sâmbătă, 4 septembrie 2021

Camping

 Dimineata se trezesc devreme, dupa-masa citesc. Isi muta scaunele perfect dotate pentru fiecare moment al zilei, in functie de soare. Bunicii soare. Cand vin nepotii devin si ei copii, iar cortul lor parca devine mai mare si-n jur apar, ca din geanta lui Mary Poppins, sezlonguri, jucarii, mingii. Cand pleaca in drumetie intineresc iar, isi cara in spate nepotii, care, indiferent de varsta, alearga la ei cu bratele deschise. 

La chiuvete vine pasind cu grija, un baietel urmat de un bunic. Copilul duce un castron cu frunze de spanac, iar bunicul ii deschide usa si il suie pe suportul de sub chiuveta, pentru ca micutul nu ajunge la apa. Dar asa, sprijinit discret, poate sa isi spele comoara. Fiecare frunza care sare sub jetul de apa atrage un chiot de mirare si de entuziasm. Pentru ca el singur spala salata, iar mama va fii atat de incantata de ajutorul lui. Bunicul zambeste si rabdarea lui este fara margini. Nu stiu care dintre ei e mai fericit. 

Alaturi de mine, un pusti de 6-7 ani, are chiuveta plina de vase si o perie colorata. Joaca lui pare a unui copil la baie, dar din mainile lui ies vasele spalate, in timp ce peria devine cand masina, cand ciocan, cand submarin. Si copilul canta. 

Bunicul freaca de zor, cu manecile suflecate. In jurul lui, ordonate frumos, tot felul de vase. Familie mare. Ma uit la fata lui radioasa, imi surprinde privirea si se bucura sa imi spuna ca atunci cand nora gateste asa o mancare buna, cum sa nu ii faci luna gratarul pe care a gatit. 

Familii cu copii, familii cu catei. Corturi de toate felurile, masini rulote devenite case stabile, cu terase cu flori si tot felul de minuni, si intre ele strazi cu nume. Totul o oaza de liniste si verde, inconjurata de munti. 

Aici timpul e zambet. 





vineri, 1 februarie 2019

Zâmbiti

Dimineață devreme. O fetiță cu tatăl ei se apropie. Liniște, doar pasii bocănind pe trotuarul înghețat. Zâmbesc minunii cu fustiță care se ținea de mana tatălui. Și-n liniștea înghețată a dimineții se aude un Hallooo dulce și zâmbitor. Tatăl s-a trezit și-a pufnit in râs, salutând și el, eu am simțit cum mi se incarca bateriile la maximum. Au plecat sporovăind și hohotind. Salutul micuț spărsese plapuma dimineții.

luni, 23 aprilie 2018

Multumesc

Flori de cires ningand peste ei. Si ei joaca tenis, impreuna. Atat de copii, atat de frumosi.
Lalele. Zi de zi, peste tot.
Totul in jur infloreste, natura stie sa faca din orice un spectacol.
Un copac a explodat roz in curte. Pare fericit!
Incredibil, am si un liliac in curte!
Tortul lor. Mai mult decat tortul, ei impreuna. Mi-era dor sa ii vad asa. Si gandul ala bun ca stiu, ca au inteles cum poti face o bucurie.
Orasul asta.
Speedy, catel, pisic, copil.
Bitza Bobitza, cadoul meu de anul trecut.
Marius ca mi-a daruit toate astea!
Multumesc!


miercuri, 17 ianuarie 2018

COMORI

        Ideea a fost a lui Cristi, stapanul intrebarilor: "daca ar fi sa alegi intre... ce ai prefera?" Era 30 decembrie. Trebuia sa cautam dupa indicii ceva ce ar fi ascuns Cristi, ca joc de Revelion. Dar atat de mult ne-a prins ideea, incat ne-am jucat incepand cu seara aceea, cand 3 dintre noi au scris indiciile pana la 12 noaptea si cu greu ne-am oprit sa nu le si ascundem. Asadar, am cautat comori. Si pentru ca nu aveam, fiecare a inventat un ceva care sa merite cautarea si sa bucure.
       Dimineata la prima ora, cu ochi carpiti de somn, prima comoara cautata a fost a lui Mihai. Au urmat cursele dupa indiciile mele, apoi, individual, dupa ale lui Cristi. Marius a fost ultimul care a compus, asa ca jocul lui a inchis cercul. Am alergat entuziasti dintr-o camera in alta, am coborat si urcat trepte, am cerut hinturi si le-am primit mai repede decat ne asteptam, pentru ca nu era doar nerabdarea noastra, era si bucuria celui care ascunsese indiciile. Au fost echipe, enigme si zambete, ceai aromat, promisiuni de cipsuri hand-made, cecuri in alb pentru dorinte si imbratisari. Si bucuria de-a fi impreuna.
        De pus in borcanul cu bucurii!

