A fost ideea lui Cristian.
joi, 15 septembrie 2011
miercuri, 14 septembrie 2011
A INCEPUT SCOALA
12 septembrie 2011
N-am dormit prea bine. Cristian s-a foit mult. S-a culcat tarziu, dupa ce a plans din tot sufletul. Nu vroia la scoala. Nu vroia si pace. Pana tarziu, cand eu, cand Mihai am incercat sa-l linistim. Intr-un final a adormit razand. Dimineata cand l-am trezit , ma durea stomacul de frica. Era resemnat, n-a mai zis nimic. I-am ajutat sa se imbrace, cand pe unul, cand pe altul. Cand i-am vazut pe amandoi imbracati complet m-am topit toata. I-am tras in poza in fuga si-am descoperit uluita ca eu eram inca in pijama.
Am iesit pana la urma la timp din casa, pe drum nu m-am putut abtine si cu florile in maini am mai facut cateva poze.
Erau asa de frumosi...
In curtea scolii lume multa. Ne-am gasit cu bunicii, mi-am vazut fratele, cumnata, nepoata, apoi m-a luat valul. Intai a plecat Mihai de langa mine, glont la colegii lui. Cristian avea locul in careu in alta parte, departe, inca nu venise Doamna si copiii erau imprastiati intr-o multime de adulti. L-am mai vizitat o data pe Mihai si Cristian s-a hotarat: vrea la el la clasa. Si-am ramas in zona clasei I, cu gandul la Mihai care era singur, si cu Cristian care isi privea pentru prima oara colegii. Si m-am revazut pentru cateva clipe in prima mea zi de scoala, in aceeasi curte, privindu-mi pentru prima oara colegele care aveau sa-mi devina prietene pe viata.
- Dar, mami, copiii mei se cunosc intre ei. Uite, am o fata in clasa.
Apoi s-a lipit de mine. Cand a venit Doamna totul s-a electrizat. TOata lumea a inceput sa se agite iar copiii n-au mai fost ai nostri. I-a asezat in formatie, le-a daruit insigne cu albinute, vorbind cu fiecare si zambindu-le. Toata lumea in jurul meu facea poze. Am auzit imnul, a vorbit dna. Directoare, apoi bobocii au plecat spre scoala, pe sub un pod de flori care incepea undeva din curtea scolii, se intindea pe scari pana la etajul intai si apoi pe culoare. Si parintii au trecut buluc tot pe acolo.
Am vazut intrand in scoala si clasa lui Mihai... pe Mihai nu-l vedeam nicaieri. M-am ridicat pe varfuri si-am inghetat. Era o mare de oameni in spate. Unde era? Macar el stia la ce clasa trebuie sa ajunga, asa ca am pornit mai departe, dupa cel mic. In fata clasei, Doamna a intrebat Albinutele cum se numeste casa lor? Stuuup! au raspuns ei in cor. Atunci eu cine sunt? Regina! Matca! Daaa... Si uite asa a inceput Cristian scoala. Ca o albinuta intr-un stup. Am facut cateva poze si-n clasa, si-apoi am plecat, impacata. Cristian incepuse scoala.
N-am plans. Decat un pic... ca am zarit-o pe mama plangand si toate emotiile m-au coplesit brusc, iar ochii nu m-au mai ascultat. Dar m-am tinut apoi tare, ca o mama cu vechime ce sunt.
Mi-ar fi placut sa fiu acolo cand iesea de la scoala. Sa-i vad eu prima chipul si sa-i aud primele reactii. Mi-a povestit la telefon, emotionat si fericit. Ii placuse prima zi de scoala. Seara tarziu, cand am ajuns acasa, l-am gasit cu insigna cu albinute prinsa de maieu, si mi-a spus:
- N-ati avut dreptate. La scoala nu e bine. La scoala e SUPER BINE!
Si lui Mihai i-a placut foarte tare prima zi din clasa a IV-a. Doamna i-a asteptat cu o groaza de surprize, mi le-a povestit entuziast pe toate.
13.09.2011
A doua zi de scoala. Curtea scolii.
