FLUTURI

CE-MI PLACE AICI

2012-01-26T09:43:00.001+02:00

Am putut sa citesc 3 carti. 4 cu Iana.Am vazut filme bune, imprumutate de la biblioteca, savurate de copii si traduse de mine din engleza.Am avut cateva zile cand m-am jucat cu hartie. Mihai face acum 'din mana' cate o floricica quilling la scoala, cat despre efectul quilling asupra copiilor italieni... magie pur si simplu.Imi mai place primavara de la pranz, cum ma simt cand reusesc sa alerg cele 10 ture, imi place profa' de engleza, bucuria copiilor mei cand vin de la scoala si cerul. Deasupra mea e un cer maaare si albastru.

CITIM DIN NOU

2012-01-25T02:11:00.004+02:00

Azi am reinstalat regula: la 9 sunteti in pat si daca vreti cititi, daca nu, la culcare!Pentru ca niciodata nu e timp, pentru ca e mai usor sa joci WII, mai bine sa vezi un film, mai simplu sa te opresti la joaca sau sa citeasca mami... Si pentru ca eu n-am inima sa le stric toate astea, ca prea frumos se joaca, prea la place filmul, si uite invata engleza, prea e bine ca au timp liber. Dar cand e regula in vigoare redescopera placerea cititului. Mihai citeste Nadia. Nu prea i-a placut la inceput, dar nici n-a vrut sa renunte la ea. In seara asta l-a prins. Pentru ca numai atunci vine repede-repede, cu degetul lasat semn in carte, sa-mi spuna ce-a citit. Cristian si-a ales din biblioteca Ghici cat de mult te iubesc. S-a dus langa Mihai si-a citit in tacere (lucru mare!). Apoi a venit zambind fericit. - Mami, sa stii ca mi-a placut mai mult acum ca inainte.Apoi mi-a povestit-o pe toata, ba chiar a deschis cartea si mi-a aratat si pozele in timp ce-mi spunea. Si ne-am iubit apoi in cuvinte, care pana la soare ('ca-i mai departe ca luna'), care pana la soare si inapoi, apoi iar la soare si iar inapoi... Si cand i-am dat celelalte carticele sa aleaga pe mai departe nu s-a mai dat in laturi, ba chiar le-a luat teanc si le-a ierarhizat: 'asta si asta si asta sunt primele, iar asta a doua'. Apoi din primele a ales Robin Hood. Ca Mihai la varsta lui... L-am ajutat sa treaca peste cuvantul care-i facea cartea complicata... Richard... apoi a citit si si-a pus mandru un semn. Si-a citit si dintr-una din carticelele cu povesti spuse in romana si engleza si de data asta au avut succes. Au avut rabdare sa asculte textul meu tema de la engleza, despre adolescenta care a reusit sa navigheze singura in jurul Pamantului. Si pentru ca tema mea pentru maine e sa vorbesc despre asta ca parinte, le-am cerut parerea. Ei bine, ei nu si-ar lasa copiii sa plece singuri. In nici un caz. Eeee, dupa ce a aflat ca cei de la Cartea Recordurilor dau bani, Cristi a inceput sa se intereseze daca nu ar merge sa-i pacalesti ca ai facut ceva... Dar tot nu si-ar lasa copilul. Eu i-as lasa daca si-ar dori cu adevarat si m-ar convinge ca pot. - Ca atunci cand mi-ai dat voie sa merg singur in tabara, desi aveam doar 5 ani? a spus Mihai mandru. - Da. Ca mi-ai demonstrat ca te poti descurca singur. Asa de tare iti doreai.'Si tot asa te-am lasat sa mergi la kumite, desi candva mi-am jurat ca n-o sa te las niciodata...' doar un gand a fost, si tot am simtit un gol in stomac. Ca de fiecare data.

EU SI CU MINE

2012-01-22T10:21:00.002+02:00

M-am inhamat din nou la mese intinse. Trebuie, vin oameni faini, nu pot spune nu. Timp e, nu ca alte dati. Dar sunt singura. Atat de singura ca nu mai simt placerea bucataritului, toate imi ies pe dos, si-mi vine sa ies si sa sparg, si sa tip... Uitasem. E tare rau sa fi singur cu cineva in casa. Si-n noapte, cand cel mic face un pic de febra, si lumea o ia razna de tot, ca ce poate fi mai rau decat sa ai copilul bolnav, intr-o tara straina... ai vrea sa dormi dar nu mai poti de griji. El e treaz, dar nu-i cu mine...Dimineata cand au mijit zorile, m-a trezit Mihai. Visase ca-l chemasem la un film cu dragoni. Cine sa mai doarma? Mi-am luat inima in dinti si-am zis ca nu-i nimic, voi termina mai repede totul, si o sa am si eu timp sa respir inainte sa vina musafirii. Dar in bucataria mea doarme Mihai... S-a cuibarit aici cand l-am trimis la culcare. Probabil a asteptat sa-i pun film pana a adormit. Asa ca, daca tot merge netul, mi-am tradus instructiunile de la gelatina cu google-ul si acum imi vars oful aici. Si-mi vin idei de evadare.PS: Sunt bine, a trecut. In seara asta am ras mult. Cu adevarat, oameni faini!

MIHAI ARE 10 ANI

2012-01-19T10:40:00.001+02:00

Ziua lui a fost altfel anul acesta. Si-ar fi dorit sa fie ca de obicei, mi-a spus-o incet, intr-o seara. Cu frica sa nu ma supar, stiind ca asta a fost tot ce s-a putut atunci. Ultimul an a fost pentru el o revolutie continua. A schimbat scoala de 2 ori, a participat la un Campionat National si unul Mondial, iar din primavara a trait cu frica ca vom pleca totusi in Italia. A purtat aparat dentar. A trebuit sa aleaga ce ia cu el in alta tara. A trebuit sa renunte la stilul lui de karate... Sunt evenimente care ar cocosa si un om mare. Anul acesta Mihai s-a razvratit. In felul lui sensibil si introvertit. Nu voi uita niciodata cum a reactionat cand a aflat ca in Italia nu va avea Ashihara Karate. Nu voi uita nici antrenamentele pentru Campionatul Mondial... A fost un an greu. Momentul cand am realizat ca nu stiu si nu pot sa-mi ajut copilul a fost cel mai greu din viata mea. Dar am avut noroc de Oameni. Si am mers mai departe. Mihai este un copil extraordinar. Iese in evidenta oriunde s-ar afla. Inca se mai strecoara printre teme, inca nu-si face ordine in ghiozdan. Dar se descurca de minune la scoala, printre colegi si profesori noi, in alta limba. Toata lumea il iubeste si il apreciaza. Inca nu saluta, si cand o face nu prea il auzi, dar odata ce-l cunosti mai bine nici nu mai conteaza asta. Eu sunt foarte mandra de el. Mereu am fost. Doar ca acum ii arat asta mai des ca inainte. A reusit sa invinga emotiile si presiunile anului trecut si priveste zambitor catre anul acesta. Pare a fi un an bun de copilarit. La multi ani, Copil frumos si bun! Mi-a fost greu sa scriu postul asta. Dar in fiecare zi e ziua ta. Sa nu uiti asta niciodata!

VIATA CA O POVESTE

2012-01-12T12:31:00.001+02:00

Pe noi ne mai viziteaza cand si cand Peter Pan. L-am zarit intr-o seara pe perete, si m-am grabit sa-l fotografiez, sa nu creada lumea ca am luat-o razna...

Si pentru ca ne plac povestile, uneori parem si noi desprinsi dintr-o poveste.

CE MAI FACEM

2012-01-07T04:35:00.001+02:00

Mihai deseneaza dupa model atat de frumos... ca nu-nteleg cum de nu-i place lui sa deseneze.

Eu fac cate o tura de dulceata. De fapt, se face singura. Am o craticioara cu fundul gros, pun in ea cubulete de fructe si zahar (cantitatile clasice, o farfurie adanca cu varf de fructe si un kg de zahar), apoi le las in pace la foc mic, pana cand incepe sa faca spuma. Ies 2-3 borcane. M-am jucat cu mandarine in coaja, cu portocale, iar ultima serie e doar din mandarine. Nici nu trebuie lasate peste noapte cu zahar, isi lasa zeama de cand le tai.

Pe pervaz am minunile facute de copii la scoala, le dam de colo colo zilnic, cand deschidem fereastra, dar am grija sa fie aliniate apoi la loc, pentru ca ma fac sa ma trezesc zambind dimineata.

Ieri am redeschid atelierul de joaca. Si cel mai mult m-am jucat eu...In seara asta am fost la circ. Poate ca nu a fost cel mai frumos spectacol vazut de noi, dar a avut cateva numere impresionante prin forta si gratie. Cand ne-am intors, Mihai si-a facut katasurile. Asa a simtit el. Asa simteam si eu cand stateam pe bancuta la el la sala...Afara suiera un vant dusmanos. Acelasi vant care azi ne-a oprit din joaca in parc.Am vazut cum se face pizza la cuptor cu lemne, si ne-am convins ca Mihai mananca pizza cu orice daca are ceapa, asa cum pentru Cristi daca se murdareste pe maini nu mai conteaza nici cu ce-i facuta pizza, nici cat ii e de foame.

ADAPTAREA

2012-01-05T03:40:00.004+02:00

Traiesc de o luna jumatate intr-o tara noua si inca imi caut locul.
Imi lipsesc cel mai mult trotuarele. Simbol al libertatii mele de pieton (declarat pe viata - si daca ati vedea cum se conduce aici mi-ati da dreptate).
Imi lipseste si netul, asa cum eram invatata cu el, rapid si la indemana. Acum e pasare rara, cand ai abonament poate oricand sa cada conexiunea, iar cu cartela... misca doar noaptea. A devenit pentru mine ca o gura de aer. Ma reasez in matca mea cand mi se deschide mailul. Cateodata mai pot trimite si cate o poza. Cele mai valoroase sunt pozele cu literele lui Cristi, litere care pleaca asa, in calatorie virtuala, spre doamna invatatoare. Cand se incarca cate o imagine si pe blog, e deja sarbatoare.
Apoi limbile straine. Am inceput cu engleza. Ma trezeam discutand cand fluent, cand poticnit, dar spre uimirea mea eram inteleasa si intelegeam. Apoi m-a coplesit italiana, intai cu produsele care trebuiau identificate la magazin (nu-i atat de simplu cum pare, au cu totul alte produse, incepand cu faina si culminand cu soiurile de branza), apoi cu discutiile lungi cu gazda noastra, care s-a dovedit a fi o nemaipomenita profesoara de italiana pentru noi. Finalul? Ma trezeam ca mi se poticnesc gandurile incercand sa se traduca in italiana. Si de unde initial, cand dadeam mai tare din maini imi venea sa spun frumos si clar, cu toate cuvintele, in engleza, in timp cuvintele englezesti s-au retras rusinate si neintelese si parca acum nu mai vor sa iasa la lumina. Asa ca am luat o pauza sa-mi revin, sa mi se reaseze bruma de limbi straine fiecare la locul ei, iar gandurile sa-mi zburde netulburate in minunata mea limba materna.
Bucataria. Locul meu de joaca. Ei bine, aici s-a transformat intr-un camp de batalie. Am facut clatite cu o faina bio care inca mai cred ca e un fel de gris... Am facut maioneza cu ulei de masline... alt gust, alta consistenta in final. Ciorba cu bors la plic... Am un cuptor electric pe care-l folosesc intuitiv. Mi-a iesit painea si-am crezut ca pot face si cozonaci. La cozonac m-am trezit ca faina de paine nu-i buna pentru cozonaci, si am ajustat totul din memorie, sa iasa asa cum stiam eu ca trebuie sa iasa coca... Acum stiu, faina aceea devine mai consistenta in coca dupa framantare. Am aflat-o dupa ce am ajustat-o la eclere. Care uimitor, pana la urma au iesit. Si cozonacii au iesit. Si ochii mei au iesit...
Am facut sarmale cu varza lor (aceea din care nu poti face nici salata), oparita un pic si spunand rugacini la fiecare noua impaturire. Si numai gandul ca piciul nu mananca decat carnea aleasa bine de varza m-a oprit sa nu arunc totul intr-o varza a la Cluj. Dar au iesit bune pana la urma, de unde increderea ca exista si un Dumnezeu al bucatarilor incapatanati.
Am facut si tort cu crema de cioco care-mi iesea cea mai buna. Era sa nu iasa deloc... Am facut pizza si in tava inventata din folie de aluminiu, placinta de branza in forma de cozonac. Pizza mi-a iesit minunata cand am facut pentru noi, si aproape un dezastru cand am avut musafiri. Culmea, placinta de branza a fost buna.
Azi am facut o rulada. O adevarata aventura, nici nu vreau sa imi amintesc. In final am acoperit toate crapaturile cu cioco, si-a iesit un succes.
Asadar, privind prin geamul bucatariei viata mea cea noua, incep sa cred ca ma adaptez. Si ca sa conving, o sa pun dovada cateva poze reusite ale unor lupte incrancenate.

MARY POPPINS

2012-01-04T02:27:00.001+02:00

Suntem in plina etapa Mary Poppins. Paaa, Peter Pan! Zburam cu umbrela acum... Si cantam!

PERLE

2012-01-03T01:53:00.003+02:00

- Mami, uite, vezi... aici nu trebuie sa mai citesc. Pentru ca aici nu este nici un desen.
Ma uit mai bine si intr-un final inteleg. Era ultima pagina din carte, cu scris, binenteles, iar pe pagina din dreapta, nimic. Nici scris, nici desen.
- Povestea continua si aici, trebuie sa citesti. Nu vrei sa afli finalul?
- Ai ma mami... Bine...
Cristian si prima lui carte citita toata

2012-01-01T04:46:00.001+02:00

PERLE

2012-01-01T04:14:00.002+02:00

Cristian urla, Marius sare din celalalt capat al curtii. Tragedia e ca dopul lui de vin a fost aruncat in curtea vecina de pustiul gazdelor.
- Din vruta a facut-o, din vruta! mi-a explicat suspinand, mai tarziu.
Cristian

- Mami, ma simt ca atunci cand imi dadeai sa mananc pilaful ala scarbos.
In capul meu, asta se traduce cam asa: ma doare burta ca atunci cand nu aveam voie sa mananc decat pilaf fiert cu orez. De fapt, il durea capul...
Cristian

- Mami, au lansat si o stea rosie. Vino sa o vezi!
Printe artificii, un felinar chinezesc se inaltase, rosu intradevar.
Cristian

- V-au plac artificiile?
- Da. Si eu fost si lupte, parca trageau unele in altele.
Asa se vad artificiile prin ochii lor.

OMUL NOSTRU DE ZAPADA

2011-12-30T03:25:00.006+02:00

Aici nu ninge decat intamplator, cica o data la 50 de ani. La pranz e primavara, iar noaptea e rece, ca intr-o toamna tarzie si umeda; faci focul in casa si astepti sa vina a doua zi soarele sa faca iar primavara. Cand bate vantul e treaba serioasa, uneori am impresia ca o sa zbor ca Doroty cu casa cu tot.
Copiii duc dorul zapezii. La scoala au facut tot felul de minuni, vi le voi arata daca ma lasa netul. Incep prin a vi-l prezenta pe omul de zapada pe care Cristi a vrut neaparat sa-l faca, ca pe cel de la scoala nu l-am vazut, si zau daca nu a avut copilul dreptate, chiar merita.
Are si o poezie omul asta. Cristi ne-a spus-o cu o zi inainte de a ni-l darui, intr-o engleza cu accente nemtesti, nerabdator si mandru, cu tot cu coregrafie. Nici atoatestiiutorul google nu ne-a putut ajuta sa-l intelegem. Abia cand am primit cadoul de la scoala, cu omul de zapada facut acolo, ambalat frumos si cu poezia capsata festiv pe punguta cadou, ne-am dumirit. Desi spusa de la coada la cap, asa cum am si trait-o, povestea acestui om de zapada ne va descreti fruntile multa vreme de aici incolo.
Cum se face: se ia un sapun, o razatoare si un pic de apa. Se lasa copilul sa-si arate forta si indemanarea pe coltii ascutiti ai razatoarei metalice, apoi se preia initiativa, fara ai stirbi increderea in sine. Restul e o joaca de copil.