FOTOGRAFIE

O lumina galbena in intuneric. Cineva scriind de mana. Pare un copil, poate un adolescent. Biroul e gol, lumina umple o camera simpla, goala aproape, in care se vede doar cineva scriind de mana. Ferestrele sunt mari, atat de mari incat par inexistente, rolul lor pare a fi doar de a incadra aceasta lumina de poveste. O camera la etaj, o fotografie care mi-a taiat rasuflarea.

vineri, 10 noiembrie 2017

Scoala in Germania - inceputuri

        Am plecat cu gandul ca le va fi sigur mai bine in scoala din Germania, decat acasa. Mihai isi gasise locul la liceu in tara, era apreciat si notele veneau ca o urmare aproape fireasca a faptului ca isi gasise un rost. A fost primul in clasa lui. Nu ne asteptam la asta si intr-un fel mi-a fost teama ca ii stric linistea.
       Cristi ura scoala. Cand invata lua 10, altfel lua 8. Se straduia pentru ca insistam noi, visa la homeschooling ca sa scape de "inchisoare". La el am stiut ca e un pas bun sa plecam, desi aveam inima indoia stiind ca nu-l putem da la internationala.
       Sunt amandoi in sisteme private, doar ca unul e mai privat ca altul, adica scoala lui Mihai este o scoala internationala, cu predare in engleza, costa infiorator de mult, dar ii ofera sansa de a da bacalaureatul international. Scoala lui Cristi are predare in limba germana si ofera mai multe ore de limba engleza decat o scoala de stat. Ofera in plus si rabdarea ca elevul sa ajunga la un nivel satisfacator al limbii germane, urmand orele in clasa a 7-a, asa cum era firesc in evolutia lui de elev. Dar asta e alta poveste.
        Mihai s-a acomodat foarte bine, cel putin asa sustin profesorii si asa simtim si noi. Este apreciat, isi afirma independenta si nevoia de a-i lasa mana libera in ceea ce priveste invatatul. Are de dat un test in primavara, test pentru care ceilalti s-au pregatit un an si jumatate. Nu este speriat si chiar daca are de citit in plus la istorie sau geografie, materia este altfel. Profesorul de istorie isi publica lectiile pe site-ul scolii ca pe niste articole, cand au invatat despre Hitler au avut un program pe calculator prin care puteau sa vorbeasca direct cu Hitler si sa-i puna intrebari. La mate la probabilitati au facut un joc in clasa pe care l-am jucat apoi si noi acasa o seara intreaga. La biologie a luat maximum la test pentru ca profesoara are un fel de a spune denumirile complicate ca le reti din clasa. Iar profesorul de informatica este foarte tanar si vorbeste despre elevii lui ca fiind "copiii lui"; el cred ca ar putea deveni un mentor pentru Mihai.
        Cristi are de dus o lupta. Aceea de a demonstra ca se descurca in germana, asa cum a sustinut pana acum. S-a dovedit a fi mai greu decat s-a asteptat, este perioada de teste acum si este prins intr-un morman de noutati pe care nu le intelege 100%. Si mai are de invatat si franceza pentru a-i ajunge din urma, dar se pare ca acolo am depasit hopul. Are putine teme, se straduie sa le faca cat mai bine. Din pacate ajutorul nostru este marunt, asa ca tot greul cade pe umerii lui, iar el se zbate sa se elibereze de ideea ca are mult de muncit pentru limba germana, inca nu poate sa se bucure ca manualele sunt frumoase, colegii ok, temele scurte. Si totusi... Alaltaieri seara mi-a propus sa imi citeasca din manualul de fizica. Iar ieri mi-a citit povestea din manualul de engleza care i s-a parut lui foarte tare. Si a fost lunga. La sport a dansat si a povestit asta cu mandrie. Tot la sport a fost in alta saptamana, cel mai bun. Sper sa ii fie scurta perioada de tranzitie.
        