La sedinta, Doamna ne-a rugat sa-i aducem un pic mai devreme, pentru ca ea, ca o Regina a albinelor, urmeaza sa-i preia din curtea scolii si sa-i duca ea la clasa in urmatoarele 2 saptamani, pana cand albinutele se vor acomoda cu scoala.
Cand a sosit Doamna dimineata, toti copiii au fugit in calea ei. Chiar si Cristian al meu, a zbughit-o bucuros, fara sa se mai uite in urma. Incolonati apoi cate 2, au pornit dupa ea, mandri de ei si de aventura ce-i astepta. Inainte sa intre in scoala Cristi s-a mai uitat o data spre mine. Si mi-a zambit. Aveam nevoie de asta... Si ne-am trezit apoi toti, mamici si tatici, privind dupa ei, chiar si dupa ce au intrat in scoala. Ne-am urnit cu greu, oftand emotionati.
- Si la al doilea copil e tot asa de greu? m-a intrebat o mamica.
- Nu, e un pic mai usor, am incurajat-o eu. Dar tot emotionant.
14.09.2011
Mi-am luat aparatul foto la mine. Trebuia sa-i imortalizez asa incolonati, albinute in uniforma intrand in stup.
Copiilor mei le place la scoala! Acum nu mai plange niciunul, nu vomita niciunul, nimeni nu face febra...
In fiecare seara se intrec in a-mi povesti cu lux de amanunte ce-au facut, cum a fost, se intrerup unul pe altul si trag de mine sa-mi arate si sa-i ascult. Dimineata, desi se trezesc greu, niciunul nu spune: nu vreau la scoala. Asa cum am visat eu ca trebuie sa fie. Acum am tot ce mi-am dorit pentru ei, dar doar pana pe 22 octombrie, cand lasam tot si plecam in Italia. Asa ca pana atunci vom savura fiecare zi de scoala adevarata.
Pe usa clasei lui Mihai:
N-am dormit prea bine. Cristian s-a foit mult. S-a culcat tarziu, dupa ce a plans din tot sufletul. Nu vroia la scoala. Nu vroia si pace. Pana tarziu, cand eu, cand Mihai am incercat sa-l linistim. Intr-un final a adormit razand. Dimineata cand l-am trezit , ma durea stomacul de frica. Era resemnat, n-a mai zis nimic. I-am ajutat sa se imbrace, cand pe unul, cand pe altul. Cand i-am vazut pe amandoi imbracati complet m-am topit toata. I-am tras in poza in fuga si-am descoperit uluita ca eu eram inca in pijama.
Am iesit pana la urma la timp din casa, pe drum nu m-am putut abtine si cu florile in maini am mai facut cateva poze.
Erau asa de frumosi...
In curtea scolii lume multa. Ne-am gasit cu bunicii, mi-am vazut fratele, cumnata, nepoata, apoi m-a luat valul. Intai a plecat Mihai de langa mine, glont la colegii lui. Cristian avea locul in careu in alta parte, departe, inca nu venise Doamna si copiii erau imprastiati intr-o multime de adulti. L-am mai vizitat o data pe Mihai si Cristian s-a hotarat: vrea la el la clasa. Si-am ramas in zona clasei I, cu gandul la Mihai care era singur, si cu Cristian care isi privea pentru prima oara colegii. Si m-am revazut pentru cateva clipe in prima mea zi de scoala, in aceeasi curte, privindu-mi pentru prima oara colegele care aveau sa-mi devina prietene pe viata.
- Dar, mami, copiii mei se cunosc intre ei. Uite, am o fata in clasa.
Apoi s-a lipit de mine. Cand a venit Doamna totul s-a electrizat. TOata lumea a inceput sa se agite iar copiii n-au mai fost ai nostri. I-a asezat in formatie, le-a daruit insigne cu albinute, vorbind cu fiecare si zambindu-le. Toata lumea in jurul meu facea poze. Am auzit imnul, a vorbit dna. Directoare, apoi bobocii au plecat spre scoala, pe sub un pod de flori care incepea undeva din curtea scolii, se intindea pe scari pana la etajul intai si apoi pe culoare. Si parintii au trecut buluc tot pe acolo.