IANA VRAJITOAREA POZNASA

2011-12-29T03:26:00.007+02:00

Despre Iana scriam la inceputurile acestui blog ca face minuni. Ei bine, Iana chiar este o vrajitoare poznasa. De data aceasta m-a gasit ea pe mine. Nu-i vorba ca o luasem cu mine, alaturi de 'Legenda ariciului', inghesuita in bagajele mele de suflet, cele cu carti.
Povestea Ianei a fost reeditata la sfarsitul acestui an si are in plus aventuri noi. Se poate cumpara si de pe Amazon. Autoarea are multe alte carti tiparite si, foarte important, o putem gasi acum sub numele de ANASTASIA POPA.

Iana este in viata mea, o poveste frumoasa. Asa a fost de cand am descoperit-o. Am primit-o cadou, peste orice bariera de distante sau de trafic, si mi-a luminat ziua. A reusit ceea ce nimeni si nimic nu reusise pana acum, sa ia copiii de la jocul de WII. La inceput a vrut Mihai sa vada ce e nou. Isi amintea de ea ca fiind 'cartea aceea' care i-a placut foarte mult. Apoi a fost Cristi care nu ma mai lasa sa ma opresc din citit. Dupa primul capitol Mihai si-a descatusat amintirile si l-am oprit cu greu sa nu spuna tot. Intr-un final am plecat dintre ei, iar Mihai a ramas citind mai departe cu voce tare. Cateva ore mai tarziu, Marius a gasit povestea si a ramas si el ... citind. E prima oara cand il vad asa prins de una din cartile copiilor.
Cum spuneam, Iana este o vrajitoare. Poznasa.
Multumesc, doamna ANASTASIA POPA!

CRAI NOU

2011-12-29T02:42:00.000+02:00

MOS CRACIUN, ESTI CEL MAI TARE

2011-12-26T01:43:00.006+02:00

Asa canta Mihai azi noapte, cu crocodilul lui Ikeea in brate. Cristian si-a pus de gat sarpele rosu, cel pe care uitase sa-l scrie in scrisoare anul trecut si la care a jinduit un an intreg, si cu mainile libere a imbratisat masina si ciocolata cea mare pe care le trecuse in scrisoarea cu dorinte de anul acesta. Apoi totul a disparut in favoarea unui joc simplu de constructie, cu piese de lemn colorate si usor imbinabile. Intr-un tarziu, cand am verificat daca Mos Craciun a gasit fursecurile, Cristian a descoperit jocul de WII. Si cu el in brate a fugit spre Mihai, strigand si chiuind. In acel moment toate ierarhiile au disparut. WII-ul mult visat, cum a stiut el Mosul cel bun, si cat a fost el de darnic ca l-a adus...
S-au culcat in jur de ora 3. Iar azi, toata ziua, au fost WII. Si stiti ceva, jocul asta WII are si un arc cu sageti, exact ca ala adevarat pe care si-l doreau ei si noi nu...
Un alt cadou surpriza a fost CD-ul cu Apolodor in engleza, scris parca special pentru noi. Ascultat azi noapte, in timp ce copiii contruiau cu piesele de lemn, a starnit valuri de duiosie si de bucurie. Mosul se pare ne-a trimis special acest CD, imbinand limba engleza cu romana, caci altfel de ce ar fi cantat cineva asa? Ada Milea, o comoara, ca de obicei.
Si noi cei mari am primit cate ceva, cu miros de Romania si de dor.
Mos Craciun, misiune indeplinita!

SCRISOAREA LUI MOS CRACIUN

2011-12-24T02:19:00.005+02:00

Anul acesta Mosul a intampinat serioase probleme. Am schimbat adresa, cu tara cu tot, posta nu l-a ajutat deloc, iar pe aici pe unde suntem, copiii nu-l prea cunosc, stiu doar ca aduce daruri si accepta in rolul lui tot felul de Mosi falsi. Dar cum noi suntem cuminti, Mosul nu s-a lasat. Intai a sfidat obiceiurile zonei si-a facut rost de un brad adevarat si VIU, cum n-am mai avut niciodata, pe care l-a dus, numai el stie cum, in garaj. Ne-a lasat si pamant si un ghiveci mare, ca sa putem avea grija sa ramana viu si de aici incolo. Apoi a facut el ce-a facut si a lasat azi intre crengile bradului, raspunsul la scrisoarea lui Cristian, cel care anul acesta nu s-a lasat si-a reusit sa incropeasca o scrisoare Mosului, in speranta ca nu ne va uita si ne va gasi pe unde om ajunge.
De cand cu plecarea, cea mai mare grija a copiilor a fost, dupa grija scolii: o sa mai vina Mos Craciun la noi? Cum o sa stie unde o sa fim...
De aceea, atunci cand au gasit bradul, Mihai a dansat de bucurie. Din acelasi motiv azi au fost asa de absorbiti de scrisoarea Mosului ca nici nu au mai avut rabdare sa anunte ca a sosit. Cum a citit Cristi scrisoarea? Cum a stat Mihai si-a citit peste umarul lui, tresarind fericit de cate ori era vorba si de el acolo? Emotie, fericire, incredere. Mosul ii iubeste si nu i-a uitat. Povestea continua, mai credem inca in minuni. In darurile care ating sufletele, in bucuria care ramane ca o steluta norocoasa in amintirea unor copii.
Mos Craciun, te iubim!

Acum asteapta fericiti ziua de maine. Cristian inca se mai minuneaza de stelutele primite, aseaza cu mare grija scrisoarea in plic, dupa ce-o desface si-o analizeaza iar si iar. Nu se mai mira ca Mosul stie tot, nici ca mami lacrimeaza cand o citeste. Gaseste raspunsuri la intrebarile lui Mihai, si impreuna inlatura orice indoiala, pentru ca Mosul lor este cel adevarat. Mihai a aflat ca numai cine crede se poate bucura de magia Craciunului, asa ca nu se mai mira ca sunt asa multi copii care primesc de la parinti cadourile.
Acum, cea mai importanta grija e sa avem fursecuri maine. Cristi face tot posibilul sa nu uit, vrea sa aiba cu ce-l intampina pe Mos Craciun. Stie ca maine va veni la noi si ca va putea sa stea de vorba cu el in ROMANA.
Sa vedem...

CAMPIONATUL MONDIAL DE ASHIHARA KARATE

2011-12-22T17:46:00.006+02:00

Pentru noi acest Campionat a insemnat mult mai mult decat sport si performanta. A fost ultima caramida romaneasca, pragul inaintea plecarii in Italia. A fost locul unde au inceput si s-au sfarsit toate. Pentru prima oara in viata lui, Mihai a rabufnit la sala. Sala de karate, unde toate durerile si toate virozele dispareau, a fost de data asta locul unde s-au spart toate bubele. Pentru ca in Italia, Ashihara nu exista, pentru ca Mihai nu si-a dorit sa plece, si pentru ca Mihai iubea antrenamentele. A reactionat violent, organic, cu toata forta lui de copil emotiv. Si-a fost greu. Sa fiu sincera, m-am speriat ingrozitor. Am vorbit mult, am ascultat infinit mai mult. Si-am inteles. Si-am avut noroc de prieteni si de oameni buni si priceputi. Si-a trecut. Asa ca ultimele antrenamente pentru Mondiale au fost in regula, exceptand mici accidentari care m-au mai albit pe mine un pic. Si-a venit si ziua cea mare, am ajuns la timp, insotiti de o parte a familiei. Din momentul in care s-a imbracat in kimono, emotiile mele au scazut, in timp ce ale lui abia incepeau. A evoluat impecabil. Asa cum m-a obisnuit, pe suprafata de concurs a fost extraordinar. La finalul a 2 probe de concurs, a cucerit alaturi de echipa din anul acesta, medalia de bronz la kata sincron. Nu a mai suferit ca altadata ca nu a cucerit cupa. A trecut peste, si-a zambit, si s-a jucat, si s-a bucurat de toti prietenii care au venit sa-i vada si sa-i sustina. S-a bucurat de aceasta zi in fiecare moment, fara sa se gandeasca la ziua urmatoare cand urma sa ne luam zborul spre o tara nedorita si plina de necunoscute. A savurat tot, si-a revazut si prietenii din tara pe care-i intalneste doar la campionate sau in cantonamente. Si-apoi, cand s-a inserat bine, a acceptat sa plecam. Si-a mai primit un cadou, pe Relu. Care a venit special pentru ei sa-si ia ramas bun. Inca o data. Si-au fost fericiti iar, savurand fiecare clipa. Cat pentru 3 ani.

ITALIA

2011-12-18T03:15:00.002+02:00

A trecut o luna de cand am ajuns aici. Copiii au deja 2 saptamani de scoala si, ceea ce e cel mai important, le place foarte mult. Incep la 8 si un sfert si termina la ora 15.15 si li se pare ca stau prea putin. Au doua ore de engleza intensiv, 2 pauze de joaca, pauza de masa, in rest matematica, arta, stiinte si restul orelor. Doamnele invatatoare fac tot ce se poate ca ei sa inteleaga si au spus ca sunt cei mai destepti copii din clasa. Romanii si turcii se pare ca sunt de departe cei mai instruiti copii. Acum, sper sa si ramana asa...
Au deja prieteni, Mihai e recunoscut pe strada de o multime de copii, mai nou si parintii stiu de el. Cartea lui de vizita ramane cocorul origami. Cred ca toate profesoarele lui au cate un cocor, la fel si doamnele de la cafenea, iar colegii lui invata de la el cum se face. Alt atu al lui sunt katasurile, pe care le executa cand ti-i lumea mai draga, dar care impresioneaza intotdeauna.
Cristian a stralucit din prima zi cand a copiat o pagina intreaga cu cuvinte in engleza, e adevarat, scrise cu litere de tipar, dar corect si ordonat.
Si-n timp ce doamnele nu mai pridideau sa-l laude, el juca piatra-foarfeca-hartie cu colegul de masuta, un pusti turc. Si radea, si era fericit. De unde dimineata il lasasem speriat... si plecasem cu inima stransa si cu ochii plini de lacrimi...
Asadar, am trecut cu brio ce era mai greu, adaptarea la scoala.

Si pentru ca am fost atat de cuminti, ne-a gasit si Mos Nicolae, desi nu eram inca in casa noastra, iar Mos Cracin azi ne-a adus bradul mult visat. Minune, pentru ca in Italia nu se mai taie brazi - sunt pe cale de disparitie - si toata lumea are brazi din plastic. Mihai a dansat de fericire, el a fost cel care a descoperit bradul. Cea mai mare frica a lor era ca Mos Craciun nu-i va gasi. Toti Mos Craciunii intalniti vorbeau engleza, plus ca erau falsi, asa cum si brazii erau fals - mergeau langa ei si-i miroseau si veneau asa dezamagiti... Si oare va stii Mosul unde vor sta ei, sau ii va cauta in Romania... Asadar, Mosul ne stie adresa. Si cum spiridusii Mosului lucreaza de zor, se pare ca ii asteapta si alte surprize.

va continua

VINO SA SUSTII ECHIPA ROMANIEI!

2011-11-05T20:19:00.006+02:00

Campionatul Mondial de ASHIHARA KARATE incepe fix peste o saptamana. In zilele de 12 si 13 noiembrie, pentru prima oara in Romania, la Sala Polivalenta, va asteptam in numar cat mai mare.
In 2009 au obtinut locul III in clasamentul pe natiuni!
In 2010 au castigat locul II in clasamentul pe natiuni!
Anul acesta sportivii romani vor sa va arate ca sunt cei mai buni!
Veniti sa ii sustineti!
Intrarea este libera!

PE SCURT

2011-11-05T20:05:00.000+02:00

Acum 4 saptamani lumea noastra s-a dat peste cap. Incepeam sa plecam.
Pe Mihai l-a lovit cel mai tare. Desi nu parea...

A incercat sa se ascunda, dar nu i-a iesit.

Cristian a spus de la inceput ca nu vrea sa plecam. Cam asa se vede de la inaltimea lui:

Au urmat luptele. Dacii cu romanii. Sau acasa cu civilizatia. Romanii erau mai multi si mai bine inarmati. Dacii in schimb isi aparau cei al lor cu pretul vietii.
Cristian se desena la scoala, in siguranta, langa invatatoarea lui.

Apoi am inceput sa facem ordine. Si sa construim. In Italia, Marius cauta o casa pentru noi. Mihai acasa isi ridica o casa asa cum viseaza el ca va fi.
La parter cu pat, dulap si o baie.

Scara urca la etaj, unde se poate sta in liniste la TV.

Iar sus este sala de sport. Are si haltere. Dar uneori e doar un karatist. Cu centura maro.

EU

2011-11-05T20:02:00.002+02:00

De cand nu mai merg la serviciu am revazut atata lume... Intamplator sau nu, imi ies in cale oamenii copilariei mele. Ii intalnesc peste tot, de cele mai multe ori acolo unde i-am lasat. Oameni pe care nu i-am vazut de 10-15 ani, care recunosc in mine copilul de alta data si pe care-i recunosc stergand de pe chipul lor urma lasata de timp. Incet incet imi regasesc radacinile. Ei ma ajuta sa vad ca a fost si frumos. In fiecare zi imi apare in cale un Om. Ma ia in brate si ma ridica. Am radacini.

Acasa, mama a pus pe perete o fotografie veche. Ciudat lucuru, eu fotografia asta nu mi-o amintesc. Mi-aduc aminte foarte clar momentul cand a fost facuta, cum mi-au pus carioca in mana dreapta, cum m-au asezat in banca din fata, la fel ca pe ceilalti. Stiu si ce gandeam cand m-au fotografiat. Ca e o poza trucata. Ca eu sunt stangace, ca nu scriu cu carioca si oricum, nu pe abecedar, iar penarul meu e altul...

Cand m-am privit acum in fotografie, nu m-am vazut pe mine, l-am vazut pe Cristi. Zambetul meu de atunci este acum zambetul lui.
Iar Cristi, cand m-a vazut in fotografie, mi-a mangaiat cu un deget chipul de sub sticla: ma-miii...

SCULPTORII DE DOVLECI

2011-10-31T17:40:00.010+02:00

Pentru ca joaca de la Ada nu le-a fost de ajuns, azi au mai luat doi dovleci la sculptat. Asadar, cu temele facute s-au avantat fiecare cu ce are voie...

Si cum azi in oras am admirat o multime de dovleci, unul mai caraghios decat altul, Mihai ne-a uimit cu un dovleac mustacios.

Cristian si l-a pictat cu atentie pe al lui, apoi mi-a dat indicatii pe unde sa mai largesc, asa ca in final dovleacul lui a iesit tare vesel.

S-a facut poza de grup, apoi am stins lumina si ne-am minunat:

Daca vreti sa participati la concurs, mai este timp pana la miezul noptii. Succes!

TALENT

2011-10-31T16:32:00.005+02:00

Adresa de contact: doinadamian@yahoo.com

Cum o fi sa ai o camera pictata asa?