joi, 31 decembrie 2015

TANDRETURI

FRIGANEAUA Revin in casa cu Speedy. E tarziu, l-am scos eu pentru ca eram imbracata, abia venisem de la serviciu, iar copiii au spus ca isi fac singuri ceva de mancare. In casa miroase a friganele. Cristi rade, zicand ca mi se pare. Pe masa mai e doar una, pentru noi, parintii. I-o las lui Marius. "A fost foarte foarte buna", nu uita el sa le multumeasca.
SPANAC CU OU E decembrie, seara tarziu, ma dor picioarele, am gura uscata si mi-e foarte foarte foame. Marius se ofera sa imi faca de mancare. Sunt prea obosita sa protestez si el chiar isi ia rolul in serios. Prajeste un ou, incalzeste spanacul. Sta langa mine cand mananc. Simt ca sunt iubita.
Un domn trecut de prima si a doua tinerete, se straduia sa deschida usa de la scara sa. Vantul diminetii ii flutura halatul rosu strans in graba pe corp, iar mainile ocupate cu doua cafele fierbinti si doua briose mari, de la Mege Image-ul din colt, nu reuseau sa potriveasca cheia.
In masina, un domn si o doamna. Doamna vorbeste intruna, argumenteaza, ataca, acuza. Domnul tace, din cand in cand ridica din umeri si da din cap aprobator. La un moment dat, doamna respira, fericita ca pusese punctul pe I. Domnul se apleaca spre ea si cu un zambet tandru spune: "Da PUFULETULE!" Doamna zambeste pentru o fractiune de secunda, apoi isi continua sporovaiala.

PERLE

Buzunarele astea nu vor sa imi dea lucrurile... Duminica, 23.11.2014, Cristian - De ce iti bagi mainile in buzunare, ai manusi, tot ti-e frig?... - Mi-au obosit! De la atata mers si le-am miscat atat pe langa mine... Joi, 7.10 dimineata, 27.11.2014, Cristian

luni, 12 octombrie 2015

STAI INIMA

L-am vazut alergand, cu soarele-n par si bratele intinse spre mine. Radea cu toata fiinta lui. "Le-am vazut si-am stiut ca o sa iti placa!" Cristian

joi, 30 octombrie 2014

Intoarcerea din Italia - 2014 - prima saptamana

Cristian a plans. In masina pana la aeroport, aici in masina pana acasa. Cu o zi inainte canta. Mihai e bine. Vrea parcuri. N-a plans, pare ca are la ce se intoarce. In mijlocul jucariilor de acasa au ales sa joace sah. Sahul e ultima pasiune, are iz de plaja si soare si familie. Eu dorm in patul lui Cristi si ma invelesc cu plapuma mea de copil. Ma asez in pat cand nu-mi mai pot pacali spatele si ma trezesc inainte sa sune ceasul. Ca in parioada de pregatit cuibul, doar ca nu-s insarcinata. Am fost la piata. La sala. La concert. Inima mea bate drumurile cunoscute, ochii resimt emotii. Cristi mi-a cerut concertul. Si vrea si teatru: la Ion Creanga. Dialog de crescut inima: - Ma bucur ca iti amintesti asa multe din copilaria mica. Stii, multi oameni nu au amintiri de cand erau asa mici. - Poate ca lor nu li se intamplau atat de multe lucruri deosebite. Biciclete. Baieti mari evadand si cucerind libertatea parcului. Mihai explicandu-i lui Cristi ca mami munceste. Cristian trezindu-se pentru scrima. Docil si muncitor. Acceptand ca va mai invata o limba. Si cerand ciorba de sfecla. Cristian muncind la karate. Apolodor. Distractie de copii frumosi. Cristian citind si cantand. Noi cantand pe drum din Mary Poppins. Emotiile scolii, rabufnite tarziu, dupa chiuiala de la culcare. Pe doua voci, de teme si de drum. Nu vreau la scoala. Eu nu vreau la scoala! Am emotii pentru Mihai. De colegi, de profesori. De profesori mi-e teama. Incepem scoala. Dupa 3 ani de liniste, vom putea face fata sistemului? Sa nu ne-nghita. A fost o saptamana frumoasa. Cu soare si liniste, cu saci si multi multi pasi. Mi-e bine. Multumesc!

