- Bravo mie! Bravo Cristiii ca poti sa duci sticla asta mare! Cristian incurajandu-se cand ducea o sticla de 2 litri si reusea sa inchida in urma lui si usa de la bucatarie. 17.12.2010
Stiti de ce sunt pauzele publicitare in timpul filmelor? Pentru ca sa repete actorii ce au de spus in continuare. Si ca sa se odihneasca! Eu stiu de la Cristian, via Mihai. 17.12.2010
In cantonamentul precedent, unul din chelneri s-a bagat in seama cu baietii: - Aaa, deci voi faceti arte martiene... voi sunteti martieni... - Nuuu! Noi facem arte martiale!!! Si discutia continua in acest stil, el distrandu-se, ei nu prea. Acum sunt iar in cantonament. Acelasi hotel, acelasi restaurant. Evident, acelasi chelner. - Iar ati venit! Tot arte martiene? Martienilor... Cristian il ia pe Marius deoparte si-l intreaba: - Chelnerul asta este peste tot? In toate restaurantele? 19.12.2010
Luni pregatire pentru examen, marti serbarea lui Cristian. Miercuri examenul lui Mihai, joi alergatura dupa cumparaturi, vineri serbarea lui Mihai si nu numai. Am ajuns acasa tarziu, cel mai adesea in jur de zece noaptea, cu tot cu copii. Dar am gatit, am calcat, am spalat, am facut bagaje... Azi a fost iar o zi plina, am reusit s-o vad pe Mara si asta m-a cam dat peste cap. Dar stiti ceva, de maine intru in vacanta. Oficial. Tine asa, cam pana miercuri, si are si un pic de sport si inevitabilul serviciu. Poate si o curatenie mai serioasa. Da, si aventura globurilor si a instalatiilor. Sper sa le gasesc din prima. Inca mai sper ca o sa ma si odihnesc. Imi doresc somn usor!
Mult asteptatul brad a sosit, ca-n fiecare an, pe neasteptate. Anul acesta Mos Craciun ni l-a adus mai devreme, probabil pentru ca a fost trecut pe lista cu dorinte a lui Cristian. Sau poate pentru ca Mosul atoatestiutor s-a saturat si el sa fie urmarit si intrebat cand il aduce. Cert e ca joi seara (pe la orele 22,30), Cristian care a terminat primul (!) masa de seara a descoperit pe balcon lumina aprinsa si un brad urias privindu-l prin geam. A urlat de fericire, ne-a chemat si ne-am bulucit toti sa vedem minunea. Nu stim pe unde l-a adus Mosul si nici cum a reusit sa-l strecoare printre sarmele de pe balcon. Nu stim nici cum o sa-l bagam in casa, asa de mare e. L-am lasat deocamdata acolo, la rece, pana se intorc ei din cantonament. Bravo tie, Mos Craciun! ... cum ar spune Cristian...
Ne-am intors tarziu. Cutiile postale de obicei le verifica copiii. E bucuria lor sa stranga pliante, hartii, plicuri, oferte... Au invatat ca unele sunt importante, altele doar lor le mai pot folosi. Cand Bica si-a verificat cutia ei postala, si-au amintit si-au verificat si ei. Noi ne-am dus la lift, indiferenti ca de obicei. - ... Mihai... e de la Mos Craciun! il aud pe Mihai dumirindu-se. - Daaa, e pentru noi, nu e pentru parinti! se infoaie Cristian in spatele lui. Ce mandri erau! Plicurile purtand stampila Oficiului Postal de la Polul Nord au fost intoarse pe toate partile si de noi. Cristian s-a opintit sa-l desfaca. Am reusit sa-l opresc pana sus la Bica unde n-a mai rezistat si-a deschis, intr-o ploaie de stelute, scrisoarea mult dorita. S-a oprit numai pentru ca nu dorea sa-si piarda nimic din praful acela magic. In spatele lui, Mihai se confrunta deja cu aceeasi problema. Pana sus la noi, Mihai aflase deja de ce unii copii nu mai cred in Mos Craciun. Era fericit si increzator. Noi suntem printre norocosi, pentru ca suntem cuminti si Mos Craciun crede in noi. Apoi scrisorile s-au odihnit un pic, Cristian a adunat cu rabdare toate stelutele intr-o punguta, chiar si pe cea care poposise in pantoful meu, au mancat ceva si i-am trimis la culcare. - Nuuu! Vrem sa citim scrisorile de