A mai murit o mama la nastere...
Cititi tot. Copiii au nevoie de ajutor.
marți, 15 septembrie 2009
luni, 14 septembrie 2009
INELUL
Tati s-a intrecut pe sine la aniversare, motiv pentru cei mici sa ramana cu gurile cascate. Inelul este ceva pe cat de nou pe atat de neobisnuit in familia noastra. Asta si pentru ca pe nici unul dintre noi nu ne mai incap verighetele, iar eu inele n-am mai purtat din perioada pre-natala.
Prima data cand a vazut inele Mihai m-a rugat sa-i cumpar. Avea vreo 4 ani si a trebuit sa-i explic ca-s pentru fete. S-a uitat la mine cu expresia aceea: "nu ma prostesti tu pe mine" si mi-a replicat taios: atunci tu de ce nu ai? M-am pierdut in amanunte, da nimic nu l-a convins. Asa ca am lasat-o balta. Mai rau a fost cand a vazut-o pe bica prima data cu unghiile rosii. A alergat la mine cu lacrimi in ochi sa-mi zica ce buba are biata bica...
Eee, dar sa revenim la inel.
Acum eu am pe deget un inel.
Cand l-a vazut prima data, Mihai a devenit gelos. Pe tati. Adica tati face cadouri mai faine decat el? Asa ca prima lui reactie a fost:
- Mami, dar cand ti-am luat eu lalele nu ti-a placut? Nu-i asa ca ti-a placut mai tare? Stii tu, lalelele alea pe care le-am luat eu singur, din banii mei...
Ca ti-as fi luat mai multe, dar eu nu am atatia bani...
Cristian in schimb are mare grija sa nu cumva sa-l stric pe bietul inel. Verifica regulat daca e la locul lui pe deget, si nu uita nici o clipa sa-mi aminteasca sa am grija de el. Sa nu-l murdaresc cumva sau sa-l stric. Si daca-l murdaresc sa-l spal cu grija... Daca e cu pietricica in sus si la verificarea de rutina este ok, imi da si un pupic.
Azi l-am uitat acasa... Sa nu ma spuneti!
Prima data cand a vazut inele Mihai m-a rugat sa-i cumpar. Avea vreo 4 ani si a trebuit sa-i explic ca-s pentru fete. S-a uitat la mine cu expresia aceea: "nu ma prostesti tu pe mine" si mi-a replicat taios: atunci tu de ce nu ai? M-am pierdut in amanunte, da nimic nu l-a convins. Asa ca am lasat-o balta. Mai rau a fost cand a vazut-o pe bica prima data cu unghiile rosii. A alergat la mine cu lacrimi in ochi sa-mi zica ce buba are biata bica...
Eee, dar sa revenim la inel.
Acum eu am pe deget un inel.
Cand l-a vazut prima data, Mihai a devenit gelos. Pe tati. Adica tati face cadouri mai faine decat el? Asa ca prima lui reactie a fost:
- Mami, dar cand ti-am luat eu lalele nu ti-a placut? Nu-i asa ca ti-a placut mai tare? Stii tu, lalelele alea pe care le-am luat eu singur, din banii mei...
Ca ti-as fi luat mai multe, dar eu nu am atatia bani...
Cristian in schimb are mare grija sa nu cumva sa-l stric pe bietul inel. Verifica regulat daca e la locul lui pe deget, si nu uita nici o clipa sa-mi aminteasca sa am grija de el. Sa nu-l murdaresc cumva sau sa-l stric. Si daca-l murdaresc sa-l spal cu grija... Daca e cu pietricica in sus si la verificarea de rutina este ok, imi da si un pupic.
Azi l-am uitat acasa... Sa nu ma spuneti!
S-A TERMINAT VACANTA
Azi reincepem scoala. Clasa a 2-a. Baiat mare, ce mai.
Acum un an eram asa de emotionata. Acum ma ia cu frig. Stiu ce-i cu scoala. Stie si el. El doarme. Sa dea Dumnezeu sa fie bine!
E aproape 1 noaptea. Imi doresc ca de anul acesta totul sa fie bine. Stiu, dorintele nu se spun...
