SPORTUL CA O ARTA

Creatii in premiera din vacanta de la bunici, surprinse de maestrul fotograf Cristian, cel putin la fel de talentat in arta foto ca fratele lui in arta plastilinei.
Primul proiect se pare ca a fost terenul de fotbal:






Ati remarcat probabil tabela de marcaj, tribuna si locul unde stau antrenorii.

Apoi au schimbat mingea cu una mai mica, au ridicat mainile jucatorilor si au asteptat cu sufletul la gura sa vada daca ghicesc: handbal!



Volei:



La volei daca mingea sta pe jos si fileul e mai putin inalt... apare tenisul de picior. Din pacate pozele sunt neconcludente la acest sport.

Baschet:




Box:



Hochei:



Crichet:




Tenis (se pare ca meciul a durat mult, in final s-a aprins nocturna):






Si artistii:

PESTE O SAPTAMANA

- Dar mami, eu nu vreau la scoala! imi spune Cristian printre suspine. Lacrimi adevarate ii curg pe obraji, si are asa o tristete si-o disperare in privire...
Azi noapte l-am rugat pe Mihai sa-i spuna si el, ca-n clasa intai nu e chiar asa de greu. Si i-a spus Mihai, ca un om mare. Cum prima saptamana o sa se cunosca cu colegii si cu Doamna, cum vor face ei intai liniute si bastonase, apoi literele care se scriu mai usor. Cand a ajuns la matematica, au inceput sa rada amandoi. Acolo n-are taine.
- Si-apoi, Cristian, ai cea mai buna invatatoare din lume!
Multumesc Mihai!

A VENIT TOAMNA

Da, a venit deja. N-o simtiti? Miroase deja diminetile a frunze uscate, castanii s-au ingalbenit, mai putin cei care au inflorit iar. Cica-i o boala asta. Bietii castani. Ce-o fi in capul lor. In jurul lor totul se scorojeste si cade, si ei se umplu de flori si le dau frunze verzi si mici... Eu cred ca sunt doar zapaciti, nu-s bolnavi. Zapaciti cum pot fi doar primavara.
Eu simt toamna. Intotdeauna am simtit-o. Cu toti porii. O simt ca pe-o emotie de inceput de scoala. Si-mi place toamna cu racoarea si culoarea diminetilor ei, cu dansul frunzelor si cu parfumul acela al ei, ca un aer curat. Un aer care se confunda un pic cu aerul de munte in capul meu de bucuresteanca, cu plamanii imbacsiti de zabuseala si noxe. Toamna ma reaseaza de obicei. Toamna revin cu picioarele pe pamant.
Doar ca zilele mele sunt ciudate acum. Ma zbat intre doua lumi, una promisa a fi minunata, si una pe care o am si-o iubesc. A mea aici. De cea promisa inca nu stiu mai nimic. Nici macar daca va fi, d-apai de cand ar incepe... De cea pe care o am realizez in fiecare zi mai multe. Pentru ca-i pusa in balanta, pentru ca e posibil s-o las in urma. Si uite asa redescopar totul. Si capata culori mai vii. Mi-e drag Bucurestiul, mi-s dragi ocupatiile mele. Toate. Mi-s dragi locurile unde bantui cu picii. Spectacolele. Parcurile. Bibliotecile. Magazinele mele. Karatele...
As vrea sa ma pot bucura in sfarsit de linistea unui an scolar. As vrea sa nu ratam festivalul de la Ion Creanga. As vrea sa pot vedea piesele de teatru pe care mi le tot promit. Si-as mai vrea un concert Nicu Alifantis...
Va fi bine. Cu siguranta va fi bine. Orice drum vom apuca. Pentru ca vom fi impreuna. Si imi voi gasi locurile si acolo. Si-mi vor fi dragi si ele, cine stie, poate mai mult decat cele de acasa. Pentru ca acolo nu-i pentru toata viata.
Pana una alta, aseara mi-am tuns baietii. Am inlaturat pletele vacantei, si-am scos la iveala doi baieti gata de scoala. Au asa o fata de scolari... Azi noapte i-am masurat. Talpa lui Cristian este exact cat palma mea. A lui Mihai incape perfect in palma lui Marius. Parca-s dintr-o data mult mai mari si mult mai inalti. Si Cristian, daca nu l-ar trada accentul si vocea aia de copil... Ei sunt gata. Amandoi. Sunt gata de scoala. Care scoala?

Nu te deranja

Asculta mai multe audio diverse

PERLE

- Cate zile au trecut de la ziua lui Cristi? intreaba Mihai.
- 6 zile, raspunde M.
- Aaaa. Cel mai greu e sa astepti, raspunde Cristian.
22.08.2011

- Dar mami!
Asa mi se adreseaza Cristi.