miercuri, 1 octombrie 2014

MECIUL

A intrat pe terenul de baschet si s-a asezat langa gard. Doi baieti mari, probabil in anul 2-3 de facultate, prietena lor si cativa pusti, incepusera deja un meci. Pareau sa se stie unii cu altii, oricum, diferenta de varsta nu punea probleme, cei mari exersau mai mult avand grija sa joace toti. Ma uitam la Mihai cum statea; calm, nici un semn de nerabdare, nici un pas spre ei. Fara urma de frustrare, doar prezenta lui acolo spunea ca vrea sa intre. Dupa un timp l-au introdus, ca un firesc al locului, in joc. Retinut la inceput, cu pase precise si fara sa-si piarda firea, Mihai s-a asezat spre aparare, asa cum ii e obiceiul in jocurile de grup. Recupera fara sa forteze, ducea mingea spre cos, apoi pasa. Curat, fara greseala, de parca se stiau de cand lumea. Jocul s-a incins, fazele au devenit rapide, cei mari jucau frumos si de drag. Mihai a inceput sa tasneasca si sa arunce la cos. Nici nu se mai vedea ca abia le ajungea la umar celor mari. Si-au inceput sa se mire. Si sa-l felicite. Frumos, tasnind ca o sageata, riscand calculat. Il priveam de pe o banca de alaturi inmarmurita. Cata frumusete si cata eleganta in copilul acesta. Ce flacara e in el. Cat de finut si de puternic poate fi.

marți, 1 aprilie 2014

HAPPY DAYS

Mihai oferindu-se sa ma ajute. Cristian dandu-mi un pupic. Atat de diferiti si atat de minunati in individualitatea lor. Cristian desenand din proprie initiativa. Mihai cautand perfectiunea in desenarea unui pumn. Rasul lor, in hohote sanatoase, nestavilite. Chicotelile nocturne, soaptele secrete in spatele unor ziduri de carton. Certurile lor terminate firesc, cu joaca. Mihai intelegand, mai bine ca noi, mesajul unui film. Mihai contrazicand, capos pana la lacrimi. Mihai pe care-l pot pupa fara sa ma aplec... Mihai luandu-ma in brate, cu drag, ca pe un copil. Cristian luptandu-se cu succesul lui Mihai. Cristian adoptand concepte matematice de parca le stia de cand s-a nascut. Momentul cand, intr-un grup strain, s-a departat de fratele lui, s-a asezat in primul rand si a ridicat mana. Cristian povestind, inventand, visand. Cristian jucand tenis. Mihai antrenandu-se si dand frau liber tuturor temerilor si ambitiilor. Mihai in echipa de baschet a scolii. Mihai scriindu-si numele in japoneza. Mihai depasindu-se fizic in fiecare zi. Si pe fundal, scoala ca o constanta de liniste si de incredere, cu profesori admirati si deveniti model, cu prietenii frumoase. Iar acasa au inflorit, pentru a treia oara, ciresii.