Azi Cristian n-a mai plans ca incepe gradinita. Intr-o zi Mihai l-a incurajat:
- ... si o ai si pe dna. Alina...
Dna Alina este fosta lui educatoare. Mama buna si pentru Cristian, alaturi de educatoarele de la grupa lui.
La gradinita ma duc cu drag.
Noapte buna!
Acum un an eram asa de emotionata. Acum ma ia cu frig. Stiu ce-i cu scoala. Stie si el. El doarme. Sa dea Dumnezeu sa fie bine!
E aproape 1 noaptea. Imi doresc ca de anul acesta totul sa fie bine. Stiu, dorintele nu se spun...
Azi Cristian n-a mai plans ca incepe gradinita. Intr-o zi Mihai l-a incurajat:
- ... si o ai si pe dna. Alina...
Dna Alina este fosta lui educatoare. Mama buna si pentru Cristian, alaturi de educatoarele de la grupa lui.
La gradinita ma duc cu drag.
Noapte buna!
duminică, 13 septembrie 2009
MAFIA MAMICILOR - VERDE CAFE
Pentru ca mi-am dorit foarte tare sa le vad pe mafioatele care-mi smulg lacrimi printre hohote de ras, de data aceasta am fentat toate piedicile aparute in cale si am reusit sa ajung. L-am luat cu mine pe Cristian,care a stat lipit de mine si m-a stresat maxim cu tusea lui in preajma atator copii mici...
Fetele? Frumoase tare. Doua dintre ele imi pareau a fi surori, n-am recunoscut toti adultii, dar pe copii ii stiam. Sincera sa fiu nu stiu cand a trecut o ora si-a trebuit sa fug inapoi la familionul lasat injumatatit. Dar mi-a placut. Si lui Cristian i-a placut, desi poate nu s-a vazut. S-a aprovizionat cu pietre (aducem data viitoare altele, parol) iar una din semintele copacului din gradina de la Cafe Verde a ajuns cu bine si-a fost depusa cu mare grija pe pamant in parcul Tineretului.
Pe lungul si prafuitul drum spre metrou am incercat sa-mi aduc aminte de ce m-am apucat eu de bloguit. E adevarat, baietii mei nu vor avea ca Irina insemnari asa faine despre copilaria lor mica, despre emotiile si bucuriile aduse familiei si despre primele lor reusite. Dar am vrut sa notez undeva ce simt crescandu-i, sa pastrez (mai mult pentru mine, e adevarat) toate micile bucurii care-mi dau aripi si pe care altfel poate le-as mai uita. A fost intradevar si o modalitate de-a povesti doar o data multor prieteni interesati de ei, ce mai fac si cum cresc. Acum, cand ma intreaba de ei, gasesc mai multe amanunte aici decat le-as putea oferi eu intr-o discutie telefonica. Si nici eu nu-i mai inebunesc cu toate amanuntele pe unii care poate intreaba saracii doar de politete. Cine vrea sa stie, citeste pe aici.
Blogul meu n-a fost de la inceput public. Dar dupa ce s-au strans mai multe postari am realizat ca n-are nimeni rabdare sa citeasca tot. Si-atunci am prins curaj. Plus ca asa pot trimite mai usor celor interesati diverse informatii adunate si filtrate, de pe net.
Si da, a fost si-o modalitate de-a le da copiilor mei posibilitatea sa ma cunoasca si altfel, peste mai multi ani cand vor citi cu alti ochi aceste randuri.
Hai ca ma afund in butoiul cu melancolie.
Pun aici cateva pozici de la Verde Cafe:
Fetele? Frumoase tare. Doua dintre ele imi pareau a fi surori, n-am recunoscut toti adultii, dar pe copii ii stiam. Sincera sa fiu nu stiu cand a trecut o ora si-a trebuit sa fug inapoi la familionul lasat injumatatit. Dar mi-a placut. Si lui Cristian i-a placut, desi poate nu s-a vazut. S-a aprovizionat cu pietre (aducem data viitoare altele, parol) iar una din semintele copacului din gradina de la Cafe Verde a ajuns cu bine si-a fost depusa cu mare grija pe pamant in parcul Tineretului.