Despre pluralul substantivului rana:
Mihai, la varsta lui Cristi: ranituri
Cristian: rane.

Seara, la concert, incerc sa ma fofilez de la dans, iar Mihai insista si insista. Intr-un final, ii spun:
- Mami, lasa ca venim si maine. Si maine imi pun si eu o rochie...
- Neee! Nu lasa pe maine ce poti face azi! imi spune el sugubat.
E ceva cu locul asta de la Universitate, aici Mihai e altfel.
27.08.2011

INTALNIREA ACTIVITATI COPII, TT SI ANIELA

Pe Aniela am recunoscut-o imediat si mi s-a parut ca o cunosc dintotdeauna. A venit sa ni-l prezinte personal pe TT si sa intalneasca macar o parte din familia ActivitatiCopii.
Ce mi-a placut? Cel mai mult mi-au placut copiii. S-au jucat impreuna ca si cand ar fi fost cu totii copiii aceleiasi familii. Mi-a placut de Aniela. Mi-a placut locatia. Mi-a placut de prietena Anielei care a dat de lucru copiilor, de doamna de la Aramis. Mi-a placut foarte tare ca au venit si tatii la aceasta reuniune, si asta cred ca e un dar pe care Aniela il face parintilor, acela de a-i aduce impreuna mai aproape de copii. A fost o intalnire calda, poznas galagioasa, cu chiote si baloane, cu tort si cu carti.
Aniela a dat autografe. Ai mei m-au rugat sa le fac si poza apoi, fiecare cu cartea lui, mandrii nevoie mare.

Pentru tot ce mi-a daruit mie personal Aniela prin dragostea ei de copii, prin energia si exemplul ei personal, as vrea sa-i multumesc. Povestile lui TT, incepute ca povesti pentru copiii ei, au fost realizate apoi impreuna cu ei. Citesc TT si stiu ca pietricelele din desen au fost adunate de copii, parca-i aud venind cu idei si asezand si decupand. TT aduce nu numai poveste, TT aduce povestea unei familii frumoase, care are timp de facut lucruri impreuna.







Pe drumul spre casa, Cristian m-a intrebat:
- Mami, facem si noi o carte impreuna?
Am zambit si-am inteles. Despre asta este vorba.

Fotografii profesioniste de la intalnire puteti vedea pe site-ul fotografului ActivitatiCopii.

HO HO HO

Copiii mi-au pregatiti o surpriza. Mos Craciun poate veni oricand, chiar si-n plina vara! Cadoul? Un acvariu personalizat, frumos ambalat, in care ne regasim cu totii. Nu-ti trebuie decat un pic de imaginatie.

CRISTIAN A IMPLINIT 7 ANI

Daaa, e baiat mare. Si da, a numarat zilele pana la aniversare. Si minutele pana la 12 noaptea...
L-am serbat in mod repetat: duminica cu copiii (mai putini decat sunt ei obisnuiti, dar a venit Bombonica si ne-a salvat) si apoi azi noapte cand a inceput oficial Ziua Lui. Apoi a trebuit sa-l trimit fortat la culcare, ca de, cum sa te culci de ziua ta...
Cum e Cristian la 7 ani?
Dulce, lipicios, mamos. Un copil care-si cunoaste interesul, dar care stie si sa fie bun si grijuliu. Un copil destept care stie tabla inmultirii, desi daca are nevoie sa faca niste adunari mai repede ne intreaba pe noi decat sa le faca el. Stie sa citeasca si uraste sa scrie, dar e taaare mandru cand ii iese o cifra bine. Nu vrea la scoala, dar stie ca nu scapa, si a facut depresie cand a inteles ca dupa scoala urmeaza serviciul, care dureaza mult, mult, pana o sa fie batran. De cand a aflat asta cauta o meserie care sa i se potriveasca, adica sa nu faca nimic dar sa aiba bani multi. Pana acum a renuntat la cea ce preot, pentru ca trebuie sa tina posturi prea multe si atunci n-ai voie ciocolata... Tinde catre meseria lui tati, pentru ca de cate ori ajunge la el la serviciu, tati nu face nimic...
Are melodii preferate pe care le asculta pana le invata. La ziua lui a recunoscut melodia lui Alifantis (pe care i-o strecurasem cadou...) si-a venit repede sa-mi spuna, apoi a trecut de rusine si-am dansat-o amandoi, si-am cantat-o. Acum fredoneaza o melodie a formatiei Hara, pe care a ascultat-o pana la disperarea lui M.
E rusinos de felul lui, dar daca vrea ceva obtine sigur! Cred ca de fapt asta e marea lui calitate.
Ii doresc sa-i fie toata viata o zi aniversara! Sa fie sanatos si norocos!
La multi ani, sufletul meu!