CUM IMBATRANESC PARINTII

2011-10-15T17:31:00.005+03:00

Joi seara urma sa ma rasfat cu un drum la CasaRetro. Nu-i bai, am ajuns. Doar ca un telefon m-a scos din lumea jucariilor si m-a adus de urgenta acasa. Cristian nu raspundea la usa de o jumatate de ora. Fusese lasat singur cat Marius a plecat sa-l ia acasa pe Mihai de la engleza. Pret de maxim 15 min. Regula casei spune ca atunci cand copiii raman in casa ei incuie usa si lasa cheia acolo pentru a putea iesi in caz ca se intampla ceva. Acum, cheia era in usa, doar ca dinauntru nu mai raspundea nimeni. Tot drumul m-am gandit ca nu-i nimic. Cristian probabil a adormit si sigur se va trezi cand va auzi galagie la usa. Nu simteam ca s-ar fi intamplat ceva. As fi simtit, nu?
Cand am ajuns acasa si-am realizat ca usa noastra nu poate fi sparta, copilul nu raspunde si noi nu putem ajunge la el, a inceput cosmarul. Marius era de mult disperat, o sonerie deja nu mai avea baterii, Mihai era acolo si era speriat... Nasul si inca doi vecini incercau sa ajute, dar dadeau neputinciosi din umeri. Pana la urma a venit cheia de la usa cealalta, cea blocata de dulapul de la dresing. Cand am vazut usa aia descuiata am inceput sa sper. Doar ca nici ea nu putea fi deschisa, in spate dulapul statea teapan, mult mai solid decat am crezut vreodata ca este. Barbatii s-au izbit in usa, au cioplit zidul cu ciocanul, eu il strigam prin gaura cheii pe Cristian, iar Mihai dadea cu piciorul spre usa, in ritmul in care loveau cei mari. Ar fi vrut s aajute si el, doar ca nimeni nu-l lasa... Pana la urma s-a facut o deschidere prin zid si usa intredeschisa, prin care l-am strecurat pe Mihai. A trecut printre haine si bucati de dulap si-a venit in fuga sa ne deschida usa de la intrare. A mai durat un pic pana cand s-a pus iar clanta, ca s-o putem deschide. Si-am navalit inauntru, cu sufletul gol, cu gandurile negre, diperati cum nu fusesem niciodata. Cristian dormea. Mihai l-a gasit, era in camera lui, invelit (!!!).Dormea. Atat de adancit in lumea viselor incat n-a auzit nimic din sonerii, strigate, lovituri de ciocan si tot vacarmul pe care-l facusem incercand sa intram. ERA BINE!
N-a inteles de ce eu plang, Mihai vorbeste de ceva rupt... imi tot repeta ca el nu doarme. Mi s-a parut cald, i-am dat un nurofen. Da, era racit. Da, mi s-a mai intamplat o data sa nu-l pot trezi (si-atunci mi-am amintit ca si tatal lui e uneori la fel de greu de trezit), dar niciodata nu mi-am inchipuit asa ceva. Ca sa nu mai zic ca la noi somnul de pranz nu mai exista de mult, ca nu doarme niciodata invelit si in nici un caz nu doarme in patul lui Mihai...
Mai tarziu, cand mutam hainele din dulap a venit la mine plangand. Ca nu vroia sa spargem usa. Si nici sa stricam dulapul. Ca lui acum ii e frica sa mai doarma, daca iar nu se mai poate trezi? Am linistit puiul. Am incercat sa sterg de pe fruntea lui Mihai ingrijorarea. Mie mutatul dulapului si curatarea urmelor mi-a facut bine, m-a ajutat sa ma calmez. Dar si acum cand imi privesc uneori baiatul, ochii mi se umplu de lacrimi. Ce m-as fi facut eu fara el?
Multumesc ca n-a fost nimic! Multumesc!

Avem acum doi eroi. Unul este nasul nostru, fara de care cred c-o luam razna, cel mai puternic dintre noi, cel care a reusit sa dovedeasca dulapul. Celalalt erou este Mihai, cel care, ridicat de adulti, s-a strecurat prin spartura si-a intrat in casa.

Si mai avem o poza, la care inca nu ma pot uita, dar care mai tarziu ne va aminti ce frica ne-a fost.

FINAL DE FESTIVAL

2011-10-09T00:26:00.002+03:00

Ca-n fiecare an, fiecare piesa a fost o bucurie.
Este extraordinar cum reusesc sa atinga toate varstele cu fiecare piesa pe care o aduc pe scena.
Felicitari intregii echipe care se ocupa de Festival!
Sunt fericita ca am reusit sa fim acolo si anul acesta.

OSCAR SI TANTI ROZ

2011-10-07T23:36:00.005+03:00

Cand am citit cartea ma gandeam intruna la Mihai. Ce-ar gandi el daca ar citi asa ceva? Am cautat cartea peste tot, o vroiam noua sa i-o pot face cadou. N-am gasit-o. Pana la urma m-am dat de trei ori peste cap si-am adus povestea acasa. I-am asezat-o pe birou si-am asteptat. N-a citit-o. Asa ca intr-o seara am inceput sa le-o citesc eu. Lui Cristian nu i-a placut. Lui Mihai da. Dar nu atat de mult incat s-o si termine...
De cand am citit Oscar si Tanti Roz, Eric-Emmanuel Schmitt a devenit unul din autorii mei de suflet. Am devorat tot ce-am gasit scris de el, cu speranta de-a regasi emotia si adevarul din Oscar. Nu mi-a placut tot. Ba chiar, pe ici pe colo am fost chiar dezamagita. Dar pentru povestea lui Oscar, il iubesc in continuare.
Piesa de la Teatrul Bulandra am vrut s-o vad de cand am citit cartea. dar nu s-a mai jucat. In fiecare saptamana am verificat site-ul teatrulul, sperand. Asa se face ca acum, cand in sfarsit s-a afisat ca se joaca iar, am fost printre primii care au sunat pentru rezervari. Am cumparat 2 bilete, fericita la gandul ca-i voi face cadou sotului meu o piesa de colectie. Doar ca el n-a putut veni. Asa ca m-am reintors la primul gand: Mihai.
Cum a fost piesa? EXTRAORDINARA! A fost mult mai frumoasa decat mi-am putut eu imagina. Atata suflet si-atata emotie... nici n-am crezut ca este posibil.
Mihai a fost delicios in timpul spectacolului. N-a lacrimat ca restul spectatorilor, mi-a zambit complice la fiecare copilarie, a ras, a suferit alaturi de Oscar si-a inteles, iar la final a aplaudat din tot sufletul. Inainte de spectacol l-am intrebat daca vrea sa cumparam flori. M-a refuzat, era primul lui spectacol de oameni mari si nu s-ar fi simtit in largul lui. Dar mi-a zis ca o sa-i aplaude daca o sa fie frumos. La finalul piesei si-ar fi dorit sa aiba flori. Si nu-mi amintesc sa-l fi vazut vreodata aplaudand asa.
Nu mi-a spus nimic cand m-a vazut plangand, dar m-a luat de mana si m-a rugat sa mergem pe jos acasa. Si ne-am bucurat de tot ce ne-a iesit in cale, si mi-a povestit, incepand cu Oscar si terminand cu serialele de desene animate care i-au placut, si-am respirat toamna bucuresteana, si-am admirat "tot ce nu poate vedea din masina".
Mihai al meu.

CA SA NU NE PLICTISIM...

2011-10-06T20:44:00.002+03:00

S-a lovit singur, pentru ca e foarte talentat.

E bine sa stiti ca, in caz de lovitura la cap, cel mai bine e sa mergeti cu copilul la doctor. Lui Cristian i s-au facut 2 radiografii, pentru a fi siguri ca osul e intact. Instructiunile de mai jos le stiam de pe net... dar mi s-a parut extraordinar ca le-am primit de la spital in aceasta forma, stiindu-se faptul ca un parinte speriat e posibil sa nu retina prea multe, iar caligrafia doctorilor este indescifrabila.

I s-a recomandat si gel de arnica. Rezolvat. Acum suntem cu ochii pe el.

Cat despre Mihai... la control doctorul nu s-a uitat nici acum la piciorul lui, de data asta n-a mai privit nici radiografia. Cica-l stia, asa ca i-a prelungit distractia ghipsata inca o saptamana. De ce? Ca asa zice el. Asta dupa ce la primul control, cel in urma caruia i s-a pus ghipsul, a privit doar radiografia si a zis: " N-are nimic! E in regula. Ii punem atela ghipsata o saptamana." Asa ca de data asta, ne-am urmat instinctul si am ascultat copilul si sempaiul:

Nu dati cu pietre, copilul e bine merci.

COCORII

2011-10-06T20:26:00.002+03:00

Si-n fiecare zi sunt mai multi. Norocul nostru ca acum Mihai ii duce la scoala, si ca nu-i mai face uriasi, ci din ce in ce mai mici. Pacat ca n-am fotografiat cum arata ieri patul lui Cristian.
Am mai trecut prin asa ceva, doar ca atunci erau avioane, si alea ramaneau acasa. Oare ce urmeaza?

GHIPS, SAU CUM NE PREGATIM NOI DE CAMPIONATUL MONDIAL

2011-10-04T08:43:00.006+03:00

Pe Mihai il durea piciorul de saptamana trecuta. Dar doar la sala cand il forta mai mult. Duminica insa s-a plans mai tare. Cand Mihai iese din antrenament e ceva serios. Probabil ca i-ar fi trecut ca si saptamana trecuta. Dar daca nu-i trecea? Acum Mihai are piciorul in ghips. Nu e nimic grav, nu-i fractura, nu-i nimic, trebuie doar imobilizat un pic pentru a-si reveni. Speram ca joi la control sa-l dea jos. Daca doctorul asa a zis ca-i mai bine, asta e. Important e ca nu-l mai doare. Acum il jeneaza ghipsul... Si toti suntem dati peste cap, pentru ca ghipsul lui ridica multe probleme de rezolvat altfel. Drumul pana la scoala si inapoi a devenit o aventura, unde mai pui ca am mers si la teatru duminica si ieri. Dar ne-am descurcat, iar de azi e mai simplu, Bicu a rezolvat 90% din complicatii.
Nu i-a fost usor sa se lase ajutat. Baiat mare acum, i se parea rusinos sa il duca mama in brate. Si-n nici un caz in curtea scolii... Dar pana la urma, cu cantec si voie buna, m-a lasat sa-l duc pana la usa clasei, apoi m-a invitat sa stau cu el in banca pana venea Doamna. N-am stat atat de mult, dar mi-a placut ca nu l-am deranjat.
Si mi-a placut si sa-l tin in brate, asa cum nu l-am mai tinut de ani de zile, si sa pot sa-i pup obrazul fin, pe care nu-l mai prindeam decat in fuga, cand si cand. S-a abandonat in bratele mele cu bucuria cu care o facea cand era mic. Si asta mi-a tinut spatele drept.

Cristian e gelos pe ghipsul lui Mihai. Ar vrea si el sa fie dus in brate, sa i se permita asa de usor sa manance in sufragerie, sa fie ajutat cand se imbraca. Ar vrea sa aiba si el autograf de la solistul formatiei Voltaj, asa cum are Mihai. Pentru ca, am uitat sa spun, duminica la teatru Mihai s-a intalnit cu solistul formatiei lui favorite. Si a lui Cristi, evident. Si ghipsul i-a dat tupeul de care avea nevoie sa ceara un autograf. Asa ca avem scris cu pixul pe ghipsul inca umed atunci, semnatura si dedicatia. Da, nu prea se vede, dar cui ii pasa?

Si sa nu uit sa scriu ce m-a impresionat cel mai mult de cand ne jucam cu ghipsul asta nou. Mihai e cu ochii pe mine cand il tin in brate. Un singur oftat sau o urma de durere pe chipul meu si vrea jos. Mihai nu vrea sa imi fie greu. Degeaba cant, degeaba fac glume. Ma simte. Si asta imi da putere. Si-mi tine spatele drept...

100, 1.000, 1.000.000 DE POVESTI

2011-09-30T09:52:00.002+03:00

Maine incepe a VII-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Copii 100, 1.000, 1.000.000 de Povesti.
Iupyyy!

PROIECT "COPIII CU AUTISM MERG LA SCOALA"

2011-09-27T16:47:00.001+03:00

Dragii mei,

Mai jos aveti mesajul unei foarte bune prietene si o mama minunata Andreea Sorescu ce trece prin momente grele si care prin asociatia lor propun un proiect spre finantare catre Raiffeisen Bank. Necesita o inregistrare si un vot catre proiectul lor. Va rog mult sa ma ajutati sa-i sustinem, votati-i si veti da o mana de ajutor la pregatirea pentru integrare in scoala a 16 copii autisti si training-ul a 30 de cadre didactice in tehnici de lucru cu copiii autisti. M-as bucura mult sa le vad finantata ideea. Termenul limita este 30 septembrie. Va multumesc din suflet. Daca puteti trimite si mai departe catre alte persoane , raman datoare cu povesti din implementarea proiectului.

Iata pasii ce trebuiesc facuti pentru a vota:
- intra pe https://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/ si creeaza-ti un cont folosind un email valid (ti se va trimite un email de activare a contului)
- dupa activarea contului, logeaza-te la aceeasi adresa https://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/ , alege categoria "Proiecte ONG" si apoi zona Bucuresti si voteaza pentru proiectul "Copiii cu autism merg la scoala".

Va multumesc mult si va rog sa nu uitati ca termenul limita este 30.09.2011,
Cornelia

IATA SI MESAJUL:

Draga prietena/prietene,

Cand a vrut sa-si inscrie fetitele gemene, in varsta de 5 ani la gradinita, o mama s-a lovit de refuzul directorului institutiei: „Gradinita nu e casa ta”. Acesta a motivat prin faptul ca cele două fetite, diagnosticate cu autism, „perturba echilibrul gradinitei” si nu a lasat-o pe mama sa completeze cererea de inscriere, pentru ca „oricum nu va fi aprobata de consiliul gradinitei”.

Este o situatie cu care parintii copiilor diagnosticati cu tulburari din spectrul autismului se confrunta des, atunci cand vor sa-si inscrie copiii la scoala sau la gradinita. Acestor copii, afectati de una dintre cele mai grave tulburari de dezvoltare, li se refuza astfel dreptul de a se integra in invatamantul de masa si in societate.

Proiectul „Copiii cu autism merg la scoala” isi propune sa schimbe aceasta realitate si sa creasca gradul de integrare in invatamantul de masa a copiilor cu autism din Bucuresti, oferindu-le, astfel, sansa la o viata independenta. Prin activitătile proiectului, ne propunem sa:
• Pregatim pentru scoala 16 copii cu autism, de varsta prescolara si scolara.
• Instruim 30 de cadre didactice privind nevoile speciale ale copilului cu autism in procesul de integrare scolara
• Crestem gradul de acceptare a parintilor de copii tipici, pentru a primi alaturi de ei copii cu autism.

Credem ca, prin formarea cadrelor didactice si prin informarea parintilor, copiii cu autism pot fi mai usor integrati in invatamantul de masa, un pas necesar pentru o viata normala.

Copiii cu autism au nevoie de votul tau! Intra pe https://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/ , creeaza-ti un cont , alege sectiunea Proiecte propuse de ONG-uri, alege Bucuresti de pe harta galbena si voteaza proiectul Copiii cu autism merg la scoala!
Data limita: 30 septembrie

Calde multumiri,

Asociatia Invingem Autismul
www.invingemautismul.ro

SOTRONUL MAGIC

2011-09-25T17:57:00.005+03:00

Era o poveste cu un fluier fermecat care facea oamenii sa se ia dupa el, dansand. Mihai a reusit asta cu un... sotron. Intr-o seara linistita, in parc, a desenat un sotron in jurul unei fantani. De departe cel mai lung sotron pe care l-am vazut vreodata, s-a dovedit a fi si cel mai fermecat desen pe asfalt facut vreodata. Inca de la primele patrate a fost incercat de toti cei care treceau pe acolo, mai mici sau mai mari, chiar si cei de pe biciclete l-au ales. Parintii ajunsesera sa se opreasca din drum pentru a astepta ca micutii sa reuseasca sa-l sara pe tot. Unde mai pui ca s-au creat si cozi, intrucat artistul nu reusea sa-l faca atat de repede cat isi doreau cei care-l sareau. A avut si ajutoare, era un baietel care preluase scrisul cifrelor, altii steateau pe langa el si-l urmareau. Cert e ca toti copiii care au trecut pe acolo au sarit sotronul, si nu exagerez, am si martori. Si o mamica cu un copil mic in brate.
In final l-am sarit si eu. Obositor, daca e sa ma intrebati pe mine. Noroc ca din loc in loc erau patrate duble unde sa te odihnesti.
Oare cati l-or mai fi sarit dupa ce am plecat noi din parc?
Dovezile (merci Manu): E vorba de sotronul ala ingust...

TIMP

2011-09-22T10:15:00.003+03:00

Seara ajung in jur de ora 18. Pana la 19 de obicei ma scufund in bucatarie, pentru masa de seara a celor 3 si incerc sa pun bazele mancarii pentru ziua urmatoare. Fiecare vrea altceva, uneori mananc si eu. Apoi copiii imi arata ce-au facut, se fac sau se verifica lectii, fise, se mai pun etichete, se mai ordoneaza lucruri, se verifica uniforma pentru a doua zi. Nu de alta, dar dimineata totul e mult mai greu. Mai nou in programul nostru de seara au reaparut katas-urile. Dureaza si astea. Copiii merg de doua ori pe saptamana la engleza, si asta presupune pe langa dus-adus (aici m-am scos), verificari. Copiii au multe de povestit. Asa ca se plimba dupa mine prin casa, in timp ce eu strang, spal, asez. Ultima regula a casei este ca se intra la culcare mai devreme. Ora 21,30 este o ora limita pentru stins lumina in camera. Pana atunci mai trebuie facut un dus si, mi-as dori eu, ar fi frumos sa avem macar o jumatate de ora de citit. Asta cu cititul nu prea ne mai iese in ultimul timp. Inutil sa mai spun ca dupa ce s-a stins lumina copiii isi amintesc ca le e foame, sete, si au uitat sa se spele pe dinti.
Toate acestea capata un ritm incredibil cand ora mea de sosire acasa e tarzie. Asa ca primul lucru bun pe care pot sa-l fac pentru noi este sa ajung acasa repede.