Pe lungul si prafuitul drum spre metrou am incercat sa-mi aduc aminte de ce m-am apucat eu de bloguit. E adevarat, baietii mei nu vor avea ca Irina insemnari asa faine despre copilaria lor mica, despre emotiile si bucuriile aduse familiei si despre primele lor reusite. Dar am vrut sa notez undeva ce simt crescandu-i, sa pastrez (mai mult pentru mine, e adevarat) toate micile bucurii care-mi dau aripi si pe care altfel poate le-as mai uita. A fost intradevar si o modalitate de-a povesti doar o data multor prieteni interesati de ei, ce mai fac si cum cresc. Acum, cand ma intreaba de ei, gasesc mai multe amanunte aici decat le-as putea oferi eu intr-o discutie telefonica. Si nici eu nu-i mai inebunesc cu toate amanuntele pe unii care poate intreaba saracii doar de politete. Cine vrea sa stie, citeste pe aici.
Blogul meu n-a fost de la inceput public. Dar dupa ce s-au strans mai multe postari am realizat ca n-are nimeni rabdare sa citeasca tot. Si-atunci am prins curaj. Plus ca asa pot trimite mai usor celor interesati diverse informatii adunate si filtrate, de pe net.
Si da, a fost si-o modalitate de-a le da copiilor mei posibilitatea sa ma cunoasca si altfel, peste mai multi ani cand vor citi cu alti ochi aceste randuri.
Hai ca ma afund in butoiul cu melancolie.
Pun aici cateva pozici de la Verde Cafe:
vineri, 11 septembrie 2009
joi, 10 septembrie 2009
FARA TITLU
Inca nu m-am invatat minte. Auzi la mine, sa-i las sa vad cand or sa adoarma singuri. Trebuia sa stiu de mult ca noaptea pentru ei nu e decat tot o zi de joaca. Mihai mi-a demonstrat-o de mult. E adevarat, in Cristian imi statea speranta, dar nu s-a lasat nici el. Si cum tocmai imi spusese o bunica in seara asta ca "or sa cada franti", si cum ajunsa acasa tarziu in noapte am descoperit frigiderul deprimant de gol si m-am apucat sa pun de-un fel 2... am zis ca sa-ncerc. Sa-i las in pace c-or adormi ei. Ha ha ha! La ora 1 conferinta era in toi. La unu si un sfert s-au certat. La si 17 minute radeau in hohote. La unu si jumatate m-am hotarat sa intervin. Prilej cu care Cristian mi-a explicat cat e de bine sa ai o tabara a ta pe care sa o chemi cand te lupti cu dusmanii si cat de mult vrea el sa se lupte. Apoi m-a intrebat senin daca eu ma lupt cumva cu somnul.. Culmea, pe Mihai il biruise deja. (posibil si explicatia lui Cristian despre batalii sa-l fi dat gata). Si da, eu ma luptam din greu cu somnul. Doar aveam o mazare pe foc...
Intr-un final, nu stiu prin ce minune, Cristian s-a oprit din povestit. M-am ridicat incetisor si-am verificat mancarea. Nu, n-o arsesem. Dar nici gata nu era. Asa ca m-am postat la calculator sa citesc ceva. Si-am citit ceva atat de frumos, atat de minunat scris... Am citit prima parte din cele 1001 nopti.
Si-acum ma duc sa ma culc. Gata, am stins si focul.
Noapte buna!
Si sa nu uit!
Multumesc Printului calare pe un cal alb ca a revenit in viata mea.
Intr-un final, nu stiu prin ce minune, Cristian s-a oprit din povestit. M-am ridicat incetisor si-am verificat mancarea. Nu, n-o arsesem. Dar nici gata nu era. Asa ca m-am postat la calculator sa citesc ceva. Si-am citit ceva atat de frumos, atat de minunat scris... Am citit prima parte din cele 1001 nopti.
Si-acum ma duc sa ma culc. Gata, am stins si focul.
Noapte buna!
Si sa nu uit!
Multumesc Printului calare pe un cal alb ca a revenit in viata mea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