Am vazut intrand in scoala si clasa lui Mihai... pe Mihai nu-l vedeam nicaieri. M-am ridicat pe varfuri si-am inghetat. Era o mare de oameni in spate. Unde era? Macar el stia la ce clasa trebuie sa ajunga, asa ca am pornit mai departe, dupa cel mic. In fata clasei, Doamna a intrebat Albinutele cum se numeste casa lor? Stuuup! au raspuns ei in cor. Atunci eu cine sunt? Regina! Matca! Daaa... Si uite asa a inceput Cristian scoala. Ca o albinuta intr-un stup. Am facut cateva poze si-n clasa, si-apoi am plecat, impacata. Cristian incepuse scoala.
N-am plans. Decat un pic... ca am zarit-o pe mama plangand si toate emotiile m-au coplesit brusc, iar ochii nu m-au mai ascultat. Dar m-am tinut apoi tare, ca o mama cu vechime ce sunt.
Mi-ar fi placut sa fiu acolo cand iesea de la scoala. Sa-i vad eu prima chipul si sa-i aud primele reactii. Mi-a povestit la telefon, emotionat si fericit. Ii placuse prima zi de scoala. Seara tarziu, cand am ajuns acasa, l-am gasit cu insigna cu albinute prinsa de maieu, si mi-a spus:
- N-ati avut dreptate. La scoala nu e bine. La scoala e SUPER BINE!
Si lui Mihai i-a placut foarte tare prima zi din clasa a IV-a. Doamna i-a asteptat cu o groaza de surprize, mi le-a povestit entuziast pe toate.
13.09.2011
A doua zi de scoala. Curtea scolii.
La sedinta, Doamna ne-a rugat sa-i aducem un pic mai devreme, pentru ca ea, ca o Regina a albinelor, urmeaza sa-i preia din curtea scolii si sa-i duca ea la clasa in urmatoarele 2 saptamani, pana cand albinutele se vor acomoda cu scoala.
Cand a sosit Doamna dimineata, toti copiii au fugit in calea ei. Chiar si Cristian al meu, a zbughit-o bucuros, fara sa se mai uite in urma. Incolonati apoi cate 2, au pornit dupa ea, mandri de ei si de aventura ce-i astepta. Inainte sa intre in scoala Cristi s-a mai uitat o data spre mine. Si mi-a zambit. Aveam nevoie de asta... Si ne-am trezit apoi toti, mamici si tatici, privind dupa ei, chiar si dupa ce au intrat in scoala. Ne-am urnit cu greu, oftand emotionati.
- Si la al doilea copil e tot asa de greu? m-a intrebat o mamica.
- Nu, e un pic mai usor, am incurajat-o eu. Dar tot emotionant.
14.09.2011
Mi-am luat aparatul foto la mine. Trebuia sa-i imortalizez asa incolonati, albinute in uniforma intrand in stup.
Copiilor mei le place la scoala! Acum nu mai plange niciunul, nu vomita niciunul, nimeni nu face febra...
In fiecare seara se intrec in a-mi povesti cu lux de amanunte ce-au facut, cum a fost, se intrerup unul pe altul si trag de mine sa-mi arate si sa-i ascult. Dimineata, desi se trezesc greu, niciunul nu spune: nu vreau la scoala. Asa cum am visat eu ca trebuie sa fie. Acum am tot ce mi-am dorit pentru ei, dar doar pana pe 22 octombrie, cand lasam tot si plecam in Italia. Asa ca pana atunci vom savura fiecare zi de scoala adevarata.
Pe usa clasei lui Mihai:
marți, 6 septembrie 2011
SPORTUL CA O ARTA
Creatii in premiera din vacanta de la bunici, surprinse de maestrul fotograf Cristian, cel putin la fel de talentat in arta foto ca fratele lui in arta plastilinei.
Primul proiect se pare ca a fost terenul de fotbal:
Ati remarcat probabil tabela de marcaj, tribuna si locul unde stau antrenorii.
Apoi au schimbat mingea cu una mai mica, au ridicat mainile jucatorilor si au asteptat cu sufletul la gura sa vada daca ghicesc: handbal!
