- Tu stii ca lui Cristian i se misca un dintisor? m-a intrebat emotionata buni azi la telefon. Si-n clipa aceea timpul s-a oprit. Totul in jurul meu a incremenit si brusc nu mai eram decat eu si vocea din telefon.
- Mami, de ce mi s-a intamplat asta? O sa-mi creasca la loc? Nu vreau sa mi-l scoata buni, eu vreau la dentist!
Ochii mei s-au umplut de lacrimi, in timp ce fata mi se lumina de zambet. Lacrimi pentru ca nu eram langa el sa-l strang in brate si sa-i iau cu un pupic toate grijile. Zambet pentru ca lui nu-i e frica de dentist. Si pentru ca si baiatul meu cel mic se face mare...
Si-am reinvatat ca lucrurile importante sunt de cele mai multe ori cele mai marunte si obisnuite lucruri. Am inchis telefonul si-am reintrat in lumea oamenilor mari. Dar zambetul mi-a ramas.
L-am adus acasa stirb. I-a fost scos dintele cu o "ciupitu(r)a de pu(r)ice" la doctor, asa cum si-a dorit. M-a rugat sa nu-i pierd dintisorul, pentru ca vrea sa-l dea Zanei Maselute si "sa primeasca si el un banut". Spera ca pana maine sa-i creasca la loc dintele. S-a speriat, asa cum s-a speriat si Mihai la primul dinte cazut. Si atunci tot la serviciu eram...
Cand a venit tati acasa a vrut sa-i faca o surpriza, asa ca s-a ascuns in sufrageria ramasa fara lumina si ... a pierdut acolo dintisorul. L-am cautat toti patru, care orbecaind, care cu lanternele. Noroc cu dl sot care rupt de oboseala a luat-o logic si nu babeste ca noi ceilalti si-a gasit dintisorul buclucas.
Acum, sub perna lui Cristian doarme un dinte mic, cat un bob de piper, care de maine isi va gasi locul in povestea Zanei Maselute.