miercuri, 26 martie 2014

joi, 9 ianuarie 2014

NU NOUA TREBUIE SA NE FIE FRICA

Cand am vazut inregistrarea am avut un sentiment de deja-vu. Doar ca aici limbajul era pe bune, fara diplomatie, fara lucraturi. Direct. Clasa 0... Nu e vorba de cadou. E vorba de atitudine. De faptul ca, stiind ca are acces la copilul tau, te are la mana. Cand incepe scoala, totul se schimba. De la programul copilului, la timpul si viata intregii familii. O aflam pe rand, incepand cu prima zi de scoala. Intrarea in sistem nu se intampla la gradinita, acolo e doar o incalzire usoara. Indiferent cat e de buna invatatoarea, scoala inseamna teme si responsabilitati. De talentul invatatoarei depinde cat de usor accepta copilul noul lui drum. Orice i-ar spune parintele acasa, oricati prieteni ar avea in clasa, de omul de la catedra depinde totul. Un profesor trebuie sa fie un om cu vocatie, sa iubeasca copiii si sa stie sa transmita nu doar materie, ci si principii de viata. Nu este o meserie usoara, si nu, nu o poate face oricine. Dna. aceasta nu a inteles care e rolul ei in scoala. Si, din punct de vedere moral, locul ei nu e acolo. E adevarat, parintilor le e frica sa reactioneze. La mijloc e copilul. Dar ce vina are copilul tau sa il dai pe mana unui astfel de om?

vineri, 27 septembrie 2013

RAZLETE

Eu citesc Momo, Mihai continua cu aventurile cavalerilor Pardaillan, iar Cristi se lupta cu Cartea Junglei. La aikido Mihai face rostogolirile la fel ca sensei. Acum e momentul cubului Rubik pentru ei. A devenit pasiune, fac ce fac si iar iau cubul. Acum Mihai il face singur, pleaca cu el la scoala si ii invata si pe altii, nu doar pe Cristi. Am gasit pe net 2 site-uri cu lectii de matematica, pentru amandoi. Pentru Cristian intram pe www.lectiidematematica.ro, un site unde se pot vedea gratis explicatii la diferite probleme de matematica pentru clasele I-IV. Lectiademate.ro este site-ul pentru Mihai, are si teste la finalul lectiilor si Mihai il urmareste si rezolva cu placere, in timp ce eu bifez cum i se sedimenteaza cunostintele, rasufland usurata. Si m-am lamurit ca manualele de mate pentru clasele V-VIII se pot inlocui cu succes cu culegerile Clubului matematicienilor. Culegerea de clasa a V-a este foarte buna, o recomand din toata inima. Rar mi-a fost dat, de cand au inceput copiii scoala, sa fiu asa multumita de un manual sau culegere... Scoala de aici e faina in continuare. Proful preferat ramane cel de engleza. Si totusi el e cel care le da cele mai multe teme acasa, din cate vad eu. Iar Cristian citeste in engleza carti pe care le citea Mihai anul trecut. Mihai joaca mult mai bine ca mine tenis, iar Cristian a inceput sa serveasca frumos si e tare mandru de asta. Amandoi pot alerga de dimineata pana seara, fara sa oboseasca. Mihai mai mult, e adevarat, dar nici cu Cristi nu mi-e rusine. Marius le poate face fata, se joaca si alearga cot la cot cu ei. Eu mi-am pierdut pe undeva placerea jocului, dar ma bucur si ma incarc cu bucuria lor.

joi, 8 august 2013

FLORENTA

FLORENCE, FIRENZE... Am pornit spre Florenta cu gandul la Michelangelo. Si la Leonardo da Vinci, dar Michelangelo este flebetea noastra, a mea si a lui Marius, si am incercat sa ii molipsim si pe copii. Am gasit un oras tanar, in ciuda istoriei impregnate in ziduri, cu parculete populate de ratuste cu pui, broaste testoase si pasari cu piciorange. Cu biciclete impodobite cu flori, plimband femei frumoase si tinere, indiferent de varsta. Multi turisti, dar pasnici, oameni interesanti, veniti sa vada, nu sa etaleze, cu chipuri senine si relaxate, purtand dupa ei copii, mici si foarte mici, si multi, dar neratand nici un obiectiv, pentru ca unii dintre pici puteau vedea si intelege, in timp ce ceilalti dormeau sau se jucau agatati in spatele sau in bratele parintilor. Am mers prin Florenta pe jos, de la hotel in Centrul Istoric si inapoi, si mi s-a parut un oras mic si aerisit, verde si primitor. Am descoperit apoi, luand intr-o zi un autobuz, ca e mare si intortocheat, si ca in el lucreaza multi romani. M-am simtit in siguranta pe strazi, ceea ce nu e putin lucru. Mi-a placut aerul boem si oamenii printre care treceam. Sibiul lor, cum a zis Marius. Am simtit ca in Florenta as putea sa traiesc. M-a impresionat Domul si mi-a placut Casa lui Michelangelo. L-am admirat pe David, si-am aflat povestea lui. Am vanat insemnele familiei de Medici, am vazut picturi celebre, sculpturi impresionante si-am vazut opere neterminate, ramase captive in blocul de marmura, dar parca cu atat mai frumoase, dezvaluind inceputul, ideea, si lasand sa se intrevada opera. Michelangelo a fost cu noi la fiecare pas. L-am urmarit si studiat atat de tare, incat i-am gasit si defecte. Mihai a ramas insa avocatul lui pana la capat. Am urcat si in Clopotnita Domului, dar si in Cupola, sute de trepte, un efort fizic considerabil (doar pentru 3 dintre noi, Mihai a fost dezamagit ca-l tineam din ascensiune), in mars intins, pe trepte abrupte, rasucite, inguste si multe, dar am putut admirat Florenta in intregime, trecut si prezent, oras lasat dominat de inaltimile cladirilor istorice. Mi-au placut acoperisurile transformate in gradini si imaginea de intreg a orasului. Nu mi-au placut in schimb picturile de pe Cupola. Mi s-au parut hidoase si obscene, nu stiu cum au fost acceptate si lasate asa atatia amar de ani, dar cine-s eu sa comentez actul artistic... Pentru ca Florenta este o lectie de istorie si o lectie de arta. Merita vazuta, respirata, cucerita.