Volei:
La volei daca mingea sta pe jos si fileul e mai putin inalt... apare tenisul de picior. Din pacate pozele sunt neconcludente la acest sport.
Baschet:
Box:
Hochei:
Crichet:
Tenis (se pare ca meciul a durat mult, in final s-a aprins nocturna):
Si artistii:
Primul proiect se pare ca a fost terenul de fotbal:
Ati remarcat probabil tabela de marcaj, tribuna si locul unde stau antrenorii.
Apoi au schimbat mingea cu una mai mica, au ridicat mainile jucatorilor si au asteptat cu sufletul la gura sa vada daca ghicesc: handbal!
Volei:
La volei daca mingea sta pe jos si fileul e mai putin inalt... apare tenisul de picior. Din pacate pozele sunt neconcludente la acest sport.
Baschet:
Box:
Hochei:
Crichet:
Tenis (se pare ca meciul a durat mult, in final s-a aprins nocturna):
Si artistii:
luni, 5 septembrie 2011
PESTE O SAPTAMANA
- Dar mami, eu nu vreau la scoala! imi spune Cristian printre suspine. Lacrimi adevarate ii curg pe obraji, si are asa o tristete si-o disperare in privire...
Azi noapte l-am rugat pe Mihai sa-i spuna si el, ca-n clasa intai nu e chiar asa de greu. Si i-a spus Mihai, ca un om mare. Cum prima saptamana o sa se cunosca cu colegii si cu Doamna, cum vor face ei intai liniute si bastonase, apoi literele care se scriu mai usor. Cand a ajuns la matematica, au inceput sa rada amandoi. Acolo n-are taine.
- Si-apoi, Cristian, ai cea mai buna invatatoare din lume!
Multumesc Mihai!
Azi noapte l-am rugat pe Mihai sa-i spuna si el, ca-n clasa intai nu e chiar asa de greu. Si i-a spus Mihai, ca un om mare. Cum prima saptamana o sa se cunosca cu colegii si cu Doamna, cum vor face ei intai liniute si bastonase, apoi literele care se scriu mai usor. Cand a ajuns la matematica, au inceput sa rada amandoi. Acolo n-are taine.
- Si-apoi, Cristian, ai cea mai buna invatatoare din lume!
Multumesc Mihai!
marți, 30 august 2011
A VENIT TOAMNA
Da, a venit deja. N-o simtiti? Miroase deja diminetile a frunze uscate, castanii s-au ingalbenit, mai putin cei care au inflorit iar. Cica-i o boala asta. Bietii castani. Ce-o fi in capul lor. In jurul lor totul se scorojeste si cade, si ei se umplu de flori si le dau frunze verzi si mici... Eu cred ca sunt doar zapaciti, nu-s bolnavi. Zapaciti cum pot fi doar primavara.
Eu simt toamna. Intotdeauna am simtit-o. Cu toti porii. O simt ca pe-o emotie de inceput de scoala. Si-mi place toamna cu racoarea si culoarea diminetilor ei, cu dansul frunzelor si cu parfumul acela al ei, ca un aer curat. Un aer care se confunda un pic cu aerul de munte in capul meu de bucuresteanca, cu plamanii imbacsiti de zabuseala si noxe. Toamna ma reaseaza de obicei. Toamna revin cu picioarele pe pamant.
Doar ca zilele mele sunt ciudate acum. Ma zbat intre doua lumi, una promisa a fi minunata, si una pe care o am si-o iubesc. A mea aici. De cea promisa inca nu stiu mai nimic. Nici macar daca va fi, d-apai de cand ar incepe... De cea pe care o am realizez in fiecare zi mai multe. Pentru ca-i pusa in balanta, pentru ca e posibil s-o las in urma. Si uite asa redescopar totul. Si capata culori mai vii. Mi-e drag Bucurestiul, mi-s dragi ocupatiile mele. Toate. Mi-s dragi locurile unde bantui cu picii. Spectacolele. Parcurile. Bibliotecile. Magazinele mele. Karatele...
As vrea sa ma pot bucura in sfarsit de linistea unui an scolar. As vrea sa nu ratam festivalul de la Ion Creanga. As vrea sa pot vedea piesele de teatru pe care mi le tot promit. Si-as mai vrea un concert Nicu Alifantis...
Va fi bine. Cu siguranta va fi bine. Orice drum vom apuca. Pentru ca vom fi impreuna. Si imi voi gasi locurile si acolo. Si-mi vor fi dragi si ele, cine stie, poate mai mult decat cele de acasa. Pentru ca acolo nu-i pentru toata viata.
Pana una alta, aseara mi-am tuns baietii. Am inlaturat pletele vacantei, si-am scos la iveala doi baieti gata de scoala. Au asa o fata de scolari... Azi noapte i-am masurat. Talpa lui Cristian este exact cat palma mea. A lui Mihai incape perfect in palma lui Marius. Parca-s dintr-o data mult mai mari si mult mai inalti. Si Cristian, daca nu l-ar trada accentul si vocea aia de copil... Ei sunt gata. Amandoi. Sunt gata de scoala. Care scoala?
Nu te deranja
Asculta mai multe audio diverse
Eu simt toamna. Intotdeauna am simtit-o. Cu toti porii. O simt ca pe-o emotie de inceput de scoala. Si-mi place toamna cu racoarea si culoarea diminetilor ei, cu dansul frunzelor si cu parfumul acela al ei, ca un aer curat. Un aer care se confunda un pic cu aerul de munte in capul meu de bucuresteanca, cu plamanii imbacsiti de zabuseala si noxe. Toamna ma reaseaza de obicei. Toamna revin cu picioarele pe pamant.
Doar ca zilele mele sunt ciudate acum. Ma zbat intre doua lumi, una promisa a fi minunata, si una pe care o am si-o iubesc. A mea aici. De cea promisa inca nu stiu mai nimic. Nici macar daca va fi, d-apai de cand ar incepe... De cea pe care o am realizez in fiecare zi mai multe. Pentru ca-i pusa in balanta, pentru ca e posibil s-o las in urma. Si uite asa redescopar totul. Si capata culori mai vii. Mi-e drag Bucurestiul, mi-s dragi ocupatiile mele. Toate. Mi-s dragi locurile unde bantui cu picii. Spectacolele. Parcurile. Bibliotecile. Magazinele mele. Karatele...
As vrea sa ma pot bucura in sfarsit de linistea unui an scolar. As vrea sa nu ratam festivalul de la Ion Creanga. As vrea sa pot vedea piesele de teatru pe care mi le tot promit. Si-as mai vrea un concert Nicu Alifantis...
Va fi bine. Cu siguranta va fi bine. Orice drum vom apuca. Pentru ca vom fi impreuna. Si imi voi gasi locurile si acolo. Si-mi vor fi dragi si ele, cine stie, poate mai mult decat cele de acasa. Pentru ca acolo nu-i pentru toata viata.
Pana una alta, aseara mi-am tuns baietii. Am inlaturat pletele vacantei, si-am scos la iveala doi baieti gata de scoala. Au asa o fata de scolari... Azi noapte i-am masurat. Talpa lui Cristian este exact cat palma mea. A lui Mihai incape perfect in palma lui Marius. Parca-s dintr-o data mult mai mari si mult mai inalti. Si Cristian, daca nu l-ar trada accentul si vocea aia de copil... Ei sunt gata. Amandoi. Sunt gata de scoala. Care scoala?
Nu te deranja
Asculta mai multe audio diverse
luni, 29 august 2011
PERLE
- Cate zile au trecut de la ziua lui Cristi? intreaba Mihai.
- 6 zile, raspunde M.
- Aaaa. Cel mai greu e sa astepti, raspunde Cristian.
22.08.2011
- Dar mami!
Asa mi se adreseaza Cristi.
Despre pluralul substantivului rana:
Mihai, la varsta lui Cristi: ranituri
Cristian: rane.
Seara, la concert, incerc sa ma fofilez de la dans, iar Mihai insista si insista. Intr-un final, ii spun:
- Mami, lasa ca venim si maine. Si maine imi pun si eu o rochie...
- Neee! Nu lasa pe maine ce poti face azi! imi spune el sugubat.
E ceva cu locul asta de la Universitate, aici Mihai e altfel.