PLANETELE

2011-09-15T21:34:00.003+03:00

Surpriza cu care m-au asteptat azi:

A fost ideea lui Cristian.

A INCEPUT SCOALA

2011-09-14T09:43:00.015+03:00

12 septembrie 2011
N-am dormit prea bine. Cristian s-a foit mult. S-a culcat tarziu, dupa ce a plans din tot sufletul. Nu vroia la scoala. Nu vroia si pace. Pana tarziu, cand eu, cand Mihai am incercat sa-l linistim. Intr-un final a adormit razand. Dimineata cand l-am trezit , ma durea stomacul de frica. Era resemnat, n-a mai zis nimic. I-am ajutat sa se imbrace, cand pe unul, cand pe altul. Cand i-am vazut pe amandoi imbracati complet m-am topit toata. I-am tras in poza in fuga si-am descoperit uluita ca eu eram inca in pijama.

Am iesit pana la urma la timp din casa, pe drum nu m-am putut abtine si cu florile in maini am mai facut cateva poze.
Erau asa de frumosi...

In curtea scolii lume multa. Ne-am gasit cu bunicii, mi-am vazut fratele, cumnata, nepoata, apoi m-a luat valul. Intai a plecat Mihai de langa mine, glont la colegii lui. Cristian avea locul in careu in alta parte, departe, inca nu venise Doamna si copiii erau imprastiati intr-o multime de adulti. L-am mai vizitat o data pe Mihai si Cristian s-a hotarat: vrea la el la clasa. Si-am ramas in zona clasei I, cu gandul la Mihai care era singur, si cu Cristian care isi privea pentru prima oara colegii. Si m-am revazut pentru cateva clipe in prima mea zi de scoala, in aceeasi curte, privindu-mi pentru prima oara colegele care aveau sa-mi devina prietene pe viata.
- Dar, mami, copiii mei se cunosc intre ei. Uite, am o fata in clasa.
Apoi s-a lipit de mine. Cand a venit Doamna totul s-a electrizat. TOata lumea a inceput sa se agite iar copiii n-au mai fost ai nostri. I-a asezat in formatie, le-a daruit insigne cu albinute, vorbind cu fiecare si zambindu-le. Toata lumea in jurul meu facea poze. Am auzit imnul, a vorbit dna. Directoare, apoi bobocii au plecat spre scoala, pe sub un pod de flori care incepea undeva din curtea scolii, se intindea pe scari pana la etajul intai si apoi pe culoare. Si parintii au trecut buluc tot pe acolo.

Am vazut intrand in scoala si clasa lui Mihai... pe Mihai nu-l vedeam nicaieri. M-am ridicat pe varfuri si-am inghetat. Era o mare de oameni in spate. Unde era? Macar el stia la ce clasa trebuie sa ajunga, asa ca am pornit mai departe, dupa cel mic. In fata clasei, Doamna a intrebat Albinutele cum se numeste casa lor? Stuuup! au raspuns ei in cor. Atunci eu cine sunt? Regina! Matca! Daaa... Si uite asa a inceput Cristian scoala. Ca o albinuta intr-un stup. Am facut cateva poze si-n clasa, si-apoi am plecat, impacata. Cristian incepuse scoala.

N-am plans. Decat un pic... ca am zarit-o pe mama plangand si toate emotiile m-au coplesit brusc, iar ochii nu m-au mai ascultat. Dar m-am tinut apoi tare, ca o mama cu vechime ce sunt.
Mi-ar fi placut sa fiu acolo cand iesea de la scoala. Sa-i vad eu prima chipul si sa-i aud primele reactii. Mi-a povestit la telefon, emotionat si fericit. Ii placuse prima zi de scoala. Seara tarziu, cand am ajuns acasa, l-am gasit cu insigna cu albinute prinsa de maieu, si mi-a spus:
- N-ati avut dreptate. La scoala nu e bine. La scoala e SUPER BINE!
Si lui Mihai i-a placut foarte tare prima zi din clasa a IV-a. Doamna i-a asteptat cu o groaza de surprize, mi le-a povestit entuziast pe toate.

13.09.2011
A doua zi de scoala. Curtea scolii.
La sedinta, Doamna ne-a rugat sa-i aducem un pic mai devreme, pentru ca ea, ca o Regina a albinelor, urmeaza sa-i preia din curtea scolii si sa-i duca ea la clasa in urmatoarele 2 saptamani, pana cand albinutele se vor acomoda cu scoala.
Cand a sosit Doamna dimineata, toti copiii au fugit in calea ei. Chiar si Cristian al meu, a zbughit-o bucuros, fara sa se mai uite in urma. Incolonati apoi cate 2, au pornit dupa ea, mandri de ei si de aventura ce-i astepta. Inainte sa intre in scoala Cristi s-a mai uitat o data spre mine. Si mi-a zambit. Aveam nevoie de asta... Si ne-am trezit apoi toti, mamici si tatici, privind dupa ei, chiar si dupa ce au intrat in scoala. Ne-am urnit cu greu, oftand emotionati.
- Si la al doilea copil e tot asa de greu? m-a intrebat o mamica.
- Nu, e un pic mai usor, am incurajat-o eu. Dar tot emotionant.

14.09.2011
Mi-am luat aparatul foto la mine. Trebuia sa-i imortalizez asa incolonati, albinute in uniforma intrand in stup.

Copiilor mei le place la scoala! Acum nu mai plange niciunul, nu vomita niciunul, nimeni nu face febra...
In fiecare seara se intrec in a-mi povesti cu lux de amanunte ce-au facut, cum a fost, se intrerup unul pe altul si trag de mine sa-mi arate si sa-i ascult. Dimineata, desi se trezesc greu, niciunul nu spune: nu vreau la scoala. Asa cum am visat eu ca trebuie sa fie. Acum am tot ce mi-am dorit pentru ei, dar doar pana pe 22 octombrie, cand lasam tot si plecam in Italia. Asa ca pana atunci vom savura fiecare zi de scoala adevarata.

Pe usa clasei lui Mihai:

SPORTUL CA O ARTA

2011-09-06T22:34:00.019+03:00

Creatii in premiera din vacanta de la bunici, surprinse de maestrul fotograf Cristian, cel putin la fel de talentat in arta foto ca fratele lui in arta plastilinei.
Primul proiect se pare ca a fost terenul de fotbal:

Ati remarcat probabil tabela de marcaj, tribuna si locul unde stau antrenorii.

Apoi au schimbat mingea cu una mai mica, au ridicat mainile jucatorilor si au asteptat cu sufletul la gura sa vada daca ghicesc: handbal!

Volei:

La volei daca mingea sta pe jos si fileul e mai putin inalt... apare tenisul de picior. Din pacate pozele sunt neconcludente la acest sport.

Baschet:

Box:

Hochei:

Crichet:

Tenis (se pare ca meciul a durat mult, in final s-a aprins nocturna):

Si artistii:

PESTE O SAPTAMANA

2011-09-05T10:23:00.008+03:00

- Dar mami, eu nu vreau la scoala! imi spune Cristian printre suspine. Lacrimi adevarate ii curg pe obraji, si are asa o tristete si-o disperare in privire...
Azi noapte l-am rugat pe Mihai sa-i spuna si el, ca-n clasa intai nu e chiar asa de greu. Si i-a spus Mihai, ca un om mare. Cum prima saptamana o sa se cunosca cu colegii si cu Doamna, cum vor face ei intai liniute si bastonase, apoi literele care se scriu mai usor. Cand a ajuns la matematica, au inceput sa rada amandoi. Acolo n-are taine.
- Si-apoi, Cristian, ai cea mai buna invatatoare din lume!
Multumesc Mihai!

A VENIT TOAMNA

2011-08-30T22:15:00.001+03:00

Da, a venit deja. N-o simtiti? Miroase deja diminetile a frunze uscate, castanii s-au ingalbenit, mai putin cei care au inflorit iar. Cica-i o boala asta. Bietii castani. Ce-o fi in capul lor. In jurul lor totul se scorojeste si cade, si ei se umplu de flori si le dau frunze verzi si mici... Eu cred ca sunt doar zapaciti, nu-s bolnavi. Zapaciti cum pot fi doar primavara.
Eu simt toamna. Intotdeauna am simtit-o. Cu toti porii. O simt ca pe-o emotie de inceput de scoala. Si-mi place toamna cu racoarea si culoarea diminetilor ei, cu dansul frunzelor si cu parfumul acela al ei, ca un aer curat. Un aer care se confunda un pic cu aerul de munte in capul meu de bucuresteanca, cu plamanii imbacsiti de zabuseala si noxe. Toamna ma reaseaza de obicei. Toamna revin cu picioarele pe pamant.
Doar ca zilele mele sunt ciudate acum. Ma zbat intre doua lumi, una promisa a fi minunata, si una pe care o am si-o iubesc. A mea aici. De cea promisa inca nu stiu mai nimic. Nici macar daca va fi, d-apai de cand ar incepe... De cea pe care o am realizez in fiecare zi mai multe. Pentru ca-i pusa in balanta, pentru ca e posibil s-o las in urma. Si uite asa redescopar totul. Si capata culori mai vii. Mi-e drag Bucurestiul, mi-s dragi ocupatiile mele. Toate. Mi-s dragi locurile unde bantui cu picii. Spectacolele. Parcurile. Bibliotecile. Magazinele mele. Karatele...
As vrea sa ma pot bucura in sfarsit de linistea unui an scolar. As vrea sa nu ratam festivalul de la Ion Creanga. As vrea sa pot vedea piesele de teatru pe care mi le tot promit. Si-as mai vrea un concert Nicu Alifantis...
Va fi bine. Cu siguranta va fi bine. Orice drum vom apuca. Pentru ca vom fi impreuna. Si imi voi gasi locurile si acolo. Si-mi vor fi dragi si ele, cine stie, poate mai mult decat cele de acasa. Pentru ca acolo nu-i pentru toata viata.
Pana una alta, aseara mi-am tuns baietii. Am inlaturat pletele vacantei, si-am scos la iveala doi baieti gata de scoala. Au asa o fata de scolari... Azi noapte i-am masurat. Talpa lui Cristian este exact cat palma mea. A lui Mihai incape perfect in palma lui Marius. Parca-s dintr-o data mult mai mari si mult mai inalti. Si Cristian, daca nu l-ar trada accentul si vocea aia de copil... Ei sunt gata. Amandoi. Sunt gata de scoala. Care scoala?

Nu te deranja

Asculta mai multe audio diverse

PERLE

2011-08-29T23:41:00.002+03:00

- Cate zile au trecut de la ziua lui Cristi? intreaba Mihai.
- 6 zile, raspunde M.
- Aaaa. Cel mai greu e sa astepti, raspunde Cristian.
22.08.2011

- Dar mami!
Asa mi se adreseaza Cristi.

Despre pluralul substantivului rana:
Mihai, la varsta lui Cristi: ranituri
Cristian: rane.

Seara, la concert, incerc sa ma fofilez de la dans, iar Mihai insista si insista. Intr-un final, ii spun:
- Mami, lasa ca venim si maine. Si maine imi pun si eu o rochie...
- Neee! Nu lasa pe maine ce poti face azi! imi spune el sugubat.
E ceva cu locul asta de la Universitate, aici Mihai e altfel.
27.08.2011

INTALNIREA ACTIVITATI COPII, TT SI ANIELA

2011-08-26T10:54:00.013+03:00

Pe Aniela am recunoscut-o imediat si mi s-a parut ca o cunosc dintotdeauna. A venit sa ni-l prezinte personal pe TT si sa intalneasca macar o parte din familia ActivitatiCopii.
Ce mi-a placut? Cel mai mult mi-au placut copiii. S-au jucat impreuna ca si cand ar fi fost cu totii copiii aceleiasi familii. Mi-a placut de Aniela. Mi-a placut locatia. Mi-a placut de prietena Anielei care a dat de lucru copiilor, de doamna de la Aramis. Mi-a placut foarte tare ca au venit si tatii la aceasta reuniune, si asta cred ca e un dar pe care Aniela il face parintilor, acela de a-i aduce impreuna mai aproape de copii. A fost o intalnire calda, poznas galagioasa, cu chiote si baloane, cu tort si cu carti.
Aniela a dat autografe. Ai mei m-au rugat sa le fac si poza apoi, fiecare cu cartea lui, mandrii nevoie mare.

Pentru tot ce mi-a daruit mie personal Aniela prin dragostea ei de copii, prin energia si exemplul ei personal, as vrea sa-i multumesc. Povestile lui TT, incepute ca povesti pentru copiii ei, au fost realizate apoi impreuna cu ei. Citesc TT si stiu ca pietricelele din desen au fost adunate de copii, parca-i aud venind cu idei si asezand si decupand. TT aduce nu numai poveste, TT aduce povestea unei familii frumoase, care are timp de facut lucruri impreuna.

Pe drumul spre casa, Cristian m-a intrebat:
- Mami, facem si noi o carte impreuna?
Am zambit si-am inteles. Despre asta este vorba.

Fotografii profesioniste de la intalnire puteti vedea pe site-ul fotografului ActivitatiCopii.

HO HO HO

2011-08-20T16:53:00.003+03:00

Copiii mi-au pregatiti o surpriza. Mos Craciun poate veni oricand, chiar si-n plina vara! Cadoul? Un acvariu personalizat, frumos ambalat, in care ne regasim cu totii. Nu-ti trebuie decat un pic de imaginatie.

CRISTIAN A IMPLINIT 7 ANI

2011-08-16T18:24:00.001+03:00

Daaa, e baiat mare. Si da, a numarat zilele pana la aniversare. Si minutele pana la 12 noaptea...
L-am serbat in mod repetat: duminica cu copiii (mai putini decat sunt ei obisnuiti, dar a venit Bombonica si ne-a salvat) si apoi azi noapte cand a inceput oficial Ziua Lui. Apoi a trebuit sa-l trimit fortat la culcare, ca de, cum sa te culci de ziua ta...
Cum e Cristian la 7 ani?
Dulce, lipicios, mamos. Un copil care-si cunoaste interesul, dar care stie si sa fie bun si grijuliu. Un copil destept care stie tabla inmultirii, desi daca are nevoie sa faca niste adunari mai repede ne intreaba pe noi decat sa le faca el. Stie sa citeasca si uraste sa scrie, dar e taaare mandru cand ii iese o cifra bine. Nu vrea la scoala, dar stie ca nu scapa, si a facut depresie cand a inteles ca dupa scoala urmeaza serviciul, care dureaza mult, mult, pana o sa fie batran. De cand a aflat asta cauta o meserie care sa i se potriveasca, adica sa nu faca nimic dar sa aiba bani multi. Pana acum a renuntat la cea ce preot, pentru ca trebuie sa tina posturi prea multe si atunci n-ai voie ciocolata... Tinde catre meseria lui tati, pentru ca de cate ori ajunge la el la serviciu, tati nu face nimic...
Are melodii preferate pe care le asculta pana le invata. La ziua lui a recunoscut melodia lui Alifantis (pe care i-o strecurasem cadou...) si-a venit repede sa-mi spuna, apoi a trecut de rusine si-am dansat-o amandoi, si-am cantat-o. Acum fredoneaza o melodie a formatiei Hara, pe care a ascultat-o pana la disperarea lui M.
E rusinos de felul lui, dar daca vrea ceva obtine sigur! Cred ca de fapt asta e marea lui calitate.
Ii doresc sa-i fie toata viata o zi aniversara! Sa fie sanatos si norocos!
La multi ani, sufletul meu!

