Vineri a nins toata ziua. Nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata o zi in care sa ninga asa, fara intrerupere. A fost singura zi din viata mea cand mi-am dorit sa nu mai ninga. Sambata la ora 10 trebuia sa fim la Brasov, si cu fiecare fulg asezat, sansele noastre sa plecam din Bucuresti scadeau. La ora 17 deja se zvonea ca nu se mai tine campionatul. Trenuri anulate, circulatia imposibila. Si totusi, la ora 19, la sala, sempai ne-a anuntat ca trebuie sa plecam cu trenul de 5,30. La ora 21 am aflat ca Ioana poate veni, si uite asa grupa de sincron era din nou completa. Nu mai ramanea decat sa reusim sa ajungem la timp. Si am ajuns. Sambata a fost o zi lunga, dar foarte frumoasa.
Odata ajunsi in sala de sport a scolii 25 din Brasov, emotiile mele s-au potolit. De acum nu mai depindea nimic de mine, doar de Mihai. El? El era un amalgam de copilarie, seriozitate si emotie. La categoria lui concurau 14 baieti. Cand i-a venit randul a fost stapan pe el. Nu l-am vazut niciodata sa-si controleze asa de bine emotiile. A facut katasul mai bine ca niciodata. Iar dupa ce a castigat si barajul, a fost convins ca e campion. Nu o sa uit niciodata cum i s-a umbrit chipul cand a aflat ca este pe locul 2. Nicio vorba de-a noastra nu l-a putut insenina. El vroia locul 1. De fapt eu cred ca-si dorea cupa. Si pentru ca si-o dorea atat de tare, Dumnezeu i-a dat-o.
La proba de sincron au fost cei mai buni. Nu am stiut ca au castigat aurul pana in momentul premierii. Se gandeau ca sunt pe locul 2 sau 3, asa ca atunci cand au vazut ca nu sunt strigati pentru niciunul din aceste locuri, toti trei s-au pleostit. Cand si-au auzit numele au explodat pur si simplu. Cu cupele in maini au devenit stapanii universului.
Mihai e fericit. Si are si de ce. In camera lui troneaza 2 cupe si 4 medalii, 2 de aur, 2 de argint. Anul acesta a confirmat. A muncit foarte mult si asta s-a vazut. A invatat, mai devreme decat altii, ca daca esti bine pregatit emotiile pot fi controlate. Mie personal asta mi se pare cel mai important. Eu eram oricum foarte mandra de el. Pentru mine acest campionat era doar o lectie de viata. Pentru el insa era mult mai mult. Pentru ca el a venit hotarat sa castige.
Foarte mandrii suntem si de Claudita, care a fost fata noastra de aur. Ea a castigat aurul si la individual, un aur muncit si asteptat 2 ani.
Ioana a venit la acest campionat desi era racita, si-i suntem recunoscatori pentru asta. Fara ea sincronul n-ar mai fi fost posibil. Si-a meritat si ea pe deplin medalia de aur.
Imi place atmosfera creata intre copii de acest sport. Muncesc impreuna si asta ii face sa fie ca fratii, se ajuta si-si impart totul, indiferent de varsta sau de sala unde se antreneaza. Cantonamentele ii ajuta sa se cunoasca mai bine. Iar campionatele devin si un motiv sa se revada. Mi-a placut grija pe care o aveau sa fie alaturi de colegii care concurau, chiar daca ei insisi abia ieseau de pe suprafata de concurs, constienti ca o ezitare de-a lor putea sa ia orice sansa de reusita celui caruia ii dadeau atacurile. Mi-a placut si usurinta cu care Mihai s-a imprietenit cu copiii cu care s-a intrecut.
Acum nu mai pot sa spun ca seamana cu mine. Ar fi ca si cum m-as da mare...
Kata in concurs:
Barajul:
Bucuria dupa castigarea barajului:
Sincronul:
Premierea pentru proba de kata masculin categoria -10 ani:
Premierea pentru aurul obtinut la sincron, categoria -14 ani:
