...
Albumul a fost surpriza pentru copii. Si s-au bulucit asupra lui cu bucuria cu care primesc cadoul de Craciun. Si-apoi au ras si si-au amintit, si-au fost asa dulci... Si-au descoperit la a 2-a rasfoire si alte amanunte, apoi au aratat albumul tuturor, povestind cu bucurie si cu haz despre fiecare poza. Da, am eu o pasiune pentru fotografie, dar cata bucurie poate aduce...