VISE DE NOAPTE

2011-08-13T00:38:00.002+03:00

Sunt sus pe un platou ca o campie, cu cladiri parasite. Singura. Mi-amintesc ca am urcat singura, sa urci nu-i asa greu. Mi-amintesc si unde sunt treptele. Unde-i M? Nu ma poate ajuta, nu pot apela la el. As vrea un elicopter. Vreau sa cobor. Cativa oameni trec pe langa mine. Si dispar. Au coborat. Dar pe unde? Tigari colorate...
Ma pun pe burta si ma apropii de margine. Uite scarile! Dar pana la ele... n-am curaj sa cobor. N-am curaj nici sa ma mai uit o data. Dar vreau sa cobor. Copiii mei nu-s cu mine. Sigur am urcat dupa ceva, doar ca acum nu mai vreau decat sa cobor. Scarile par tot mai departe... mi se inmoaie genunchii numai cand ma gandesc la ele.
M-am trezit. Nu, n-am coborat. Cica e bine ca n-am coborat. Nu-mi plac inaltimile.

LINISTE

2011-08-02T11:10:00.006+03:00

Salvez amintirile pe un hard extern. Prilej sa revad filmulete cu ei mici, cu primele zambete, primele dansuri, primele arogante. Nu ratati asta in primii ani. Sunt naturali, neinhibati, iar valoarea imaginilor e inestimabila. Si lor le place sa se vada mici din cand in cand, se redescopera fericiti si fara griji, iubiti, stiu ca au fost doriti mereu si poti privi pe chipul lor multe lucruri reasezandu-se.
Copiii mei au crescut. Ma uit in jurul meu, majoritatea sunt la inceput. Noi suntem cateva trepte mai departe, incep sa se vada penele prin puful copilariei, incep sa exerseze zborul, asa cum exersau candva, in burta mea, nasterea. Amandoi, pentru ca inevitabil, Cristi tine aproape.
Si eu cresc odata cu ei, chiar daca in miezul noptii inca ii mai sarut ca pe niste bebelusi... Mi-e dor de ei cand nu-s acasa, dar intr-un alt fel decat inainte. Stiu ca se descurca pe unde sunt, ca se bucura de libertatea pe care trebuie sa le-o refuz uneori acasa. Nu-s singuri nicaieri, se au unul pe celalalt.
Si parca-i vad luandu-se de mana cand le e greu. Ca-ntotdeauna.

INTALNIRE ACTIVITATICOPII 20 AUGUST 2011

2011-07-30T22:18:00.006+03:00

Vine Aniela!

Autoarea lui TT si a site-ului ACTIVITATICOPII va fi prezenta pe 20 august 2011 in Bucuresti, intr-o intrunire de suflet a membrilor AC si a fanilor lui TT. Se vor da autografe, copiii vor avea o groaza de surprize, iar noi ne vom putea cunoaste.

Va asteptam cu drag la Centrul de Dezvoltare Personala Chemarea Sufletului, incepand cu ora 11.00

SAPTAMANA MONDIALA A ALAPTARII 1-7 AUGUST 2011

2011-07-30T22:02:00.000+03:00

Pentru ca vrem sa le oferim copiilor nostri ce e mai bun, pentru ca alaptatul nu trebuie sa fie un efort, pentru ca a alapta insemna mai mult decat a hrani.
Detalii despre evenimentele din Bucuresti pe Mami, alapteaza-ma!

VACANTA LA MARE - CANTONAMENT EFORIE

2011-07-27T23:18:00.003+03:00

Pentru ca nu vreau sa raman restanta ca alte dati, pentru ca a fost frumos si pentru ca vreau sa ne amintim.
Copiii au avut norocul sa stea singuri in camera, amandoi, asa cum visau ei, prefata la tabara de acum. Apa a fost perfecta, cand balta cand cu valuri, dar mereu calda si limpede. Nisipul curatat diminetile si de trupa noastra venita sa-si tina antrenamentul in primele raze ale diminetii, copiii frumosi si dornici de distractie, nu molesiti ca-n alti ani, mici ca varsta dar descurcareti.
Program de cantonament, cu somn la pranz si joaca la antrenamentul de pe plaja, cu 3 reprize de forta in apa, din care unul in kimonouri, spre marea bucurie a lui Mihai, care "de cand era centura albastra - de i se facuse in apa NEAGRA" n-a mai facut asa antrenament. Anul acesta a fost si botezul lui Cristian la flotarile, abdomenele si genoflexiunile facute in apa, la inceput evitate, apoi executate cu curaj si mandrie. Mihai a fost sef de grupa anul asta, lucru de care e foarte mandru, si a fost si in grupa care la stafeta a castigat inghetata de la sensei, alt lucru de care e foarte mandru.
Noi, am furat niste somn de pranz, am tras de noi diminetile pentru antrenament, si ne-am balacit cat am putut de mult.
Copiii au inodat prietenii, au jucat fotbal pe plaja, Mihai s-a tavalit in toate felurile in nisip, si-a inotat in toate felurile in apa. Acum face si pluta, si pe fata si pe spate, sta in maini sub apa, a prins curaj si face tot ce-i trece prin cap. Cristi a intrat si el cu curaj in apa marii, nu cat Mihai, dar mult mai mult decat in toti anii de pana acum.
Eu m-am jucat de-a fotograful, incercand sa imortalizez amintiri pentru toti. Si am cateva poze chiar reusite, am si poze de duzina dar care pastreaza in ele soarele vacantei si briza marii, stau toate cuminti, asteptand sa fie rasfoite de parinti curiosi si copii nostalgici.
Franturi:

VACANTA

2011-07-09T17:10:00.013+03:00

2 saptamani la munte... Au trecut ca prin vis. Sibiu, orasul meu de suflet, Sighisoara, Liban (Targul Mures), si ne-am retras apoi intr-o cabana in munti, departe de orice. Ne-am intors prin Brasov cat sa ne rasfatam la Paradisul Acvatic.
Am sorbit fiecare peisaj, am respirat cu toti porii aer curat si-am privit oameni frumosi.
Stiati ca exista inca localitati intregi unde femeile spala in apa rausorului ce trece prin fata curtii? Si stiti ceva, desi apa curgea tulbure de la atatea ploi, casele erau luminoase si pline de flori.
Am fotografiat tot, asa ca mi-e tare greu sa selectez.
A plouat zilnic, dar n-a contat, pe noi nu ne mai sperie de mult ploaia.
Am descoperit ca blugii care acum o luna le erau buni, acum erau deasupra gleznelor...
Copiii si-au facut prieteni noi, printre care o fetita din Polonia si doua fete unguroaice ale prietenilor din Targul Mures. Si desi vorbeau fiecare in limba lui, s-au inteles de minune. Joaca este un limbaj universal. Sau, cum a spus Cristi, au vorbit mongoleza.
Am mancat cei mai buni pastravi din lume, dintr-o pastravarie de poveste, si de departe cel mai gustos mujdei.
Am vizitat biserici ortodoxe si catolice, turnurile ceasului din Sibiu si Sighisoara, Brukenthalul, salina din Praid, am vazut o mina de suprafata si un baraj. Am batut la pas orase pline de istorie si de frumos. Si copiii au admirat picturi de Grigorescu in original, au desenat alaturi de pictori in Sighisoara si-au invatat istorie calcand pe urmele domnitorilor. Au construit apoi castele din cutii de carton in care am regasit zambind elemente din cladirile pe care le admirasem impreuna.
De departe cele mai frumoase si mai ravnite jucarii au fost cutiile goale de carton.
Au baut apa de izvor, plata si minerala, atat cat mi-a permis mie linistea mea de mama... Au mancat fragute, au vazut cum cresc alunele, au admirat berzele, au mancat cel mai igienic porumb fiert pe care l-am intalnit pana acum la vanzare (in Sibiu).
Au hranit porumbei in Piata Mare din Sibiu si-am descoperit ca un simplu gest poate inlatura un conflict, intanzand o felie de paine unui copil care dadea cu piciorul in porumbeii ce se buluceau sa manance.
Au mangaiat porumbeii de la Zoo din Sibiu, si-au vaslit sincron.
Au vazut Carmina Burana in Piata Mare, si-au fost primiti ca oaspeti de seama in Brukenthal.
In Sighisoara au dresat un catel sa nu le mai manance batul aruncat pentru joaca, ci sa-l aduca. Prietenul lui Cristi.
Ne-am minunat de cararea plina de flori de la cabana.
Au fost foarte incantati de pietrele de la pensiunea din Sighisoara, de betele de peste tot dar mai ales de cele de la cabana, cu care s-au jucat in toate felurile.
Mihai a invatat sa inoate in doua moduri noi si a facut cu succes primele scufundari.
Si sa nu uit! In Sighisoara am vazut o trusa homeopata datand din secolul al XIX-lea!

TEMPLE GRANDIN

2011-06-27T14:19:00.002+03:00

Am vazut la HBO un film impresionant, despre o poveste adevarata. O adevarata lectie de viata: TEMPLE GRANDIN
Mergand pe firul povestii am desoperit lucruri si mai fascinante.

A PERFECT DAY

2011-06-26T00:15:00.008+03:00

Incepe la ora 8, cand vine copilul si te trezeste amintindu-ti ca el trebuie sa ajunga la dentist... Apoi ai ragazul de a trece prin piata plina si de a cumpara cat sa nu te cocoseze, dar sa te faca fericita.
Cristian te ia in brate si-l intrebi:
- Ce faci mami?
- Cum ce fac, te iubesc!
Si nu-ti mai trebuie altceva...

Acasa ai timp din belsug sa faci si-o prajitura, si alte bunatati. Apoi vin toti la masa si Cristian termina primul. Te bucuri ca mai poti spala vasele desi ai degetul pansat. Reusesti sa ai o discutie tihnita cu copiii, inlaturi temeri, spulberi idei gresite, afli noutati. Apuci sa dormi o jumatate de ora. Copiilor le revine cheful de ateliere, asa ca Mihai reda artistic familia in kimonouri.

Reusesti sa te ti de promisiunea fata de Cristian, asa ca ajungi si-n parc cu copiii pe biciclete. In parc miroase inebunitor a tei si-a ploaie. Aleile sunt de aur, si realizezi ca e prima oara in viata cand vezi asa ceva. Teii si-au scuturat toata spendoarea pe alei si Cristian striga "a venit toamna!". Ploaia nu reuseste sa strice magia, copiii rad si zboara pe alei ca-ntr-o poveste. Ajungem la timp acasa, inainte ca ploaia sa nu mai fie prietenoasa. Copiii mananca iar tot. La TV prinzi un film bun pe care il vezi cap-coada. Sotul invata si face eforturi sa ne fie bine. Ai timp sa citesti. Si sa scrii pe blog...

ADIO GRADINITA

2011-06-14T23:30:00.007+03:00

Gata si serbarea de final de gradinita. Cat au crescut! Par mari, hotarati sa infrunte noua aventura a scolii. Inca nu stiu ce-i asteapta. Nici ei, nici parintii lor. Mai au trei luni sa viseze. Eu stiu... Azi s-a sfarsit oficial copilaria mica. Cu toata dragalasenia ei, cu toate ale ei.
Cei sapte ani de-acasa impartiti nu prea frateste cu anii de gradinita, pentru ca practic, educatoarele au petrecut zilnic mai multe ore cu copiii mei decat mine. Am avut insa un sentiment de liniste cu care nu m-am mai intalnit la scoala.
Azi am avut noroc. Serbarea a fost un pic mai militaroasa decat de obicei. Doar dansurile de final le-au redat copiilor libertatea, asa incat abia la exploziile de confeti mi s-a pus nodul in gat si mi s-a incetosat privirea. Si iar am avut noroc cu Doamna care a bagat niste efecte speciale, cat sa ma scoata din starea blegoasa si sa-mi redea zambetul. A urmat apoi momentul tortului cand copiii s-au imbulzit intr-o imbratisare generala. Mda, iar o lovitura sub centura, iar am cedat. Oricum, am scapat ieftin. Mai emotionata am fost pe drumul spre gradinita in ultimele zile, decat la serbare.
La naiba, ce zboara anii.
Ne asteapta scoala. Cu rigorile si examenele ei. Cu acomodarea cu noii colegi...
Cristian are insa sansa ca primii ani de scoala sa fie frumosi, si sa mearga cu drag la scoala, asa cum merge acum Mihai.
Asa ca va fi bine.

Din toate fotografiile de la serbare, asta mi-a placut cel mai mult. Cunosc privirea asta, e o privire de copil mult mai mare. Un fel de fotografie din viitor.

2011-06-11T23:56:00.002+03:00

Hara - Ploua Stele[:X]

Asculta mai multe audio diverse

Asta-mi suna in cap... Intruna.
Maine dam examen. Cristian si eu. Karate. Vai capul meu...

Prevad ca de miercuri incolo o sa cant:
HARA - NOSTALGIE

Asculta mai multe audio diverse

Pana atunci doar zvon de vacanta.

CUM A FOST LA CAMPIONAT

2011-06-07T23:50:00.001+03:00

28.05.2011 Campionat national de kata si kumite Ashihara Karate

Ne-am trezit devreme, la 6 ieseam pe usa. In fine, cine a reusit sa doarma… Curios lucru, Mihai a adormit cum a pus capul pe perna.
Am ajuns la timp, a si mancat, ne-am reunit apoi cu totii. Si-a inceput dansul.
Pentru prima oara, Mihai a clacat inainte de concurs. Emotii sau nu, cert e ca intrase in panica… nu mai stia, nu mai era sigur.
A fost in prima runda de concurenti, ultimul din serie. Si de departe cel mai bun. Doar ca, dupa ce a luat notele cele mai bune la katas-ul principal, la cel ales din urna s-a pierdut. Asa ca medalia … uite-o, nu-e.
Cel mai simpatic a fost unul dintre arbitrii, caruia i-au cazut foile din mana cand s-a incurcat fiu-meu. De uimire. Si parca ii parea rau si lui. Pentru ca, nu stiu daca am spus, la kata e genial. Jale mare, lacrimi, asta a fost, a pierdut pe mana lui. Dar de durut a durut rau. Sa fii atat de aproape de cupa si sa n-o iei...
Il mai asteptau insa 2 concursuri. Cel de kata sincron si campionatul de kumite. Asa ca si-a sters lacrimile si a continuat.
La sincron au mers foarte bine la prima parte, dar la proba cu partener a scartait un timp. Asa ca le-a revenit doar locul 3 al podiumului. In alti ani nici medalia de argint nu-l multumea. Acum medalia de bronz i-a repus sufletul la loc.