marți, 6 august 2013

MOMO

Cand am auzit prima oara de Momo (Michael Ende), eram deja femeie cu doi copii acasa. Era atat de entuziasmata cea care povestea, incat am zis ca neaparat trebuie sa citesc si eu. Si-am facut rost de carte si-am citit-o ... cam jumatate. Nu-mi mai amintesc ce m-a oprit. Mi s-a parut greoaie, era plina de simboluri, dar nu pot spune ca nu-mi placea. Am amanat-o. Acum o am pe tableta, alaturi de multe alte carti, unele pentru mine, altele pentru copii, carti cum ar fi Winnetou, pe care le am si in varianta clasica, in tara, si carti pe care le-am cautat si nu le-am gasit reeditate, cum ar fi cartile Cavalerilor Pardaillan (din care am aici 2, prima si una mai de prin mijloc, una cumparata si una primita). Cand am facut biblioteca virtuala, m-am gandit ca Winnetou l-ar putea prinde pe Cristi, iar Cavalerii pe Mihai. Cristi insa, care stie de la Mihai ca Winnetou e carte serioasa, cu multe volume, n-a vrut cu nici un chip sa incerce. Mihai insa, ramas fara carte intr-o zi, a zis ca vrea sa isi aleaga ceva de citit de pe tableta. Eu, Pardaillan in sus, Pardaillan in jos... El nu, ca sa-l las pe el sa isi aleaga. Si ce credeti ca a ales? Momo. L-am lasat, crezand ca va ceda singur. A citit-o pe nerasuflate si i-a placut tare mult. Imi povestea din ea si ma uitam la el cum se pliaza pe el povestea. Si n-ar fi trebuit sa fiu asa uimita, mai vazusem asta cand i-am dus la Micul Print, la Teatrul Ion Creanga, si povestea ne atinsese pe fiecare diferit, pe cand Cristi avea 3-4 ani. Trebuie neaparat sa citesc si eu Momo. Doar ca acum nu mai apuc tableta. Mihai a dat de gustul Cavalerilor Pardaillan (si sunt tare incantata de asta), e la a doua deja, dar sunt 10 carti cu toate. Poate cand ajunge la cea pe care o avem carte, pentru ca inca alege hartia in locul ebook-ului. Stiti ce mi-a zis? "Mami, cand o sa citesti Momo, daca e ceva ce nu intelegi, citeste-o ca si cum ai avea varsta mea." Multumesc, Maria!