27.08.2011
- 6 zile, raspunde M.
- Aaaa. Cel mai greu e sa astepti, raspunde Cristian.
22.08.2011
- Dar mami!
Asa mi se adreseaza Cristi.
Despre pluralul substantivului rana:
Mihai, la varsta lui Cristi: ranituri
Cristian: rane.
Seara, la concert, incerc sa ma fofilez de la dans, iar Mihai insista si insista. Intr-un final, ii spun:
- Mami, lasa ca venim si maine. Si maine imi pun si eu o rochie...
- Neee! Nu lasa pe maine ce poti face azi! imi spune el sugubat.
E ceva cu locul asta de la Universitate, aici Mihai e altfel.
27.08.2011
vineri, 26 august 2011
INTALNIREA ACTIVITATI COPII, TT SI ANIELA
Pe Aniela am recunoscut-o imediat si mi s-a parut ca o cunosc dintotdeauna. A venit sa ni-l prezinte personal pe TT si sa intalneasca macar o parte din familia ActivitatiCopii.
Ce mi-a placut? Cel mai mult mi-au placut copiii. S-au jucat impreuna ca si cand ar fi fost cu totii copiii aceleiasi familii. Mi-a placut de Aniela. Mi-a placut locatia. Mi-a placut de prietena Anielei care a dat de lucru copiilor, de doamna de la Aramis. Mi-a placut foarte tare ca au venit si tatii la aceasta reuniune, si asta cred ca e un dar pe care Aniela il face parintilor, acela de a-i aduce impreuna mai aproape de copii. A fost o intalnire calda, poznas galagioasa, cu chiote si baloane, cu tort si cu carti.
Aniela a dat autografe. Ai mei m-au rugat sa le fac si poza apoi, fiecare cu cartea lui, mandrii nevoie mare.
Pentru tot ce mi-a daruit mie personal Aniela prin dragostea ei de copii, prin energia si exemplul ei personal, as vrea sa-i multumesc. Povestile lui TT, incepute ca povesti pentru copiii ei, au fost realizate apoi impreuna cu ei. Citesc TT si stiu ca pietricelele din desen au fost adunate de copii, parca-i aud venind cu idei si asezand si decupand. TT aduce nu numai poveste, TT aduce povestea unei familii frumoase, care are timp de facut lucruri impreuna.
Pe drumul spre casa, Cristian m-a intrebat:
- Mami, facem si noi o carte impreuna?
Am zambit si-am inteles. Despre asta este vorba.
Fotografii profesioniste de la intalnire puteti vedea pe site-ul fotografului ActivitatiCopii.
Ce mi-a placut? Cel mai mult mi-au placut copiii. S-au jucat impreuna ca si cand ar fi fost cu totii copiii aceleiasi familii. Mi-a placut de Aniela. Mi-a placut locatia. Mi-a placut de prietena Anielei care a dat de lucru copiilor, de doamna de la Aramis. Mi-a placut foarte tare ca au venit si tatii la aceasta reuniune, si asta cred ca e un dar pe care Aniela il face parintilor, acela de a-i aduce impreuna mai aproape de copii. A fost o intalnire calda, poznas galagioasa, cu chiote si baloane, cu tort si cu carti.
Aniela a dat autografe. Ai mei m-au rugat sa le fac si poza apoi, fiecare cu cartea lui, mandrii nevoie mare.
Pentru tot ce mi-a daruit mie personal Aniela prin dragostea ei de copii, prin energia si exemplul ei personal, as vrea sa-i multumesc. Povestile lui TT, incepute ca povesti pentru copiii ei, au fost realizate apoi impreuna cu ei. Citesc TT si stiu ca pietricelele din desen au fost adunate de copii, parca-i aud venind cu idei si asezand si decupand. TT aduce nu numai poveste, TT aduce povestea unei familii frumoase, care are timp de facut lucruri impreuna.
Pe drumul spre casa, Cristian m-a intrebat:
- Mami, facem si noi o carte impreuna?
Am zambit si-am inteles. Despre asta este vorba.
Fotografii profesioniste de la intalnire puteti vedea pe site-ul fotografului ActivitatiCopii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