Si-a urmat apoi campionatul de kumite.
Cel mai greu, cel care-mi da mie cosmaruri. Intr-o jumatate de ora de cand a inceput, deja in sala atmosfera se incinsese. Si la propriu, si la figurat. Pe o caldura care crestea cu fiecare minut ce se scurgea, juniorii stateau cu platosele si aparatoarele pe ei, gata oricand sa intre in lupta. N-am reusit sa-l conving sa le scoata nici macar un minut. Abia inainte de semifinala a fost de acord, vreo ora. In rest, de frica sa nu fie descalificat ca nu-i gata la timp cand il anunta, a stat incatusat, cu apa curgand pe el. Nu cred ca mai simtea caldura. Era anesteziat de tensiunea asteptarii. Si a asteptat, nu gluma. Un adevarat razboi al nervilor. Multi concurenti, o caldura inabusitoare, si peste toate o emotie teribila. N-a mai mancat nimic, doar 2-3 lingurite de Nutella. In schimb a baut apa. A avut 5 lupte in total, pentru ca la a 3-a din calificari nu s-a prezentat adversarul. Luptele... primul pusti n-a avut nicio sansa. Marius spunea ca a fost non-combat. Meciul s-a terminat inainte de terminarea timpului, la 9-0. Al 2-lea meci a luptat cu un baiat de centura albastra care s-a julit la mana si i-a lasat urme de sange pe platosa. Pentru el asta a fost impresionant, desi copilul se julise singur, cel mai probabil avusese vreo cojita mai veche care s-a rupt. Cum spuneam, al 3-lea adversar a pierdut prin neprezentare.
Dupa cateva ore de asteptare (si nu cred ca exagerez, desi nu cred ca le-a contorizat nimeni), in semifinale a luptat cu un adversar care cred ca facea alt stil. S-a agatat de Mihai si-a incercat sa-l doboare tot meciul. Altceva n-a facut decat sa-l tarasca prin tatami. In conditiile in care la ashihara daca faci priza mai mult de 2 secunde esti penalizat. Si-a fost penalizat. A fost cel mai urat meci, nimic sportiv, doar disperarea aluia si desprinderile repetate ale lui Mihai. A castigat Mihai fara drept de apel.
Finala a venit tarziu, cred ca era trecut de ora 23. A luptat cu pustiul care castigase aurul la kata. O lupta frumoasa care i-a adus cupa mult visata. Cea mai stralucitoare cupa din ashihara, cea de la kumite. A fost sigur pe el, elegant, bine infipt pe picioare, excelent in eschive, simtea tatami-ul si radia. Cand ceilalti gafaiau in toiul luptei, el se dezlantuia. Mi-a fost o frica teribila sa nu se accidenteze. Si am stat cu grija ca n-o sa-l lase sufletul sa dea in adversar. Nu e genul. La kumite trebuie sa fi ori foarte dur, ori foarte tehnic. A stiu exact ce sa faca, luptand corect si curat. Si-a insusit o groaza de trucuri de la sala, si a fost deasupra tuturor. N-aveau ce sa-i faca. S-a vazut experienta acumulata la celelalte campionate de kumite, si nu ca-i al meu, dar se vede de la o Posta ca-si merita gradul de 3 kyu.
Eu... eu am imbatranit mult in sambata aia. Am avut o greutate in piept pe care am dus-o pana acasa. Ca de obicei, el a facut fata mult mai bine emotiei ca mine.
Marius a fost cel mai agitat dintre noi, daca pe mine emotiile m-au gatuit, lui i-au dat frau liber. Dar el a fost cel care a readus calmul dupa esecul de la kata. A condus impecabil pe drumul de intoarcere, pe o autostrada in bezna, dupa o noapte nedormita si-o zi epuizanta. Emotionat si mandru, ne-a cantat tot drumul "Campionii Romaniei suntem noi!". Mi-a placut sa vad cum creste Mihai in ochii lui, mare, mare, cat un urias.
Cristi a fost o surpriza placuta, dand dovada de o rabdare extraordinara. A fost alaturi de Mihai, n-a sacait pe nimeni, s-a descurcat si singur in sala, a stiut sa stea si sa astepte alaturi de el.
Mihai... Sunt atat de mandra de el! Imi place bucuria cu care face sportul asta, imi place siguranta pe care a castigat-o, si-a crescut asa frumos... Ma uit la el si-l revad bebelus. E la fel ca atunci, numai muschi, numai fibra. Agil, cu o energie inepuizabila, fericit. E pe drumul cel bun.

CE MAI FAC COPIII MEI

2011-06-04T19:39:00.004+03:00

In loc de desene pe asfalt:

Enigma covorului mustind de apa am elucidat-o descarcand ultimele poze din aparatul meu foto:

PERLE

2011-05-31T23:10:00.003+03:00

- Am dormit prea mult...
Ma apropii curioasa. E ora 23 trecute... Cum adica a dormit prea mult? Dupa calculele mele e mult sub orele normale de somn. Si de o jumatate de ora ii trimit la culcare si el e inca departe de pat.
- Am dormit prea mult, aud iar, mai clar.
- Cum ai dormit prea mult? il intreb.
- Am dormit prea mult aici. Dorm la tine azi.
Eram in camera la el.
Mihai, 31.05.2011

CAMPIONUL NATIONAL LA KUMITE

2011-05-29T12:25:00.002+03:00

29 MAI - ZIUA PARINTILOR DE INGERI

2011-05-25T23:00:00.001+03:00

Pentru ca ORGANIZATIA EMMA chiar face ceva pentru parintii de ingeri. Sa le fim aproape.

INAINTE DE CAMPIONAT

2011-05-25T10:14:00.002+03:00

Mihai e fericit. Munceste cu drag la sala, are asa o energie incat nu mai simte nici caldura, nici durere, nimic. Sambata are de sustinut 2 campionate intr-unul, si kata si kumite. L-a incercat o raceala duminica, a scapat de ea dupa antrenamentul de luni seara. Cred ca a speriat-o.

CARTI PENTRU COPII

2011-05-23T16:08:00.004+03:00

Cand Mihai era mic cumparam cu frenezie tot felul de reviste colorate, cu aproape orice fel de povesti si poezii ilustrate. Timpul le-a dovedit total nefolositoare, din ele doar cateva de la editura Erc Press le mai tin si astazi, restul insa m-au ajutat sa inteleg ca e important ca povestile sa le prezinti copilului in varianta lor clasica, nu repovestita, sau si mai grav, adaptata. Stiti cate variante de Scufita Rosie apar in revistele-brosuri pentru cei mici? Povestea celor 3 purcelusi, minunat ilustrata dar ingrozitor de departe de povestea originala, a fost ultima concesie facuta.
Acum, am descoperit insa altceva. Conteaza foarte mult si traducerea. Da, stiu, trebuia sa ma prind de mai de mult. Doar ca in copilaria mea, cartile nu aveau greseli de tipar, aveau explicatii in subsolul paginii, detalii despre autor, prefata, postafata... Am in casa 2 carti Insula comorii. Difera traducerea. Difera inclusiv titlul: Comoara din insula. Acelasi autor, Robert Louis Stevenson. Puse una langa alta aleg de departe varianta tiparita de Adevarul. Desi cealalta are si desene, are scrisul un pic mai mare si poate ar atrage mai mult un copil decat cea prezentata de Adevarul.
I-am cumparat lui Mihai Heidi si Cuore, inima de copil. Le-am cautat mult, acum ai de unde alege. Vroiam sa-i faca placere s-o citeasca din momentul in care o sa vada cartea. Heidi a citit-o. Cica i-a si placut. Cuore in schimb a stat o saptamana pe biroul lui. Intr-o seara l-am rugat s-o citeasca si a refuzat. Ca nu-i place. L-am rugat sa citeasca mai mult de-o pagina. Citise cica. L-am mai rugat o data. Asa ca a citit de gura mea, trist, cu-o lacrima in coltul ochilor.
- Vreau o carte ca Winnetou!
Initial i-am zis ca-i dau Cei trei muschetari dupa ce termina Cuore. Dar m-am trezit cautand deja in biblioteca, si-n jumatate de ora schimbasem cartea. Rezultatul: in 2 seri a trecut de jumatatea primului volum. Si nu citeste decat inainte de culcare.
- Asta da, mami, e frumoasa.
Poate lui Cristi sa-i placa de Cuore... poate Mihai sa aiba alta data chef de el. Daca nu, o s-o recitesc eu odata, pentru ca mie mi-a placut tare mult. Nu zic, si muschetarii mi-au placut mult! Si acum am si Dupa 20 de ani, si Cavalerii Pardaillan...

CONCURS NOU PE ACTIVITATI COPII

2011-05-20T12:52:00.003+03:00

Site-ul ACTIVITATICOPII lanseaza o noua provocare pentru Ziua Copilului. Iata invitatia:

Se apropie 1 iunie si ne-am gandit sa sarbatorim impreuna.

ActivitatiCopii, Diastudiocreativ si Galeria Creativ va invita la o noua provocare.

Creati lucrari prin tehnica quilling si oricum aveti de castigat: petreceti timpul unii cu altii in mod educativ si placut, faceti ceva cu mainile voastre ce poate fi pastrat ca amintire sau poate fi oferit cadou, invatati o tehnica noua sau o aprofundati, si in plus puteti castiga si materiale oferite de generosul nostru sponsor Galeria Creativ!

Va asteptam cu mare drag si va uram "La multi ani!" de Ziua Copilului!!!!

PAGINA CONCURSULUI

JURNALUL UNUI PUSTI - ULTIMA PICATURA

2011-05-18T16:54:00.005+03:00

Pentru cei care nu stiau inca, Jurnalul unui pusti are si in Romania foarte multi fani printre copiii trecuti de 6 ani. Majoritatea au facut o pasiune pentru ea, asa ca a treia carte din coletie a fost asteptata cu sufletul la gura. Eu o am deja, pentru ca Editura Art a facut posibila precomanda ei, si-au suportat ei plata transportului. M-am grabit, fericita ca o pot darui pe 1 iunie, si nu dupa cum promisesera ei la ultimul targ de carte.
Asadar, pentru doritori, aflati ca pe 21 mai va avea loc lansarea oficiala in 50 de librarii simultan, in toata tara, cu premii surpriza. Cel putin asa anunta Editura Art.

PERLE

2011-05-18T16:48:00.004+03:00

Buni: Off, Cristian, mai bine era Buni bolnava, si sa fi fost tu bine...
Cristian: Nu, Buni. Mai bine sa fim sanatosi amandoi!
17.05.2011

Sun acasa si Buni ii duce lui Mihai telefonul. Vorbim, aflu ce ma interesa, apoi il intreb:
- Dar tu ce faci acolo la calculator, mami?
- ... nimic.
Rad de pauza lui, si de raspuns.
- Cum mai nu faci nimic, nu esti la calculator? Te-am intrebat ce faci acolo.
- Nimic, spune el mai sigur pe el. Chiar nu fac nimic.
Apoi imi explica:
- Ca stau de vorba cu tine la telefon si nu pot sa fac nimic.
Mihai, 18.05.2011

CIRCUL ORLANDO

2011-05-15T12:25:00.004+03:00

Singurul circ privat din Romania, cu un director tanar (numai 24 de ani), Orlando Oprescu. Un spectacol unde nu-ti tiuie urechile, nu-ti vine sa acoperi ochii copiilor, cu numere de circ foarte bine puse la punct, mult profesionalism si multa voie buna. Fara balet cu fete sumar imbracate, cu acces la animale in timpul pauzei (contra sumei de 5 lei de persoana) si libertatea de a lasa copiii sa le hraneasca.
Noua ne-a placut foarte mult, iar daca e sa aleg dintre spectacolele de circ la care am fost pana acum, pot spune ca la el as mai merge cu copiii.
Felicitari pentru calitatea spectacolului!
Asta seara mai este in Drumul Taberei, apoi se muta undeva in Titan. Vor afisa pe site cand si unde.
Biletul normal costa 25 lei pentru copii si 35 pentru adulti.

2011-05-11T22:55:00.002+03:00

- 19! se aude din dreapta mea. Cristian se foieste, da din picioare, si din cand in cand exclama. A trebuit sa ajunga la 19 ca sa-mi dau seama ce face. Numara randurile pe care le citeste singur din filmul pe care-l urmarim cu totii. Nu va faceti iluzii. Daca sunt mai mult de doua cuvinte, nu se oboseste sa incerce.

EVRIKA!

2011-05-11T22:28:00.009+03:00

Mamaliga de la gradinita!
Stiti cat de greu e sa nimeresti retetele preferate de la gradinita? Practic, misiune imposibila. Pasta de ou cu unt si telemea, de exemplu, a fost imposibil de egalat. Acasa oul mirosea, nu era suficient de pasat sau, din contra, era prea pasat... M-am linistit doar cand o doamna ingrijitoare mi-a spus ca nici ei nu-i mananca acasa copiii, desi o face la fel, cu aceeasi branza. Eee, dar mamaliguta cu branza m-a exasperat pur si simplu. Oricate vraji am facut acasa, nici macar pe departe nu era ca minunata, gustoasa, niciodata suficienta mamaliga de la gradi. Din contra. De obicei era mancata cu greu, aproape niciodata cu placere.
Daaaar... Ei bine, am aflat secretul! De fapt, nu eu. Mama. Ei bine, la gradinita reteta contine ceva la care nu m-am gandit niciodata si culmea, pe care de obicei nu reusesc sa-i fac sa manance!
Reteta: mamaliga se amesteca cu oua (crude), branza si un pic de unt si se da la cuptor! Am facut cu frica mamaliga, in care am pus lapte (asa stiam ca ma apropiasem odata de gustul mult ravnit - da mami, seamana un pic, dar nu e la fel...), am spart cu grija 2 oua, dupa ce-am inchis bine usa (Doamne fereste sa afle asa un sacrilegiu, mai ales Mihai care uraste oul), si-am amestecat cu multa branza dulce si cu branza veche de oaie, cam cat as fi pus si la o omleta. La final am dres mamaliga cu amestecul secret, am spus o rugacine in gand si-am aruncat totul la cuptor. Au venit, s-au uitat sceptici la vasul care se intrevedea prin geamul cuptorului, si mi-au spus povesti incurajatoare de genul: la noi vine intr-un lighean mare cu mamaliga, de-ala din metal, n-ai tu de-ala...
Cand le-am dat sa guste cred ca nici nu mai respiram. Stiam deja ca aspectul e cel dorit (un fel de mamaliga moale si pe alocuri albicioasa). Dar cand au gustat si-au spus simplu, de parca era de la sine inteles: DA, E BUNA! ASA E SI CEA DE LA GRADI!, am crezut ca exlodez de fericire.
Asta seara am facut din nou reteta magica. Am intrebat cu grija in piata copilul cel mic, si mi-a dat acordul sa cumpar cele necesare. Am facut mamaliga cu aceasi grija, nu cumva sa iasa altfel. Stiu din experienta ca orice diferenta ar fi aparut ar fi distrus victoria cucerita acum cateva zile. Ei bine, de la DA-ul obtinut cand i-am intrebat daca mananca in seara asta mamaliga cu branza, si pana la ultima lingurita, a fost o bucurie.
Si da, sunt mandra de mine!

PERLE

2011-05-03T13:42:00.005+03:00

- Dar mami, a trecut asa de mult de cand n-am mai dormit cu tine!
- Cristian, ieri am dormit cu voi!
02.05.2011

- Mmmmm... Eu vreau sa mai fiu iar mic... Sa-mi aduc aminte cum era cand eram in burta.
Cristian, 02.05.2011

- Varicela asta e o nesimtita! Vreau sa merg la gradinita!!!
Crstian, 02.05.2011

AMINTIRI DIN VARICELA

2011-04-30T17:12:00.004+03:00

- Mami, ma mananca ceva pe gat. Ce e acolo?
- Ai basicute. Gata, ai varicela.
- Nuuu! (... Mihai)
- Da? Are si Mihai varicela? YES! (...Cristi)

- Ce-i mami, ce te supara?
- Ma mananca peste tot, peste tot. Si la umar, si pe cap, si pe fata, dar cel mai tare ma enerveaza degetul mic de la picior. Ala ma mananca cel mai tare.
Mihai, noaptea la 2.

- Dar nu ma scarpin!!!
- Cum nu te scarpini?
- Nu fac nimic!
- Atunci nu te mai misca atat.
- Dar ma mananca!!! De ce n-am facut si eu cum a facut Cristi. Pe Cristi nu l-au mancat! N-a facut nici febra...
Mihai, tarziu in noapte.

- Ce am aici?
- Cred ca ai varicela...
- Si tati? Varicela? YES! (... Cristi)

- Tu altceva nu mai stii sa-mi spui? Doar nu te scarpina, n-ai voie!?
Marius, dimineata la plecarea mea la serviciu.

- Ba o sa ma scarpin! Eu sunt batran, pot sa ma scarpin. Si ce daca raman semne.
... tot Marius.

La toate astea ar mai fi de adaugat febra cu frisoane, dureri mari de gat, stare generala proasta si multi nervi pe bubitele astea mici si rele.

Mihai a iesit din zona gri. Marius e inca acolo.

Cea mai distractiva parte din zi: seara la poze. S-a incercat si o competitie, care are mai multe basicute, pe numarate. Doar ca le-am pierdut numarul, si mai nou e clar ca tati conduce detasat. La Cristi s-ar fi putut numara, dar atunci nu avea nici un farmec.

Se sta bine la capitolul lectura. Mihai a terminat Heidi, apoi a citit Colt alb si Comoara din insula (Robert Louis Stevenson), urmeaza Aventurile lui Tom Sawyer. Marius citeste Shogun, si-o citeste cu atata pasiune incat am inceput s-o citesc si eu. Cristian citeste din Jurnalul unui pusti, dupa ce a citit colectia cu Cami.

VARICELA - PARTEA A 2-A SI A 3-A

2011-04-26T21:59:00.003+03:00

Pana acum, totul decurge ca la carte. Dupa 2 saptamani, avem valul 2 de varicela. Mihai. Deocamdata putine basicute, ceva febra, dureri de cap si de burta, ocazionale si rapuse de nurofen. Tatal nu se lasa nici el mai prejos, si, la 2 zile distanta de Mihai tine aproape. Deocamdata cu 4-5 bubite.
Aceleasi simptome, alte frici. Speram sa fie variante usoare de varicela. Asadar, vacanta prelungita si un concediu medical.
Sa fiti sanatosi!