la Mos Craciun! Lui Cristian i-a fost greu s-o citeasca. Asa ca s-a schimbat in pijamale si-a incercat sa ne convinga sa-l ajutam. L-am incurajat sa mai incerce, macar pana isi termina Mihai scrisoarea. S-a foit si-a cascat ochii uimit ori de cate ori Mihai ne impartasea cate ceva din scrisoarea lui. Apoi s-a lipit de el si-a ascultat ce i-a scris lui Mosul. Seara la culcare au dezbatut indelung cum sa faca cu fursecurile pentru reni. Cristi ar fi vrut de aseara sa puna, Mihai i-a tot explicat ca in seara de 24 decembrie trebuie pus, ca atunci vin cu sania Mosului. Pana la urma a ramas ca trebuie sa fac de pe 23 decembrie fursecurile, ca sa fie el sigur ca o sa aibe ce pune pe 24... Tare incantati cum le stie el Mosul pe toate, Mihai mandru ca i-au placut Mosului si spectacolele pe care le organizeaza cu Cristi acasa, si cum danseaza, si ca-i mandru si el la campionate, n-a deconspirat nimic din restul scrisorii, si nici eu n-am insistat. Cristi, laudat ca e ordonat si ca a invatat sa citeasca singur, si-a primit atent mustrarile si n-a comentat nimic. Il asteapta pe Mos la Bica, asa cum le-a promis, si-si imagineaza deja cum vor arata cadourile cerute. - Dar voua cand va scrie Mos Craciun, mami? - Nu mai are Mosul timp sa scrie si la oamenii mari, el acum e foarte ocupat sa indeplineasca dorintele copiilor. Mos Craciun, daca nu stii deja, afla ca aseara ai fost bandaj pentru sufletul lui Mihai si aripi pentru trei suflete. Acum ochii lor sclipesc la fel cum sclipeau stelutele tale magice.
Cel mai greu examen pe care l-a sustinut Mihai. Si posibil una din cele mai valoroase lectii pe care le-a primit pana acum. N-a pregatit examenul acesta cu toata seriozitatea, a fost mai relaxat decat alte dati si asta s-a vazut. Talentul, fara munca, n-are stralucire. Probabil ca o sa-si ia revansa in ianuarie. Depinde numai de el. Acum are centura verde.
Te faci croitor! Dupa ce am descoperit ca pantalonii de-i facusem data trecuta nu mai pot fi lungiti, si dupa ce varianta cu pantalonii de la kimono a picat, pe motiv de copil nemultumit, super dezgustata de varianta oferita de magazinele de artizanat in materie de pantaloni pentru costum baietesc popular, n-am mai avut incotro si-a trebuit sa ma pun pe treaba. Asadar am sacrificat un cearceaf (aici sotul o sa lesine), am achizitionat (dupa indelungi cercetari si multe suparari) un ceva care sa poata fi aplicat, si-am croit cu creionul dupa niste blugi de-ai copilului (sper sa nu afle vreodata mama ca eu asa croiesc...). Cum ceva ceva tot s-a transmis, am realizat la timp ca partea din spate e mai lata si ca partile de sus se cos si una de alta. Am facut si poze, in caz ca ma mai apuca peste un an-doi, sa nu mai bajbai ca acum (binenteles ca n-am reusit sa-mi amintesc cum i-am facut pe ceilalti...). Am insailat cu rabdare, pentru ca mi-am amintit totusi ca e mult mai greu sa descosi dupa masina, si apoi m-am inchis ursuza in bucatarie. Slava Domnului, mi-a iesit din prima, ca nu cred ca mai aveam nervi pentru retusuri.
Acum, sa fiu sincera, pantalonii ca pantalonii, dar ce baiat frumos...
Azi am emotii. Sa ajungem la timp la serbare. Sa fie asa cum si-a imaginat-o Cristi. Am emotii uriase pentru examenul lui Mihai de maine. Sa nu se incurce, sa nu se emotioneze, va fi singur la katasurile alea... Sa fiu la timp cu pregatirile pentru cantonament. Sa vina la timp spiridusii Mosului. Sa nu uit ceva. Si peste toate timpul asta care ma strange din toate partile. N-am ajuns la Mara, n-am ajuns la Silvia, trebuie sa-mi treaca mai repede raceala asta si ... oare mai am mancare acasa? O sa fie bine! Maine seara dupa examen o sa ma linistesc. Mai e mult pana maine?