marți, 7 mai 2013

PRIMAVARA FARA SFARSIT

Ne-am luat cozonacii facuti croissante, ouale si restul bagajelor si am plecat la munte. Acel munte unde trebuia sa ajungem asta iarna, daca ar fi avut zapada, desi acum ne indoim ca am fi putut razbi pe drum inzapezit. Am plecat din plina vara intr-o splendida primavara, cu copacii in floare si explozie de verde crud. Si-acum stiu ca daca vrei, poti trai o primavara continua, totul e sa traversezi Pamantul in directia care trebuie. Serpuind printre dealuri si munti stancosi, am respirat padurea tanara si-am privit uimiti la crestele inca pline de zapada din inaltimi. Vazuta printre copacii infloriti, intr-un soare care a alungat toate previziunile meteo, zapada de pe varfuri parea ireala. A fost o vacanta tihnita, fara tinte prea clare, cu popasuri pentru tropait prin padure si pentru sufletul meu fotografic. Copiilor le-a fost de ajuns padurea. N-ar mai fi plecat de acolo. S-au luptat, s-au tavalit, s-au bucurat de toate betele, conurile si copacii padurii, si iar ma intreb, de ce sa lasi copiii acasa cand pleci in vacanta? Ce jocuri pe calculator, ce tablete... dati-le copiilor liber intr-o padure si joaca isi va recapata valenta ei naturala, instinctuala, cu chiote si tropait neobosit, cu sprinturi si rostogoliri. Dati-le copiilor sansa sa fie copii. Mai tarziu, oricat si-ar dori sa faca asta, nu va mai fi la fel. Un con infasurat intr-o hartie a fost perfect ca minge de fotbal, iar bancile de la locul de joaca numai bune de porti. Aceeasi minge nesaltareata dar zburatoare a rezistat si la meciul din padure, reusind sa duca un intreg campionat de rasete si energie. Am vizitat Pescoconstanta, Rivisondoli si Roccaraso, localitati celebre iarna, acum aproape pustii. Au zarit o stanca printre cladirile aglomerate pe o strada veche, si-au escaladat-o toata, cu bucurie, nu ca sa vada privelistea, ca noi, ci ca sa o cucereasca. Am asteptat ca orasele sa se trezeasca, sa putem intra in biserica mare din Rivisondoli, cea cu vitralii schitate si turnul intr-un nor de randunici. Am adulmecat mirosul unei placinte cu mere, si-am gasit doar gustari de cafea si niste pizza. Asa ca am lasat in urma civilizatia amortita, am traversat un camp galben de flori de camp, si ne-am adapostit de soare intr-o padure, pe un covor de conuri, langa o partie verde, strajuita de pomi infloriti. La intoarcere am gasit o cascada stancoasa, pe care au lansat suvoi de frunze uscate, au aruncat si salvat bete, si n-au lasat nici un bolovan neexplorat. Iar langa hotel, pe unul din drumurile marcate pentru drumetii, am descoperit un loc urias amenajat pentru picnicuri, langa o bisericuta mica, inconjurat de padure. Alaturi, un loc de casa cu poarta deschisa. In rest doar noi, haladuind printre copaci si flori, incarcati cu bete de toate marimile, cantand la codite de papadii sau incercand sa ascultam tulpinile de traista ciobanului.

marți, 30 aprilie 2013

E BINE

Nu stiu daca vreodata voi putea sa scap de teama de a fi fericita. Am invatat sa ma bucur cu masura, cu sfiala chiar. Constient sau nu, am sperat ca asa voi putea sa atenuez caderile. Pentru ca balanta e fragila, iar viata nu iti da certitudini. Dar imi place sa cred ca sta in puterea noastra sa ne implinim din vise si ca uneori, daca ne dorim din tot sufletul, putem chiar sa atragem implinirea lor. Altfel, cum as fi ajuns aici? Sunt acasa, pasarile canta, ciresele se coc, rufele mi se usuca in soare, pe terasa. Copiii sunt bine, vin acasa zambind, cresc frumos si sunt sanatosi. Afara miroase a flori de portocal. La sfarsit de saptamana evadam, uneori departe, alteori doar pentru a avea copiii spatiu mai mare unde sa bata mingea. Ma simt ocrotita si fara de griji. Si iubita. Nu stiu cat va dura. Dar acum e minunat. Si mi se pare important sa multumesc pentru tot ce am. Multumesc!

INIMA

Cristian mi-a daruit o inima. Am gasit-o pe perna... Este o inima origami, dupa un model inventat de el.