PERLE

2011-04-24T12:44:00.003+03:00

- Chiar au mai multi varicela! Uite cate lumini aprinse. Si acolo, si acolo. Si ei au varicela si n-au putut ajunge la biserica.
Cristian, de pe balconul de unde asteptam Lumina.

DE ZIUA MEA

2011-04-24T02:03:00.014+03:00

Pentru ca ziua mea e in fiecare zi... am fost sarbatorita incepand cu 2 zile inainte. Am primit bratari facute special pentru mine si un cocor zburator (nu vi-l pot arata, desi e foarte ingenios, e facut din ciorne, la fel ca ambalajul construit special). Asta in prima zi. A doua zi am primit si-un zmeu, care le-a placut atat de mult incat si-au facut si pentru ei cate unul, apoi inca unul...

Mi-au iesit cozonacii, mai bine ca niciodata. Ori e experienta care vine cu varsta, ori e pentru ca uitand de ei, au crescut mai mult timp ca de obicei:

Am primit lalele, multe, superbe, uriase:

Le-am dat liber la vopsit si decorat oua:

Mi-au suflat in tort:

Au inaltat zmeie de la balcon:

Cadoul lor de astazi:

Lumina:

LA MULTI ANI

2011-04-17T09:38:00.002+03:00

Aseara Mihai a avut capul sucit. Nu-mi pot explica cum a reusit, ce s-a intamplat, cert e ca l-am luat de la o petrecere de copii in buna stare, si-ntr-o jumatate de ora capul lui a devenit tot mai intors si mai dureros. Singurul om in care am incredere cand e vorba de asa ceva este dna. Florina Arapache. Ea m-a reparat de fiecare data cand am ramas intepenita, mi-a demonstrat ca stie ce face asa incat a fost primul om la care m-am gandit. N-am avut insa curajul sa merg eu cu el... Eu care aproape am lesinat cand l-a scos Bica din baie de cap in primele lui zile, nu cred ca as fi rezistat ieri la mai mult decat vedeam deja. Concluzia: discurile C6 si C7 o luasera razna, au fost puse la loc si unsa zona indelung. Copilul e bine acum, eu am mai imbatranit cu cativa ani, sotul la fel (el a fost cu el). Asadar, azi pot respira usurata. Multumesc dnei. Florina si-i doresc sa fie sanatoasa si norocoasa si un sincer La MULTI ANI!
Pe dna. Florina Arapache o puteti gasi la SLIM CENTER.

De dna. Flori v-am povestit vreodata? Dna Flori este pedichiurista, manichiurista... Mult prea putin spus. Este o alta femeie cu maini de aur. Datorita ei pot merge zi de zi, ea are grija sa nu-mi iasa ochii atunci cand calc. Pentru ca am niste unghii la picioare pe care niciun doctor pana acum n-a reusit sa le invinga. Ea le stapaneste si le dreseaza. Fara ea, sincer, nu stiu ce m-as face.
Ii doresc si dansei LA MULTI ANI cu multa sanatate si noroc!

COPILARIA LUI BEETHOVEN

2011-04-16T22:52:00.006+03:00

Am mers doar cu Mihai, dupa ce am calculat indelung probabilitatea de expunere si de raspandire a varicelei. Mi-e mi-a iesit ca-n acest sfarsit de saptamana este ok sa mai bantuim, fara sa punem pe nimeni in pericol. Cristian a ramas consemnat la domiciliu, cu promisiunea ca nu va rata a 3-a reluare a specatacolului.
Lui Mihai i-a placut tot. S-a bucurat ca a recunoscut temele muzicale, de clavecin stia deja de la spectacolul de la Ateneu, toate se aseaza si capata forma.
Pe mine m-a impresionat daruirea cu care au spus povestea, dorinta lor de a ajunge la copii, dar mai ales raspunsul publicului, care avea raspuns la toate intrebarile, si care a participat alaturi de ei la poveste.
Felicitari pentru acest spectacol. Ii doresc viata lunga, eventual sa capete forma unui teatru muzical pentru copii.
Mi se pare extraordinar ca exista astfel de spectacole. Si-s tare bucuroasa ca pustii mei le pot vedea la varsta optima.
Sa nu uit!
Multumesc Ada! Datorita ei stim despre Clasic e fantastic.

CARANTINA

2011-04-15T14:24:00.007+03:00

Varicela si fricile
- Eu nu vreau sa mai dorm cu Cristi. Ca nu vreau sa fac varicelaaaa!
A doua zi:
- Mami, mami, sa stii ca lui Cristian i-au aparut bube si pe fata. Multe, multe!De ce? Eu nu vreau asa!!!
Cristian, in miezul noptii, plange si se sterge cu maneca la ochi.
- Ce-i, mami, ce te doare?
- Nimic.
- Te papa ceva?
- Nu.
- Atunci? Ce te supara?
- Nu mai vreau sa am varicela! Vreau sa dispara toate bubele!
- Or sa treaca. Toate. Pe rand, asa cum au aparut. Lasa-le in pace. Te-a mancat pe undeva azi?
- Un pic asa...
- Unde? Care...
- Cand una, cand alta. Pe rand, cate una. Nu toate odata.

- Mami, te-am sunat sa-ti spun ca bubitele de pe maini se vindeca primele!

PERLE

2011-04-14T14:38:00.000+03:00

- Mami, dar stii... mie nu-mi plac berzele. Berzele sunt rele.
- Ai maaa, cum sa fie rele. De ce zici asa?
- Pentru ca mananca broscute. Ce-au ele cu broscutele?
Broastele sunt dragute.
Cristian, aprilie 2011

CLASIC E FANTASTIC - INSTRUMENTE DE PERCUTIE

2011-04-11T10:08:00.006+03:00

Ieri am fost la Ateneu in echipa completa. Spectacolul a fost despre instrumente de percutie, iar cel care ne-a invatat, si pe noi, nu numai pe cei mici, a fost dirijorul Horia Andreescu. Mihai a fost fermecat. I-au placut toate instrumentele, pe unele le mai vazuse si la Clubul Taranului Roman, de altele stia de la scoala. Cristian si-a dorit foarte tare sa bata si el la toba mare, atat de mult incat a urcat pe scena la final, cand se dansa, numai sa ajunga mai aproape. Mihai a mers cu el, a si dansat, dar numai pe langa pian, toba, si in general pe langa instrumente. Pentru ca, nu va faceti iluzii, baietii nu sar pe scena sa danseze. Foarte putini sunt aceia care initiaza un dans, si de obicei numai daca au un interes suficient de puternic.
Mie mi-a placut foarte tare harpa.

O generatie dezinvolta:

Asteptam cu interes urmatorul spectacol!

UMBRELE PERSONALIZATE

2011-04-07T13:00:00.008+03:00

Umbrele de la CasaRetro, culori acrilice (la cat de urat miros, sper ca nu le va dizolva ploaia), copii entuziasti (mai ales Mihai, Cristi a mai obosit, asa ca a primit o mana, ba chiar doua, de ajutor).
Cand s-au retras copiii, pe motiv ca mai ramasese culoare nefolosita, m-am jucat si eu. Destul de mult, daca ar fi sa-l intrebati pe M. E super fain, va spun eu.

ODISEEA MUZICALA

2011-04-07T12:13:00.005+03:00

Ziarul copiilor ne tine la curent cu tot felul de ateliere sustinute prin Bucuresti.
Ieri baietii au fost la Odiseea Muzicala, atelier muzical sustinut de dl. George Turliu la Clubul Taranului Roman.
- A fost super, mami! Super! au strigat intr-un glas cand i-am recuperat de la mama, cea care alearga cu ei prin tot orasul cat sunt eu la serviciu.
Cel mai mult le-au placut toba mare, clopotul urias si morisca (sper ca morisca era) care reuseste sa imite cantecele pasarilor, si instrumentul care suna ca nisipul marii. Mihai mi-a spus amuzat si de povestea lui Ulise, la care am inteles ca s-au distrat copios. Cristian abia azi dimineata se pornise sa-mi povesteasca, foarte fericit ca a putut sa cante la toba mare. Cert e ca ar mai merge acolo, oricand.

COCORI PENTRU JAPONIA

2011-04-04T13:11:00.005+03:00

Preiau mesajul de pe site-ul ACTIVITATI COPII:

"Pe toti ne-a zguduit cutremurul petrecut de curand in Japonia. Din fericire pe noi numai la figurat. Poate v-ati intrebat deja cum am putea sa ii ajutam pe japonezi.
Iata o idee la care ActivitatiCopii va propune cu mare incredere sa va alaturati: sa facem impreuna origami. Bezos Family Foundation din SUA va dona generos $2 pentru fiecare creatie primita de la cei carora le pasa.
Haideti sa dam o mana de ajutor celor loviti de necaz si sa le aratam ca nu sunt singuri, si ca, desi nu ii cunoastem, ii iubim.

Cum poti ajuta?

1. Realizati, cu copiii sau singuri, cocori origami dupa modelul video de aici;

2. Desenati o inimioara pe una dintre aripi;

3. Faceti poze si postati-le pe forum aici;

4. Daca doriti sa mergeti mai departe cereti pe forum adresa unde puteti trimite cocorii. Va va fi trimisa prin mesaj privat. La sfarsitul campaniei toate lucrarile origami adunate vor fi trimise de ActivitatiCopii.ro prin posta la urmatoarea adresa: Students Rebuild, 1700 7th Avenue, STE 116 # 145, Seattle, WA 98101 unde pentru fiecare cocor primit vor fi donati $2 de catre Bezos Family Foundation.

5. Daca nu locuiti in Romania puteti trimite lucrarile direct la adresa mentionata mai sus.

Termen limita: 17 aprilie 2011 !

Pe parcursul campaniei, ActivitatiCopii.ro va posta pozele primite si pe pagina lor de Facebook.

Campania a fost pornita in SUA de catre Organizatia "DoSomething" dupa ultimul cutremur care a devastat Japonia. S-au alaturat acesteia multe alte organizatii printre care si Students Rebuild.

Ne propunem sa strangem cu ajutorul vostru 1000 de cocori origami pana pe 17 aprilie pentru a-i trimite.
Avem nevoie de voi!

De ce tocmai cocori? Cocorii sunt fiinte sacre in cultura japoneza. Conform unei legende stravechi oricine reuseste sa impatureasca 1000 de cocori origami isi va putea pune o dorinta care i se va indeplini.

Toti cocorii origami primiti vor fi expusi intr-o lucrare uriasa la sfarsitul campaniei.

Daca doriti sa preluati banerele noastre pe bloguri sau site-uri, acestea le gasiti aici.

Multumim,

Echipa ActivitatiCopii"

Ce spuneti? Dam si noi o mana de ajutor?

PERLE

2011-03-23T16:44:00.004+02:00

- Sa dai si pentru mine. Dar pentru mine sa dai cat poti tu de bine, da?
Cristian, plecand de la un joc si lasandu-l pe Mihai sa joace pentru doi.
21.03.2011

Mihai i-a citit din Apolodor lui Cristian. Cantand!
22.03.2011

- Mami, ma gandeam cum am mers noi la concert. La Apolodor... Apoi cand am mers la Alifantis. Si cum cantam:
Mai lasa-ma un minut, mai lasa-ma o secunda, mai lasa-ma un anotimp, un aaanoootimp!
martie 2011, Cristian
... Si Mihai mi-a cantat dupa concert acelasi refren.

CLASIC E FANTASTIC

2011-03-21T11:25:00.005+02:00

Intradevar e fantastic!
Pe mine m-a coplesit Ateneul, pe care l-am vazut ieri prima data. Si-s bucuresteanca cica...
Mi-a placut tot. A fost emotionant cum marele dirijor s-a pus la mintea copiilor si-a facut tot ce i-a stat in putinta sa-i faca sa inteleaga si sa iubeasca muzica pe care le-o transmitea. Nu ma pricep la muzica, dar mi-a placut si-am simtit cu toti porii ca a fost cantata cu drag si mult profesionalism. Orchestra Filarmonicii George Enescu nici nu cred ca putea sa cante altfel. Si s-a topit toata cand au intrat pe scena micii dansatori... Si noi la fel.
Mihai a ratat spectacolul acesta. In locul lui a mers un prieten de-al lui. El a mers la Opera cu colegii de scoala, unde a vazut Hansel si Gretel. Tot drumul mi-a povestit cu lux de amanunte piesa, atat de entuziasmat cum nu l-am mai vazut de mult. Abia astept sa-i vad reactia cand o sa mearga data viitoare cu noi la Ateneu.
Cristian in schimb a fost cu noi. A stat cuminte in brate la mine si-a avut cateva piese la care parca nici nu respira, asa atent era. I-au placut instrumentele. A descoperit si pianul, in spatele harpei.
Dupa-amiaza si-au povestit unul altuia spectacolele. Au fost scumpi tare.
Aseara Marius gasise la Ada fotografii si melodiile din spectacol, asa ca am stat toti 4 si ne-am minunat, si i-am povestit lui Mihai...
Felicitari tuturor celor care se zbat sa realizeze astfel de spectacole!
Mi-ar place sa cred ca au fost filmate si vor putea fi vazute de mult mai multi copii decat pot incapea in Ateneu. Sau poate vor fi reluate. Ce vis frumos!

CONCURS PE ACTIVITATICOPII

2011-03-17T23:07:00.006+02:00

Pe activitaticopii concursurile se tin lant. Luna martie e mai feminina, asa ca s-au gandit sa-i puna pe copii, in paint, sa-si deseneze cat mai sugestiv mama.
Ai mei s-au distrat teribil, nu stiu care au fost desenele intermediare, dar cele finale imi plac tare:

Cristian:

Mihai:

A VENIT PRIMAVARA

2011-03-13T21:56:00.003+02:00

Parca nici nu ne mai asteptam ca vine. Dar la primul semn am aruncat hainele groase si-am evadat. Mi-am luat o carte, niste bluze mai groase in caz ca se razgandeste anotimpul, aparatul foto si copiii. Am alergat spre parc pe langa biciletele lor, cu speranta unei bancute linistite unde sa-mi savurez primele raze de soare. Si asa a fost. Exceptand micile accidente si marile descoperiri pe care trebuia neaparat sa le vad, am reusit pentru prima oara sa stau pe o banca si sa citesc linistita in timp ce copiii se joaca.

E adevarat, n-a fost chiar asa cum speram, dar am savurat totul, chiar si juliturile. Sunase sotul si imi povestise despre pericolul de la centralele nucleare japoneze... Si-am stiut ca am totul.

8 MARTIE

2011-03-09T16:31:00.004+02:00

M-am trezit zambind. Cu o seara in urma m-am delectat cu muzica lui Nicu Alifantis, la primul concert de oameni mari la care am mers alaturi de cei doi baieti ai mei. Am primit atata energie buna, incat am plutit 2 zile, cu aripile larg deschise. In urechi imi resunau inca acorduri dragi, cantate pentru prima oara de Mihai, dansate de Cristi. Si cum s-au lipit de mine la "Ce bine ca esti", eeehhh...
La o zi dupa concert Mihai fredona prin casa unul din refrene.
N-au crescut cu muzica asta. Eu o ascult in clipele mele de liniste. Dar le-a placut tare.
La inceputul spectacolului au dat mana cu artistul, au vazut de-aproape colectia de chitare si instrumente care asteptau cuminti pe scena. Trupa Zan da o alta ritmicitate melodiilor si cred ca si asta le-a placut.
Aseara Mihai mi-a cantat un cantec pe care l-a invatat special pentru mine...
Cristian m-a desenat la gradi si mi-a spus timid ca a incercat... dar nu i-a reusit. Dimineata am incercat sa ma regasesc in expozitie. Aveam desenate alaturi 34 de inimioare (mi-a spus el) si multe multe lalele. Si cred ca s-a priceput chiar foarte bine, seamana cu mine cel putin la frizura. Ca restul n-am reusit sa vad de emotia lalelelor si inimilor.
Si aseara Mihai a inventat un nou tip de floare pentru felicitari, ingenios si fain. O floare care poate fi rotita, nu se vede ea bine in fotografiile noastre, dar face felicitarea mult mai distractiva.
Si Cristi a vrut sa faca 2 spectacole de teatru, nu unul. Dar ieri am terminat felicitarile, am modelat mucenicii...
Si mai e si compunerea lui Mihai despre mine. Atat de simpla si de frumoasa.
Multumesc! Mi-a fost tare draga ziua mea!

MUCENICI

2011-03-09T10:35:00.002+02:00

FELICITARI 2011

2011-03-09T10:27:00.011+02:00

CADOURI ORIGINALE PENTRU 8 MARTIE

2011-02-20T23:28:00.002+02:00

Puterea unei fotografii este extraordinara. Ti in mana o secunda imortalizata, chiar daca nu reusit, si simti gustul sarat al marii, auzi valurile, revezi momente vesele si triste de-asta vara. Totul privind o fotografie.
Cand am citit articolul despre Extrafoto, mi-am amintit de toate albumele pe care le-am facut cadou in ultimul timp. Cum le-am revazut puse la loc de cinste in sufragerii, ca niste fotografii inramate gata sa fie rasfoite. Mi-am amintit emotia cu care au fost primite si bucuria pe care le-au adus.
Incercati si-o sa vedeti ca o sa-mi dati dreptate.
Nimic nu se compara cu o fotografie. Poate doar un album foto...

EXAMEN 3 KYU

2011-02-20T20:40:00.000+02:00

Prima duminica din luna februarie i-a adus lui Mihai mult ravnita tresa maro pe centura. Examenul de 3,2 si 1 kyu a fost cel mai dur examen pe care l-am vazut eu pana acum, nu pentru probele de forta ci pentru proba de kumite la care sensei a adus sempai si campioni cu state vechi sa suplineasca luptatorii pentru toate reprizele.
Alta categorie, normal, alte pretentii. Disciplina, tehnica, seriozitate.
Am vazut doi pusti, baiat si fata cu centuri maro, extraordinari. La final am aflat ca fata era deja campioana europeana.
Dintre toti, cel mai mic era Mihai al meu. Nu s-a simtit asta nici o clipa. S-a descurcat de minune si-a demonstrat ca locul lui este acolo, printre cei mari.
Am fost tare mandra de el, si totodata bucuroasa ca dadea doar pentru 3 kyu si astfel reprizele de kumite erau mai putine...
Pentru mine examenul asta a fost prea mult. Din ce ne-a povestit sempai, inteleg ca inainte erau mult-mult mai dure. Si sa-mi inchipui mi-e greu... In locul lor peste putin timp va fi Mihai. Nu cred ca am sa rezist sa-l vad luptand in stilul asta, 15 reprize fara pauza, mereu cu un partener nou, odihnit si care da cat poate de tare.
Pe de alta parte, Mihai a zis ca a fost foarte usor...

I'M (NOT) PETER PAN

2011-02-16T09:45:00.007+02:00

Andrabell reuseste sa faca dintr-o simpla bluza o bluza preferata. Cand i-am vazut prima oara desenele am stiut ca ea e solutia. Cumparasem de mult niste bluzite albe. Gasisem si de unde pot lua culorile. Dar timpul a trecut, bluzele au ramas mici... Andrabell m-a scos din impas. Ca de obicei foarte saritoare, si-a facut timp pentru mofturile noastre si-a desenat cum numai ea stie. Ideea cu diferentele si cu mesajul ii apartine. Eu n-am fost in stare sa o ajut in nici un fel, nici macar cu o idee.
Cand i-am intrebat prima data ce personaj le-ar place sa poarte pe tricou, amandoi baietii au spus acelasi lucru: Peter Pan. Se pare ca a ramas in topul preferintelor, in ciuda Power Rangerilor, Transformerilor si a celorlalti maimutoi care populeaza acum mintea copiilor de varsta lor.

Le-am dat bluzele seara tarziu, cand ne-am intors de la sala. Le-au studiat cu mare atentie, fiecare pe a lui, pana cand le-am spus ca pot cauta diferentele. Ce-a urmat...Cu greu i-am convins sa le imbrace ca sa le fac cateva poze. Se uitau tot la Peter, evident, la cel de pe bluza celuilalt. Pana la urma i-am lasat in pace, asa ca sedinta foto a surprins mai mult cautarea diferentelor. Au fost atat de prinsi incat nici nu s-au mai schimbat. Si daca la inceput m-am bucurat ca pot sa fac poze linistita, pana la urma a trebuit sa caut solutii sa-i desprind din joc.
Au gasit 15 diferente si m-au rugat s-o intreb pe Andrabell cate erau...

Multumim frumos!

BOTEZ

2011-02-08T23:11:00.003+02:00

EXAMEN 8 KYU CRISTIAN, 10 KYU EU

2011-02-08T22:26:00.006+02:00

Am dat examen. Eu si Cristian.
Mihai a fost un bun sempai acasa si-un talentat fotograf la sala. De data asta, el ne-a urmarit de pe margine.
Cristian inca nu se incadreaza in peisaj, dar s-a decurcat. Norocul lui e ca-i mic si simpatic. Acasa i-au iesit katasurile, la sala nu prea. A avut emotii mari si-a muncit pentru ca si-a dorit centura asta albastra. Poate insa mult mai mult decat arata. Probabil inca nu i-a venit vremea.
Eu... am facut 15 flotari fara sa pun genunchii jos. Am luptat cu Cristi la kumite. Am castigat sanatate, energie, un strop de incredere si inca multe altele...
Fotografia mea preferata (autor Mihai):

Cristian, 8 kyu:

Sempai Mihai:

2011-02-04T22:24:00.002+02:00

Copiii mei au pierdut o strabunica si au plans-o intr-un fel simplu si duios, cum nu-i stiam. Pentru ei va ramane aceasi Mamaia pe care au stiut-o mereu.
Au avut o mie de intrebari, le-am dat o mie de raspunsuri.
Restul vor afla singuri.

2011-02-02T22:11:00.004+02:00

Nu stiu ce-mi comprima timpul. Trec printr-o perioada cand minutele isi au rostul lor. Totul se dramuie bine, astfel incat sa fie loc si de somn si de tot restul, prevazute sau neprevazute. Evenimentele se inlantuie cursiv, parca se strecoara unul pe langa altul, cu grija sa nu se deranjeze. Pentru toate exista timp. Pentru toate care conteaza.

2011-01-18T09:45:00.002+02:00

Maria Radu - Dorul

Asculta mai multe audio diverse

PERLE

2011-01-13T01:04:00.000+02:00

- Mami, ai avut dreptate! Asa e, fetitele alea de la mine de la gradi au ochii albastri.
Duminica ma intrebase daca exista oameni cu ochi albastri. Ca el nu crede ca exista. N-am stiut cum le cheama, dar eu le remarcasem din grupa mica...
12.01.2011 - Cristian

- Mami, cate zile mai sunt pana la ziua mea?
- 217...
11.01.2011, Cristian

AGONIE

2011-01-13T00:35:00.005+02:00

8 ani am zis ca e o varsta de cotitura. Speram ca 9 ani sa vina cu ceva mai bun. Dar nu de aici ni se trage.
Nu-mi place privirea lui cand e prins cu matza-n sac. Sau cand isi baga capul intre urechi si asteapta sa termin polologhia... Mi se pare strain si indepartat cand se uita la mine asa. Nu-l mai simt, nu-l mai recunosc. Si apare un gol in mine. Dureros. Ca un hau.
Si-i mai intind o mana. Vreau sa pot sa-l tin in brate. Vreau sa pot sa-l duc la film. Sa pot sa-l las sa se joace. Si el nu ma lasa. Ma obliga sa fiu adult. Matur si responsabil.
In seara asta ne-am pierdut si ne-am regasit de 2 ori. Oare o fi inteles?
Va alege mai bine maine?
Nu-i greu. Trebuie doar sa ma lase sa-i fiu prietena.
Ca mama sunt sortita sa iert orice si oricat. Acum inteleg asta bine.

SI EXTAZ

2011-01-13T00:25:00.002+02:00

Vineri seara, in metrou.
- Mami, n-o sa-ti vina sa crezi! Cristian stie tabla inmultirii, stiai? ma intreaba Mihai entuziasmat.
- Ai mai, ce-ti veni?
- Stie. Si stie multe. Ia intreaba-l.
Si-a stiut! M-am intors cu spatele la Mihai sa-l maschez. Dar nu, nu se uita la el. Stia singur. Le stie pe dinafara, iar cand nu, calculeaza, aduna, scade, in timp util si cu rezultat corect.
Mihai profesorul, Cristian curiosul. Mecanisme nestiute intre frati.
N-am mai fost de mult asa de mandra de ei... De data asta n-am ezitat si le-am si spus-o. In cele 10-20 de secunde care conteaza.
07.01.2011, dupa ziua lui Matei

Seri in care stam toti si citim. Fiecare in legea lui, in ritmul lui. Toti cufundati in povesti. Imi ridic privirea usor si zambesc cu fiecare fibra a fiintei mele. Asta trebuie sa fie fericirea. Ce scumpi sunt. Mihai care parca intra cu totul in carte, si Cristian care silabiseste preocupat, in toate pozitiile posibile...

Cristian care prin nu stiu ce minune si-a pus singur manusile... Acelasi Cristian legandu-si singur sireturile buclucase... Manusi si sireturi care ne-au terorizat toata iarna.

Mihai l-a invatat pe Cristi un kata intr-un sfert de ora - 20 de minute. Si s-au si distrat. Deci se poate.
-inceput de an 2011-

2011

2010-12-31T17:03:00.003+02:00

Cel mai tare imi doresc sa fim sanatosi. Si norocosi as vrea, daca nu cer prea mult.
Mi-ar place sa pot sta mai mult acasa. Fara sa raman fara serviciu...
As vrea sa reuseasca Cristian sa spuna toate sunetele, si sa inceapa cu dreptul viata de scolar, cu o invatatoare minunata.
As vrea ca Mihai sa ramana acel baiat minunat pe care-l stiu eu.
As vrea sa mergem in continuare la sala.
Cam atat.

La Multi Ani!

MOS CRACIUN 2010

2010-12-29T12:21:00.023+02:00

Anul acesta ne-a prins fara poezie invatata. Asa ca, in dimineata de 24 decembrie, cine invata de zor?
Au ales "Printul Miorlau" de Nina Cassian, pentru ca o stiau un pic din serile cand le-am citit-o la nesfarsit, si pentru ca nu le-a prea suras ideea de a canta un colind. Au invatat-o destul de usor, desi Cristi a comentat la fiecare strofa care-i revenea de invatat. Mihai a invatat binenteles cel mai mult. Cand credeti ca au stiut cel mai bine poezia? Normal, dupa Craciun, cand au spus-o la mama.
Nu-i bai, ca si Mosului i-au recitat-o, cu multe emotii insa si cu un pic de ajutor de la mine.
Dar sa o luam cu inceputul.
Cristian a avut grija sa puna fursecul pentru renii mosului, iar renii au avut grija sa-l manance. S-a uitat mult pe geam, doar doar i-o vedea venind.

Mosul a venit incarcat ca de obicei. Le-a adus tot ce au cerut in scrisori si inca multe altele, puse de spiridusii lui anume pentru ei. Mihai, radiind de fericire, chiar a spus: " Mi-a adus Mos Craciun tot ce mi-am dorit! Tot! Si ce-mi doream de la MiniMax!". Iar Cristian, care a identificat ciocolata mare-mare chiar si ambalata, cand a deschis-o si-a vazut ca e Toffifee a ridicat mainile in sus si-a tipat: "Multumesc, Mos Craciun! Multumesc!".
Dintre toate cadourile, in top au fost sarpele rosu si ciocolata lui Cristian. Mihai doarme seara de seara incolacit pe sarpele lui, motiv de invidie pentru cel mic care m-a intrebat vreo doua zile cum sa faca el sa-i scrie lui Mos Craciun ca vrea si el unul, si sa i-l aduca a doua zi...
Ca niciodata, au scos din ambalaje tot ce-au primit, cu Mos Craciun acolo. Zburau hartiile cat colo si-i auzeai chiuind cand descopereau ce-i inauntru. Cand a plecat Mosul doar Mihai l-a condus la usa, Cristian era prea ocupat sa scoata ceva dintr-un ambalaj.

Mosul a avut grija sa le dea personal cadourile promise:

NINGE IAR, NINGE IAR, ESTE IARNA IAR

2010-12-27T23:51:00.006+02:00

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti...

Exista undeva o imparatie alba ca zapada, unde copiii pot sa se tavaleasca in zapada necalcata de picior omenesc.
Aici fulgii au gust de inghetata si oamenii de zapada se fac usor, trebuie doar sa cauti un pic in zapada afanata bolovanii potriviti. In aceasta imparatie bulgarii mari nu cresc cand ii dai de-a dura prin omat, ci se fac mai mici, si mai mici. Aici orice om de zapada poate semana cu cineva, chiar cu tine sau poate cu mama ta... Orice tufis devine cazemata, orice catel devine prieten. Copiii pot face ingeri de zapada si totul devine magic, chiar si bulgarii reci care ti se strecoara sub gluga. Nimic nu poate strica farmecul imparatiei albe. Totul este curat si orice adult indrazneste sa intre redevine copil. Oare fulgii de zapada sa fie de vina?

CASUTA DE TURTA DULCE

2010-12-26T21:35:00.031+02:00

A fost dragoste la prima vedere. Le-am vazut pe net si tin minte ca am citit cam tot ce se putea citi despre ele. Asta se intampla acum 2 ani. N-am reusit niciodata de atunci sa ma pun pe treaba. Anul acesta am fost mai hotarata. Am luat-o de la inceput cu cercetarile si-am ajuns la concluzia ca mai bine imi fac eu tiparele. Nu-i greu. Trebuie doar sa pastrezi latimea egala fata-pereti si sa ai grija ca acoperisul sa depaseasca un pic marginile.

Pentru reteta m-am oprit la blogul Laurei Sava, careia ii multumesc pentru postarile amanuntite si pentru fotografiile minunate. Mi-au fost de un real folos, nu numai pentru casuta.

Asadar: 300 g miere, 150 g unt, 700 g faina (eu am pus un pic mai multa ca mi s-a parut ca e prea lipicioasa coca), 250ml lapte gras, 2 lingurite bicarbonat (eu am pus praf de copt), 1 ou, sare.
N-am pus scortisoara si nici alte arome specifice, pentru ca baietii mei nu le agreaza.

Royal icing: 2 albusuri batute cu 500 g zahar pudra (e o smecherie aici, compozitia nu trebuie sa iasa foarte teapana pentru ca se usuca foarte tare si nu lipeste cum trebuie).
Asa arata aluatul:

L-am lasat o zi la frigider si-am asteptat sa-mi vina ajutoarele din cantonament.
Cand au venit ei era tocmai buna.
Am pus foaia intinsa pe hartie de copt si acolo am taiat-o dupa tipare.

S-au copt foarte repede, cam in 10 minute.

Cat s-au copt peretii si acoperisul, Mihai si Cristian au facut formele de fursecuri din turta dulce:

Peretii au stat din prima. Mi-am adus aminte (si bine am facut) ca pe net toate fetele spusesera ca le-au prins si cu scobitori. Asa ca le-am fixat si eu.

Asa arata in prima seara. Fursecurile erau si ele gata:

Cristian nu s-a culcat pana nu a ornat cateva:

Dimineata am pus la indemana toate dulciurile cumparate special pentru casuta, de la ursuleti, arahide in ciocolata colorata pana la bomboane de guma si biscuiti. Am avut si tuburi speciale pentru ornat de la Dr. Oetker.

Am avut grija sa le scot dupa ce le-am dat sa manance. Chiar si asa le-au gustat pe toate de mai multe ori. Eu am fost responsabila cu zapada, ei cu acoperisul. Nu s-au lasat pana nu am pus usa si in spatele casei si mi-au facut galerie cand am facut turturii. Au fost foarte mandrii de mine ca am gasit o solutie pentru horn, pe care binenteles ca il uitasem...
In cateva cadre, ornatul casutei a decurs cam asa:

Apoi le-am dat liber la ornatul fursecurilor.

Au mancat amandoi cu multa placere din fursecurile facute de ei si au pus deoparte si pentru renii mosului.
Dar despre asta va povestesc alta data.